Se afișează postările cu eticheta Scoția. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Scoția. Afișați toate postările

Biserica Ortodoxă Rusă rupe legăturile cu principalele biserici protestante din Franța și Scoția datorită problemei „căsătoriilor” între persoane de același sex

marți, 14 iulie 2015

| | | 0 comments


Biserica Ortodoxă Rusă afirmă că rupe legăturile cu principalele biserici protestante din Franța și Scoția datorită problemei „căsătoriilor” între persoane de același sex.

Patriarhia Moscovei a declarat pe 3 iunie că orice “contacte oficiale”, cu cele două instituții au devenit inutile după ce Biserica Protestantă Unită din Franța a votat în luna mai să permită clerului binecuvântarea căsătoriilor de același sex, iar Biserica Scoției a permis clerului să hirotonească preoți aflați în uniuni civile de același sex.


Luăm la cunoștință, cu regret, că astăzi avem o nouă divizare în lumea creștină, nu numai în ceea ce privește subiectele teologice, dar și în ceea ce privește problemele morale”, a declarat Patriarhia.

Patriarhia Moscovei a menționat că a suspendat anterior legăturile cu Biserica Episcopală din SUA, în 2003, după ce aceasta a consacrat un episcop declarat homosexual, și cu Biserica Luterană din Suedia după ce a oficiat ceremonii pentru uniunile civile în 2005.

Biserica Ortodoxă Rusă a fost vocea de sprijin a ceea ce criticii Kremlinului numesc represiunea sistematică a guvernului rus privind drepturile LGBT (lesbian, gay, bisexual, transsexual) în ultimii ani.

Dar și în Irlanda, Biserica Presbiteriană ia atitudine: într-un gest fără precedent între Irlanda și Scoția, Adunarea Generală Irlandeză a votat să nu trimită un reprezentant în Adunarea Scoțiană anul viitor, astfel rupând o lungă tradiție între cele două biserici-surori.

Au dorit astfel să facă o dojană răsunătoare fraților scoțieni, în semn de protest asupra controversatului vot care permite celor aflați în parteneriate civile de același sex să devină preoți și diaconi.

Această decizie se va aplica pentru un an, dar nu împiedică o invitație către Biserica Scoției de a trimite un reprezentant la Adunarea Generală din Belfast anul viitor.

Un purtător de cuvânt al Bisericii Prezbiteriene Irlandeze a declarat, printre altele, că “mulți au simțit tristețe și regret profund în legătură cu decizia Bisericii Scoției de a permite numirea de preoți aflați în căsătorii de același sex.”

Decizia Adunării Generale de a boicota întâlnirea de la anul de la Edinburgh nu a fost pe placul nou-venitului Moderator, reverendul Ian McNie, care a apelat în cuvântul de deschidere la o mai mare tolerare de către societate a opiniilor Bisericii, declarând: “Toleranța este o stradă cu două sensuri.”

Traducere și prelucrare: Liliana Puescu

Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

O agenție scoțiană de adopții este amenințată cu închiderea pentru că nu oferă copii spre adopții homosexualilor / Cea mai tânără dictatură (4)

sâmbătă, 15 iunie 2013

| | | 0 comments


12 iunie 2013. Încă o agenție catolică din Marea Britanie este amenințată cu închiderea de către guvern pentru că refuză să se alinieze liniei guvernului de a sprijini agenda politică a mișcării homosexualilor.

St. Margaret’s Children and Family Care Society, asociată cu arhidioceza catolică de Glasgow, a pierdut într-o primă etapă în procesul său cu agenția guvernamentală pentru binefacere, organismul care supraveghează și agențiile de adopții, care i-a cerut să renunțe la politica de a încredința copii doar familiilor formate din mamă și tată care sunt căsătoriți de cel puțin doi ani.

Oficiul Scoțian pentru Reglementarea Activităților de Binefacere susține că agenția St. Margaret încalcă legea Actul de Egalitate din 2010, prin politica sa de „discriminare ilegală” a cuplurilor de același sex. Agenția și-a menținut poziția, spunând că va lupta contra deciziei Oficiului. Un angajat al agenției St. Margaret a declarat că „cea mai mare ironie este că aparent în numele toleranței, organizații ca St. Margaret nu mai sunt tolerate”.

Brian McGuigan, un membru al conducerii agenției, a spus că „originea și identitatea agenției sunt inseparabile de valorile și morala Bisericii Catolice în ceea ce privește căsătoria și familia.” El a adăugat că amenințarea cu închiderea agenției nu are legătură cu egalitatea ori diversitatea, cu libertatea de credință și de conștiință.

În raportul anual al agenției se arată că „Țara noastră este pe punctul de a declara ilegală opinia  că, acolo unde este posibil, fiecare copil merita o mamă și un tată.”

Agenția St. Margaret este susținută de Arhiepiscopul Philip Tartaglia de Glasgow și de multe persoane din comunitatea catolică din Scoția. Arhiepiscopul a descris St. Margaret ca fiind o comoară a Bisericii din Scoția.”

La o manifestație la Catedrala Sf. Andrei, acesta a adăugat: „toată Biserica este unită în sprijinul muncii agenției St. Margaret și sperăm că bunul simț va prevala și se va permite să continue să ajute copiii din Scoția care au nevoie de familii iubitoare.”

Foarte puține dintre agențiile de adopție care au avut ca punct de plecare instituții religioase din Marea Britanie au supraviețuit cu păstrarea afilierii religioase după epurarea inițiată în 2007, când guvernul laburist de atunci a inclus orientarea sexuală”, ca unul dintre motivele pentru care este interzisă „discriminarea”, în Actul de Egalitate.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Local din Glasgow, care promovează adopția de către homosexuali printr-o campanie de publicitate, a declarat în timp ce directorul agenției St. Margaret are dreptul la opiniile sale, „acestea nu sunt împărtășite de către toate sectoarele societății civile și nici de Consiliul Local.

Cu toate acestea, agenția va face apel la Tribunalul Scoțian pentru Binefacere și, dacă este necesar, este pregătită să meargă la Curtea Supremă de Justiție din Scoția.