Cum m-a scos Dumnezeu din iad: Povestea Oanei M., fostă dependentă de droguri / Cuvinte pentru tineri

foto: www.freedigitalphotos.ne

Orice creştin ştie că Bunul Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat foarte mult şi că toate ispitele şi necazurile sunt menite să ne încerce şi să ne sporească credinţa. Din păcate, trăim într-o lume în care majoritatea tinerilor, argumentând o aşa-zisă libertate, se cufundă tot mai mult în mocirla unor patimi din care nu vor sub nici un chip să iasă. Sunt însă şi tineri care răspund chemării lui Hristos şi apucă cu putere mâna pe care Mântuitorul ne-o întinde tuturor. Oana M. este o femeie care a gustat din plin tot ceea ce societatea i-a oferit şi a încercat tot ceea ce în ochii tinerilor de azi pare „cool”: nopţi petrecute în cluburi şi discoteci, desfrânare şi adulter, tutun, băutură şi droguri. Însă când L-a cunoscut pe Hristos, s-a umplut de dragostea Lui şi cu puterea primită de la Dumnezeu a ieşit la Lumină. 

- Oana, cum ai început să consumi droguri?

– Locuiam în Miami, eram măritată cu un fost sportiv de performanţă, avem o casă de iarnă şi o situaţie materială bună. Aveam o gaşcă de fete şi de băieţi, şi eram preocupaţi doar de odihnă, aranjatul în oglindă, ieşitul la cluburi şi în discoteci – în general, de tot ceea ce însemna distracţie. Atunci am luat pentru prima oară ecstasy, apoi cocaină şi marihuana.

- Să înţeleg că prietenii au fost cei care te-au determinat?

– Nu neapărat! Eu am fost o persoană care mi-am dorit acest lucru. Sigur că am nimerit într-un grup de prieteni care consumau droguri, dar înainte de asta obişnuiam să ies şi să beau, să fumez. M-am apucat de fumat de la vârsta de 15 ani şi m-am lăsat după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, la o vârstă trecută de 30 ani. Când am luat prima pastilă, am crezut că L-am găsit pe Dumnezeu!

- Dar era un fals Dumnezeu!

– Da. Și acum când vreau să-mi imaginez cum este Raiul, acolo unde nu este oboseală, nu este plictiseală (plictiseala era unul dintre inamicii mei acolo în Miami – pentru că, nefăcând nimic, mă plictiseam foarte repede!), fără răutate, mă gândesc la pastilă şi îmi zic: „Dacă diavolul, care este numai răutate şi este tatăl minciunii, poate să te facă să simţi acele stări pe care le trăiam, îmi închipui cum este să trăieşti printre sfinţi în Împărăţia lui Dumnezeu!”

Am luat câţiva ani pastile şi ajunsesem să trăiesc numai pentru ele. Aşteptam cu nerăbdare sfârşitul de săptămână – asta fiindcă acele droguri le luam numai în week-end pentru că nu le puteam consuma oricum, singură. Trebuia să fie muzică, atmosferă! Atunci mă distram extraordinar. Nu dormeam nopţi în şir, mă simţeam cea mai frumoasă; cum găseam o oglindă. nu mă mai despărţeam de ea! Aşa au trecut doi ani. Îmi doream foarte mult să consum heroină, mi se părea foarte şic. Eram fascinată de modelele acelea slabe, care consumau heroină, şi vroiam să arăt ca ele – era cumva la modă prin anii 1990 să se consume heroină. Pe de altă parte, mă uitam la filme şi eram îndrăgostită de unii din actorii dependenţi de heroină. Deşi cei din jur insistau să nu mă apuc de heroină, eram foarte sigură pe mine că nimic rău nu mi se poate întâmpla, că pot controla situaţia. Practic, heroină am început să consum când am revenit în România şi am continuat aceeaşi viaţă. Am cunoscut un băiat, Mircea, cu care am avut o relaţie extraconjugală şi cu care ulterior m-am căsătorit. Mircea consuma heroină, şi am început şi eu cu heroina.

- Cum te simţeai când consumai?

– Atunci spuneam că este ceva foarte frumos. Heroina este un drog foarte ciudat, care te face să nu-ţi mai doreşti altceva. După anumite droguri excitante (cocaină, ecstasy), nu mai puteam dormi. Aveam insomnii. Insomnia este unul dintre simptomele cele mai rele de care se izbesc consumatorii de droguri, pentru că este îngrozitor să fii obosit şi să nu poţi dormi! În momentul în care îţi faci heroină eşti liniştit, căci heroina este un fel de antidot. În câteva luni, practic, am devenit dependentă de heroină, fiindcă nu consumam heroină doar după acele droguri excitante, ci mă injectam şi cu alte ocazii. Mă injectam cu heroină şi nu îmi mai trebuia nimic altceva! Stăteam liniştită, nici măcar în cluburi nu mai mergeam. Simţeam o stare de bine independent de ceea ce se întâmpla în jur, independent de locul în care mă aflam.

- Dar această stare de bine nu era de la Dumnezeu.

– Da, da. Cred că diavolul, prin acest drog, care te face să te simţi bine, vrea să-l imite pe Dumnezeu…

- Povesteşte-ne despre momentul întâlnirii cu Dumnezeu.

– Dumnezeu mi-a întins mâna. Eram după cinci ani de dependenţă, din care nu credeam că o să-mi mai revin vreodată. Eu, care eram foarte mândră, mă consideram buricul pământului, ajunsesem să-mi doresc să fiu într-un cărucior cu rotile, să nu mai am picioare – doar să nu mai simt ceea ce simţeam! La început aveam multe concepţii greşite, mă gândeam că toţi oamenii se mântuiesc, că oricum o să fie mai bine după moarte. Credeam că după ce mori te transformi într-o „zână perfectă”! Însă în momentul în care am început să mă tem de moarte am luat lucrurile în serios. Îmi imaginam un subsol în care picură apă tot timpul şi este igrasie. Cam aşa era şi în sufletul meu. Mă gândeam: „Dacă mor şi rămân aşa?” Acesta a fost primul lucru care m-a zguduit. Doream să mă las, dar nu puteam. Am păstrat relaţia cu primul meu soţ, Dan, care niciodată nu s-a drogat. Dan este un om foarte bun, m-a ajutat tot timpul. Când îi spuneam că vreau să mă sinucid, mă chema pe unde era el şi părăseam ţara pentru câteva săptămâni. Însă, când reveneam, o luam de la capăt, nu rezistam. Anturajul mă făcea să merg pe acea cale greşită.

- Și cum s-a produs ruptura?

– Dumnezeu mi-a ajutat foarte mult. A fost dintr-o dată. Am plecat pur şi simplu de la o petrecere de la mare! Și nu m-am mai întors niciodată la soţul meu de-al doilea, Mircea, deşi eram căsătoriţi doar de câteva luni, nici la grupul din care făceam parte. Cred că această decizie a mea a fost şi ca rezultat al rugăciunilor adresate Sfintei Filofteia. În urmă cu două luni, în drum spre Lacul Bâlea, eu şi prietenii mei ne-am oprit la Curtea de Argeş, la catedrală. Eu nu ştiam atunci cui mă închin. Am văzut că este lume care stă la coadă, şi m-am închinat şi eu. M-am rugat să mă las de droguri, pentru că era gândul care mă măcina permanent – cum să fac să mă las. Eram panicată, ajunsesem la o anumită vârstă, am constatat că frumuseţea mi se duce, nu ştiam să fac nimic! Și m-am rugat Sfintei Filofteia să mă ajute. Atunci a fost prima dată în viaţa mea când am avut voinţă. Am părăsit grupul în care eram, am luat trenul şi m-am dus la bunica mea. Cred că Sfânta m-a ajutat. Nu pot spune ce s-a întâmplat cu mine, pentru că eram destul de dependentă de acea gaşcă. De la bunica mea, am plecat împreună cu o vecină în drumeţie, însă am ajuns din întâmplare la o mănăstire, la un părinte bătrân şi foarte înţelepţit de Dumnezeu, părintele Ioan. La acea mănăstire am aprins lumânări pentru copiii avortaţi, pentru că scria acolo „vii”, „morţi” şi „copii avortaţi”. Eu, care făcusem avorturi fără să am deloc mustrări de conştiinţă, am aprins lumânări şi îmi părea rău pentru prima oară! Și m-am rugat din tot sufletul la Dumnezeu să mă ajute: „Doamne, ajută-mă, că eu nu mai ştiu ce să mai fac cu mine! Nu mai am încredere în mine! Nu ştiu cum de am ajuns aşa! Te rog, fă ceva!”. Ulterior am revenit la Mircea, iar ruptura defintivă s-a produs la mare.

- Se ştie că lupta de abandonare a drogurilor este foarte dură. Cum a fost în cazul tău?

– Totul a fost de la Dumnezeu. Dumnezeu a făcut o minune cu mine, pentru că în primele şase luni, cele mai grele luni pentru un dependent care vrea să se lase, Mi-a tăiat orice posibilitate de a mă conecta din nou la acel grup. De câte ori ne căutam unul pe altul, eu şi soţul meu, nu reuşeam să luăm legătura. Probabil că, dacă aş fi vorbit cu el vreo două minute, ne-am fi împăcat. Ulterior am plecat din ţară şi, când am revenit, m-am implicat în alte activităţi – aşa au trecut cele şase luni. Nu aveam casă, pentru că cea pe care o avusesem de la primul soţ am vândut-o şi am cheltuit banii în America încercând să mă las de droguri, însă fără nici un rezultat. Aşa că am închiriat o casă. Însă nu puteam să dorm, aveam insomnii şi îmi era foarte frică în această casă. Am întrebat agentul imobiliar prin intermediul căruia am închiriat casa dacă cunoaşte un preot, care să vină să-mi facă sfeştanie. Și mi-a recomandat un părinte care avea să-mi devină duhovnic. Părintele a venit şi a văzut la mine nişte cursuri de yoga – în acea perioadă cochetam şi cu yoga. Părintele mi-a spus că nu este bine să practic yoga şi mi-a vorbit despre Dumnezeu. Eu îl contraziceam, îi spuneam că dâsul trăieşte din cărţi, că suntem în secolul al XXI-lea şi că astăzi nu mai sunt oameni ca cei despre îmi vorbea. Însă părintele mi-a răspuns că există oameni deosebiţi, dar nu-i cunosc pentru că nu mă învârt printre ei. Mi-a mai spus că trebuie să mă spovedesc şi mi-a lăsat un îndrumar de spovedanie. L-am citit, însă râzând şi necrezând că păcatele scrise acolo sunt cu adevărat păcate! Din această cauză a durat vreo două luni până să mă duc să mă spovedesc. Nu puteam pricepe pe atunci cum poate fi un păcat faptul de a avea o relaţie cu bărbat, dacă eu nu eram căsătorită. Deoarece mă simţeam singură şi necăjită, am luat cartea, mi-am notat toate păcatele şi am mers la spovedit. Aşa a început să se schimbe viaţa mea. Părintele m-a trimis la Sfântul Maslu. La Sfânta Liturghie nu prea ajungeam, deoarece la început vroiam să ies sâmbătă în oraş şi nu mă puteam trezi dimineaţa. Dar părintele a fost foarte înţelegător. Am fost la Sfântul Maslu vreo jumătate de an, apoi am început să merg şi la Sfânta Liturghie. Acum nu aş mai putea trăi fără Sfânta Liturghie! De când mi-a spus părintele să nu mai lipsesc de la Sfânta Liturghie şi am înţeles ce înseamnă, n-am lipsit niciodată, cu excepţia cazurilor când am fost plecată din ţară. Sfânta Liturghie este ca o funie de care mă ţin, căci n-aş vrea să mai cad să ajung de unde am plecat!

- Este esenţial suportul duhovnicului?

Citeşte mai mult pe Familia Ortodoxă

Studiu: Consumul de droguri de şapte ori mai ridicat în rândul homosexualilor

Potrivit unui studiu realizat de Fundația Lesbienelor și Homosexualilor (LGF) și Universitatea din Lancashire, homosexualii, lesbienele şi bisexualii sunt de 7 ori mai susceptibili la consumul drogurilor ilegale decât populația generală, cu 1 din 5 persoane interogate indicând semnele unei dependențe de droguri sau alcool. Studiul s-a desfăşurat pe o perioadă de doi ani, pe un eșantion de 4.000 de persoane din Anglia.

Rezultatele studiului au arătat că mai mult de o treime dintre persoanele din categoria LGBT au consumat cel puțin un drog ilegal în decursul ultimei luni, comparativ cu doar 5% din totalul populației care au declarat acelaşi lucru, conform Anchetei Criminologice pentru Anglia și Țara Galilor (CSEW).

Substanțele cel mai des utilizate de către cei intervievați sunt droguri consumate de obicei la petreceri, precum canabis și așa-numitele „poppers”, urmate de cocaină, ecstasy, ketamină și amfetamină. Subiecții intervievaţi sunt de 10 ori mai susceptibili să fi utilizat cocaină în ultimele luni decât totalul populației, și de 13 ori mai susceptibili să fi folosit ketamină. Consumul de heroină a fost comparabil în cadrul celor două populații, iar consumul de cocaină s-a dovedit a fi din nou mai ridicat în rândurile comunității gay.

David Stuard, manager în educație, training și mobilizare la London Friend, singurul serviciu de asistență în consumul de alcool și droguri din Marea Britanie care vizează comunitatea LGBT, afirmă că sentimentele de „respingere” și „frică”, dar și cele de „rușine privind sexul” ar putea fi factori cauzatori ai abuzului de substanțe narcotice.

Cercetarea, realizată la parade și prin intermediul anchetelor poștale și online, a analizat o categorie de vârstă mai tânără decât Ancheta Criminologică pentru Anglia și Țara Galilor (CSEW), dar politica Fundației Lesbienelor și Homosexualilor (LGF) și coordonatorul cercetării, Heather Williams, au calificat cifrele ca fiind „izbitoare”. Ea a adăugat: „Acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru persoanele care lucrează cu comunitatea, dar și pentru politica factorilor de decizie privind serviciile la nivel local și național”.

În timp ce nivelul consumului de droguri la populația generală tinde să scadă odată cu vârsta, cercetarea a constatat faptul că aproape la fel de multe persoane lesbiene, homosexuale și bisexuale cu vârste cuprinse între 36 și 40 de ani consumă droguri ca și lesbienele, homosexualii și bisexualii mai tineri.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Irina Burcă

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

De la lesbiană la mamă împlinită / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (6)

Întâlnind-o azi, nu aş fi ghicit niciodată că această mamă a șase copii, care acum emană pace, credință, bucurie și dragoste, a cunoscut un trecut tumultos. Până și soțului său îi vine uneori greu să creadă că anumite lucruri s-au întâmplat cu adevărat.

Nu avea decât 11 ani atunci când viața sa, până atunci obișnuită, a luat o primă întorsătură: „Încă de mică, cam la 11 ani, am început să fumez. Apoi am început să mă împrietenesc cu persoane deloc potrivite pentru mine. Așadar, am început să mă droghez de la o vârstă fragedă, de la 11-12 ani… până am ajuns să consum cocaină, la vârsta de 21 de ani… apoi… am avut tot felul de parteneri.”

La 21 de ani a fost admisă la universitate. Tocmai se despărțise de soțul său, de cinci luni. Avea propriul apartament și un amant cu care se întâlnea zilnic. Când se întorcea să-și vadă soțul, uneori o dată pe săptămână, el era cu amanta lui. În acea perioadă, Brigitte consuma enorm de multă cocaină.

Într-o zi, s-a întâlnit cu un vechi amant în metrou, care i-a spus: „Trebuie să vii la reuniunile Consumatorilor de Cocaină Anonimi. Știu că ai probleme…” Ea s-a hotărât să meargă pentru a vedea despre ce este vorba.

S-a recunoscut în toate acele persoane a căror experienţă era asemănătoare cu a ei. A renunţat la consumul de droguri și alcool, dar a continuat să fumeze țigari. Însă, curând, relațiile sexuale au substituit drogurile. A început să aibă din ce în ce mai multe aventuri cu bărbați.

În jurul vârstei de 25 de ani, influențată fiind de prietenele ei lesbiene, devine și ea la fel, spunându-și: „În sfârșit, m-am regăsit!”. A continuat să aibă din ce în ce mai multe aventuri, dar de data aceasta cu femei. De fapt, a devenit mai activă sexual ca niciodată.

Într-o bună zi, fiind jurnalist independent, Brigitte a însoţit un grup de pelerini care se îndreptau spre Israel, cu toate că nu era deloc o persoană credincioasă. Era împreună cu grupul în fața unui altar, în locul în care Iisus fusese biciuit. Au spus împreună Tatăl Nostru și, în acest timp, o măicuță i-a întins mâna prin grilaj, pentru a o atinge. Brigitte a început să plângă fără să știe de ce… Un bărbat de lângă ea i-a spus: „Și eu sunt ca tine (făcând aluzie la homosexualitatea sa)... vei vedea, poți fi fericită și așa.” Atunci a realizat că este incapabilă să accepte faptul că este lesbiană. Ar fi însemnat să poarte cu sine o greutate toată viața sa.

La un an după această călătorie, Brigitte s-a hotărât să renunţe şi la ţigări, căzând însă într-o profundă depresie. Nu s-a mai întâlnit nici cu prietenele ei lesbiene deoarece a realizat că relațiile cu acestea nu îi erau deloc benefice. S-a îndrăgostit de un tânăr și a locuit împreună cu el, descoperind apoi că el nu simțise nimic pentru ea. Aceasta a venit ca o confirmare a faptului că era lesbiană, pe când ea era incapabilă să accepte acest lucru.

Brigitte explică astfel perspectiva sa în urma experienței de lesbiană: „Există probabil oameni care sunt fericiţi în homosexualitatea lor… Cunosc aceasta. Însă consider că majoritatea nu sunt în realitate homosexuali. Ei doar suferă de pe urma anumitor răni din timpul copilăriei și, atât timp cât nu fac nimic pentru a le vindeca, rămân în nefericirea lor, fără să progreseze. Trebuie să vezi adevărul din tine. Și eu, în timpul terapiei, am refuzat alternativa de a mă întoarce în trecut pentru a-l vindeca. Cred că ar trebui să li se dea oamenilor posibilitatea de a face terapie pentru a afla de unde provin problemele… În timpul celor opt ani de terapie m-am chinuit crezând că eram obligată să-mi accept homosexualitatea. Timp de opt ani am lucrat la ideea de a accepta această condiție a mea, în timp ce, în realitate, nu eram lesbiană. Eram doar rănită în relația mea cu femeile și cu bărbații, încă din timpul copilăriei, cu părinții mei… Însă trebuie să se știe aceasta! Dacă nu ți se dă șansa de a descoperi acest lucru, poți rămâne nefericit toată viața, pentru că nu te poţi regăsi, nu poți fi tu… Sunt convinsă că, de fapt, majoritatea homosexualilor nu sunt homosexuali. Gândul acesta pornește de la o rană: sunt incapabili să înceapă o relație cu o persoană de sex opus.”

Ea își descrie viața de atunci, astfel: „Nu mă puteam opri din plâns, mă îngrășam pe zi ce trecea, fiind din ce în ce mai deprimată. Realizam că ceva nu este în regulă…”

Într-o zi, o mai veche cunoștință vine să o vadă pentru a-i da o carte de muncă și-i spune: „Brigitte, de ce nu mergi la Abația Sfântului Benoit du Lac pentru a vedea ceea ce poate face călugărul de acolo pentru a patra etapă a ta?” (A patra etapă a programului cu douăsprezece pași este examenul moral minuțios cu tine însuți). Atunci se hotărî să conștientizeze și să-și facă un examen moral privind întreaga sa experiență sexuală.

Odată ajunsă la abație, o măicuță a primit-o și a sfătuit-o să întâlnească cu un alt călugăr care înțelege mai bine femeile decât cel pe care ea îl căuta. Ajunse într-un mic birou, modest, cu o masă și două scaune. Un călugăr frumos, inteligent, om de cultură, a primit-o întrebând-o ce poate face pentru ea. Brigitte începu atunci să i se confeseze. Cu cât vorbea mai mult, cu atât era mai potrivnică Bisericii… Timp de o oră a vorbit, apoi a țipat la el. I-a spus tot ceea ce gândea despre Biserică, despre bărbați, despre relele tratamente suferite de către femei… La capătul unei ore, el a îndemnat-o doar să revină după-amiaza pentru a continua să vorbească. Ea s-a exprimat liber timp de trei zile, câte două ore pe zi. Călugărul a acceptat toate cuvintele sale fără a-i răspunde în vreun fel. La sfârșitul fiecărei întâlniri, el o încuraja să scrie în continuare mărturisirea sa și să revină să-l vadă.

Între întâlniri, Brigitte își pregătea lista cu toate persoanele cu care se culcase. Lista se lungea și se tot lungea. Pentru prima dată în viața sa, a putut să-și clarifice numărul partenerilor sexuali pe care i-a avut, scandalizându-se. Era de neconceput pentru ea faptul că s-a putut culca cu atât de multe persoane timp de 15 ani. Cu cât își amintea mai mult, cu atât se dezgusta mai tare. Apoi a plâns. La capătul celor trei zile, s-a simțit total eliberată. Nu mai avea ce să spună. S-a oprit 15 minute. Atunci, călugărul a întrebat-o dacă mai are ceva de zis… Ea nu-și mai dorea decât să moară. Voise o viață obișnuită, aranjată: marea dragoste, copii, o carieră de scriitoare… Nu mai avea cuvinte…

Atunci, el a privit-o și i-a spus: „Brigitte, dacă ai cunoaște darul lui Dumnezeu! Tu ai o sete de dragoste care nu va putea fi niciodată astâmpărată! Dar Dumnezeu este acolo și tu ești fiica Lui. El te-a creat, El știe totul despre tine, tot ce ai tu nevoie. El este Cel care te iubește cu acea dragoste pe care o cauți.” În momentul în care i-a luat mâinile într-ale sale, Brigitte a simțit cum este acoperită de dragostea lui Dumnezeu. A simțit prezența Duhului Sfânt. Călugărul i-a spus: „Brigitte, vei ieși de aici, îți vei îngropa regretul, vina, remușcările, apoi vei pleca și îți vei trăi viața.”

Ea a ieșit din birou și a părăsit abația pentru a se întoarce la Montreal, schimbată de puterea Duhului Sfânt. A mers la o reuniune a Consumatorilor de Cocaină Anonimi pentru a împărtăși vestea convertirii sale: „L-am văzut pe Dumnezeu! Dumnezeu este viu! Este Iisus! Nu este cosmosul, nu este energia, nu este puterea superioară, vă spun, este Dumnezeu, este Iisus!”

Deși de curând creștină, înțelegea că trăiește o relație cu Iisus, pe care o întreținea de-a lungul zilei, vorbindu-I. Brigitte știe că El este Salvatorul său și că viața sa este complet diferită acum.

A devenit nașa uneia dintre femeile prezente la aceste reuniuni și, împreună, au început să frecventeze o comunitate creștină.

În această comunitate, ea și prietena sa au întâlnit alte două tinere femei. Împreună au făcut o promisiune de castitate pentru doi ani. În această perioadă, Brigitte a continuat drumul vindecării sale interioare, a rănilor trecutului, cu ajutorul lui Dumnezeu.

La sfârșitul acestor doi ani, cele patru au întâlnit, fiecare, bărbatul cu care s-au căsătorit în mai puțin de un an. Brigitte vede cu adevărat această transformare ca o milostivire din partea lui Dumnezeu: „Dumnezeu este realmente acolo și ne lasă să trăim căsătoria… să trăim plenar. Chiar există dragostea adevărată. De ce nu durează căsniciile? Pentru că Dumnezeu nu este acolo, în ele. Dacă Îl lași să fie, căsătoria va avea sorți de izbândă. Nu există altă variantă.”

Iisus i-a dat o pace pe care niciodată nu a avut-o. Brigitte era mereu tulburată, întrebându-se în continuu cine este, niciodată sigură de ceva... A crezut întotdeauna că femeile care erau credincioase se renegau cumva, nu aveau personalitate, fiind aproape niște roboți, în timp ce realitatea era cu totul alta: „Dumnezeu te ajută să devii tu însuți.”

În prezent, bucuria și recunoștința fac parte din viața de zi cu zi. Explică astfel : „În fiecare dimineață în care mă trezesc, știu că sunt salvată… Este bucuria de a mă ști fiică a lui Dumnezeu. El este acolo mereu. Este în viața mea, în cele mai mici gesturi ale mele, este în tot.”

Nimeni nu poate avea o viață perfectă. Dar cu toții putem gusta din pacea și mila pe care ne-o oferă Dumnezeu.

Descoperind din ce în ce mai mult dragostea Lui nemărginită, veți trăi viața desăvârșită pe care El ne-o oferă.

În prezent, Brigitte Bédard îşi pregătește autobiografia. Pe lângă viața de familie, alături de soț și cei șase copii, lucrează ca ziarist independent.

Prelucrare după Pouvoir de Changer

Traducere: Vicki Ciobanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 

Cum m-a scos Dumnezeu din iad - Povestea unei foste dependente de droguri

Orice creştin ştie că Bunul Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat foarte mult şi că toate ispitele şi necazurile sunt menite să ne încerce şi să ne sporească credinţa. Din păcate, trăim într-o lume în care majoritatea tinerilor, argumentând o aşa-zisă libertate, se cufundă tot mai mult în mocirla unor patimi din care nu vor sub nici un chip să iasă. Sunt însă şi tineri care răspund chemării lui Hristos şi apucă cu putere mâna pe care Mântuitorul ne-o întinde tuturor. Oana M. este o femeie care a gustat din plin tot ceea ce societatea i-a oferit şi a încercat tot ceea ce în ochii tinerilor de azi pare „cool”: nopţi petrecute în cluburi şi discoteci, desfrânare şi adulter, tutun, băutură şi droguri. Însă când L-a cunoscut pe Hristos, s-a umplut de dragostea Lui şi cu puterea primită de la Dumnezeu a ieşit la Lumină.

Oana, cum ai început să consumi droguri?

Locuiam în Miami, eram măritată cu un fost sportiv de performanţă, avem o casă de iarnă şi o situaţie materială bună. Aveam o gaşcă de fete şi de băieţi, şi eram preocupaţi doar de odihnă, aranjatul în oglindă, ieşitul la cluburi şi în discoteci – în general, de tot ceea ce însemna distracţie. Atunci am luat pentru prima oară ecstasy, apoi cocaină şi marihuana.

Să înţeleg că prietenii au fost cei care te-au determinat?

Nu neapărat! Eu am fost o persoană care mi-am dorit acest lucru. Sigur că am nimerit într-un grup de prieteni care consumau droguri, dar înainte de asta obişnuiam să ies şi să beau, să fumez. M-am apucat de fumat de la vârsta de 15 ani şi m-am lăsat după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, la o vârstă trecută de 30 ani. Când am luat prima pastilă, am crezut că L-am găsit pe Dumnezeu!

Dar era un fals Dumnezeu!

Da. Și acum când vreau să-mi imaginez cum este Raiul, acolo unde nu este oboseală, nu este plictiseală (plictiseala era unul dintre inamicii mei acolo în Miami – pentru că, nefăcând nimic, mă plictiseam foarte repede!), fără răutate, mă gândesc la pastilă şi îmi zic: „Dacă diavolul, care este numai răutate şi este tatăl minciunii, poate să te facă să simţi acele stări pe care le trăiam, îmi închipui cum este să trăieşti printre sfinţi în Împărăţia lui Dumnezeu!”

Am luat câţiva ani pastile şi ajunsesem să trăiesc numai pentru ele. Aşteptam cu nerăbdare sfârşitul de săptămână – asta fiindcă acele droguri le luam numai în week-end pentru că nu le puteam consuma oricum, singură. Trebuia să fie muzică, atmosferă! Atunci mă distram extraordinar. Nu dormeam nopţi în şir, mă simţeam cea mai frumoasă; cum găseam o oglindă. nu mă mai despărţeam de ea! Aşa au trecut doi ani. Îmi doream foarte mult să consum heroină, mi se părea foarte şic. Eram fascinată de modelele acelea slabe, care consumau heroină, şi vroiam să arăt ca ele – era cumva la modă prin anii 1990 să se consume heroină. Pe de altă parte, mă uitam la filme şi eram îndrăgostită de unii din actorii dependenţi de heroină. Deşi cei din jur insistau să nu mă apuc de heroină, eram foarte sigură pe mine că nimic rău nu mi se poate întâmpla, că pot controla situaţia. Practic, heroină am început să consum când am revenit în România şi am continuat aceeaşi viaţă. Am cunoscut un băiat, Mircea, cu care am avut o relaţie extraconjugală şi cu care ulterior m-am căsătorit. Mircea consuma heroină, şi am început şi eu cu heroina.

Cum te simţeai când consumai?

Atunci spuneam că este ceva foarte frumos. Heroina este un drog foarte ciudat, care te face să nu-ţi mai doreşti altceva. După anumite droguri excitante (cocaină, ecstasy), nu mai puteam dormi. Aveam insomnii. Insomnia este unul dintre simptomele cele mai rele de care se izbesc consumatorii de droguri, pentru că este îngrozitor să fii obosit şi să nu poţi dormi! În momentul în care îţi faci heroină eşti liniştit, căci heroina este un fel de antidot. În câteva luni, practic, am devenit dependentă de heroină, fiindcă nu consumam heroină doar după acele droguri excitante, ci mă injectam şi cu alte ocazii. Mă injectam cu heroină şi nu îmi mai trebuia nimic altceva! Stăteam liniştită, nici măcar în cluburi nu mai mergeam. Simţeam o stare de bine independent de ceea ce se întâmpla în jur, independent de locul în care mă aflam.

Dar această stare de bine nu era de la Dumnezeu.

Da, da. Cred că diavolul, prin acest drog, care te face să te simţi bine, vrea să-l imite pe Dumnezeu…

Povesteşte-ne despre momentul întâlnirii cu Dumnezeu.

Dumnezeu mi-a întins mâna. Eram după cinci ani de dependenţă, din care nu credeam că o să-mi mai revin vreodată. Eu, care eram foarte mândră, mă consideram buricul pământului, ajunsesem să-mi doresc să fiu într-un cărucior cu rotile, să nu mai am picioare – doar să nu mai simt ceea ce simţeam! La început aveam multe concepţii greşite, mă gândeam că toţi oamenii se mântuiesc, că oricum o să fie mai bine după moarte. Credeam că după ce mori te transformi într-o „zână perfectă”! Însă în momentul în care am început să mă tem de moarte am luat lucrurile în serios. Îmi imaginam un subsol în care picură apă tot timpul şi este igrasie. Cam aşa era şi în sufletul meu. Mă gândeam: „Dacă mor şi rămân aşa?” Acesta a fost primul lucru care m-a zguduit. Doream să mă las, dar nu puteam. Am păstrat relaţia cu primul meu soţ, Dan, care niciodată nu s-a drogat. Dan este un om foarte bun, m-a ajutat tot timpul. Când îi spuneam că vreau să mă sinucid, mă chema pe unde era el şi părăseam ţara pentru câteva săptămâni. Însă, când reveneam, o luam de la capăt, nu rezistam. Anturajul mă făcea să merg pe acea cale greşită.

Și cum s-a produs ruptura?

Dumnezeu mi-a ajutat foarte mult. A fost dintr-o dată. Am plecat pur şi simplu de la o petrecere de la mare! Și nu m-am mai întors niciodată la soţul meu de-al doilea, Mircea, deşi eram căsătoriţi doar de câteva luni, nici la grupul din care făceam parte. Cred că această decizie a mea a fost şi ca rezultat al rugăciunilor adresate Sfintei Filofteia. În urmă cu două luni, în drum spre Lacul Bâlea, eu şi prietenii mei ne-am oprit la Curtea de Argeş, la catedrală. Eu nu ştiam atunci cui mă închin. Am văzut că este lume care stă la coadă, şi m-am închinat şi eu. M-am rugat să mă las de droguri, pentru că era gândul care mă măcina permanent – cum să fac să mă las. Eram panicată, ajunsesem la o anumită vârstă, am constatat că frumuseţea mi se duce, nu ştiam să fac nimic! Și m-am rugat Sfintei Filofteia să mă ajute. Atunci a fost prima dată în viaţa mea când am avut voinţă. Am părăsit grupul în care eram, am luat trenul şi m-am dus la bunica mea. Cred că Sfânta m-a ajutat. Nu pot spune ce s-a întâmplat cu mine, pentru că eram destul de dependentă de acea gaşcă. De la bunica mea, am plecat împreună cu o vecină în drumeţie, însă am ajuns din întâmplare la o mănăstire, la un părinte bătrân şi foarte înţelepţit de Dumnezeu, părintele Ioan. La acea mănăstire am aprins lumânări pentru copiii avortaţi, pentru că scria acolo „vii”, „morţi” şi „copii avortaţi”. Eu, care făcusem avorturi fără să am deloc mustrări de conştiinţă, am aprins lumânări şi îmi părea rău pentru prima oară! Și m-am rugat din tot sufletul la Dumnezeu să mă ajute: „Doamne, ajută-mă, că eu nu mai ştiu ce să mai fac cu mine! Nu mai am încredere în mine! Nu ştiu cum de am ajuns aşa! Te rog, fă ceva!”. Ulterior am revenit la Mircea, iar ruptura defintivă s-a produs la mare.

Se ştie că lupta de abandonare a drogurilor este foarte dură. Cum a fost în cazul tău?

Totul a fost de la Dumnezeu. Dumnezeu a făcut o minune cu mine, pentru că în primele şase luni, cele mai grele luni pentru un dependent care vrea să se lase, mi-a tăiat orice posibilitate de a mă conecta din nou la acel grup. De câte ori ne căutam unul pe altul, eu şi soţul meu, nu reuşeam să luăm legătura. Probabil că, dacă aş fi vorbit cu el vreo două minute, ne-am fi împăcat. Ulterior am plecat din ţară şi, când am revenit, m-am implicat în alte activităţi – aşa au trecut cele şase luni. Nu aveam casă, pentru că cea pe care o avusesem de la primul soţ am vândut-o şi am cheltuit banii în America încercând să mă las de droguri, însă fără nici un rezultat. Aşa că am închiriat o casă. Însă nu puteam să dorm, aveam insomnii şi îmi era foarte frică în această casă. Am întrebat agentul imobiliar prin intermediul căruia am închiriat casa dacă cunoaşte un preot, care să vină să-mi facă sfeştanie. Și mi-a recomandat un părinte care avea să-mi devină duhovnic. Părintele a venit şi a văzut la mine nişte cursuri de yoga – în acea perioadă cochetam şi cu yoga. Părintele mi-a spus că nu este bine să practic yoga şi mi-a vorbit despre Dumnezeu. Eu îl contraziceam, îi spuneam că dâsul trăieşte din cărţi, că suntem în secolul al XXI-lea şi că astăzi nu mai sunt oameni ca cei despre îmi vorbea. Însă părintele mi-a răspuns că există oameni deosebiţi, dar nu-i cunosc pentru că nu mă învârt printre ei. Mi-a mai spus că trebuie să mă spovedesc şi mi-a lăsat un îndrumar de spovedanie. L-am citit, însă râzând şi necrezând că păcatele scrise acolo sunt cu adevărat păcate! Din această cauză a durat vreo două luni până să mă duc să mă spovedesc. Nu puteam pricepe pe atunci cum poate fi un păcat faptul de a avea o relaţie cu bărbat, dacă eu nu eram căsătorită. Deoarece mă simţeam singură şi necăjită, am luat cartea, mi-am notat toate păcatele şi am mers la spovedit. Aşa a început să se schimbe viaţa mea. Părintele m-a trimis la Sfântul Maslu. La Sfânta Liturghie nu prea ajungeam, deoarece la început vroiam să ies sâmbătă în oraş şi nu mă puteam trezi dimineaţa. Dar părintele a fost foarte înţelegător. Am fost la Sfântul Maslu vreo jumătate de an, apoi am început să merg şi la Sfânta Liturghie. Acum nu aş mai putea trăi fără Sfânta Liturghie! De când mi-a spus părintele să nu mai lipsesc de la Sfânta Liturghie şi am înţeles ce înseamnă, n-am lipsit niciodată, cu excepţia cazurilor când am fost plecată din ţară. Sfânta Liturghie este ca o funie de care mă ţin, căci n-aş vrea să mai cad să ajung de unde am plecat!

Este esenţial suportul duhovnicului?

Da! Tot părintele m-a ajutat să scap de păcatul desfrânării. Am avut câteva relaţii, dar, tot spovedindu-mă, părintele mi-a zis să încetez să mai fac acest păcat – şi am renunţat. Acum, nefiind căsătorită, nu aş putea să mai am o relaţie trupească cu un bărbat. Prietenii, chiar şi cei din familie mă credeau nebună, îmi ziceau că am trecut dintr-o extremă la alta, că din cauza drogurilor am ajuns habotnică. Însă nu m-a deranjat părerea lor. În plus, îl aveam pe părintele, în care aveam şi am foarte mare încredere! Îl întrebam toate neclarităţile mele, iar sfinţia sa mi le explica foarte frumos şi mă linişteam. M-am apucat să citesc şi vieţi de sfinţi – şi am descoperit şi intelectuali şi desfrânaţi şi oameni simpli care au devenit sfinţi.

Te-au ajutat mult şi sfinţii?

M-au întărit sfinţii. În momentul în care am văzut sfinţi care la început au dus o viaţă foarte păcătoasă şi pe urmă şi-au schimbat-o compet, desigur că m-am întărit! Spunea un părinte că sfinţii sunt ca o galerie într-un stadion, tu alergi şi ei îţi fac galerie de pe margine.

În afara părintelui tău duhovnic, înţeleg că te-a susţinut şi părintele Ioan, cel pe care l-ai întâlnit atunci la mănăstire…

Da. Ţin foarte mult pe părintele Ioan. Mă apucasem să fac teologia, dar am mers numai un an la facultate. Părintele Ioan mi-a zis că nu sunt realistă, teologia nu este pentru mine; să mă las de teologie şi să fac medicina. La început m-am speriat. Însă m-am consultat şi cu duhovnicul, şi mi-a spus să fac ascultare de părintele Ioan. Acum sunt în anul IV la medicină. La început mi-a fost destul de greu. Toţi colegii mei sunt mult mai tineri decât mine şi foarte competitivi. Mie nu-mi plăcea să fiu obligată să fac ceva anume, îmi plăcea să fac doar ce vreau eu. Aşa că îmi părea imposibil să continui. Dar, atunci când faci ascultare, nimic nu este cu neputinţă! De aceea este foarte important să-i asculţi pe oamenii lui Dumnezeu.

Se vede ce minunat au lucrat Sfintele Taine în tine. Oana, crezi că ai putea trăi fără spovedanie?

Categoric, nu. Fără duhovnic şi fără spovedanie eşti mort. Nu ai nici o şansă – nu numai ca fost drogat, dar nici ca om normal. Duhovnicul este ca o cârmă în viaţă, este omul prin care Dumnezeu îţi spune ce vrea de la tine. Și nu te lasă să mergi pe un drum greşit. Și tu poţi avea diferite idei şi păreri că ar vrea Dumnezeu un anumit lucru de la tine, dar acestea trebuie mărturisite ca nu cumva să fie de la Cel rău. Odată am fost la părintele şi i-am zis că înainte eram foarte păcătoasă, făceam tot felul de păcate şi nu mă mustra deloc conştiinţa. Acum conştiinţa nu-mi dă pace. Parcă e cineva permanent în spatele meu, care mereu mă judecă. Și mi-a explicat că acesta este îngerul meu păzitor. Am momente în care mai deschid câte o revistă Vogue şi îmi zic că sunt ruptă de lume, că nu mi-am mai cumpărat de mult ceva, că nu am mai călătorit şi că m-am prostit de când am venit în România. Dar această stare mă ţine până când îmi fac canonul. Și atunci mă apucă râsul, pentru că îmi dau seama că nu sunt gândurile mele!

Ţi s-a întâmplat vreodată să mai cazi în consumul de droguri?

Nu vreau să mă mai întorc unde am fost înainte, pentru că înainte am fost în iad! Recunosc că a fost o perioadă în care am mai fumat câte o ţigară de marijuana, pentru că am o prietenă măritată cu un băiat din fosta gaşcă. Asta până când duhovnicul mi-a spus că nu am voie să mai fac asta, să mă las, că este mare păcat. Însă mai am vise urâte că mă droghez sau că vreau să mă droghez, dar nu găsesc marfa…

Dumnezeu ne iubeşte pe toţi. Cum simţi acum dragostea lui Dumnezeu, după experienţele prin care ai trecut?

Dacă nu mă iubea Dumnezeu, eram în iad acum – la propriu. Pentru că puteam să fiu moartă. Odată chiar am trecut prin moarte clinică, din cauza unei supradoze, şi Dumnezeu m-a salvat. Spre Dumnezeu trebuie să păşeşti puţin şi El, Preamilostivul, te primeşte. Este o carte: „Dai voinţă, iei putere!”. Și aşa şi este, tu doar trebuie să vrei şi Dumnezeu îţi dă multă putere.

Crezi că ar fi vreun om care te-ar putea îndepărta de Dumnezeu?

Nu. Știu că nu este bine să fii sigur pe tine, aşa că mă rog la Dumnezeu să mă apere de orice ispite care m-ar putea îndepărta de El.

Spuneai la început că erai mândră. Acum mai eşti?

Și acum mă lupt cu mândria. Știu că patimile se ţin în lanţ. De la mândrie vine şi mânia. Sunt un om mânios. Îmi sare ţandăra foarte repede. Sunt ultimul om de fapt! Eu nu ştiu, cum de mă mai rabdă Dumnezeu? În fiecare seară îmi pun această întrebare…

Ce crezi, cei care se droghează vor să se lase?

Toţi cei pe care i-am cunoscut vor să scape. Chiar şi fostul meu soţ de-al doilea, Mircea, vrea să scape. Un alt prieten, avocat, se luptă şi el să iasă din asta… Dar fără Dumnezeu nu se poate! Și, dacă reuşeşti fără Dumnezeu, cred că degeaba te laşi de droguri, pentru că mai devreme sau mai târziu vei reveni. Un alt mare pericol este să devii sectant, pentru că la noi, în România, există centre de dezintoxicare cu terapeuţi neoprotestanţi. Te lasă un diavol şi te ia altul, mult mai groaznic! În cazul drogurilor te mustră conştiinţa, dar dacă ajungi sectant devii automat mândru şi nu te mai pocăieşti.

Ce sfat le dai tuturor celor care îşi doresc din tot sufletul să termine cu drogurile?

Să nu se bazeze pe ei şi să nu încerce singuri să se lase. Să-şi găsească un duhovnic bun – este obligatoriu. Să facă Paraclisul sau Acatistul Maicii Domnului şi să o roage să le trimită un duhovnic bun. Și Măicuţa Domnului, cu siguranţă, îi va ajuta! Apoi totul o să intre în normal şi nu o să fie aşa greu. În momentul în care m-am lăsat şi după ce l-am cunoscut pe părintele, mă aşteptam să-mi fie foarte greu. Mă gândeam la soldaţii ruşi din tranşee şi îmi spuneam că trebuie să mă întăresc, fiindcă voi trece printr-o perioadă foarte grea. Dar nu a fost aşa. Dumnezeu a luat foarte mult din crucea mea, mi-a dăruit foarte mult.

Oana ne arată că şi cele mai cumplite patimi pot fi biruite prin nădejde şi credinţă puternică în Dumnezeu. Părintele Paisie Aghioritul spune că: „Lupta împotriva patimilor este o mucenicie continuă, dar dulce, pentru păzirea poruncilor, pentru dragostea lui Hristos.” Oana doreşte acum din tot sufletul să-i ajute pe aceia care fiind dependenţi de droguri au senzaţia că nu se mai pot ridica; de aceea, este voluntară la o fundaţie care luptă împotriva drogurilor. Dumnezeu să-i dea putere în ceea ce face, iar pe cei care consumă stupefiante să-i elibereze de această patimă.

Interviu de Raluca Tănăsescu

Sursă: Revista "Familia Ortodoxă" - 2009, Nr. 11