De la sex, droguri, abuz și sinucidere la activism pro-viață: cum m-a scăpat Dumnezeu de întuneric

de Meagan Weber, LifeSiteNews.com

Am devenit pro-viață undeva între prima și a doua sarcină neplanificată. Obișnuiam să cred în concepția „corpul meu, alegerea mea”, dar atunci ceva s-a schimbat în inima mea.

Provenind dintr-o familie destrămată, ca adolescentă am fost aproape mereu fără adăpost, trăind din casă în casă. Adâncită într-o viață de droguri și promiscuitate, am avut parte de prea puțină supraveghere din partea unui adult și nimeni nu s-a îngrijorat de buna mea creștere. După ce am devenit dependentă de metanfetamine, am renunțat la școală și nu am absolvit. Atunci mama mea m-a chemat în statul în care locuia, sprijinindu-mă să-mi termin școala fără grija cheltuielilor zilnice. Am reușit să absolv un an mai târziu și să renunț la metanfetamine, deși am continuat cu alte substanțe și cu viața dezordonată.

La o zi după evenimentele din 11 septembrie 2001 am descoperit că sunt însărcinată. Eram pe punctul de a termina relația nesănătoasă pe care o aveam cu tatăl, așa că mă simțeam încolțită. Avortul părea singura soluție de a evita să mă leg de el pentru toată viața. Confirmarea a venit și din partea lui sub argumentul că era nedrept să-l „încarc cu grija unui copil”. M-am dus acasă, i-am spus mamei că sunt însărcinată, dar să nu-și facă griji pentru că intenționam să fac avort și urma să fie ca și cum nu s-a întâmplat niciodată.

Spre surprinderea mea, mama a fost complet împotriva ideii de avort, deși nu era pro-viață. Mi-a spus că nu o voi scoate la capăt cu avortul și că ea va fi alături de mine și mă va ajuta să-mi cresc copilul. Sincer, mi-era mai mare teamă să nu o ascult pe mama decât să-l supăr pe prietenul meu, astfel că am ales viața pentru copilul meu.

Imediat ce l-am anunțat că voi păstra copilul el a terminat relația cu mine. M-am simțit pierdută și distrusă și deseori mă gândeam dacă am făcut alegerea corectă. După două luni am reluat relația pentru scurt timp și din nou ne-am despărțit, de data aceasta însă într-un mod mult mai urât, după ce, îmbrâncindu-mă, mi-a strigat în față „copilul nu este al meu și sper să muriți amândoi”. Pentru faptele lui am reușit să obțin un ordin de restricţie pe numele lui.

Incidentul a fost primul din multele evenimente traumatizante care au urmat. La scurt timp logodnicul mamei mele a murit într-un accident de mașină și cineva foarte apropiat mie a făcut avort după ce ne promisesem una alteia că ne vom sprijini în sarcinile noastre. Apogeul l-am trăit atunci când mama a ales pentru ea sinuciderea. Eram în 3 luni și jumătate când am văzut-o ultima dată în viață și tot eu am fost cea care am găsit-o.

Viața mea s-a zdruncinat din temelii și am simțit că nu mai am nicio șansă. Încercând eu însămi să mă sinucid câteva zile mai târziu, am început să strig și să plâng din toată inima, „dacă într-adevăr există Dumnezeu undeva acolo, atunci să mă ducă la mama ori să mă scoată din casa asta și să-mi schimbe viața”. După câteva clipe, un prieten a apărut și m-a găsit în toaleta mamei. M-a ridicat, m-a scos din casa, salvând viața mea și pe cea a copilului meu. Traumele prin care am trecut în timpul acestor evenimente mi-au călcat în picioare mândria și m-au adus în punctul în care căutam răspunsuri la întrebarea de ce viața mea se destramă astfel. Am ajuns să-l cunosc pe Dumnezeu după ce am fost chemată la biserică la slujbele de Crăciun și Paști și după ce niște femei minunate din biserică mi-au făcut un generos și umil duș.

Pe măsură ce ziua nașterii se apropia, m-am îndreptat spre tatăl copilului cu iertare și i-am oferit opțiunea de a asista la naștere. El a acceptat, având în vedere că îi promisesem că nu-l voi denunța pentru violarea ordinului de restricție emis pe numele lui. După ce m-a ținut de mână în timpul nașterii și după ce a vizitat copilul de câteva ori acasă la mine, ne-am împăcat pentru a doua oară. Abuzul însă a început nu după mult timp, ceea m-a făcut să mă simt din nou pierdută, de data aceasta și lipsită de sprijinul mamei. Am vândut casa mamei, am cumpărat una nouă pentru mine și am continuat relația abuzivă verbal, emoțional și sexual cu tatăl fetiței, pentru încă un an, după care am strigat din nou la Dumnezeu pentru ajutor și am găsit curajul să plec.

La început totul a fost bine, însă mai târziu am revenit la stilul de viața petrecăreț și dezordonat, deseori lăsând-o pe fetița mea cu o bonă. Aceasta a durat câteva luni, până când am rămas din nou însărcinată cu prietenul care mă salvase în acea noapte din toaleta mamei când încercasem să mă sinucid. De data aceasta nu mă mai gândeam deloc la avort. După prima sarcină și naștere și chiar după ce tatăl îmi propusese avortul, am înțeles pe deplin cât de valoroasă este viața și cât de important este să-i protejezi pe cei nenăscuți. Deși eram extrem de rușinată de faptele mele, m-am destăinuit doamnelor de la biserică de la care am și primit mult sprijin.

Nu după mult timp am conștientizat că sunt din nou singură. Trebuia să cresc singură doi copii de la doi tați.

Pastorul de la biserică și soția sa m-au primit în casa lor, încurajându-mă să-mi păzesc inima de oamenii care aveau să mă judece în biserică și oferindu-mi tot sprijinul lor. În timpul acelei vizite, mi s-a pus o întrebare care m-a schimbat pentru totdeauna: „Dacă ai pierde o parte a corpului pentru fiecare partener sexual pe care l-ai avut, cât din tine s-ar mai afla pe acest scaun?”. Am răspuns în sinea mea: „Probabil câteva vene și cartilaje”. Din acea clipă am decis să aleg abstinența până în noaptea nunții mele. Mă simțeam cu adevărat dărâmată și deznădăjduită. Multe schimbări s-au petrecut în timpul sarcinii, mi-am pierdut serviciul și mașina și totuși nimic nu mi-a lipsit, aceasta datorită proniei lui Dumnezeu și a oamenilor Săi din biserică.

A fost pentru mine o perioadă grea, însă Dumnezeu a folosit-o pentru a mă șlefui și a mă transforma în acel tip de femeie capabilă să primească în viața ei un bărbat incredibil, cu adevărat de aur. S-a îndrăgostit de mine și de copiii mei și m-a cerut în căsătorie. Am ales abstinența pentru 2 ani și jumătate până în noaptea nunții. Soțul meu m-a tratat ca aurul și din noiembrie 2006 trăim o căsnicie cu adevărat fericită. Avem patru copii. Soțul meu este pastorul copiilor din biserica locală iar eu am devenit activistă pro-viață, implicându-mă în acești ultimi șapte ani în sprijinirea femeilor orientate spre avort. Viața mea este o carte deschisă și sper și mă rog la Dumnezeu să-mi dea șansa să împart această victorie cu cât mai mulți oameni, astfel încât cât mai multe vieți să fie salvate atât fizic cât și spiritual. Visez la ziua când avortul nu va mai fi o opțiune legală.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat poveștii mele, vă invit să citiți mai multe pe blogul meu și pe pagina de Facebook. Dacă sunteți interesați de mărturia mea și de speech-ul meu „Femeile orientate spre avort”, vă rog să mă contactați pe adresa meaganweber@gmail.com.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
Traducere: Catargiu Iulia Elena

O susţinătoare a avortului propune ca adolescenţii să convieţuiască cu partenerii sexuali în casa părinţilor / Sfaturi pentru părinţi (5)

Multe sfaturi se dau părinților despre cum să-și educe copiii, dar unele dintre ele sunt distrugătoare pentru copiii lor. Mai jos este un astfel de îndemn, a cărui eroare este legată de perspectiva despre viață a autoarei. Ce fel de sfat ar putea să dea cineva care promovează cultura morții?

WASHINGTON, D.C., August 22, 2013 (LifeSiteNews.com)

Într-un articol recent apărut în USA Today, editorialistul Amanda Marcotte (care scrie şi pentru blogul feminist radical Jezebel și blogul pro-avort RH Reality Check), reflectând asupra unui articol din New York Times și asupra luptei ce se dă la nivel legislativ privind educaţia sexuală, susține că părinții ar trebui să accepte și chiar să încurajeze comportamentul sexual al copiilor lor adolescenţi."  

 

"A vă lăsa copii adolescenţi să îşi petreacă nopţile acasă la dumneavoastră împreună cu prietenul sau prietena, sau chiar să le permiteţi să locuiască împreună, este un lucru bun ce îi va scuti de întâlnirile pe furiş”, a declarat ea.

Potrivit lui Marcotte, coabitarea adolescenţilor este o tendință în creștere. „Cum numărul tinerilor ce conviețuiesc este în creştere, părinții ar trebui să accepte acest lucru și să-şi educe copii în această direcţie", a scris ea.

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), raportează că aproape 10% dintre fetele din SUA au trăit cu un prieten până la vârsta de 18 ani, iar până la vârsta de 20 de ani, deja numărul lor trece de un sfert.

În Olanda, 93% dintre părinţi ar permite copiilor lor adolescenţi să facă sex în casa părintească, declară Marcotte adăugând că: "Deși aceste schimbări ar putea crea un disconfort pentru unii părinţi, dovezile sugerează că este un lucru bun". Coabitarea adolescenţilor reduce numărul căsătoriilor timpurii și ratele de fertilitate, permiţându-le astfel tinerelor să se concentreze asupra carierei lor.

"Cercetătorii Wendy Manning și Jessica Cohen de la Bowling Green State University au descoperit că, pe măsură ce numărul coabitărilor între  adolescenţi a crescut, numărul căsătoriilor dintre adolescenţi a scăzut. Deși este adevărat că în urma unor astfel de concubinaje au apărut şi copii, a vă căsători în adolescență este încă cea mai sigură cale de a avea un copil de la o vârstă foarte fragedă", a scris ea.

Ca argument în favoarea opiniilor ei, aduce declaraţia apărută în tabloidul britanic The Sun în 2011, a actriţei Angelina Jolie, a cărei mamă i-a permis prietenului ei să se mute în casa lor pe când ea avea doar 14 ani.

"A fost cel mai inteligent lucru pe care mama mea l-a putut face, deoarece, în acest fel, nu am mai fost nevoiţi să ne întâlnim în parc", a declarat Jolie. "Am trăit ca un cuplu căsătorit timp de doi ani. Când am împlinit 16 ani, am vrut să devin liberă și să mă concentrez pe muncă".

Dar nu toată lumea este de acord că a-i lăsa pe adolescenţi să locuiască împreună este o soluție bună pentru furtuna hormonală a adolescenţilor.

Jim Denison, reporter la Christian Post, pune la îndoială concluziile lui Marcotte.

"M-am întrebat cât de folositoare a fost pentru Angelina Jolie aceasta coabitare timpurie", a declarat el. "Iată ce spune ea despre un episod din prima sa relație sexuală: “am scos cuţitele (n.n: avea o colecţie de cuţite) şi toată noaptea ne-am atacat unul pe altul. Şi acum am cicatricile de atunci.” Denison a adăugat că Jolie a continuat să aibă o relație nesănătoasă cu al doilea soț al ei, Billy Bob Thornton, mai mare cu aproape 20 de ani, urmată apoi de o relație lesbiană.

Ceea ce Marcotte nu ia însă în consideraţie este numărul mare de cercetări care demonstrează că activitatea sexuală extra-maritală și coabitarea duce nu la sănătate, bogăție și fericire, ci la rate tot mai mari de stres psihologic și de comportamente periculoase.

Un studiu finalizat recent la Universitatea din Carolina de Nord, Chapel Hill, demonstrează că femeile care trăiesc în concubinaj sunt mai predispuse, în comparaţie cu cele căsătorite, la implicarea în relaţii sexuale simultane cu doi sau mai mulți bărbați și mult mai probabil să abuzeze de alcool și droguri.

Progresiștii pot continua să ofere asigurări despre avantajele coabitării și a altor forme de activitate sexuală non-maritală, dar autorii noului studiu nu pot ignora modul în care femeile, în majoritate covârșitoare necăsătorite, divorțate și în concubinaj, ce întrețin relații sexuale cu mai mulți parteneri contribuie la crearea unor "rețele sexuale interconectate, care duc la răspândirea în rândul populaţiei a SIDA și a altor boli cu transmitere sexuală."


Încurajarea părinților în a accepta relaţiile sexuale ale copiilor adolescenţi înainte de căsătorie a fost o temă recurentă a mișcării pro-avort.

Nu este de mirare faptul că Planned Parenthood, de asemenea, pledează deschis pentru relaţiile sexuale între adolescenţi. Din punctul lor de vedere, "Soluția ... este de a-i învăța pe tineri cum să experimenteze plăcerea sexuală în loc să le spunem să nu facă sex." Motivul lor este clar. Când adolescenţii sunt activi sexual, ei au nevoie să se bazeze pe serviciile Planned Parenthood, inclusiv de cele pentru avort. Este o abordare bolnavă și manipulatoare care, în esență, alimentează modelul de afaceri Planned Parenthood. Iar acesta este un motiv în plus să luptăm pentru a proteja viața nu doar a celor nenăscuţi, dar şi a tinerilor noștri.

De aceea este crucial să rămânem implicați în viața copiilor noștri și să nu ne fie frică să discutăm despre puritatea sexuală.

Indiferent de cât de "sănătos" și "responsabil" ar fi actul sexual, adevărul este că tinerii sunt supuşi riscului de boli cu transmitere sexuală, sarcini neplanificate, dar şi la repercusiuni emoționale. Nu este vorba despre a insufla un fals sentiment de teamă, aceste pericole sunt reale şi nu pot fi ignorate. Abstinenţa oferă singura alternativă cu adevărat sănătoasă.

Trebuie să fim sinceri, nu este ușor pentru adolescenţi să rămână abstinenţi. Atleta olimpică Lolo Jones a vorbit despre eforturile sale de a rămâne abstinentă: "E un cadou pe care vreau să îl ofer soțului meu. Dar vă rog să înțelegeți că această călătorie a fost grea... mai grea decât pregătirea pentru Jocurile Olimpice, mai grea decât absolvirea colegiului."

Prelucrare  după: profam.org, Lifenews şi LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

De la lesbiană la mamă împlinită / Mărturii ale unor foști homosexuali și lesbiene (6)

Întâlnind-o azi, nu aş fi ghicit niciodată că această mamă a șase copii, care acum emană pace, credință, bucurie și dragoste, a cunoscut un trecut tumultos. Până și soțului său îi vine uneori greu să creadă că anumite lucruri s-au întâmplat cu adevărat.

Nu avea decât 11 ani atunci când viața sa, până atunci obișnuită, a luat o primă întorsătură: „Încă de mică, cam la 11 ani, am început să fumez. Apoi am început să mă împrietenesc cu persoane deloc potrivite pentru mine. Așadar, am început să mă droghez de la o vârstă fragedă, de la 11-12 ani… până am ajuns să consum cocaină, la vârsta de 21 de ani… apoi… am avut tot felul de parteneri.”

La 21 de ani a fost admisă la universitate. Tocmai se despărțise de soțul său, de cinci luni. Avea propriul apartament și un amant cu care se întâlnea zilnic. Când se întorcea să-și vadă soțul, uneori o dată pe săptămână, el era cu amanta lui. În acea perioadă, Brigitte consuma enorm de multă cocaină.

Într-o zi, s-a întâlnit cu un vechi amant în metrou, care i-a spus: „Trebuie să vii la reuniunile Consumatorilor de Cocaină Anonimi. Știu că ai probleme…” Ea s-a hotărât să meargă pentru a vedea despre ce este vorba.

S-a recunoscut în toate acele persoane a căror experienţă era asemănătoare cu a ei. A renunţat la consumul de droguri și alcool, dar a continuat să fumeze țigari. Însă, curând, relațiile sexuale au substituit drogurile. A început să aibă din ce în ce mai multe aventuri cu bărbați.

În jurul vârstei de 25 de ani, influențată fiind de prietenele ei lesbiene, devine și ea la fel, spunându-și: „În sfârșit, m-am regăsit!”. A continuat să aibă din ce în ce mai multe aventuri, dar de data aceasta cu femei. De fapt, a devenit mai activă sexual ca niciodată.

Într-o bună zi, fiind jurnalist independent, Brigitte a însoţit un grup de pelerini care se îndreptau spre Israel, cu toate că nu era deloc o persoană credincioasă. Era împreună cu grupul în fața unui altar, în locul în care Iisus fusese biciuit. Au spus împreună Tatăl Nostru și, în acest timp, o măicuță i-a întins mâna prin grilaj, pentru a o atinge. Brigitte a început să plângă fără să știe de ce… Un bărbat de lângă ea i-a spus: „Și eu sunt ca tine (făcând aluzie la homosexualitatea sa)... vei vedea, poți fi fericită și așa.” Atunci a realizat că este incapabilă să accepte faptul că este lesbiană. Ar fi însemnat să poarte cu sine o greutate toată viața sa.

La un an după această călătorie, Brigitte s-a hotărât să renunţe şi la ţigări, căzând însă într-o profundă depresie. Nu s-a mai întâlnit nici cu prietenele ei lesbiene deoarece a realizat că relațiile cu acestea nu îi erau deloc benefice. S-a îndrăgostit de un tânăr și a locuit împreună cu el, descoperind apoi că el nu simțise nimic pentru ea. Aceasta a venit ca o confirmare a faptului că era lesbiană, pe când ea era incapabilă să accepte acest lucru.

Brigitte explică astfel perspectiva sa în urma experienței de lesbiană: „Există probabil oameni care sunt fericiţi în homosexualitatea lor… Cunosc aceasta. Însă consider că majoritatea nu sunt în realitate homosexuali. Ei doar suferă de pe urma anumitor răni din timpul copilăriei și, atât timp cât nu fac nimic pentru a le vindeca, rămân în nefericirea lor, fără să progreseze. Trebuie să vezi adevărul din tine. Și eu, în timpul terapiei, am refuzat alternativa de a mă întoarce în trecut pentru a-l vindeca. Cred că ar trebui să li se dea oamenilor posibilitatea de a face terapie pentru a afla de unde provin problemele… În timpul celor opt ani de terapie m-am chinuit crezând că eram obligată să-mi accept homosexualitatea. Timp de opt ani am lucrat la ideea de a accepta această condiție a mea, în timp ce, în realitate, nu eram lesbiană. Eram doar rănită în relația mea cu femeile și cu bărbații, încă din timpul copilăriei, cu părinții mei… Însă trebuie să se știe aceasta! Dacă nu ți se dă șansa de a descoperi acest lucru, poți rămâne nefericit toată viața, pentru că nu te poţi regăsi, nu poți fi tu… Sunt convinsă că, de fapt, majoritatea homosexualilor nu sunt homosexuali. Gândul acesta pornește de la o rană: sunt incapabili să înceapă o relație cu o persoană de sex opus.”

Ea își descrie viața de atunci, astfel: „Nu mă puteam opri din plâns, mă îngrășam pe zi ce trecea, fiind din ce în ce mai deprimată. Realizam că ceva nu este în regulă…”

Într-o zi, o mai veche cunoștință vine să o vadă pentru a-i da o carte de muncă și-i spune: „Brigitte, de ce nu mergi la Abația Sfântului Benoit du Lac pentru a vedea ceea ce poate face călugărul de acolo pentru a patra etapă a ta?” (A patra etapă a programului cu douăsprezece pași este examenul moral minuțios cu tine însuți). Atunci se hotărî să conștientizeze și să-și facă un examen moral privind întreaga sa experiență sexuală.

Odată ajunsă la abație, o măicuță a primit-o și a sfătuit-o să întâlnească cu un alt călugăr care înțelege mai bine femeile decât cel pe care ea îl căuta. Ajunse într-un mic birou, modest, cu o masă și două scaune. Un călugăr frumos, inteligent, om de cultură, a primit-o întrebând-o ce poate face pentru ea. Brigitte începu atunci să i se confeseze. Cu cât vorbea mai mult, cu atât era mai potrivnică Bisericii… Timp de o oră a vorbit, apoi a țipat la el. I-a spus tot ceea ce gândea despre Biserică, despre bărbați, despre relele tratamente suferite de către femei… La capătul unei ore, el a îndemnat-o doar să revină după-amiaza pentru a continua să vorbească. Ea s-a exprimat liber timp de trei zile, câte două ore pe zi. Călugărul a acceptat toate cuvintele sale fără a-i răspunde în vreun fel. La sfârșitul fiecărei întâlniri, el o încuraja să scrie în continuare mărturisirea sa și să revină să-l vadă.

Între întâlniri, Brigitte își pregătea lista cu toate persoanele cu care se culcase. Lista se lungea și se tot lungea. Pentru prima dată în viața sa, a putut să-și clarifice numărul partenerilor sexuali pe care i-a avut, scandalizându-se. Era de neconceput pentru ea faptul că s-a putut culca cu atât de multe persoane timp de 15 ani. Cu cât își amintea mai mult, cu atât se dezgusta mai tare. Apoi a plâns. La capătul celor trei zile, s-a simțit total eliberată. Nu mai avea ce să spună. S-a oprit 15 minute. Atunci, călugărul a întrebat-o dacă mai are ceva de zis… Ea nu-și mai dorea decât să moară. Voise o viață obișnuită, aranjată: marea dragoste, copii, o carieră de scriitoare… Nu mai avea cuvinte…

Atunci, el a privit-o și i-a spus: „Brigitte, dacă ai cunoaște darul lui Dumnezeu! Tu ai o sete de dragoste care nu va putea fi niciodată astâmpărată! Dar Dumnezeu este acolo și tu ești fiica Lui. El te-a creat, El știe totul despre tine, tot ce ai tu nevoie. El este Cel care te iubește cu acea dragoste pe care o cauți.” În momentul în care i-a luat mâinile într-ale sale, Brigitte a simțit cum este acoperită de dragostea lui Dumnezeu. A simțit prezența Duhului Sfânt. Călugărul i-a spus: „Brigitte, vei ieși de aici, îți vei îngropa regretul, vina, remușcările, apoi vei pleca și îți vei trăi viața.”

Ea a ieșit din birou și a părăsit abația pentru a se întoarce la Montreal, schimbată de puterea Duhului Sfânt. A mers la o reuniune a Consumatorilor de Cocaină Anonimi pentru a împărtăși vestea convertirii sale: „L-am văzut pe Dumnezeu! Dumnezeu este viu! Este Iisus! Nu este cosmosul, nu este energia, nu este puterea superioară, vă spun, este Dumnezeu, este Iisus!”

Deși de curând creștină, înțelegea că trăiește o relație cu Iisus, pe care o întreținea de-a lungul zilei, vorbindu-I. Brigitte știe că El este Salvatorul său și că viața sa este complet diferită acum.

A devenit nașa uneia dintre femeile prezente la aceste reuniuni și, împreună, au început să frecventeze o comunitate creștină.

În această comunitate, ea și prietena sa au întâlnit alte două tinere femei. Împreună au făcut o promisiune de castitate pentru doi ani. În această perioadă, Brigitte a continuat drumul vindecării sale interioare, a rănilor trecutului, cu ajutorul lui Dumnezeu.

La sfârșitul acestor doi ani, cele patru au întâlnit, fiecare, bărbatul cu care s-au căsătorit în mai puțin de un an. Brigitte vede cu adevărat această transformare ca o milostivire din partea lui Dumnezeu: „Dumnezeu este realmente acolo și ne lasă să trăim căsătoria… să trăim plenar. Chiar există dragostea adevărată. De ce nu durează căsniciile? Pentru că Dumnezeu nu este acolo, în ele. Dacă Îl lași să fie, căsătoria va avea sorți de izbândă. Nu există altă variantă.”

Iisus i-a dat o pace pe care niciodată nu a avut-o. Brigitte era mereu tulburată, întrebându-se în continuu cine este, niciodată sigură de ceva... A crezut întotdeauna că femeile care erau credincioase se renegau cumva, nu aveau personalitate, fiind aproape niște roboți, în timp ce realitatea era cu totul alta: „Dumnezeu te ajută să devii tu însuți.”

În prezent, bucuria și recunoștința fac parte din viața de zi cu zi. Explică astfel : „În fiecare dimineață în care mă trezesc, știu că sunt salvată… Este bucuria de a mă ști fiică a lui Dumnezeu. El este acolo mereu. Este în viața mea, în cele mai mici gesturi ale mele, este în tot.”

Nimeni nu poate avea o viață perfectă. Dar cu toții putem gusta din pacea și mila pe care ne-o oferă Dumnezeu.

Descoperind din ce în ce mai mult dragostea Lui nemărginită, veți trăi viața desăvârșită pe care El ne-o oferă.

În prezent, Brigitte Bédard îşi pregătește autobiografia. Pe lângă viața de familie, alături de soț și cei șase copii, lucrează ca ziarist independent.

Prelucrare după Pouvoir de Changer

Traducere: Vicki Ciobanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com