Focul din Sfântul Munte a fost stins de o ploaie torenţială

Monahi, pompieri şi muncitori, toţi vorbesc fără ezitare despre minunea săvârşită de Maica Domnului în stingerea focului din Sfântul Munte, care ameninţa mai ales Mănăstirea Hilandar.

Călugării au ieşit la linia de foc, implorând apărarea Preasfintei Fecioarei Maria cu icoana „Mângâierea celor întristaţi” şi cu o părticică din lemnul Sfintei Cruci. Focul se apropia cu paşi repezi de mănăstire, iar pompierii nu reuşeau să înlăture pericolul.

Deşi s-au făcut toate eforturile din partea autorităţilor, situaţia a rămas în continuare critică. La stingerea incendiilor au participat 183 pompieri cu 55 de maşini speciale, 40 de infanterişti, 4 elicoptere, 6 avioane, 49 de pompieri sârbi, vehicule OTA şi 2 Chinook. 

În seara de 12 August, ora 22.48 (ora locală) a început o ploaie torenţială, care practic a stins focul în întregime. Flacăra a fost oprită la 1300 de metri de mănăstirea Hilandar.

Cu o zi înainte de apariţia incendiului, stareţul Mănăstirii Hilandar a săvârşit o slujbă de sfinţirea apelor alături de icoana Maicii Domnului din mănăstire. 

Atunci când oamenii sunt neputincioşi în faţa furiei naturii născute din păcatele oamenilor,  rugăciunea către Dumnezeu şi către Maica Sa poate salva un locaş de rugăciune neîncetată de la distrugere. Oamenii privesc şi mărturisesc puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu în faţa stihiilor dezlănţuite.

Surse: Ortodoxia.md, Război întru Cuvânt

Să se ştie din capul locului ca să nu mai vorbim degeaba

Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România a fost în perioada interbelică şi este şi acum cea mai importantă asociaţie profesională a cadrelor didactice. De la reactivare organizează anual cel puţin un forum amplu de dezbatere şi dezvoltare profesională la care iau parte aproximativ 1000 de participanţi din toată ţara şi din încă 9 sucursale de peste hotare. De la înregistrarea la Chişinău a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România - filiala R.Moldova are loc şi în stânga Prutului câte un congres anual prin efortul unei echipe care îi reuneşte pe cei mai buni dascăli de peste Prut conduşi de Prof. Dr. Mariana Marin.

          La congresul al XXXIII-lea din această vară de la Buşteni, organizat de colega Aprilia Gălbenuş, a fost reales ca preşedinte AGIRo arădeanul Viorel Dolha. Din noua conducere mai fac parte Cătălin Diaconu (Bacău), Mândru Elena (Harghita), Mariana Marin (R.Moldova), Aprilia Gălbenuş (Ialomiţa), Margareta Gheorghiţă (Olt), Dănuţ Parpală (Teleorman), Dorinel Bogeanu (Olt), Stan Lupu (Galaţi) şi Costică Furcoi (Vaslui). La eveniment, pe lângă conferenţiari de prestigiu din domeniul ştiinţelor educaţiei, au participat şi miniştrii Ecaterina Andronescu şi Liviu Pop Marian.

          Congresul de la Chişinău, constituit într-o ,,Academie a Învăţătorului Modern”, s-a bucurat de participarea doamnei ministru al educaţiei din guvernul R.Moldova Maia Sandu şi a doamnei ministru Ecaterina Andronescu, care a făcut şi o importantă donaţie de carte. Pe lângă numeroasele ateliere de dezvoltare profesională şi de diseminare a bunelor practici, participanţii au lansat doamnelor ministru şi un apel în sprijinirea unor mai vechi sau mai noi deziderate. S-a cerut încurajarea şi recunoaşterea activităţii în cadrul asociaţiilor profesionale conform articolului 9 din constituţie, revenirea asupra reducerii numărului de ore de limbă română la clasele primare operate în primăvară, introducerea în manualele de literatură şi istorie a românilor a unor autori, opere şi evenimente istorice relevante produse la stânga Prutului (care acum lipsesc în manualele din România), rezolvarea situaţiei diplomelor nerecunoscute, iar la cererea sucursalelor de peste hotare s-au solicitat modificări legislative privind discriminarea pozitivă în obţinerea cetăţeniei române pentru etnicii români, simplificarea procedurii redobândirii cetăţeniei, eforturi pentru eliminarea vizelor, acces reciproc la presa scrisă şi audio-vizuală de pe cele două maluri ale Prutului, demersuri diplomatice pentru asigurarea dreptului copiilor români din Transnistria la şcoală în limba maternă şi respectarea acolo măcar a propriei „constituţii” care doar afirmă funcţionarea a trei limbi (româna/moldoveneasca şi ucraineana fiind în fapt excluse din spaţiul public) şi monitorizare internaţională în Serbia, acolo unde cu sprijin AGIRo s-au depus în această vară din nou cereri pentru ore de limbiă română în şcolile publice ale copiilor români/vlasi din zona Timoc-Morava. O delegaţie AGIRo din care nu au lipsit dascăli de etnie ucraineană din România a fost prezentă şi la festivalul pedagogic din Odessa organizat de Asociaţia Pedagogilor din regiunea Odessa – preşedinte Nicolai Fedoreţ, un bun vorbitor de limbă română cu care s-a semnat un acord de parteneriat privilegiat. Medalia de aur a congresului a fost transmisă anul acesta de la colegii români din Izmail-Ucraina celor două ministere ale educaţiei din Chişinău şi Bucureşti.

S-a cerut formatorilor de opinie să nu pună şi nu permită să se pună în antiteză român şi moldovean. Cei născuţi în Moldova trebuie să îşi asume cu egală mândrie că sunt moldoveni şi români. Să fie urmat îndemnul rostit la primul congres al învăţătorilor din Basarabia în 1917 de autorul actualului Imn de Stat al Republicii Moldova - Alexei Mateevici, care spunea: „Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alţii — cei mai puţini — români. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să daţi poporului idei adevărate, căci altfel întreg învăţământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat şi prin România, Bucovina şi Transilvania. N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă.“

          Participanţii aşteaptă de la cele două doamne ministru un răspuns comun dat dezideratelor lor precizând că prea de multe ori prezenţa oficialilor a lăsat în urmă doar poze şi cuvântări.

Viorel Dolha –preşedinte AGIRo

1 miliard de decese în secolul 21 din cauza fumatului

În prezent fumatul - activ sau pasiv - omoară 6 milioane de oameni anual, incluzând 600.000 de nefumători, pentru că guvernele nu fac mai nimic să-i determine pe oameni să renunţe la fumat, sau să-i protejeze pe ceilalţi, precizează OMS.

Reuters: Epidemia bolilor legate de fumat şi moartea cauzată de acestea abia a început, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Însă statisticile sunt sumbre: până în 2030, 8 milioane de oameni vor muri în fiecare an din cauza fumatului.

ONU a cerut mai multor guverne să semneze şi să implementeze tratatul său de control al fumatului, avertizând că, dacă se menţin tendinţele din prezent, acest viciu ar putea provoca până la un miliard de decese în secolul 21, o creştere dramatică de la 100 de milioane de morţi, câţi au fost în secolul trecut.

Până acum 172 de ţări şi Uniunea Europeană au semnat Convenţia privind Controlul Fumatului, înfiinţată în 2005, şi care obligă aceste state să ia măsuri pentru a reduce procentajul fumătorilor şi expunerea într-o mai mică măsură a nefumătorilor la fumul de ţigară.

O singură ţigara fumată îţi scurtează viaţa cu 7 minute.

Jumătate din decesele legate de fumat se produc între 35-69 ani. Fumatul cauzează aproape 30% din decesele prin cancer. 90% din decesele prin cancer pulmonar la bărbaţi şi 70% la femei se datorează fumatului.

Milioane de oameni s-au lăsat pradă acestui viciu şi au fost învinşi de fiecare dată când au încercat să se lase. Fumătorii resimt această pierdere pe pielea şi în plămânii lor: orice efort fizic cât de mic îi face să-şi piardă respiraţia, pielea se îngălbeneşte, ridurile încep să apară, mirosul natural li se schimbă... acestea sunt doar urmările de la „suprafaţă". 

Sursă articol: Ortodoxia.md

Puţină ştiinţă pentru viaţă

Doi plus doi egal…

Vine mereu în istorie o clipă cînd cei care afirmă că doi plus doi fac patru sunt pedepsiţi cu moartea, spunea Albert Camus. Pentru un om de ştiinţă a recunoaşte astăzi că avortul dăunează grav sănătăţii echivalează cu ostracizarea profesională.

În cadrul unui proces intentat împotriva Planned Parenthood – cel mai mare lanţ de clinici de avort din America – Angela Lanfranchi, doctor ginecolog, a declarat că experţi medicali de renume din marile centre de cercetare americane i-au spus că ştiu cu siguranţă că avortul creşte riscul de cancer la sân, dar nu sunt dispuşi să spună aceasta în mod public din cauză că întreaga chestiune este prea politică.

Biologia cancerului la sân

La naştere, în sânul femeii sunt prezente doar nişte structuri primitive numite lobuli de tip 1. În perioada pubertăţii, înainte de prima sarcină, în sân apar şi lobuli de tipul 2 care, şi ei, sunt imaturi.

Numai către sfârşitul unei sarcini, după a 32-a săptămână, majoritatea lobulilor devin lobuli de tipul 3, care sunt mult mai denşi şi mai elaboraţi, capabili de lactaţie. Cei de tipul 4 apar după naştere şi sunt lobuli de tip 3 plini cu lapte. Evoluţia de la tipul 1 la tipul 3 necesită multiple diviziuni celulare până când lobulii ajung la maturitate biologică şi incapacitatea de a se mai diferenţia. Procesul de dezvoltare a sânului, ca de altfel a majorităţii tipurilor de ţesuturi, constă exact în această diferenţiere.

Cancerul, fie la sân, fie la un alt ţesut din corpul uman, apare când, sub acţiunea unor factori cancerigeni, diviziunea celulară scapă de sub control. Drept urmare, acele celule care încă mai sunt capabile de înmulţire, aşa cum sunt celulele din lobulii de tipul 1 şi 2, sunt cele mai vulnerabile la efectul substanţelor cancerigene.

De aceea în jur de 90% dintre cazurile de cancer la sân apar în lobuli de tipul 1 şi 2 şi numai 10% din ele sunt urmarea unor moşteniri genetice.

Naşterea şi alăptarea

În timpul unei sarcini normale, organismul mamei începe să producă în cantităţi mari un hormon de creştere numit estrogen, care este necesar dezvoltării copilului până la naştere. Acest hormon este produs de organism şi în timpul ciclului menstrual, însă pe parcursul sarcinii, producţia de estrogen atinge niveluri de până la 300 de ori mai ridicate faţă de orice altă perioadă din viaţa unei femei neînsărcinate. Pe lângă stimularea creşterii copilului, estrogenul determină ca la mamă lobulii de tip 1 şi 2 să se maturizeze în cei de tip 3, pregătind sânii pentru alăptare.

Dacă o femeie duce la capăt prima ei sarcină, atunci 70% din lobulii sânului vor fi de tipul 3, imuni la cancer. Orice nouă sarcină dusă la capăt va face ca acest procent să crească, reducând considerabil riscul de cancer la sân. Aceasta ar putea explica, cel puţin în parte, de ce femeile cu mulţi copii au un risc mult mai mic de a face cancer la sân.

În plus, după naştere, alăptarea ajută la maturizarea lobulilor şi reduce nivelul de estrogen din organism, oferind astfel o protecţie de lungă durată împotriva cancerului la sân.

Aceste două concluzii – cu cât o femeie naşte mai mulţi copii şi cu cât îi alăptează mai mult cu atât riscul de cancer la sân scade – sunt acceptate de comunitatea ştiinţifică însă, din motive obscure, nu sunt suficient de mult popularizate.

Avortul

În cazul unui avort celulele sânului sunt cu mult mai vulnerabile decât înainte de sarcină. Hormonii de creştere, îndeosebi estrogenul, fac ca o femeie să aibă după avort mai multe celule vulnerabile la cancer – care n-au avut timp să se maturizeze din cauza întreruperii sarcinii – decât avea înainte. Acest efect este cu atât mai dramatic cu cât avortul este făcut la prima sarcină, când lobulii sunt numai de tipul 1 şi 2.

Aceste celule rămân vulnerabile şi sunt periodic stimulate de estrogenul produs de corpul femeii în cantităţi mari în fiecare lună, înainte de ovulaţie. S-a demonstrat că estrogenul poate deveni o substanţă cancerigenă, în timpul acumulării în cantităţi crescute în organism. Estrogenul determină apariţia cancerului de sân şi a celui uterin, fie direct prin denaturarea ADN-lui celular, fie indirect prin stimularea proliferării celulare. De aceea, cu cât o femeie amână prima naştere sau cu cât face mai multe avorturi şi foloseşte pilule contraceptive pe bază de estrogen – cum sunt majoritatea, cu atât creşte riscul dezvoltării cancerului la sân şi a celui uterin.

Statistici

În S.U.A. sunt depistate anual circa 275.000 de cazuri noi de cancer la sân şi în jur de 41.000 de femei mor anual din cauza acestei boli. În 2001 un raport naţional asupra cancerului din S.U.A. a arătat o creştere cu 40% a ratei cancerului la sân între 1985 şi 1998. Dar această creştere s-a înregistrat numai în rândul generaţiei care avea sub 40 de ani în anul 1973, când avortul a fost legalizat în S.U.A. Generaţiile mai bătrâne, care n-au „beneficiat” de legalizare, nu au înregistrat această creştere a ratei cancerului la sân.

Şi cum majoritatea cazurilor de cancer la sân la femei apar în jurul vârstei de 50 de ani sau mai târziu, este de aşteptat o creştere şi mai semnificativă a ratei îmbolnăvirilor în următorii ani. Este posibil ca o creştere similară să fie observată şi în România în următorii 15-20 de ani.

Cancer şi sarcină

În general, procedura standard de tratament pentru o femeie însărcinată, diagnosticată cu cancer, constă în întreruperea sarcinii în vederea efectuării de citostatice şi a iradierii tumorii. A fost nevoie de iubirea nebună a unor femei pentru copiii lor nenăscuţi, care nu au făcut avort şi cu toate acestea s-au însănătoşit, şi de temeritatea unor medici şi savanţi pentru ca adevărul să iasă la suprafaţă: nu există nici o dovadă că întreruperea sarcinii ar aduce vreun beneficiu mamei.

În februarie 2012 revista medicală de oncologie The Lancet a publicat o serie de studii care au dus la concluzia că, după primul trimestru de sarcină, copilul nenăscut nu este afectat de chimioterapie.

Cercetătorii au demonstrat că femeile la care se descoperă o formă de cancer în timp ce sunt gravide nu trebuie să avorteze, să-şi întârzie tratamentul sau să nască prematur. Aceste studii au relevat că nou-născuţii din mame care au făcut chimioterapie în timp ce erau gravide s-au dezvoltat normal.

Avort şi naşteri premature

Cercetările ştiinţifice au adus lumină şi în privinţa altor consecinţe medicale ale avortului. O serie de studii de specialitate au demonstrat nu numai că un avort creşte riscul de naştere prematură în cursul sarcinilor ulterioare, ci şi faptul că creşterea numărului de avorturi creşte progresiv acest risc şi, de asemenea, determină naşteri premature înainte de luna a 8-a. Ori acest tip de naşteri premature sunt principala cauză de mortalitate a copiilor nou-născuţi, fiind foarte nocive şi pentru mamă pentru că nu i se maturizează lobulii de tipul 1 şi 2.

Un posibil început

Sperăm ca aceste considerente să fie motiv de reflecţie pentru cititorii noştri, care să înţeleagă, o data în plus, că avortul nu este OK. Considerăm că este neapărată nevoie de un program de informare a tinerilor în şcoli asupra riscurilor şi consecinţelor unui avort precum şi de o lege de consiliere pre-avort care să pună la dispoziţia femeilor aceste informaţii şi să le ofere şi suportul necesar. În centre „Mama şi copilul” mamele, mai ales cele care se află la prima sarcină, ar putea să nască şi să alăpteze copilul la adăpost de oprobriul ipocrit al societăţii – ipocrit pentru că moravurile societăţii duc la astfel de situaţii –, copil pe care eventual şi-l vor putea asuma mai târziu, după ce situaţia lor socială va fi rezolvată. Printr-o astfel de intrare în firescul lucrurilor s-ar putea evita marile costuri asupra sistemului de sănătate publică pe care avorturile le generează şi, mai ales, le va genera.

Dr. Cătălin Mircea, medic de familie

Sursă articol: Revista Cuvinte către tineri - 2012

*

Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citiți aici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. 

Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.

Călător în țara dorului

VERNISAJ: 5 octombrie 2012. Ora 17:30. Hotel HILTON SIBIU.

Această expoziție de fotografie este un tribut adus frumosului, în general. Fotografia ține de adâncimea sentimentului, a firescului imortalizat. Renaşterea cere simplitate şi profunzime, cere o mai mare apropiere de natură, atât în sens material, cât şi spiritual.

Sursă: Ghidul turistului în România

Învătături despre bine și rău, despre virtuti și patimi: Despre voia lui Dumnezeu

Voia dumnezeiască nu se deosebeşte numai de la vreme, ci şi de la loc, persoane, lucruri, precum şi de la cantitate, mod şi împrejurare.

Scopul esenţial al voii dumnezeieşti este exprimarea şi manifestarea dragostei dumnezeieşti, pentru că pârghia tuturor mişcărilor noastre este exact împlinirea dragostei Lui.

Orice  manifestare spre ascultarea adoratei voinţe dumnezeieşti, dacă nu are ca temei iubirea faţă de El, se primejduieşte să rămână o lucrare omenească, sau – ca să zic mai bine – o slăbiciune omenească.

Deci atunci când voiţi să aflaţi voia lui Dumnezeu, lăsaţi cu desăvârşire pe cea a voastră dimpreună cu orice alt gând său program şi, cu multă smerenie, cereţi în rugăciunea voastră cunoaşterea acesteia. Şi orice se va închipui sau stărui în inima voastră, faceţi-o, căci va fi după Dumnezeu. Cei ce au mai multă îndrăzneală şi deprindere în a se ruga pentru aceasta aud înlăuntrul lor foarte lămurit vestirea, şi se fac mai atenţi în viaţa lor, nefăcând nimic fără vestire dumnezeiască.

Exista şi alt mod de cunoaştere a voii lui Dumnezeu, pe care, în general, îl foloseşte Biserica. Şi aceasta este sfatul părinţilor duhovniceşti şi al duhovnicilor. Marea binecuvântare a ascultării, care umbreşte binefăcător pe cei ce o preţuiesc, li se face cunoaştere în tot ceea ce nu cunosc şi acoperământ şi putere să săvârşească sfatul-poruncă, pentru că Dumnezeu Se descoperă celor ascultători prin iubirea Sa părintească.

Cei ce întreabă pe oamenii duhovniceşti ca să afle voia dumnezeiască să cunoască şi amănuntul acesta. Voia lui Dumnezeu nu se descoperă magic, nici nu are o poziţie de relativitate, şi nici nu este îngrădită în cadrele înguste ale raţiunii umane.

De aceea, cu credinţă şi recunoştinţă el primeşte primul cuvânt al părintelui duhovnicesc care-l sfătuieşte. Când însa aceste virtuţi ale credinţei, ascultării şi smereniei nu merg împreuna şi dovedeşti duh de contrazicere sau, şi mai rău, întrebi şi pe unii şi pe alţii – atunci voia lui Dumnezeu se ascunde precum soarele în norul ce trece peste el.

Ştiam că dacă propuneam, prin contrazicere, pretexte binecuvântate după judecata noastră, Bătrânul ceda prin “faceţi cum credeţi”, dar puterea şi acoperământul tainic al reuşitei le pierdeam.

Eu personal, cel ce scriu, am auzit de la o persoană duhovnicească şi întru toate vrednică de credinţă, că a rugat pe Dumnezeu să-i descopere voia Sa într-o problemă a propriei sale vieţi şi a primit înştiinţarea cerută după 42 de ani.

Concluzia generală este ca diagnosticarea voii dumnezeieşti este una dintre problemele cele mai fine şi mai complicate ale vieţii noastre, mai ales pentru cei ce încearcă s-o cunoască prin rugăciune, căci deşi ea se descoperă prin “cereţi, căutaţi şi bateţi şi se va da vouă”  – în acelaşi timp ei îi preced răbdarea, încercările, ispitele şi experienţă, care sting patimile şi voia proprie şi îl fac să perceapă gingăşia şi sensibilitatea desăvârşită a harului dumnezeiesc.

Din cartea “Bătrânul Iosif Sihastrul – Nevoinţe, experienţe, învăţături”

Articol preluat de pe site-ul Credo.ro.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

APOSTOLUL

FAPTE 13, 25-33

În zilele acelea, când şi-a împlinit Ioan calea sa, zicea: Nu sunt eu ce socotiţi voi că sunt. Dar, iată, vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor. Bărbaţi fraţi, fii din neamul lui Avraam şi cei dintre voi temători de Dumnezeu, vouă vi s-a trimis cuvântul acestei mântuiri. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor, necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor, care se citesc în fiecare sâmbătă. Şi, neaflând în El nici o vină de moarte, au cerut de la Pilat ca să-L omoare. Iar când au săvârşit toate cele scrise despre El, coborându-L de pe cruce, L-au pus în mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi. El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii Lui către popor. Şi noi vă binevestim făgăduinţa făcută părinţilor, că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o cu noi, copiii lor, înviindu-L pe Iisus.

EVANGHELIA

MARCU 6, 14-30

În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează în El. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta, sta mult pe gânduri şi era bucuros să îl asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod, de ziua sa de naştere, făcea ospăţ dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea. Atunci fiica Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor care şedeau cu el la ospăţ. Iar împăratul a zis fetei: cere de la mine orice voieşti, şi-ţi voi da. Şi s-a jurat fetei, zicând: orice vei cere de la mine voi da ţie, până la jumătate din împărăţia mea. Iar ea ieşind, a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Atunci, îndată a intrat grăbită la împărat şi i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai numaidecât pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Şi împăratul s-a întristat adânc, dar din pricina jurământului şi din pricina celor care şedeau împreună cu el la ospăţ, n-a voit să-i nesocotească cererea. Şi trimiţând îndată pe paznicul temniţei, împăratul a poruncit să aducă capul lui Ioan. Iar acela mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Când au aflat ucenicii lui, au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi apostolii s-au adunat la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut şi câte au învăţat pe oameni.

*

Arhim. Melchisedec Velnic - Predică la Sărbătoarea "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" - audio 

PF Daniel - Predică la Sărbătoarea "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" - text 

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Sărbătoarea "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" - text

Sursă Apostol şi Evanghelie: Doxologia.

Camp St. Sava 2012

As the Western American Diocese Annual is going to press, we are just about to begin our 2012 Camp St. Sava program in Jackson, CA.  This year we mark the fifty-first year of the camp and the fiftieth season at St. Sava Mission.  We have over 220 campers registered, which is a few more than last year.  Camp enrollment has been growing, slowly and steadily, for the last five years.  Again, thanks to the generosity of the Friends of Camp St. Sava, nearly ten percent of the campers attending are receiving a full scholarship.  One of the goals of the Friends stewardship program is to enable families who do not have the financial means to send their children to the camp.

We are pleased to report that we not only have consistency in the number of campers, we also have complete continuity in the administration of the camp program.  Proto Dusan Bunjevic will direct the first week of camp, as he has for over forty years, aided by his son Paul as the lay director.  Proto  Petar Jovanovich is again in charge during the second week with the help of Krstina Pavlovich and Michael Rhoads.  During the third week, Proto George Gligich leads the clergy, and Nick and Marc Salata are back as co-lay directors.

In addition to the clergy directors mentioned above, we must also thank Fr. Djurica Gordic, Fr. Ilija Balach,  Fr. Zoran Savic, Fr. Bratislav Krsic, Fr. Norman Kosanovich and Fr. Russell Radoicich for taking time from their parish duties to serve and teach the children of the whole diocese.  We also thank everyone who volunteers time to serve the camp and our campers.  You are too numerous to name individually.

Our summer camp program is a combination of diverse activities--religious, cultural, physical and educational.  Naturally, we begin and end each day with a prayer service:  Matins in the morning and Vespers in the evening.  Each week, the campers also prepare for Divine Liturgy by making a personal confession on Wednesday evening, and then they partake of the Holy Eucharist at Divine Liturgy on Thursday morning.

The rest of the days are filled with activities:  swimming in our Olympic-size pool, volleyball on our new sand court, basketball or tennis on the Colich Sports Court, as well as kolo dancing, learning folk songs and liturgical singing, arts and crafts, and plenty of time for rest and relaxation.

Our clergy directors and their assistant priests offer religious education daily to all the campers. The theme for this year’s program is “And Lead Us Not Into Temptation.”  The curriculum was developed by the national Education Committee of the Serbian Orthodox Church in North America, and a manual was prepared to serve all the diocesan camps throughout the continent.  Campers will be led in discussions of important topics relevant to their lives:  the sanctity of life from conception, the sanctity of marriage between a man and a woman, as well as how to understand the difference between legal and moral standards.  Campers are separated by age groups, and instruction is appropriately geared to each level.

We thank all parents and families who participate in our camp program.  We strive to provide a safe and healthy environment where our children can grow in the Orthodox Christian Faith. 

Sursă articol: Western American Diocese

“Milostenia schimbă daruri pământeşti în comori cereşti”

Considerând că milostenia schimbă daruri pământeşti în comori cereşti, tinerii din cadrul Bisericii «BUNA VESTIRE» (Grecească) din Giurgiu au organizat, cu Binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, în data de 27 august începând cu orele 19 la Biserică «BUNA VESTIRE»,  Grecească a doua ediţie a evenimentului intitulat "Concursul Prăjiturilor Binecuvântate".

Această manifestare şi-a propus apropierea tinerilor de Biserică, valorizarea credinţei creştine, tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti ale Sărbătorii închinate Sfântului Mucenic Fanurie, prăznuit de către Biserică la data de 27 august, cât şi descoperirea noilor talente din oraşul nostru în domeniul patiseriei şi al cofetăriei.

Sfântul Mucenic Fanurie este ocrotitorul gospodinelor şi are un cult aparte în toate bisericile greceşti, cunoscut fiind pentru multele minuni săvârşite, dar şi pentru rugăciunea dinaintea martirizării sale: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceştia care au făcut plângere şi strigare, fă că tot cel ce va face o turtă, sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă vă avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă.”

“Am fost plăcut surprinşi văzând că oamenii au răspuns cu dragă inimă ca şi anul trecut acestui frumos eveniment organizat de Biserica Tinerilor." - Alexandra Roşu - Preşedinte Comitetului Tinerilor.

Vă mulţumim şi vă aşteptam la a treia ediţie a Concursului Prăjiturilor Binecuvântate!”

Autor: Alexandra Roşu

*

Sfântul Fanurie s-a născut în insula Rodos din Grecia, însă nu se cunoaşte data naşterii sale. Sfântul Fanurie a avut doisprezece fraţi, iar el a fost cel mai mare. După moartea tatălui său, mama sa ajunge să cânte şi să joace prin diverse locuri. Când Fanurie descoperă acest lucru, decide să fugă în pustiu. Primeşte botezul şi revine după un timp în oraşul său natal. Află că mama sa a murit în momentul în care a fost descoperită de el într-un local şi ca fraţii săi s-au răspândit prin lume.

Revine în pustie şi duce o viaţă aspră, mânca o dată la trei zile. Prin rugăciune a adus tămăduire surzilor, orbilor, botezându-i şi învăţându-i dreapta credinţă. Cu toate că săvârşise atâtea minuni, este nevoit să parasesca cetatea, din cauza răutăţii oamenilor. Aceştia spuneau că minunile săvârşite de el nu sunt făcute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare că ajunge în Egipt, unde o readuce la viaţă pe fiica regelui. În urma acestor minuni, împăratul şi slujitorii săi au primit botezul.

După o vreme, vrăjitorii din Egipt s-au ridicat împotriva lui Fanurie şi astfel, sfântul a fost supus la multe chinuri: i s-au tăiat mâinile şi degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dintii, a fost bătut cu pietre, că în cele din urmă să i se taie capul.

Moaştele Sfântului Fanurie au fost descoperite de câţiva păstori, în jurul anului 1500, într-o peşteră. Alături de moaştele sale, au găsit şi o piele de animal pe care era scrisă viaţa Sfântului Fanurie.

Viaţa şi Pătimirea Sfântului Mucenic Fanurie pe larg

Cum a ajuns un protestant printr-o icoana la Ortodoxie

Când, în 1990, am părăsit Hawai pentru a studia la Seminarul Teologic Gordon-Conwell, am făcut-o cu scopul de-a ajunge profesor la liberalul seminar al „Bisericii Unite a lui Hristos”. Aceasta era una dintre cele mai liberale denominaţii protestante, şi voiam să ajut la aducerea sa înapoi la „rădăcinile biblice”. Ultimul lucru din lume pe care-l aşteptam era să devin ortodox!

Chemat de o icoană

După primul semestru, am fost invitat la un studiu biblic ţinut la biserica ortodoxă grecească a Sfinţilor Constantin şi Elena. În timpul studiului, privirile îmi tot fugeau spre masa unde se găseau de vânzare nişte icoane. Ochii mi se întorceau către o icoană anume, a lui Hristos ţinând Scriptura. În zilele ce au urmat nu mi-am putut scoate din minte acea icoană, aşa că m-am întors şi am cumpărat-o.

Când am luat-o, nici prin gând nu-mi trecea să mă fac ortodox. Am cumpărat-o ca pe-un mic gest de răzvrătire împotriva puternicei atitudini reformate de la Gordon-Conwell. Am simţit însă în icoană şi o putere duhovnicească, care m-a făcut mai conştient de prezenţa lui Hristos în viaţa mea.

În al treilea an de Seminar am scris o lucrare numită „Icoana şi spiritualitatea evanghelică”. În ea, analizam cum frumuseţea vizuală a icoanelor ar putea îmbogăţi spiritualitatea evanghelicilor, care e adesea destul de raţionalistă şi austeră. Pe măsură ce făceam studiul, am ştiut că era important să înţeleg icoana de pe poziţii ortodoxe, iar nu să impun asupra subiectului prejudecăţile protestante. Deşi după ce-am terminat lucrarea am rămas în comunitatea evanghelică, începusem să percep înţelegerea sacramentală ortodoxă a realităţii.

După ce-am absolvit Seminarul, am mers la Berkeley şi am început studiile de doctorat în religie comparată. Pe când eram acolo, am frecventat biserica ortodoxă bulgară a Sfinţilor Chirii şi Methodie, o parohie mică, alcătuită în mare parte din convertiţi americani. Acolo am văzut Ortodoxia trăită! M-a atins profund ve­derea părinţilor ce-şi purtau copilaşii în braţe pentru a primi Sfânta Împărtăşanie şi îşi ridicau copiii ca să poată săruta icoanele.

Temeiul scripturistic al icoanelor

După câţiva ani la Berkeley, m-am întors în Hawai. Deşi eram foarte interesat de Ortodoxie, aveam şi câteva rezerve majore. Una dintre ele era întrebarea: există un temei scripturistic pentru icoane? Nu cumva obiceiul ortodox al cinstirii icoanelor încalcă cele Zece Porunci, care opresc închinarea la chipurile cioplite? Cealaltă problemă era împotrivirea lui Jean Calvin fată de icoane. Mă socoteam a fi un calvinist şi aveam o mare preţuire pentru Calvin, ca teolog şi cărturar biblic. Am abordat aceste două probleme în maniera tipică a unui student proaspăt absolvent: m-am apucat să fac nişte studii de cercetare.

În cercetările mele, am aflat că există, într-adevăr, un temei scripturistic pentru icoane. În Cartea Ieşirii, vedem cum Dumnezeu îi dă lui Moise cele Zece Porunci, printre care se cuprinde interdicţia împotriva chipurilor cioplite [Ieşirea 20:4]. Însă, în aceeaşi carte, vedem cum Dumnezeu îl învaţă pe Moise să construiască Cortul Sfânt, zicându-i, printre altele, să aşeze heruvimi de aur pe Chivotul Mărturiei [Ieşirea 25:17-22]. Mai mult, vedem cum Dumnezeu îl învaţă pe Moise să întocmească chipuri de heruvimi pentru curţile din afară ale Cortului Sfânt şi pentru perdeaua dinăuntru, ce ducea la Sfânta Sfintelor [Ieşirea 26:1,31-33].

Am găsit precedente scripturistice asemănătoare, în favoarea icoanelor, la Templul lui Solomon. în Sfânta Sfintelor se găseau chipuri de heruvimi, cioplite pe cele două uşi ce duceau către Sfânta Sfintelor, cât şi pe zidurile exterioare din jurul Templului [II Paralipomena 3:14; I Regi 6:29, 30, 31-35]. Ce găsim aici se află într-un contrast izbitor cu austeritatea deplină din multe biserici protestante de astăzi. În timp ce multe biserici protestante au doar patru ziduri goale, lăcaşul de închinare din Vechiul Legământ era plin de bogate podoabe vizuale.

La sfârşitul Cărţii lui Iezechiel se află o descriere lungă şi elaborată a noului Templu. Asemeni Cortului lui Moise şi Templului lui Solomon, noul Templu are heruvimi ciopliţi pe zidurile sale [Iezechiel 41:15-26]. Şi anume, gravurile heruvimilor au fie feţe omeneşti, fie feţe de lei. Descrierea chipurilor omeneşti de pe zidurile Templului poartă o asemănare izbitoare cu icoanele din Bisericile ortodoxe de astăzi.

Săpături arheologice recente au descoperit o sinagogă din primul secol, ce avea pe pereţi imagini pictate cu scene biblice. Aceasta înseamnă că atunci când Iisus şi ucenicii Săi mergeau Sâmbăta la sinagogă, nu vedeau nişte ziduri goale, ci evocări vizuale ale adevărurilor scripturistice.

Am fost copleşit şi de faptul că conceptul chipului (imaginii) lui Dumnezeu este crucial din punct de vedere teologic. Este important pentru relatarea Facerii şi de însemnătate hotărâtoare în înţelegerea firii omeneşti [Facerea 1:27]. Conceptul acesta este de însemnătate hotărâtoare şi în înţelegerea mântuirii. Dumnezeu ne mântuieşte prin refacerea chipului Său din noi [Romani 8:29; I Corinteni 15:49]. Şi vorbim doar de câteva menţiuni ale chipului lui Dumnezeu în Scriptură. Toate acestea m-au dus la concluzia că există, cu adevărat, un temei biblic pentru icoane!

Cum rămâne însă cu Calvin?

Dar cum rămâne cu Jean Calvin? Aveam cea mai mare cinstire pentru Calvin, foarte preţuit printre protestanţi pentru comentariile sale biblice şi ca unul dintre teologii întemeietori ai Reformei protestante. Nu puteam trece cu uşurinţă peste iconoclasmul lui Calvin. Aveam nevoie de motive bune, scripturistice şi teologice, ca să resping opoziţia lui Calvin fată de icoane.

Cercetarea mea a dat naştere mai multor surprize. Una a fost descoperirea uimitoare că nicăieri în Instituţiile sale, Calvin nu pomeneşte versetele ce vorbesc despre folosirea imaginilor în Cortul şi Templul Vechiului Legământ. E o omisiune foarte semnificativă.

Un alt însemnat punct slab este felul în care înţelegea Calvin istoria Bisericii. El presupunea că în primii cinci sute de ani de creştinism, bisericile erau lipsite de imagini, şi abia o dată cu „decăderea purităţii dogmatice” au început imaginile să pătrundă în biserici. Calvin l-a ignorat însă pe Eusebiu şi Istoria sa Bisericească, scrisă în secolul al patrulea, care aminteşte de portretele în culori ale lui Hristos şi ale Apostolilor (7:18). Şi aceasta, în ciuda faptului că protestantul Calvin ştia lucrarea, citându-l pe Eusebiu în Instituţiile sale!

Un alt punct slab este faptul că Calvin nu contrazice nicăieri clasica apărare teologică a icoanelor adusă de Sfântul Ioan Damaschin: restricţia scripturistică împotriva chipurilor se baza pe faptul că Dumnezeu Tatăl nu poate fi înfăţişat în chip văzut. Însă, deoarece Dumnezeu Fiul a luat la întruparea Sa fire omenească, El poate fi zugrăvit în icoane.

Am fost surprins să aflu că argumentele lui Calvin nu erau nici pe departe atât de puternice pe cât m-aş fi aşteptat. Calvin n-a luat în seamă toate dovezile biblice, a înţeles greşit istoria Bisericii şi a dat greş în a răspunde la apărarea teologică clasică. Cu alte cuvinte, iconoclasmul lui Calvin suferea pe plan scripturistic, teologic şi istoric.

În călătoria mea către Ortodoxie, mai erau şi alte probleme pe care trebuia să le lămuresc, dar cea a icoanelor era vârful aisbergului. M-am concentrat asupra icoanelor deoarece socoteam că este punctul cel mai vulnerabil al Ortodoxiei. Spre surpriza mea, era mult mai puternic decât mi-aş fi închipuit vreodată, îndoielile mele în privinţa icoanelor au fost asemeni Titanicului lovindu-se de gheţar. Ce părea să fie o bucăţică de gheaţă era de fapt, în adâncuri, un munte uriaş, capabil să scufunde nava cea mare. Cu timpul, teologia mea protestantă s-a năruit şi m-am încredinţat că Biserica Ortodoxă avea dreptate când susţine că deţine deplinătatea Credinţei.

Am fost primit în Biserică în Duminica Ortodoxiei din 1999. În prima duminică din Postul Mare, Biserica prăznuieşte restaurarea cinstirii icoanelor şi înfrângerea iconoclaştilor, la al Şaptelea Sinod Ecumenic din 787. În ziua aceasta credincioşii proclamă: „Aceasta este credinţa care a întemeiat lumea!”.

Cu siguranţă, s-a întemeiat credinţa acestui fost calvinist, în urma puternicei mărturii a unei mici icoane!

Autor: Robert Arakaki (Honolulu, Hawaii)

Traducere: Radu Hagiu pentru revista “Familia Ortodoxă"

Sursă primară: Journey To Orthodoxy

Sursă articol: Pemptousia.ro

State’s first Orthodox Christian school opens in Wichita

The first Orthodox Christian school in Kansas opened Monday in northeast Wichita.

Christ the Savior Academy, a private school at St. George Orthodox Christian Cathedral, is beginning its first year with 18 students from pre-kindergarten through second grade.

“It’s just a dream come true,” said Jennifer Sebits, president of the school’s board of trustees. “The kids are so excited.”

Sebits said the school is a project of the entire Orthodox community in Wichita, which includes St. George, St. Michael the Archangel Orthodox Christian Church and St. Mary Orthodox Christian Church.

Preparation began more than 16 years ago, when St. George broke ground on an educational wing just west of its cathedral at 13th and Rock Road. Three years ago, a steering committee formed to develop a strategic plan to open a school.

Enrollment is open to all faiths. The school offers a classical curriculum, which features studies in Latin, Greek, art and violin beginning in first grade, as well as math, science and reading.

Classical schooling also means students often study from original sources rather than textbooks, Sebits said.

The school plans to add one grade each year for the next three years until it includes pre-K through fifth grade, Sebits said. It takes about five years for a school to receive state accreditation, and “We’ve done all the planning and everything we can with accreditation in mind,” she said.

On Monday after arriving for their first day, students helped plant a redbud tree outside the school to mark the start of Christ the Savior Academy.

“We hope and pray that the school and its students will thrive like that little tree,” Sebits said.

Tuition at Christ the Savior is $2,500 a year. For more information, visit www.christthesavioracademy.org.

Read more here.

Cuvinte către tineri (IV)

Mihai Sârbulescu, Cunună

Dragii mei tineri, voi sunteţi în floarea vârstei, trăiţi-vă tinereţea! E a voastră şi trebuie să o trăiţi până nu e prea târziu, dar în limitele decenţei şi ale cuviinţei. Nu vă imaginaţi cât de plăcut este să-ţi trăieşti tinereţea, fără ca mai târziu să-ţi fie ruşine sau să-ţi pară rău de faptele pe care le-ai făcut.

Dragii mei, păstraţi-vă sănătatea sufletului, cel puţin aşa cum ţineţi la sănătatea trupului! Învăţaţi-vă înainte de toate să aveţi spirit de discernământ, a deosebi între bine şi rău, între sănătos şi nesănătos, între folositor şi nefolositor. Este începutul înţelepciunii voastre de tineri! Este în firea lucrurilor ca tinerii să fie curioşi. Fiţi curioşi, cât se poate de curioşi în ştiinţa voastră, în setea voastră de carte, în setea voastră de educaţie, acolo unde îl trage pe fiecare inima! Dar nu lăsaţi curiozitatea voastră să umble acolo unde este primejdie, oricât ai fi de curios nu-ţi vei pune mâna într-un cuib de vipere.

La vârsta fragedă vă privesc anumite primejdii: lipsa de discernământ, curiozitatea nesăbuită, viciile care se infiltrează încetul cu încetul. Dragii mei, vine o vreme când începi să bagi de seamă că ai mers prea departe şi că trebuie să te opreşti, dar vreau să vă spun un singur lucru: din ce în ce mai mult se dau semnale în ţara noastră că tinerii încep să devină toxicomani, să devină consumatori de droguri. Ţineţi minte de la mine, din orice viciu, din orice patimă rea există o cale de întoarcere, dar în privinţa consumului de droguri nu există cale de întoarcere. Opriţi-vă curiozitatea la pragul acestui mare pericol al vieţii noastre sociale.

Este un îndemn pe care ni-l cer şi vremurile noastre de astăzi, în care în special tineretul este chemat la superficialitate, la frivolitate, la viaţa uşoară lipsită de preocupări stabile şi serioase. Se vorbeşte de un tineret debusolat, care nu are niciun fel de ideal, care nu poate să-şi facă un plan. Ei bine, scuturaţi-vă iubiţii mei tineri şi tinere! Scuturaţi-vă de această superficialitate şi comoditate a vieţii şi pătrundeţi în fiinţa voastră lăuntrică! Vă va prinde bine şi acum, vă va prinde bine mai cu seamă mai târziu.

Când vor veni bătrâneţile şi vă veţi simţi sfârşitul aproape şi veţi privi în urmă şi veţi constata că Dumnezeu va făcut viaţa cât pasul de o palmă şi că nu aţi realizat mare lucru în urma voastră. Dar dacă vă veţi cunoaşte fiinţa întreagă în adâncul ei, atunci vă veţi putea clădi o viaţă adevărată, solidă, rodnică şi atunci, către sfârşitul vieţii, vă veţi putea apropia, nu de neant, ci de Împărăţia lui Dumnezeu, cu gândul că v-aţi trăit cu adevărat viaţa care trebuia trăită şi care este una singură. Să vă pregătiţi pentru primirea Împărăţiei lui Dumnezeu, care este printre noi prin Biserica lui Hristos şi pe care o aşteptăm în viaţa veacului ce va să fie. Amin!

IPS Bartolomeu Anania

Sursă: Tineretul Ortodox