În prezent fumatul - activ sau pasiv - omoară 6 milioane de oameni anual, incluzând 600.000 de nefumători, pentru că guvernele nu fac mai nimic să-i determine pe oameni să renunţe la fumat, sau să-i protejeze pe ceilalţi, precizează OMS.
Reuters: Epidemia bolilor legate de fumat şi moartea cauzată de acestea abia a început, a precizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Însă statisticile sunt sumbre: până în 2030, 8 milioane de oameni vor muri în fiecare an din cauza fumatului.
ONU a cerut mai multor guverne să semneze şi să implementeze tratatul său de control al fumatului, avertizând că, dacă se menţin tendinţele din prezent, acest viciu ar putea provoca până la un miliard de decese în secolul 21, o creştere dramatică de la 100 de milioane de morţi, câţi au fost în secolul trecut.
Până acum 172 de ţări şi Uniunea Europeană au semnat Convenţia privind Controlul Fumatului, înfiinţată în 2005, şi care obligă aceste state să ia măsuri pentru a reduce procentajul fumătorilor şi expunerea într-o mai mică măsură a nefumătorilor la fumul de ţigară.
O singură ţigara fumată îţi scurtează viaţa cu 7 minute.
Jumătate din decesele legate de fumat se produc între 35-69 ani. Fumatul cauzează aproape 30% din decesele prin cancer. 90% din decesele prin cancer pulmonar la bărbaţi şi 70% la femei se datorează fumatului.
Milioane de oameni s-au lăsat pradă acestui viciu şi au fost învinşi de fiecare dată când au încercat să se lase. Fumătorii resimt această pierdere pe pielea şi în plămânii lor: orice efort fizic cât de mic îi face să-şi piardă respiraţia, pielea se îngălbeneşte, ridurile încep să apară, mirosul natural li se schimbă... acestea sunt doar urmările de la „suprafaţă".
Peggy “Lennon” Clores este fiica lui Yvette Maria Assael-Lennon și a lui James Lennon.
Yvette Assael este una din supraviețuitoarele lagărului de la Auschwitz, a cărei poveste a fost larg popularizată în Occident, prin seriale de televiziune, filme pentru cinema, documentare etc. Evreică din Grecia, Yvette a fost capturată împreună cu familia ei în al Doilea Război Mondial. Ea a scăpat cu viață datorită faptului că a fost selectată să cânte în orchestra lagărului, la acordeon și pian. Când nu a mai fost nevoie de ea la aceste instrumente, a luat lecții și, la doar 15 ani, o adolescentă firavă, a reușit să cânte la contrabas suficient de bine pentru a scăpa cu viață.
Când părinții ei au fost duși la moarte, ea a fost forțată să cânte împreună cu orchestra.
Cultura muzicală clasică i-a salvat viața pentru a doua oară după război. S-a întors în Grecia, dar era într-o adâncă deznădejde. Cântând pentru soldații aliați, ea și-a întâlnit viitorul soț, un irlandez, sergent în armata americană, aflat în misiune în Grecia. Acesta i-a purtat de grijă toată viața, ajutându-o să revină la normalitate.
Scrisoare deschisă către OMS a fost prilejuită de publicarea de către OMS a unei noi ediții a ghidului “Safe abortion: technical and policy guidance for health systems” (prima ediție în 2003), un adevărat manual de ucidere eficientă a copiilor nenăscuți. Pentru Peggy Clores acest demers este întru totul similar eficientizării continue a mijloacelor de ucidere pe care mama ei le-a cunoscut în adolescență și despre care i-a vorbit.
Părinţii lui Peggy Clores
*
Scrisoare deschisă către Organizația Mondială a Sănătății
Acesta este un apel la decenţă, o decenţă umană şi conştientă, şi la umanism. Vă rog să vă asumaţi responsabilitatea de a-l citi. Voi aprecia un răspuns în care să fie explicată poziţia OMS în privinţa subiectului care ne interesează.
Am aflat despre manualul recent editat de OMS privind ”cele mai bune metode de a ucide copiii nenăscuţi”.
Nu aşa categoriseşte OMS manualul, dar terminologia nu schimbă realitatea obiectivă.
Ca şi Hitler, vă cosmetizaţi limbajul pentru a acoperi crimele împotriva umanităţii. Odată cu avansul tehnologiei ultrasunetelor în ultimii 20 de ani, problema dacă ”fetusul” este sau nu o fiinţă umană exact din momentul concepţiei a fost definitiv rezolvată pentru orice persoană a cărei conştiinţă funcţionează normal. Cu toate acestea, ca şi Hitler, ascundeţi evidenţa de oameni şi de inima dumneavoastră.
Aşa cum Al Treilea Reich venea şi el mereu cu metode noi şi mai eficiente pentru a-şi îndeplini scopurile.
Trecând peste evidenţele clare aduse de conştiinţă şi a morală, este de neînţeles că, în ciuda tuturor evidenţelor privind efectul distrugător, sub toate aspectele, fizic, mental, psihologic, pe care avortul îl are asupra sănătăţii femeii, continuaţi fără nici o rezervă să recomandaţi avortul ca o opţiune sănătoasă, cu un deplin dispreţ faţă de sănătatea femeii.
Când va se va opri această nebunie?
O organizaţie ”a sănătăţii” are importanta responsabilitate să ofere exclusiv cele mai bune standarde şi sfaturi. Femeile merită mai mult. O organizaţie ”a sănătăţii” nu poate justifica crimele împotriva umanităţii. Aşa ceva este mai mult decât îngrozitor. Exterminarea fiinţelor umane a înlocuit în proporţie inimaginabile crimele împotriva umanităţii ale lui Hitler. 1.5000.000 de fiinţe umane şi-au sfârşit anual viaţa în Statele Unite începând cu anul 1973.
Sunteţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii? Ce sunteţi? Ce aţi devenit?
În apărarea tuturor femeilor şi în memoria bunicilor mei exterminaţi în Lagărul de Concentrare de la Auschwitz, vă îndemn să vă asumaţi responsabilitatea faţă de umanitate şi faţă de numele pe care îl purtaţi.
Vă îndemn ca inimile şi minţile dumneavoastră să ia act de atrocităţi şi pună capăt teoriilor lipsite de viaţă din conştiinţele dumneavoastră.
Vă îndemn să luaţi act de realitatea adevărată a sfaturilor ”pentru sănătate” pe care le oferiţi.
Nimic, absolut nimic nu poate justifica recomandările şi standardele dumneavoastră.
Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!
Citiți aici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.
Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.
"În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu şi pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunatăţile vin de la Domnul şi de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânşii. Fie-ţi drag a te ruga de-a pururea şi ţi se va lumina inima şi va vedea pe Dumnezeu."
Sfântul Nifon, Mitropolitul Ţării Romanesti (1434 - 1508)
25 de ani de la Revoluţia din Decembrie: albumul memorial Miracol '89
Sf. Teodora de la Sihla - ocrotitoarea acestui blog
O carte-imbratisare pentru preotese
-
„Viața de preoteasă este o chemare discretă și adesea puțin înțeleasă. Ea
nu are o descriere clară, nici un manual după care să fie trăită. Nu există ...
Mumford and Sons – Timshel
-
Versuri originale: Cold is the water It freezes your already cold
mind Already cold, cold mind And death is at your doorstep And it will
steal your...
Blog pro tineri, pro dragoste, pro feciorie, pro ascultare, pro vita, pro cunoaştere, pro responsabilitate, pro formare, pro informare, pro familie, pro credinţă, pro rugăciune, pro milostenie, pro curaj, pro demnitate, pro dezvoltare, pro aprofundare, pro sinceritate, pro sănătate, pro frumos, pro tradiţie, pro icoană, pro cultură, pro adevăr, pro ştiinţă, pro muncă, pro înnoire, pro artă, pro istorie, pro Ortodoxie, pro România, pro Bucovina, pro Transilvania, pro Dobrogea, pro Banat, pro Moldova, pro Muntenia, pro Basarabia, pro Transnistria, pro aromâni, pro Transcarpatia, pro diaspora, pro Europa, pro America, pro Africa, pro Asia, pro Australia.
Blog pentru adolescenţi şi tineri, cu vârsta şi/sau cu sufletul, care doresc să trăiască frumos, cu, în şi pentru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Maicii Domnului şi ale Tuturor Sfinţilor.