Părintele Ioanichie Bălan - 5 ani de la trecerea la Domnul

joi, 22 noiembrie 2012

| | |
Interviu cu Pr. Ioanichie Bălan despre monahism, căsătorie, grijile vieţii şi vocaţia poporului român


Născut la 10 februarie 1930, în localitatea Stăniţa din judeţul Neamţ, ca al doilea din cei nouă copii ai părinţilor Constantin şi Elena, Părintele Arhimandrit Ioanichie a urmat şcoala primară în satul natal, iar liceul comercial în localitatea Roman.

La vârsta de doar 19 ani, ascultând cu luare aminte îndemnul Mântuitorului Hristos, care spune că „dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24), Părintele Ioanichie s-a hotărât să urmeze viaţa monahală, intrând ca vieţuitor în Mânăstirea Sihăstria, la data de 4 noiembrie 1949. Patru ani mai târziu va fi tuns în monahism de Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei şi Sucevei, în biserica Mânăstirii Neamţ, având ca naş de călugărie pe Arhimandritul Ioanichie Grădinaru, iar ca frate de călugărie pe actualul Episcop al Buzăului şi Vrancei, Prea Sfinţitul Epifanie Norocel. Tot în acelaşi an, 1953, este hirotonit diacon, primind pe rând mai multe ascultări, precum cea de iconom, contabil, secretar şi ghid al Mânăstirii Sihăstria. În 1971 a fost transferat la Mânăstirea Bistriţa, din judeţul Neamţ, unde a îndeplinit aceleaşi ascultări.

Între 1971 - 1975 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, pe care le-a absolvit cu teza de licenţă 'Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mânăstirile nemţene'.

La 2 februarie 1979 este hirotonit ieromonah de către vrednicul de pomenire Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, în vremea aceea Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, urmând ca în 1987 să fie ridicat la rangul de protosinghel, tot de către Părintele Patriarh Teoctist.

În 1990 s-a reîntors la Mânăstirea Sihăstria, iar doi ani mai târziu a primit rangul de arhimandrit, hirotesit fiind chiar de către smerenia noastră.

În cei aproape 60 de ani de viaţă monahală, Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan s-a evidenţiat ca un mărturisitor al credinţei în vremuri deosebit de grele, cum au fost cele din timpul regimului comunist.

A fost, totodată, şi un istoric recunoscut al vieţii monahale, impunându-se în cultura românească prin cărţile sale 'Patericul Românesc', 'Vetre de sihăstrie românească', 'Viaţa Părintelui Cleopa', 'Părintele Paisie Duhovnicul' etc.

Foarte mulţi credincioşi şi slujitori ai altarului l-au apreciat pentru dialogurile duhovniceşti surprinse cu deosebită măiestrie literară în lucrările sale, mai cu seamă în cele două volume ale 'Convorbirilor duhovniceşti', şi în volumul 'Convorbiri duhovniceşti cu teologi ortodocşi din străinatate'.

Biserica Ortodoxă Română îl preţuieşte şi ca pe un apărător al valorilor Ortodoxiei şi culturii noastre strămoşeşti, datorită iscusinţei sale cu care a reuşit să reverse ape curgătoare din izvoarele nesecate ale spiritualităţii ortodoxe în timpurile deosebit de grele, în care bunul Dumnezeu a rânduit să fie îndrumător şi apărător al dreptei credinţe.

Nu în ultimul rând, mii de credincioşii l-au preţuit ca pe un predicator zelos şi duhovnic iscusit, izbutind să dea fiecăruia îndemnul şi povaţa necesare unei trăirii autentice a vieţii creştine în Hristos.