Școala de Duminică: Pr. Dumitru Stăniloae: „Unirea deplină între un bărbat și o femeie corespunde unei iubiri desăvârșite”

Pr. Dumitru Stăniloae

Se poate spune că aceste două aspecte (masculin şi feminin) ale omului sunt în aşa măsură inseparabile în iubirea lui Dumnezeu, că o fiinţă umană, luată izolat şi considerată în sine, nu e deplin om. Nu e, aşa zicând, decât o jumătate de om, într-o existenţa izolată de complementarul său”. Nu e decât o jumătate neuniformă cu cealaltă jumătate.

Deosebirea complementară trupească redă şi condiţionează o diferenţă complementară sufletească. Aceasta nu face pe fiecare mai puţin om. Dar umanitatea este trăită de fiecare în alt mod şi într-o completare reciprocă. Fiecare e la fel de om, dar integritatea umană şi-o trăiesc numai împreună, în completarea reciprocă. Cu alte cuvinte, această unitate umană diferenţiată şi complementară este o unitate conjugală. “Fiinţă umană este o fiinţă conjugală“. Perechea umană din rai era o pereche conjugală. “Aceasta era căsătoria paradisiaca, avându-şi baza în natura umană duală”. Dar ea avea şi un har.

Pentru a fi o unire desăvârşită, căsătoria comportă o iubire desăvârşită. De aceea ea trebuie să fie indisolubilă. Astfel, căsătoria avea de la început atributele unităţii şi indisolubilităţii. Bărbatul avea, în mod deplin, în unirea desăvârşită cu o femeie, tot ce-l completă esenţial; şi femeia la fel. Trecerea de la legătura cu o femeie la legătura cu alta, sau de la un bărbat la altul, nu procură nici unuia completarea deplină printr-o unire desăvârşită. Femeiescul e mereu căutat fără să fie găsit deplin, în acea dăruire a lui deplină şi pentru toată viaţa; şi bărbătescul la fel. Fiecare jumătate rămâne mai mult sau mai puţin un individ necomplet ca om, mai mult sau mai puţin într-o singurătate.

Unirea deplină între un bărbat şi o femeie, corespunzând unei iubiri desăvârşite, e netrecătoare. Căci fiecare a găsit în celălalt nu un obiect, ale cărui posibilităţi de satisfacere sunt limitate şi care se ascunde ca persoană atunci când e tratat ca obiect, ci o persoană inepuizabilă şi veşnic nouă în capacitatea şi imaginaţia ei de autodăruire.

Cei doi se iubesc pentru că se completează, pentru că nu-şi sunt uniformi. Iubirea nu se naşte între două suflete care sună la fel, ci care sună “armonic”, spune Schiller. Iubirea este un schimb de fiinţă, o întregire reciprocă. Iubirea îmbogăţeşte pe fiecare pentru că primeşte şi dăruieşte la nesfârşit, pe când ura sărăceşte, pentru că nu dă şi nu primeşte nimic.

Bărbatul găseşte în femeie o taină indefinită. Ea îşi cunoaşte nişte insuficiențe care se cer după o întregire prin bărbat, de aceea îl iubeşte pe bărbat; şi bărbatul, la fel. Căsătoria e în acelaşi timp dragoste şi ajutor, bucurie de celălalt şi răbdare a lui. Pentru toate acestea se da celor doi ce se căsătoresc harul dumnezeiesc. Iubirea uneşte uimirea în fata tainei celuilalt şi răbdarea neputinţelor lui şi ajutorarea lui în ele. În iubire, amândoi devin tari.

…

Bărbatul se întregeşte aşa de mult prin femeie, deoarece ea este cealaltă jumătate a speciei şi numai împreună cu ea bărbatul formează omul întreg şi numai în unire cu ea se realizează că bărbat. Şi femeia la fel. Căci bărbatul e cel ce completează femeia, şi viceversa. Şi dacă bărbatul nu completează de fapt femeia şi nu e completat de ea, nu se realizează că bărbat, precum nici femeia, ca femeie. În felul acesta, în femeia lui, bărbatul are toată cealaltă jumătate a speciei, şi viceversa, încât nici unul nu are nevoie de alt bărbat sau de altă femeie.

Dar orice bărbat sau femeie e nu numai un exemplar uniform al unei jumătăţi a speciei, ci poartă şi caracterele unice ale unei persoane nerepetate. Vieţuind împreună, cele două persoane se configurează una după cealaltă, încât bărbatul se completează şi că persoană prin femeie, şi invers. Fiecare devine un fel de co-persoană şi amândoi o unitate co-personală.

De aceea, bărbatul care ar trece de la o femeie la alta nu se mai realizează că persoană, definită prin convieţuirea cu o singură persoană ca femeie. Trăsăturile lui personale vor deveni fluide, nedefinite. Propriu-zis el va deveni mai mult un individ-specie, căci cel ce e lipsit de o adevărată şi permanentă comuniune personală, e mai mult un individ uniform al speciei decât o persoană. În el se dezvolta mai mult pasiunile speciei, nearmonizate şi neînfrânate în trăsăturile unei persoane cu caractere spirituale reliefate în mod propriu.

…

În acest răspuns, El afirmă unitatea celor căsătoriţi, bazat pe faptul că Dumnezeu a făcut pe om ca bărbat şi ca femeie şi deci cel ce se uneşte cu o femeie se completează în mod atât de total cu ea, încât alcătuiesc o unitate. Bărbatul a devenit omul înteg prin această femeie sau viceversa. Dumnezeu însuşi i-a împreunat prin faptul că a făcut pe om bărbat şi femeie, deci prin faptul că fiecare devine omul întreg în unirea cu celălalt, iar această unitate pe care şi-a găsit-o fiecare nu se poate dezintegra şi reface cu alt partener.

Nerespectându-se unul pe altul ca persoană, ci tratându-se că obiecte de plăcere care nu ţine mult, aceştia cad din demnitatea de om, pe care au primit-o prin creaţie: “Răspunzând, El a zis: Oare n-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început, bărbat şi femeie i-a făcut? Şi adăugă: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia să şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Mt. 19, 1-6).

Dar unitatea aceasta indisolubilă, alcătuită între bărbat şi femeie, fiind o unitate în planul uman, nu e atât o unitate organică, fiziologică, ci o unitate prin iubire. Ea se bazează pe iubirea între două existente umane ce se completează nu numai pe planul trupesc, ci şi pe cel spiritual. Pentru aceasta ea primeşte în Biserică un har. Ca atare, el nu trebuie primit pasiv, ci dezvoltat activ de cei doi. Astfel indisolubilitatea implicată în fire şi refăcută prin har e şi o operă a voinţei celor doi.

Dacă o concep numai ca mijloc de satisfacere a poftei trupeşti, cei doi se plictisesc repede unul de altul. Căsătoria începe cu o iubire în care se sintetizează atracţia trupească şi cea spirituală, cu o iubire în care fiecare preţuieşte taina celuilalt şi afirma în iubirea să disponibilităţi nelimitate de a-l respecta ca persoană, de a accepta toate jertfele şi oboselile pentru el.

…

Bărbatul găseşte în femeie o taină indefinită. Căsătoria e în acelaşi timp dragoste şi ajutor, bucurie de celălalt şi răbdare a lui. Pentru toate acestea se da celor doi ce se căsătoresc harul dumnezeiesc. Iubirea uneşte uimirea în fata tainei celuilalt şi răbdarea neputinţelor lui şi ajutorarea lui în ele. În iubire, amândoi devin tari. …Un rol important în această spiritualizare treptată a legăturii dintre ei îl are exerciţiul şi creşterea responsabilităţii unuia pentru altul. Iubirea creşte din exerciţiul responsabilităţii reciproce, şi responsabilitatea creşte din iubire. Iubirea între fiinţele condiţionate de atâtea nevoi ale vieţii în trup nu e numai o fericită contemplare a frumuseţii trupeşti şi apoi o tot mai trăită contemplare şi a celei sufleteşti a celuilalt, deşi este şi aceasta; ci ea e motorul unor nesfârşite acte de responsabilitate pentru acela. …

Responsabilitatea aceasta îl face cu adevărat persoană, factor de mare eficienţă conştientă în viaţa celuilalt şi a societăţii, dar ea se susţine şi din respectul celuilalt că persoană. Prin reciprocă jertfelnicie, fiecare din cei doi îşi accentuează caracterul şi îl accentuează şi pe al celuilalt; unirea lor se accentuează tot mai mult ca o comuniune personală, în care fiecare persoană creşte spiritual pe măsură unirii între ele. Fără trăirea şi exercitarea acestei responsabilităţi, omul rămâne într-o stare vecină cu inconsistența, deosebindu-se de copil doar prin lipsa de inocență a acestuia.

În responsabilitatea aceasta se face tot mai străvezie, pentru fiecare prin celălalt, prezenţa lui Dumnezeu cel personal că factor care dă valoare nemăsurată partenerului de căsătorie. Pe măsură ce celălalt îşi descoperă adâncimea, devine mai transparent pentru Hristos care-i garantează valoarea lui eternă de om, prin faptul că El însuşi S-a făcut om. Iar aceasta sporeşte responsabilitatea fiecăruia pentru celălalt.

…

Femeia este omul cel mai apropiat de bărbatul ei, şi, viceversa. Şi este aceasta, pentru că îl completează. Bărbatul are în femeie umanitatea ajunsă la intimitatea supremă cu el. Şi viceversa. Ei îşi sunt unul altuia deplin descoperiţi, într-o totală sinceritate; fiecare îi este celuilalt ca un alt “eu”, rămânând totuşi un “tu” care îi este necesar pentru a se descoperi.

Fiecare se uită pe sine, făcându-se eu-ul celuilalt. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Cel iubit este pentru cel ce iubeşte identic cu sine. Însuşirea iubirii este de aşa fel, că cel ce iubeşte şi cel iubit nu mai par să formeze două persoane deosebite, ci un singur om”. Iar altădată spune: “Cine are un prieten are o altă sine”.

Prin aceasta fiecare din cei doi soţi realizează starea după care năzuieşte şi se realizează că persoană în reciprocă comuniune. Dar se realizează numai când dragostea trupească e penetrată de cea spirituală şi copleşită de ea.

…

Biserica atribuie şi căsătoriei o castitate şi o consideră că un drum spre o tot mai mare castitate. Ca şi castitatea monahală, şi ea este o libertate a spiritului. Şi pentru amândouă se cere o luptă spirituală. Satisfăcută în afara căsătoriei, pofta trupească îl robeşte pe bărbat în aşa măsură, că nu mai vede în femeie decât un instrument al satisfacerii ei, şi viceversa. Aceasta se poate întâmpla însă şi în căsătorie, dar numai unde cei doi nu fac efortul de a transfigura şi spiritualiza prin unirea sufletească unirea lor trupească. Şi aceasta se întâmplă aproape totdeauna acolo unde lipseşte harul credinţei. În acest caz, pofta trupească plictisită repede de o femeie sau de un bărbat, îşi cauta satisfacţia în altă parte.

De fapt, cine nu ştie că cel ce priveşte femeia din afara căsătoriei o vede îngustată la calitatea unui obiect carnal de plăcere epidermică? Numai în căsătorie ea se descoperă că persoană cu toată complexitatea de probleme, în care are nevoie să fie ajutată, să nu fie singură, cum are nevoie şi bărbatul; numai căsătoria ridică legătură între bărbat şi femeie la prietenie şi adâncă responsabilitate practică reciprocă, în care fiecare trebuie să se angajeze total.

… P. Florensky spune că societatea – deci şi Biserica – este formată din unităţi duale, nu din indivizi; am zice din molecule, nu din atomi. Dar o familie care nu are copii nu e necesară în sens deplin societăţii. Familia promovează coeziunea socială, bisericească, nu indivizii. Celula familiei, deşi nu se dizolvă în organismul bisericesc sau social, trebuie să fie într-o comunicare cu celelalte celule prin “sângele” comun al lor, prin copii.

Desigur naşterea şi creşterea de prunci, slujirea Bisericii şi a societăţii, că înfrânare a egoismului în doi (sau în mai mulţi; cu copii cu tot), înseamnă o cruce. De aceea se cântă la slujba cununiei un imn închinat mucenicilor. Soţii care nu-şi înfrânează egoismul în doi vor deveni până la urma netransparenţi chiar şi lor înşişi. Vor constitui un egoism de instincte, de mic grup animalic, grupul insensibil la alţii al familiei de tip biologic, un grup închis ca o cetate în zidurile proprii şi capabil numai de ieşiri acaparatoare, nu şi de ieşiri dăruitoare.

“O căsătorie care nu-şi răstigneşte statornic lăcomia şi autosuficienţa proprie şi nu se depăşeşte pe sine prin aceasta năzuinţă”, nu e familie creştină.

Pr. Dumitru Stăniloae, Căsătoria că legătura naturală pe viaţă între un bărbat şi o femeie

Sursă: Blog - Irina Monica

De ce căsătoria homosexuală este dăunătoare și de ce ar trebui să ne opunem acesteia?

Tg. Jiu, Coloana Infinitului, Fotograf: Cezar Machidon

      

     1. Nu este căsătorie

Dacă numim ceva căsătorie, aceasta nu înseamnă că acel lucru este căsătorie. Căsătoria a fost, dintotdeauna, un acord între un bărbat şi o femeie, acord care, prin natura sa, este rânduit către procrearea şi educarea copiilor şi unitatea şi bunăstarea soţilor.

Cei ce promovează căsătoria între persoane de acelaşi sex propun ceva cu totul diferit. Ei propun unirea dintre doi bărbaţi sau două femei. Acest lucru neagă diferenţele biologice, fiziologice şi psihologice, care sunt evidente, între bărbaţi şi femei, diferenţe care îşi află completarea în căsătorie. De asemenea, ei neagă scopul principal, specific, al căsătoriei: perpetuarea rasei umane şi creşterea copiilor. Două lucruri care sunt total diferite nu pot fi considerate ca fiind unul şi acelaşi lucru.

2. Încalcă legea naturală

Comportamentul homosexual nu este înnăscut. Pentru a obţine susţinere, activiştii homosexuali exploatează mitul existenţei unei gene gay; în consecinţă, comportamentul homosexual ar fi inevitabil şi de neschimbat. Studii cărora mijloacele de comunicare în masă le-au făcut reclamă şi care dau impresia că ar exista o genă gay nu au fost confirmate de comunitatea ştiinţifică şi înşişi cercetătorii au declarat că studiile lor nu sunt concludente. Dovezile disponibile în prezent sugerează că identitatea sexuală este determinată de influenţe de mediu, familie şi factori personali.

Căsătoria nu este un contract social între două fiinţe umane. Este o relaţie care îşi are rădăcinile în natura umană şi, în consecinţă, este guvernată de legea naturală.

Preceptul cel mai elementar al legii naturale este că binele trebuie făcut şi urmărit, iar răul trebuie evitat. Prin raţiunea sa naturală, omul poate să-şi dea seama de ceea ce este bine sau rău din punct de vedere moral. În consecinţă, poate să cunoască finalitatea sau scopul fiecărui act al său şi să-şi dea seama că, din punct de vedere moral, este rău să transforme mijloacele care îl ajută să îndeplinească un act în scopul acelui act.

Orice situaţie care instituţionalizează ocolirea prin înşelăciune a scopului actului sexual încalcă legea naturală şi norma obiectivă a moralităţii.

Având în vedere că îşi are rădăcina în natura umană, legea naturală este universală şi neschimbătoare. Ea se aplică întregii rase umane, în mod egal. Sfântul Pavel afirmă, în epistola sa către romani, că legea naturală este înscrisă în inima fiecărui om (Romani 2:14-15).

3. Îi refuză copilului fie un tată, fie o mamă

Literalmente, sute de studii arată că este în interesul suprem al copilului să fie crescut de tatăl şi de mama sa, părinţii lui naturali. Am învăţat, văzând urmările divorţului, că guvernul nu poate să creeze niciodată suficiente programe sociale care să compenseze lipsa mamei sau a tatălui.

Situaţia nefericită a acestor copii ar deveni normă pentru toţi copiii crescuţi de două persoane de acelaşi sex. Un copil aflat într-o astfel de căsătorie va fi întotdeauna lipsit fie de mama naturală, fie de tatăl natural. Va fi crescut de o parte care nu are nici o legătură de sânge cu el. Va fi întotdeauna lipsit de un model a ceea ce înseamnă să fi mamă sau tată.

Căsătoria între părinţi de acelaşi sex ignoră interesul copilului.

4. Validează şi promovează homosexualitatea ca stil de viaţă

În numele „familiei”, căsătoria între parteneri de acelaşi sex serveşte la validarea nu numai a unor asemenea uniuni, dar şi a modului de viaţă homosexual în totalitatea sa, în toate variantele sale bisexuale şi transsexuale.

Legile civile sunt principii care dau structură vieţii omului în societate. În această calitate, ele joacă un rol foarte important şi, uneori, decisiv în influenţarea şabloanelor de gândire şi comportament.

Ele modelează viaţa societăţii în plan exterior, dar, de asemenea, modifică profund percepţia tuturor şi evaluarea modului de comportare.

Recunoaşterea legală a căsătoriei între parteneri de acelaşi sex ar crea, în mod evident, confuzie în privinţa anumitor valori morale fundamentale, ar scădea valoarea căsătoriei tradiţionale şi ar slăbi moralitatea publică.

5. Ar transforma un rău moral într-un drept civil

Activiştii homosexuali prezintă argumentul în favoarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex ca pe o problemă de drepturi civile, asemănătoare cu lupta pentru egalitate rasială din perioada anilor 1960. Acest argument este fals.

În primul rând, comportamentul sexual şi rasa sunt realităţi diferite prin esenţa lor. Un bărbat şi o femeie care doresc să se căsătorească pot să fie diferiţi în privinţa caracteristicilor lor: unul poate să fie negru şi celălalt alb; unul poate să fie bogat şi celalalt sărac; sau unul înalt şi celălalt scund. Nici una dintre aceste diferenţe nu constituie un obstacol insurmontabil în calea căsătoriei. Cele două persoane continuă să fie un bărbat şi o femeie şi, astfel, cerinţele naturii sunt respectate.

Căsătoria între două persoane de acelaşi sex se opune naturii. Două persoane de acelaşi sex, indiferent de rasa, averea, poziţia, educaţia sau faima lor, nu vor fi niciodată capabile să se căsătorească, din cauza unei imposibilităţi biologice de netrecut. În al doilea rând, trăsăturile rasiale moştenite şi care nu pot fi schimbate nu pot fi comparate cu un comportament care nu este genetic şi care poate fi schimbat. Pur şi simplu, nu există o analogie între căsătoria între un bărbat şi o femeie de rase diferite şi căsătoria între două persoane de acelaşi sex.

6. Nu creează o familie, ci o uniune care e inerent sterilă

Căsătoria tradiţională este de obicei atât de fecundă încât cei care ar dori să-i împiedice scopul trebuie să înşele natura pentru a împiedica naşterea de copii, folosind contracepţia. Această căsătorie tinde în mod natural să creeze familii.

În opoziţie cu aceasta, căsătoria între persoane de acelaşi sex este sterilă. Dacă „soţii” vor un copil, ei trebuie să ocolească natura folosind mijloace artificiale sau un înlocuitor. Tendinţa naturală a unei astfel de însoţiri nu este să creeze familii.

De aceea, nu putem să numim căsătorie uniunea dintre persoane de acelaşi sex şi să-i acordăm drepturile sociale rezervate adevăratei căsătorii.

7. Anulează scopul statului de a acorda drepturi sociale căsătoriei

Unul dintre motivele principale pentru care statul acorda căsătoriei numeroase drepturi sociale este acela că, prin însăşi natura şi configuraţia ei, căsătoria creează condiţiile normale pentru o atmosferă stabilă, afectuoasă şi morală benefică creşterii copiilor – toţi rezultat al afecţiunii reciproce dintre părinţi. Aceasta ajută la perpetuarea şi întărirea societăţii, în interesul evident al statului.

Căsătoria homosexuală nu oferă astfel de condiţii. Scopul ei principal, vorbind în mod obiectiv, este satisfacţia personală a două persoane a căror uniune este sterilă prin natura sa. De aceea, nu are dreptul la protecţia pe care statul o acordă căsătoriei.

8. Impune acceptarea de către întreaga societate

Prin legalizarea căsătoriei, statul devine promotorul oficial şi activ al acesteia. Statul le cere oficialităţilor publice să oficieze noile ceremonii civile, ordonă şcolilor să le predea copiilor „normalitatea” acestei căsătorii şi pedepseşte pe orice funcţionar public care îşi exprimă dezaprobarea.

În sfera privată, părinţii care obiectează îşi vor vedea copiii expuşi mai mult ca niciodată acestei noi „moralităţi”, firmele care oferă servicii pentru nunţi vor fi forţate să le pună la dispoziţia uniunilor de acelaşi sex iar proprietarii care închiriază apartamente vor trebui să accepte cupluri de acelaşi sex drept chiriaşi. În caz contrar, toţi vor fi acţionaţi în instanţă pentru discriminare. Unele dintre aceste lucruri deja se petrec în unele ţări1. În anul 2005, compania Tarom a fost amendată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că nu a acordat avantajele unei oferte de Ziua Îndrăgostiţilor unei perechi de homosexuali.

În Marea Britanie, activiştii homosexuali solicită deja guvernului să forţeze bisericile să oficieze căsătorii homosexuale (informaţie actualizată în noiembrie 2011).

În orice situaţie în care căsătoria interferează cu societatea, statul va pretinde ca toţi cetăţenii să-şi trădeze conştiinţa, trecând cu vederea, prin tăcere sau prin faptă, un atac la adresa ordinii naturale şi a moralităţii creştine.

Doi homosexuali din Marea Britanie au dat în judecată pe proprietarii creştini ai unui motel care au refuzat să le închirieze o cameră (http://www.lifesitenews.com/news/two-more-gay-men-sue-owner-of-another-uk-christian-bedbreakfast).

9. Legalizarea căsătoriilor homosexuale deschide uşa legalizării altor comportamente aberante

Aceleaşi argumente folosite pentru a justifica recunoaşterea căsătoriei între persoane de acelaşi sex pot fi folosite pentru a justifica protecţia legală pentru orice practici sexuale sau forme de căsătorie unde există consens. Dacă definiţia heterosexuală a căsătoriei este abandonată, vor rămâne foarte puţine motive pentru care să se refuze statutul de căsătorie în cazul poligamiei, al relaţiilor incestuoase sau pedofile, sau al oricărui alt mod de „legătura de iubire” pe care ar alege-o unii.

În unele ţări occidentale, există deja un curent în favoarea normalizării pedofiliei, curent care urmează o cale asemănătoare pentru legitimizare ca şi în cazul homosexualităţii. Includerea uniunii homosexuale în definiţia căsătoriei nu numai că va degrada această instituţie care a durat de-a lungul vremurilor, dar o va şi goli de conţinut.

10. Este o insultă la adresa lui Dumnezeu

Acesta este motivul cel mai important. Ori de câte ori este încălcată ordinea morală naturală stabilită de Dumnezeu, persoana păcătuieşte şi îl insultă pe Dumnezeu. Este exact ceea ce face căsătoria între persoane de acelaşi sex. În consecinţă, oricine declară că îl iubeşte pe Dumnezeu trebuie să i se opună.

Căsătoria nu este creaţia nici unui stat, ci ea a fost instituită de Dumnezeu în Rai, pentru primii oameni, Adam şi Eva. Aşa cum citim în Facerea 1:27-28: „A făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: ‘Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi’.”

Acelaşi lucru a fost propovăduit şi de Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos: „De la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl sau şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.” (Marcu 10:6-7)

Cartea Facerii ne învaţă, de asemenea, cum Dumnezeu a pedepsit Sodoma şi Gomora pentru păcatul homosexualităţii: „Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia.” (Facerea 19:24-25)

O poziţie principială, nu una personală

Scriind acest material, nu avem nici o intenţie să atacăm sau să denigrăm pe cineva. Faptul că o persoană se opune căsătoriei între persoane de acelaşi sex nu înseamnă că este habotnică sau extremistă. Nu trebuie să se pună semnul egal între refuzul de a accepta homosexualitatea şi ostilitatea la adresa persoanelor homosexuale. Putem să ne opunem comportamentului unei persoane şi, în acelaşi timp, să acceptăm persoana. Toate persoanele merită să fie respectate, dar anumite comportamente nu trebuie încurajate.

În calitate de creştini, avem compasiune şi ne rugăm pentru cei ce se luptă cu ispita şi păcatul homosexualităţii. Ne rugăm pentru cei care cad în acest păcat din cauza slăbiciunii omeneşti, pentru ca Dumnezeu să-i ajute cu harul Său.

Observăm diferenţele care există între aceste persoane care se luptă cu slăbiciunea lor şi care încearcă să o învingă şi cei care transformă păcatul într-un motiv de mândrie şi încearcă să impună stilul lor de viaţă asupra restului societăţii, în opoziţie cu legea naturală.

Afirmăm adevărul despre homosexualitate, despre soluţiile care există pentru cei ce vor să elimine atracţiile homosexuale din viaţa lor (www.homosexualitate.ro) şi facem aceasta în baza drepturile noastre constituţionale la libertatea de exprimare, fără a ţine cont de etichetele pe care ni le-ar putea pune cei ce au o altă opinie asupra acestor lucruri.

Ne opunem argumentelor cu argumente. Argumentelor în favoarea homosexualităţii şi căsătoriei între persoane de acelaşi sex le răspundem cu argumente bazate pe bunul simţ, pe legea naturală şi pe învăţătura creştină.

Viitorul aparţine acelor persoane şi societăţi care sunt profund angajate în favoarea ideilor ancorate în natura umană: bărbaţii şi femeile nu sunt elemente permutabile, sexul are un rost care depăşeşte plăcerea imediată, societatea are nevoie de copii, copiii au nevoie de mame şi de taţi, căsătoria este un cuvânt pentru modul în care ne unim, bărbaţi şi femei, pentru a face din viitor o realitate.

Un material realizat de Alianța Familiilor din România