29 august -Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

foto: Doxologia

Biserica lui Hristos se înveşmântează în negru şi în suferinţă pentru a-şi aminti de tăierea capului Sfântului Ioan, Botezătorul, Înaintemergătorul şi proorocul Domnului Hristos.

Este o sărbătoare care se ţine cu post aspru, cu rugăciune şi cu Liturghie. În ea răsună nu cântecele de bucurie ale vieţii, ci durerea pentru moartea celui mai mare om născut din femeie, aşa cum l-a numit Însuşi Fiul lui Dumnezeu.

Dincolo de însemnătatea simbolico-teologică a învăţăturii sale care a arătat Calea-Hristos, trebuie să spunem că însuşi momentul şi contextul morţii Sfântului Ioan are o semioză adâncă. În ea vedem cu adevărat extensia răului în univers, puterea vicleniei şi a nimicniciei, vectorul distugător al voinţei umane pervertite, răbdarea înlăcrimată a lui Dumnezeu, aşteptarea veacurilor şi – de ce nu – o justificare a iadului, ca măsură a libertăţii în înstrăinare de Dumnezeu.

Proorocul curăţiei sfârşeşte cu lumea aceasta în sălaşul necurăţiei premeditate, alesul iubitor de feciorie este ucis de maica desfrânării şi de acoliţii ei, glasul de tunet al veacurilor este închis de muzicanţii răutăţii, mintea cea limpede a istoriei cade ucisă de beţia şi de imbecilitatea celor răi, văzătorul şi simţitorul de Dumnezeu încă din pântecele maicii sale devine victima celor orbi pentru veşnicie şi nesimţitori până la sfârşit. Martorul arătării Preasfintei Treimi tace acum sub loviturile oamenilor diavolului. Dascălul pocăinţei este omorât de adepţii vicleniei şi a bogăţiei vinovate. Porumbelul pustiei interioare este ucis de către doritorii de stăpânire pământească.

Toate acestea îngăduite de Dumnezeu, care a arătat prin Ioan puterea iubirii de a birui moartea şi a de a străbate pământul, iadul şi cerurile în vestirea Luminii care se revarsă peste univers.

Omul purtător de minte, Capul cel sfinţit de privirea preacurată a lui Dumnezeu este scurtat de cap de către cei fără de minte, ale căror simţuri animalice au devenit raţiunea de a fi. Mâna care a atins Creştetul Stăpânului veacurilor zace acum fără să mai poată să arate vinovăţia preadesfrânării.

Femeia izvor de desfrânare putea cere cetăţi, averi nemăsurate, funcţii şi promisiuni uriaşe, aur şi argint, însă a cerut moartea celui mai sfânt dintre pământeni. Este gestul suprem de răutate esenţială, de absurd al morţii şi de ignoranţă de iad. Este inutilitatea şi golul veşnic al răului, care se întoarce împotriva sa. Este gestul sinucigaş al oricărei viclenii pe termen lung. Şi mai este simbolul vocaţiei ereditare a vicleniei, pedepsite la potop, în Sodoma şi în Egipt. Este simbolul puterii rele a femeii când bărbatul este robit de patimă întunecată şi devine ucigaş fără voie şi fără libertate.

Uciderea lui Ioan, ca proorocie a milioanelor de martiri creştini ai istoriei, este cu atât mai înfricoşătoare, cu cât este complet inutilă, efectul unui jurământ făcut la beţie, întunecat de poftă desfrânată şi care putea fi oricând anulat prin decizia regelui. Virtuţile cereşti concentrate dumnezeieşte în sufletul şi viaţa marelui Înaintemergător sunt batjocorite de cele mai amare păcate, purtătoare de nefiinţă şi de moarte: adulter, incest, beţie, răutate, viclenie.

Prin toată durerea ei, moartea Sfântului Ioan este o proorocie a Răstignirii Mielului lui Dumnezeu, vestirea faptului că Dumnezeu iubeşte atât de infinit pe oameni încât este gata să moară pentru ei, să fie cu ei până la sfârşit, să meargă la iad pentru creaturile sale căzute.

Dar mai mult decât atât, moartea proorocului este o mustrare uriaşă pentru fiecare dintre noi. De care parte suntem, în temniţa rece aşteptând în rugăciune decapitarea, sau la mesele pline de desfrânare ale acestui veac? Suntem mărturisitori până la moarte ai Adevărului, sau avocaţi vicleni ai compromisului cu răul? Suntem iubitori de pustie sau de ospeţe? Suntem urmaşii lui Ioan sau ai lui Irod şi Irodiadei? Sărbătoarea de faţă este o judecată interioară a veacurilor, instanţa de separare a oamenilor lui Dumnezeu de oamenii celui rău. Căci capul preasfânt care a privit cerurile revărsându-se peste pământ nu încetează în veac de a mustra pe cei ce calcă în picioare iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru oameni.

Ioan este martorul credincios, lipsit de compromis, care a trăit şi a murit pentru a-L vedea pe Mielul preacurat al lui Dumnezeu şi pentru a se împărtăşi din sfinţenia Lui.  Tăierea lui este sărbătoarea iubirii ucise, care trăieşte veşnic în inima lui Dumnezeu şi trece în regnul nevăzut, de unde umple veacurile cu lumină de cer.

Sursă: Doxologia

29 august-Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, numit de tradiţie „Îngerul Pustiei”, avea să împărtăşescă soarta majorităţii proorocilor lui Israel, al căror ilustru şir îl încheie (vezi Matei 11, 13): mărturisind adevărul până la capăt şi încumetându-se să-l certe cu asprime pe regele Irod Antipa pentru că trăia în desfrânare cu Irodiada (care-i era cumnată), în cele din urmă i se taie capul (Irodiada a uneltit, Salomeea a cerut şi Irod a dispus, împărţind toţi trei un păcat mai mare decât toate cele săvârşite până atunci). Vechiul Israel, întruchipat de cei trei călăi orbiţi de patimi, îşi trăia astfel trufaşă agonie, tăvălindu-se încă o dată în sânge sfânt, dar Noul Israel al credinţei, propovăduit de Ioan, răsărea cu Hristos, spre lumină şi mântuirea neamurilor: „La ai Mei am venit, şi ai Mei nu M-au primit; chema-voi neamurile, şi acelea Mă vor preamări”.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

APOSTOLUL

FAPTE 13, 25-33

În zilele acelea, când şi-a împlinit Ioan calea sa, zicea: Nu sunt eu ce socotiţi voi că sunt. Dar, iată, vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor. Bărbaţi fraţi, fii din neamul lui Avraam şi cei dintre voi temători de Dumnezeu, vouă vi s-a trimis cuvântul acestei mântuiri. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor, necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor, care se citesc în fiecare sâmbătă. Şi, neaflând în El nici o vină de moarte, au cerut de la Pilat ca să-L omoare. Iar când au săvârşit toate cele scrise despre El, coborându-L de pe cruce, L-au pus în mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi. El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii Lui către popor. Şi noi vă binevestim făgăduinţa făcută părinţilor, că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o cu noi, copiii lor, înviindu-L pe Iisus.

EVANGHELIA

MARCU 6, 14-30

În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează în El. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta, sta mult pe gânduri şi era bucuros să îl asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod, de ziua sa de naştere, făcea ospăţ dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea. Atunci fiica Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor care şedeau cu el la ospăţ. Iar împăratul a zis fetei: cere de la mine orice voieşti, şi-ţi voi da. Şi s-a jurat fetei, zicând: orice vei cere de la mine voi da ţie, până la jumătate din împărăţia mea. Iar ea ieşind, a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Atunci, îndată a intrat grăbită la împărat şi i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai numaidecât pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Şi împăratul s-a întristat adânc, dar din pricina jurământului şi din pricina celor care şedeau împreună cu el la ospăţ, n-a voit să-i nesocotească cererea. Şi trimiţând îndată pe paznicul temniţei, împăratul a poruncit să aducă capul lui Ioan. Iar acela mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Când au aflat ucenicii lui, au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi apostolii s-au adunat la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut şi câte au învăţat pe oameni.

*

Arhim. Melchisedec Velnic - Predică la Sărbătoarea "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" - audio 

PF Daniel - Predică la Sărbătoarea "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" - text 

Cuvânt al Sfântului Teofan Zăvorâtul la Sărbătoarea "Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul" - text

Sursă Apostol şi Evanghelie: Doxologia.