Se afișează postările cu eticheta Pr. Antony Costa de Beauregard. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pr. Antony Costa de Beauregard. Afișați toate postările

Școala de Duminică: Un punct de vedere creștin despre homosexualitate - Interviu cu Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard

duminică, 16 iunie 2013

| | | 0 comments


Extras din cartea "Teologia sexualităţii - Heterosexualitatea şi Homosexualitatea din perspectivă creştină" - de Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Ed. Christiana, Bucuresti, 2004

Introducere

Atitudinea creştină faţă de viaţă şi de relaţiile sociale decurge din Sfântul Botez şi, în consecinţă, nu poate fi cerută de la un necreştin. Cu toate acestea, Duhul Sfânt îi cheamă pe toţi deopotrivă: pe cei botezaţi, să fie coerenţi cu Botezul lor; iar pe cei nebotezaţi, să cunoască, la vremea potrivită, bucuria unei existenţe călăuzite de credinţa în Hristos. Aceasta defineşte, de altfel, conştiinţa noastră de botezaţi în raport cu noi înşine şi respectul nostru faţă de cei ce nu sunt creştini încă.

Promovarea şi eventuala legalizare a homosexualităţii în societatea de astăzi pune o adevărată problemă inimii noastre de cetăţeni creştini. Duhul Sfânt ne cere să găsim atitudinea evanghelică în faţa acestui fapt, o atitudine inspirată mai degrabă de Cuvântul lui Dumnezeu şi de tradiţia ecclesială decât de reacţii epidermice sau de o anume morală socială.

Este vorba aici de o chestiune delicată, ba poate de una dintre principalele răni ale lumii noastre, o rană care afectează relaţiile dintre bărbaţi şi femei: e plaga deschisă a discordiei dintre Adam şi Eva. Or, Hristos S-a întrupat pentru a-i împăca pe Adam şi Eva între ei şi pe amândoi cu Tatăl. Taina Bisericii este purtătoare a unei vieţi noi, imposibil de trăit fără împăcarea fraţilor şi a surorilor care se duşmănesc, precum şi a fiilor cu Tatăl lor. Problemele de etică sexuală nu pot fi abordate decât cu multă delicateţe şi modestie, cerând dinainte iertare celor pe care i-am putea răni din nepricepere şi stângăcie.

Vrem să venim în cele ce urmează nu cu concluzii, ci cu sugestii deschise, doar pentru a contribui la o reflecţie necesară şi actuală. Încercăm să reflectăm, din perspectiva credinţei creştine, asupra a trei teme, după părerea noastră importante: 1) sensul teologic al deosebirii sexuale; 2) problema sexualităţii în raport cu credinţa biblică; 3) atitudinea pastorală a Bisericii atât faţă de homosexualitate, cât şi faţă de heterosexualitate.

Homosexualitatea și credința biblică

După cele amintite, sperăm să fie destul de limpede că homosexualitatea nu este coerentă cu revelaţia lui Dumnezeu despre Sine şi despre om în fiinţa Sa şi în proiectul Său.

Oricâtă compasiune ne-ar cere Dumnezeu să arătăm oricărei fiinţe umane, fiindcă El Şi-a dat viaţa pentru fiinţa aceasta, există un avertisment scriptural limpede cu privire la practicile homosexuale. Iar acest avertisment poate fi interpretat chiar ca expresie a compasiunii Tatălui, Care vrea să fim cu toţii mântuiţi. Ni se sugerează şi căile pe care această dumnezeiască milă le poate lua în Sfânta Biserică: trupul şi sângele lui Dumnezeu făcut Om.

     A.  Avertismentul biblic

a. Duhul Sfânt a dat avertismentul că homosexualitatea comportă pericolul morţii. În relatarea despre Sodoma, cu prioritate este stigmatizat atentatul la ospitalitate, adică, mai precis, dispreţul faţă de celălalt, faţă de străin: refuzul alterităţii[27]. Actul homosexual era considerat o asemenea murdărie, încât Lot a preferat să-şi dea propria-i fiică pentru a-i face pe sodomiţi să-şi schimbe hotărârea. «Nu, fraţilor, să nu faceţi nici un rău ...»[28]. După cuvântul lui Dumnezeu, homosexualitatea este, deci, ceva mai rău decât prostituţia. Această greşeală aduce moartea: «Este o urâciune; vor fi omorâţi» [29]. «Urâciunea» (To'Ebah) desemnează în Vechiul Testament comportamentul idolatrie, a cărui consecinţă este moartea. Tot idolatrie este fapta pentru care i s-a spus fiinţei umane «veţi muri», încă din Rai. Homosexualitatea este, mai înainte de toate, o greşeală de ordin religios, o formă de idolatrie.

b. Într-adevăr idolatria este la originea homosexualităţii, după cum explică, limpede, Sfântul Apostol Pavel: «... ca unii [păgâni] care au preschimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătorului, Cel ce este binecuvântat în veci, amin!» [30]. Mai înainte de a fi o problemă morală, homosexualitatea, dispoziţie sau exerciţiu contra naturii sexualităţii, este deci o problemă teologică, legată de necunoaşterea lui Dumnezeu.

Amintim că idolatria este cea care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu-Creatorul, cea care-L confundă pe Dumnezeu cu creatura şi care, din acest motiv, rămâne închisă în lumea creatului, care-şi este suficientă ei înseşi, fără Dumnezeu.

Idolatria este prezentă peste tot în Biblie ca o atitudine religioasă ce conduce la moarte sau se pedepseşte cu moartea, fiindcă ea atentează la demnitatea lui Dumnezeu şi privează fiinţa umană de viaţă, care constă în slăvirea lui Dumnezeu. Moartea este consecinţa unei greşeli în domeniul religios. Ea manifestă o disfuncţie majoră în relaţia divino-umană, sterilitatea duhovnicească, emblemă a autosuficienţei.

In Rai, fiinţele au ascultat de făptură (şarpele), în loc să asculte de Făcător, drept care au cunoscut moartea. Idolatria e considerată o perversiune religioasă: «Păgânii - ne învaţă Sfântul Apostol Pavel - s-au închinat şi au slujit făpturii în locul Făcătorului», iar aceasta e însăşi definiţia idolatriei.

Dispreţuirea deosebirii sexuale este, prin urmare, semnul unei perversiuni încă şi mai grave: dispreţuirea deosebirii dintre necreat şi creat, dispreţuirea alterităţii introduse de Dumnezeu în făptura mai întâi nediferenţiată - fiinţa umană. Homosexualitatea, autosuficienţă sterilă [31], este astfel în contradicţie cu actul creator al lui Dumnezeu: prima deosebire pe care a creat-o El este cea dintre creatură şi El însuşi. Celelalte deosebiri sunt cele dintre vizibil şi invizibil, cer şi pământ, lumină şi întuneric, şi, în cele din urmă, deosebirea sexuală dată mai întâi animalelor şi apoi fiinţei omeneşti. Homosexualitatea «este anticreaţională în structura ei, fiindcă estompează separările pe care Dumnezeu le-a făcut în haosul originar» [32]. Homosexualitatea nu este numai contra firii, aşa cum este în ansamblu lumea decăzută. Tot păcatul este împotriva firii: minciuna, exploatarea săracilor de către cei bogaţi etc. Dar homosexualitatea manifestă o pervertire a înseşi relaţiei cu Dumnezeu.

Inversiunea sexuală exprimă invertirea teologică şi dezordinea în sânul creaţiei, în mod aparte, în sânul chipului dumnezeiesc din fiinţa umană, urmând ceea ce s-a spus mai sus. Această inversiune, ca orice păcat, ascunde chipul dumnezeiesc treimic fiindcă ascunde deosebirea din sânul firii. Şi acest dispreţ faţă de alteritate pune fiinţa umană într-un impas: el este un obstacol în calea asemănării cu Dumnezeu fiindcă fiinţa umană se desăvârşeşte în experienţa, uneori crucifiantă, a deosebirii. Ca toate greşelile de ordin moral, care se rezumă la ocultarea deosebirilor şi a limitelor ontologice, inversiunea împiedică fiinţa umană să se realizeze ca ipostas creat după chipul Ipostasului necreat fiindcă a slujit idolatriei de sine. Marcel Proust prezintă, într-o manieră patetică, solitudinea care marchează homosexualitatea masculină [33]. Jean-Paul Sartre ia cazul plăcerii solitare, practică de autosuficienţă şi autosatisfacţie, drept emblemă a incomunicabilităţii dintre sexe [34].

Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că «primul om, folosind rău facultăţile naturale, care aveau să-l ducă la împlinirea ţelului existenţei sale, şi-a ignorat Creatorul... El a amestecat până la confuzie facultăţile sale intelectuale şi simţurile şi s-a lăsat atras de cunoaşterea desfătărilor trupeşti, cunoaştere complexă şi dezastruoasă fiindcă a declanşat patimile... El a ajuns chiar mai rău decât dobitoacele, a schimbat ce avea în el firesc cu cele împotriva firii» [35]. Acest cuvânt, care comentează o învăţătură a Apostolului, arată că idolatria duce la necunoaşterea lui Dumnezeu şi că aceasta, la rândul ei, aduce simptome patologice de ordin comportamental, în special relaţia contra naturii, care este homosexualitatea. De asemenea, în privinţa oricărui păcat atitudinea Tradiţiei ecclesiale e mai mult terapeutică decât juridică: păcatul este mai mult o boală decât o greşeală juridică şi legea este dată pentru a decela acest rău. Ceea ce este adevărat în legătură cu homosexualitatea este, evident, adevărat şi în cazul eşecului heterosexual pentru care Adam şi Eva au fost un exemplu în Rai. Orice ocultare a deosebirii ontologice este un păcat, nu numai homosexualitatea. Orice păcat duce la moarte. Revelaţia creştină, pentru că este revelaţia naturii trinitatre a lui Dumnezeu şi a caracterului trinitar al chipului lui Dumnezeu în om, este cea mai potrivită pentru a descoperi raţiunea teologică conform căreia homosexualitatea este un rău.

c. Se mai poate vedea în discordia dintre Adam şi Eva originea inversiunii sexuale, ca în orice păcat. Cuvântul «veţi muri» le-a fost adresat lor: deosebirea ontologică s-a transformat în ei, prin neascultarea lor, în discordie, în separare. Ura reciprocă dintre sexe şi războiul lor istoric nu nu reprezintă oare consecinţa acestei discordii? Bărbatul începe prin a acuza femeia înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este obârşia resentimentului femeii faţă de bărbat şi prima justificare a stăpânirii ei de către el. Ura femeii împotriva bărbatului, ca şi toate formele de misoginie, includ o homosexualitate larvară: femininul se închide în el însuşi, masculinul îşi este suficient lui însuşi, şi fiecare moare separat («meurt de son cote») [36]. Feminismul pasional şi masculinismul pasional («machisme»), consecinţe ale dezacordului sau ale incomprehensibilităţii dintre sexe, subliniată de incomprehensibilitatea persoanelor, devenită ermetică prin pierderea harismei iubirii, sunt vlăstare ale divorţului arhetipal dintre Adam şi Eva.

Când deosebirea ontologică este pervertită în diviziunea «diabolică» (diavolul este «cel ce separă», duhul separării maimuţărind şi pervertind lucrarea de discernământ a Creatorului), fiecare se întoarce spre el însuşi. Cei doi poli ai păcatului sunt exagerarea deosebirii până la discordie şi ocultarea acesteia până la autosuficienţă. Şi invers, umanitatea poate să spere totul de la reconcilierea sexelor, adică de la o adevărată profunzime spirituală, în Taina căsătoriei. Nu este indiferent că astăzi, când societatea este răvăşită de divorţuri, homosexualitatea este endemic şi public ridicată în slăvi.

Raportul dintre divorţ şi homosexualitate trebuie să facă obiectul unei atenţii reale, nu numai în plan psihologic, ci mai ales în plan teologic. A condamna sau a justifica homosexualitatea nu este de ajuns. Trebuie să mergem mai departe şi să contemplăm ce fruct pentru mântuire se coace la Cana Galileei, când Hristos i-a împăcat pe Adam şi Eva. Hristos a luat boala omenească de la obârşia ei şi a început restaurarea umanităţii prin restaurarea cuplului heterosexual, adică restabilirea modului originar de a fi al fiinţei umane, mod trinitar, întemeiat pe antinomia persoanelor, «ca ei să fie unul precum şi Noi Unul suntem», Ii spune Tatălui Cuvântul întrupat [37].