Mitropolitul Bartolomeu Anania: „Scuturați-vă de această superficialitate a vieții și pătrundeți în firea voastră lăuntrică” / Cuvinte pentru tineri

foto: Roxana Ursache (Orthphoto)

Dragii mei tineri, voi sunteți în floarea vârstei, trăiți-vă tinerețea! E a voastră! Și trebuie s-o trăiți înainte de a fi prea târziu, dar în limitele decenței și ale bunei cuviințe. Nu vă imaginați cât este de plăcut să-ți trăiești tinerețea fără ca mai târziu să-ți fie rușine sau să-ți pară rău de faptele pe care le-ai făcut. Dragii mei, păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru. Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de discernământ, a deosebi între bine și rău, între sănătos și nesănătos, între folositor și nefolositor. Este începutul înțelepciunii voastre de tineri. 

Este în firea lucrurilor ca un tânăr să fie curios. Fiți curioși! Cât se poate de curioși. În știința voastră, în setea voastră de carte, în setea voastră de educație, fiecare unde îl trage inima, dar nu lăsați curiozitatea să umble acolo unde este în primejdie. Oricât ai fi de curios, nu-ți vei pune mâna într-un cuib de vipere. La vârsta fragedă, vă pândesc anumite primejdii. Lipsa de discernământ, curiozitatea nesăbuită, viciile care se infiltrează încetul cu încetul. Dragii mei, vine o vreme când începi să bagi de seama că ai mers prea departe și că trebuie să te oprești. Dar vreau să vă spun acum un singur lucru, din ce în ce mai mult se dau semnale de alarmă în țara noastră că tinerii încep să devină toxicomani, să fie consumatori de droguri, țineți minte de la mine! Din orice deprindere rea și din orice viciu există o cale de întoarcere! De la consumul de droguri nu există cale de întoarcere! opriți-vă curiozitatea la pragul acestui mare pericol al vieții noastre sociale!

Este un îndemn pe care ni-l cer și vremurile de astăzi în care în special tineretul este chemat la superficialitate, la frivolitate, la viața ușoară, la viața lipsită de preocupări stabile și serioase. Se vorbește de un tineret debusolat, care nu are niciun fel de ideal, care nu poate să-și facă un plan. Ei bine, scuturați-vă iubiții mei tineri și tinere, scuturați-vă de această superficialitate, de această comoditate a vieții și pătrundeți în firea voastră lăuntrică. 

Vă va prinde bine și acum, vă va prinde bine mai cu seamă mai târziu, atunci când vă vor veni bătrânețile și veți simți că vă este sfârșitul aproape și veți privi în urmă și veți constata că Dumnezeu v-a făcut viața cât pasul de-o palmă și că nu ați lăsat sau nu ați realizat mare lucru în urma voastră. Dar dacă vă veți cunoaște ființa întreagă, în adâncul ei, atunci vă puteți clădi o viață adevărată, puternică, solidă, rodnică și atunci către sfârșitul vieții veți putea să vă apropiați împăcați, nu de neant, ci de împărăția lui Dumnezeu, cu gândul că v-ați împlinit misiunea și v-ați trăit cu adevărat viața care trebuia trăită și care este una singură. Să vă pregătiți pentru primirea Împărăției lui Dumnezeu, care este printre noi, prin biserica lui Hristos și pe care o așteptăm în viața veacului ce va să vie, Amin!

Cuvinte despre bărbăţia duhovnicească (11) / Sfântul Siluan Athonitul: „Mintea și inima trebuie păzite de toate gândurile"

Închizând intrările în inimă, punând acolo strajă mintea dezbrăcată de toată închipuirea și cugetarea, dar înarmată cu rugăciunea și cu numele Iisus Hristos, nevoitorul intră în luptă cu toată înrâurirea și cu tot gândul ce vine din afară. În aceasta constă esența trezviei minții. Țelul îi este lupta cu patimile. Într-un înțeles mai larg și mai cuprinzător biruința asupra patimilor se dobândește prin paza poruncilor lui Hristos; dar în cazul de față vorbesc despre chipul anume al trezviei nevoinței, care începe după ce nevoitorul, trecând prin cunoscutele etape ale dezvoltării duhovnicești, părăsește rugăciunea închipuirii cea după primul chip, iar apoi și pe a doua, văzând prin cercare nedesăvârșirea ei.

Paza minții și a inimii de toate gândurile se însoțește de o lungă luptă, deosebit de grea și de subțire. Omul, trăind în mijlocul unei nesfârșite mulțimi de înrâuriri și impresii dintre cele mai felurite, ca urmare a neîncetatelor lor schimbări nu ajunge să le înțeleagă nici firea, nici puterea. Nevoitorul însă, luptătorul liniștirii minții, îndepărtându-se de toate cele din afară, străduindu-se de-a lungul zilelor și nopților a restrânge numărul impresiilor ce vin din afară până la minimul posibil, îndepărtându-se, drept aceea, de la a cauta asupra lumii din afară din curiozitate, de a auzi convorbiri străine, de a citi cărți a – se adună asupra ființei sale lăuntrice cu toată puterea și acolo intră într-o luptă corp la corp cu gândul. Numai astfel îi poate cunoaște firea și puterea, uneori uriașă. Omul ce nu destul ia aminte la cele din lăuntru, ușor cade pradă gândului și i se face rob. Plecandu-și voia către gând, omul se aseamănă, ba chiar se identifică duhovnicește cu duhul a cărui energie era cuprinsă în gând. Primind în suflet gândul pătimaș, care foarte adesea este rezultatul înrâuririi diavolești, omul se face unealtă lucrării diavolești.

Mintea ce adânc se roagă simte uneori apropierea din afară a vreunui duh, dar dacă rugăciunea atentă nu se întrerupe, acela se va îndepărta neprimit, astfel încât omul nu va putea spune, după rugăciune, cine, pentru ce și cu ce venise.

Uneori, în vremea unei rugăciuni adânci se întâmplă ceva greu de lămurit. Pe lângă minte trec uneori fenomene luminoase ce încearcă să atragă la sine privirea minții; iar dacă mintea nu se întoarce către dânsele, atunci ele grăiesc, cum ar fi, minții: «Eu îți aduc înțelepciune și înțelegere, iar dacă tu nu mă primești numaidecât, poate niciodată de acum înainte nu o să mă mai vezi». Însă mintea cercată nicicum nu se întoarce către ele, iar ele se îndepărtează nu numai neprimite, ci și necunoscute. Nu știe sigur mintea nici dacă acela fusese cumva un vrăjmaș sau un înger bun; știe însă din cercare că, oprindu-se și cercând ceea ce gândul strălucit adusese, își va pierde rugăciunea, iar apoi va trebui să o caute din nou printr-o grea trudă. Experiență a arătat că în ceasul rugăciunii nu trebuie să te pleci nici chiar asupra gândurilor ce par bune, căci astfel mintea neapărat va întâlni și altele și, precum zicea Starețul, «curată nu va ieși». Pierderea rugăciunii curate este o pagubă pe care nimic nu o poate înlocui.

Luptând spre a-și păstra libertatea, nevoitorul duce o luptă atât de încordată cu gândul, încât cel ce nu a cercat-o din experiență nu-și poate da seama. În această luptă lăuntrică cu gândul, în această împotrivire față către față, în care sufletul începătorului nu arareori suferă în parte o înfrângere, dar uneori mai și biruiește, nevoitorul are putința de a observa caracterul gândului până la o uimitoare subțirime; astfel încât, deși nu va săvârși în faptă păcatul ce-i fusese pus înainte, va cunoaște totuși lucrarea (energia) fiecărei pătimi cu mult mai adânc și mai amănunțit decât cel ce este stăpânit de ea. Acesta din urmă poate observa asupra sa și asupra celorlalți ivirea energiei unei anume patimi, însă spre a ajunge la o mai adâncă cunoaștere a ei neapărat va trebui să atingă locul duhovnicesc unde petrece cel ce se roagă după al treilea chip al rugăciunii și vede fiece patimă din însăși zămislirea ei.

Cunoașterea patimilor dobândită prin biruirea lor duce la străvederea din cercare. Dar trebuie spus că străvederea ce vine ca urmare a experienței unei îndelungate lupte cu patimile nu poate ajunge la desăvârșirea pe care o are darul străvederii cel după osebita lucrare a harului. Cea dintâi, după anumite mișcări, după față, după unele cuvinte, după felul tăcerilor sau al convorbirilor, după atmosferă psihică pe care o răspândește omul, află cele despre starea lui duhovnicească; cu toate acestea cel mai sigur temei pentru a judeca cele despre om este convorbirea cu el, deoarece din cuvântul său iese la iveală și măsura adevăratei sale experiențe duhovnicești, și ceea ce nu este decât urmărea învățăturii din afară. A doua însă, adică străvederea după har, toate le cunoaște prin rugăciune și nu are nevoie de prezența omului.

“Cuviosul Siluan Athonitul” – Arhimandritul Sofronie, traducere din limba rusă Ierom. Rafail (Noica), editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009

Sursă: Sfântul Siluan Athonitul

Instalarea dependenţei de droguri

Cea mai mare problemă a secolului al XXI-lea o reprezintă drogurile, aceste capcane nimicitoare ale diavolului care duc la pierzanie mii de tineri. Mai grav este faptul că majoritatea consumatorilor de droguri provin din rândul adolescenţilor care, influenţaţi de anturaj sau de problemele tipic adolescentine, cred că-şi vor regăsi fericirea maximă in droguri. Dar nu e aşa! În acest fel, ei îşi adâncesc suferinţa mai tare, devenind prieteni cu drogurile.

Dorinţa de afirmare a tinerilor este tot mai puternică şi nu exista metodă mai bună ca drogurile.Tinerii vor să fie plăcuţi celor din jur, să fie mereu băgaţi în seamă şi să simtă că sunt importanţi pentru societate. De aceea, din ce în ce mai mulţi tineri o iau pe calea de pe care cu greu se mai poate întoarce. Ceva îi îndeamnă să-şi distrugă viitorul şi să producă suferinţa adâncă celor apropiaţi.

Drogurile „de stimulare” (canabis, cocaină) le accelerează funcţionarea sistemului nervos central, producând alertă şi excitabilitate.Tinerii consumă aceste droguri din dorinţa de senzaţii tari, iar ca efect principal apare deformarea imaginii realităţii şi scăderea percepţiei riscului.

Drogurile “de relaxare” (tranchilizante, sedative), încetinesc activitatea sistemului nervos central, produc o stare de relaxare şi induc somnul. Tinerii care consumă aceste droguri se protejează de solicitările din mediu, evită confruntarea cu problemele din cauza unui sentiment de neputinţă.

Drogurile halucinogene (L.S.D., marijuana, ecstasy) produc tulburări ale funcţionării intelectuale, inducând o stare psihologică cu iluzii şi halucinaţii. Efectele posibile sunt percepţia eronată a timpului şi distanţelor, euforia şi un comportament dezorientat.

Adolescenţii de azi sunt firi rebele şi sensibile, iar la cel mai mic necaz sau supărare se refugiază într-un iad de unde doar cei puternici şi ambiţioşi reuşesc să scape. Astfel că dependenţa de droguri nu apare dintr-o dată, ci pe o perioadă de cateva săptămâni sau luni, in funcţie de imunitatea şi de cerinţele fiecărui organism. Până să ajungă consumatori înrăiţi de droguri, tinerii se simt atraşi şi influenţaţi de ele.

Dinamica instalării dependenţei este următoarea:

1. consumul experimental, din curiozitate.

2. consumul regulat, în diverse întâlniri cu prietenii.

3. consumul devenit preocupare, în diverse situaţii, a căror căutare devine un scop în sine.

4. dependenţa, întreg comportamentul fiind controlat de nevoia organismului de a consuma droguri. Persoana nu mai este liberă, este controlată de substanţele halucinogene.

Se vorbeşte tot mai mult de o dublă dependenţă: trupească şi sufletească. În cazul unei dependenţe sufleteşti, persoana simte nevoia să consume drogul pentru a obţine anumite stări sufleteşti. Dependenţa trupească  duce la apariţia unor simptome (dureri de cap, de stomac, epuizare, depresive etc)., atunci când nu foloseşte substanţe toxice. Unele persoane sunt cuprinse de ambele tipuri de dependenţă, atât fizică cât şi sufletească.

Influenţa grupului este extrem de puternică încât mulţi nici nu mai gândesc când li se oferă droguri, ci le iau cu plăcere. Acest fapt arată cât de mare este influenţa celor din jur. Unii nu sunt stăpâni pe sine şi nu sunt în stare să spună un”NU” hotărât, ceea ce demonstrează că nu au o personalitate puternică.

Cel mai important aspect este că drogurile nu au limite, fiind foarte ispititoare, mai ales in rândul tinerior. Unii tineri îşi spun în sinea lor: ”Încerc doar o dată să văd cum este,iar apoi dacă nu-mi place mă lipsesc”.Aceasta este fraza care duce la distrugere, la căderea în păcatul stupefiantelor, căci este de ajuns o singură injecţie cu droguri, iar apoi nu mai este cale de întoarcere. De aici încolo putem spune că dependenţa de droguri începe să se instaleze, iar aceasta este devastatoare atât pentru trup, cât şi pentru suflet. Cel care are un suflet bun, curat şi devine consumator de droguri, sufletul aceluia se întunecă, devine negru şi păcătos.

Sunt tineri care-şi dau seama că merg la prăpăd, la moarte sigură, dar nu se pot opri. O putere vrăjmaşă îi ţine încătuşaţi. Să nu fie oare demoni ai drogurilor? Nu se poate! Sunt tineri  care se droghează, devin dependenţi, doctorii îi opresc şi le spun să nu se mai drogheze, căci astfel se distrug singuri. Ei ştiu bine că sunt apucaţi în ghearele  pierzării, dar nu se pot opri…Sunt ca nişte fluturi de noapte care-şi pârlesc aripile la flacăra lumânării sau a lămpii şi totuşi dau buzna la flacără pănă cad morţi. Sunt ca muştele care sorb din otravă şi sunt atrase de dulceata acelei otrăvi şi nu se pot îndepărta până nu mor lângă ea.

Cea mai gravă problemă a dependenţei de droguri apare atunci când tinerii doresc să se drogheze, dar nu au cu ce. E perioada în care se văd adevăratele consecinţe ale drogurilor,când apare în mintea dependenţilor imaginea lor, iar ei fac tot posibilul să le obţină. Recurg la injurii, la violenţă, la orice metodă de a dobândi ceea ce doresc. Sunt unii aşa de furioşi că sparg farfuriile cu mâncare, rod paharele în gură, dărâma mese, scaune şi sunt in stare să facă chiar şi omor, căci aşa vrea nimicitorul, diavolul.

Şi spun asta pentru că majoritatea tinerilor care cad în mrejele drogurilor sunt necredincioşi, lipsiţi de cel mai mic sentiment de religiozitate. Astfel, unde nu este Dumnezeu, se instalează diavolul  care se bucură că astfel îşi mai câstigă încă un aliat spre pierzare.

Pe lânga faptul că distrug trupul, consumul de droguri reprezintă şi un mare păcat. Majoritatea tinerilor se duc la doctor cu speranţa că vor putea să scape de acest calvar în care au intrat dar fără nici un rezultat. Şi ştiţi de ce? Pentru că în această privinţă este foarte importantă spovedania. O dată spovedit sufletul şi curățat trupul se pregătesc să intre în etapa finală, a vindecării complete.

Aşadar dragi tineri consumatori de droguri, nu mergeţi numai la doctor, ci şi la duhovnic, căci Dumnezeu Singur are antidotul bolii voastre. Rugaţi-vă la Dumnezeu şi vă veţi izbăvi! Credeţi şi vi se va da!

Autor: Marius Slabu

Sursă articol: Ortodoxia Tinerilor

Cuvinte către tineri (IV)

Mihai Sârbulescu, Cunună

Dragii mei tineri, voi sunteţi în floarea vârstei, trăiţi-vă tinereţea! E a voastră şi trebuie să o trăiţi până nu e prea târziu, dar în limitele decenţei şi ale cuviinţei. Nu vă imaginaţi cât de plăcut este să-ţi trăieşti tinereţea, fără ca mai târziu să-ţi fie ruşine sau să-ţi pară rău de faptele pe care le-ai făcut.

Dragii mei, păstraţi-vă sănătatea sufletului, cel puţin aşa cum ţineţi la sănătatea trupului! Învăţaţi-vă înainte de toate să aveţi spirit de discernământ, a deosebi între bine şi rău, între sănătos şi nesănătos, între folositor şi nefolositor. Este începutul înţelepciunii voastre de tineri! Este în firea lucrurilor ca tinerii să fie curioşi. Fiţi curioşi, cât se poate de curioşi în ştiinţa voastră, în setea voastră de carte, în setea voastră de educaţie, acolo unde îl trage pe fiecare inima! Dar nu lăsaţi curiozitatea voastră să umble acolo unde este primejdie, oricât ai fi de curios nu-ţi vei pune mâna într-un cuib de vipere.

La vârsta fragedă vă privesc anumite primejdii: lipsa de discernământ, curiozitatea nesăbuită, viciile care se infiltrează încetul cu încetul. Dragii mei, vine o vreme când începi să bagi de seamă că ai mers prea departe şi că trebuie să te opreşti, dar vreau să vă spun un singur lucru: din ce în ce mai mult se dau semnale în ţara noastră că tinerii încep să devină toxicomani, să devină consumatori de droguri. Ţineţi minte de la mine, din orice viciu, din orice patimă rea există o cale de întoarcere, dar în privinţa consumului de droguri nu există cale de întoarcere. Opriţi-vă curiozitatea la pragul acestui mare pericol al vieţii noastre sociale.

Este un îndemn pe care ni-l cer şi vremurile noastre de astăzi, în care în special tineretul este chemat la superficialitate, la frivolitate, la viaţa uşoară lipsită de preocupări stabile şi serioase. Se vorbeşte de un tineret debusolat, care nu are niciun fel de ideal, care nu poate să-şi facă un plan. Ei bine, scuturaţi-vă iubiţii mei tineri şi tinere! Scuturaţi-vă de această superficialitate şi comoditate a vieţii şi pătrundeţi în fiinţa voastră lăuntrică! Vă va prinde bine şi acum, vă va prinde bine mai cu seamă mai târziu.

Când vor veni bătrâneţile şi vă veţi simţi sfârşitul aproape şi veţi privi în urmă şi veţi constata că Dumnezeu va făcut viaţa cât pasul de o palmă şi că nu aţi realizat mare lucru în urma voastră. Dar dacă vă veţi cunoaşte fiinţa întreagă în adâncul ei, atunci vă veţi putea clădi o viaţă adevărată, solidă, rodnică şi atunci, către sfârşitul vieţii, vă veţi putea apropia, nu de neant, ci de Împărăţia lui Dumnezeu, cu gândul că v-aţi trăit cu adevărat viaţa care trebuia trăită şi care este una singură. Să vă pregătiţi pentru primirea Împărăţiei lui Dumnezeu, care este printre noi prin Biserica lui Hristos şi pe care o aşteptăm în viaţa veacului ce va să fie. Amin!

IPS Bartolomeu Anania

Sursă: Tineretul Ortodox