Evanghelia
Matei
25, 31-46
Zis-a
Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii
îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor
aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de
alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile
de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul
celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu,
moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea
lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat
am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi
cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci,
drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut
flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau
când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am
îmbrăcat? Şi când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am
venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei:
Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi
ai Mei preamici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a
stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel
veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui. Căci
flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost
şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit;
gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi
cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am
văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau
în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde,
zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre
aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia
la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
Sfântul
Ioan Maximovici – Despre
Judecata de Apoi
De
astăzi suntem în Săptămâna Înfricoşatei Judecăţi şi este
firesc să vorbim despre înfricoşata Judecată şi despre semnele
sfârşitului lumii. Nimeni nu cunoaşte ziua aceea, afară de
Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în
Evanghelie şi înApocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul.
Apocalipsa
vorbeşte despre evenimentele sfârşitului lumii şi despre
înfricoşata Judecată cu precădere în simboluri şi în
ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi există o
tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre semnele
apropierii sfârşitului lumii şi despre Judecata de Apoi.
Înainte
de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi tulburare, războaie,
frământări civile, foamete, cutremure. Oamenii vor suferi de
spaimă, vor muri de aşteptarea nenorocirilor (Luca 21, 26). Nu va
fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o stare chinuitoare de
pierdere a legăturii cu viaţa.
Dar
nu se va pierde numai legătura cu viaţa, ci şi cu credinţa; şi
Fiul omului, venind, va găsi oare credinţă pe pământ? (Luca 18,
8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori, vor respinge Legea
lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu viaţa, va slăbi
şi morala. Binele va slăbi şi răul va creşte.
Despre
aceste vremuri vorbeşte şi Sfântul Apostol Ioan Teologul în
lucrarea sa insuflată de Dumnezeu, numită Apocalipsa. El însuşi
mărturiseşte că „a fost în Duh”, ceea ce înseamnă că
însuşi Duhul Sfânt era în el când i s-au descoperit în diferite
imagini simbolice destinele Bisericii şi ale lumii; de aceea,
Apocalipsa este o descoperire a lui Dumnezeu.
El
prezintă destinul Bisericii în chipul unei femei care se ascunde în
acele zile în pustie: ea nu se arată în viaţă... .
În
realitate, vor avea importanţă hotărâtoare forţele care
pregătesc venirea lui Antihrist... . Acela doreşte să fie în
locul lui Hristos, să ocupe locul Său şi să aibă ceea ce ar
trebui să aibă Hristos. El doreşte să aibă aceeaşi putere de
fascinaţie şi aceeaşi stăpânire asupra întregii lumi.
El
va primi acea putere înainte de pieirea sa şi a întregii lumi. El
îl va avea ca ajutor pe un mag care prin puterea falselor minuni îi
va împlini voia şi-i va ucide pe cei ce nu recunosc stăpânirea
lui Antihrist. Înainte de moartea lui Antihrist vor apărea doi
drepţi, care îl vor da în vileag. Magul îi va omorî şi timp de
trei zile trupurile lor vor rămâne neîngropate. Aceasta va fi cea
mai mare jubilare a lui Antihrist şi a tuturor slujitorilor lui.
Dar, deodată, acei drepţi vor învia şi toată oştirea lui
Antihrist va fi în mare tulburare şi se va îngrozi, iar Antihrist
va cădea deodată mort, omorât de puterea Duhului.
Dar
ce se ştie despre Antihrist? Originea lui exactă nu se cunoaşte.
Tatăl este cu totul necunoscut, iar mama este o femeie stricată
care se dă drept fecioară. El va fi evreu din seminţia lui Dan.
Pentru aceasta avem semn că Iacov, murind, a spus că printre
urmaşii săi „Dan va fi şarpe la drum, viperă la potecă,
înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul” (Facerea
49, 17).
Aceasta
ne indică metaforic că el va acţiona prin viclenie şi răutate.
Sfântul Ioan Teologul vorbeşte în Apocalipsa despre mântuirea
fiilor lui Israel, că înainte de sfârşitul lumii o mulţime de
evrei se vor întoarce la Hristos, dar din şirul seminţiilor
mântuite lipseşte seminţia lui Dan.
Antihrist
va fi foarte inteligent şi va şti cum să se poarte cu oamenii. Va
fi fermecător şi prietenos. Filozoful Vladimir Soloviov a lucrat
mult ca să-şi închipuie venirea şi personalitatea lui Antihrist.
El a folosit minuţios toate materialele existente pe această temă,
nu numai ale Sfinţilor Părinţi, ci şi textele musulmane şi a
creionat acest tablou tulburător.
Până
la venirea lui Antihrist în lume, venirea lui este deja pregătită.
„Taina lucrează deja” şi forţele care-i pregătesc apariţia
se luptă, în primul rând, împotriva împărăţiei legiuite.
Sfântul Apostol Pavel spune că Antihrist nu poate apărea până nu
va fi îndepărtat „cel care o împiedică” (II Tes. 2, 7).
Sfântul
Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că „cea care o împiedică” este
stăpânirea legiuită cinstitoare de Dumnezeu. Această stăpânire
se luptă cu răul. „Taina” care lucrează în lume nu doreşte
aceasta, nu doreşte lupta cu răul prin mijloacele forţei:
dimpotrivă, ea doreşte stăpânirea fărădelegii şi când o va
obţine, nimic nu va mai împiedica venirea lui Antihrist.
El
nu va fi doar inteligent şi fermecător, dar va fi milostiv, va face
acte de caritate şi fapte bune pentru întărirea stăpânirii sale.
Iar când şi-o va întări într-atât, încât îl va recunoaşte
întreaga lume, atunci îşi va arăta faţa.
Capitala
pe care o va alege va fi Ierusalimul, pentru că aici Mântuitorul
Şi-a descoperit învăţătura dumnezeiască şi Persoana, aici
întreaga lume a fost chemată să guste fericirea binelui şi a
mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos şi L-a răstignit la
Ierusalim.
În
timpul lui Antihrist, Ierusalimul va deveni capitala lumii, care i-a
recunoscut stăpânirea: atingând culmile puterii, Antihrist le va
cere oamenilor să-l recunoască drept cel ce a obţinut ceea ce nici
o altă putere pământeană şi nimeni nu a mai obţinut vreodată
şi va pretinde închinare ca unei fiinţe supreme, ca unui dumnezeu.
Vladimir
Soloviov descrie foarte bine caracterul activităţii lui Antihrist,
ca a unui conducător de rang înalt. El le va face pe plac tuturor,
cu condiţia ca aceştia să recunoască supremaţia puterii sale. El
va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va îngădui să
slujească, va promite că va construi biserici splendide, cu
condiţia recunoaşterii lui ca „fiinţă supremă” şi ca lumea
să i se închine.
Va
avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură
şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos şi de Biserică.
Va fi o apostazie generală şi pe deasupra, mulţi episcopi vor
trăda credinţa, iar ca justificare, vor arăta spre starea
strălucită a Bisericii. Căutarea compromisului va fi atitudinea
caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va dispărea.
Oamenii
vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o
moleşeală malignă, va susţine această stare generală. Oamenii
vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii
compromisului şi a păcatului.
Antihrist
va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzând în faţa lui,
să i se închine”. Nu este o atitudine nouă faţă de oameni: şi
împăraţii romani erau gata să le redea libertatea creştinilor cu
condiţia ca ei să le recunoască divinitatea şi suprema putere
divină şi îi chinuiau doar pentru că ei mărturiseau că
„Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui Singur să-i
slujeşti” (Matei 4, 9-10).
Întreaga
lume i se va supune şi atunci el îşi va descoperi faţa şi ura
faţă de Hristos şi de creştinism. Sfântul Ioan Teologul spune că
toţi cei ce i se vor închina vor avea un semn pe frunte şi pe mâna
dreaptă. Nu se ştie dacă aceasta va fi cu adevărat un semn pe
trup sau este o exprimare simbolică a faptului că oamenii vor
recunoaşte şi cu mintea necesitatea închinării la Antihrist şi
că întreaga lor voinţă îi va fi supusă, în timpul unei astfel
de supuneri totale a întregii lumi - şi cu voinţa şi cu
conştiinţa - vor apărea cei doi drepţi de care am amintit, care
vor propovădui fără teamă credinţa şi îl vor da în vileag pe
Antihrist.
Sfânta
Scriptură spune că înainte de venirea Mântuitorului vor apărea
două „sfeşnice”, doi „măslini arzători”, „doi drepţi”.
Pe aceştia Antihrist îi va omorî cu puterile magului. Cine sunt
drepţii aceştia? După Predania Bisericii, sunt cei doi drepţi
care nu au gustat moartea: profetul Ilie şi profetul Enoh. Există o
proorocire că aceşti drepţi Care nu au gustat moartea o vor gusta
pentru trei zile, iar peste trei zile vor învia.
Moartea
lor va fi o mare bucurie pentru Antihrist şi pentru slugile lui.
Învierea lor de peste trei zile îi va aduce într-o stare de
nespusă groază, de înfricoşare şi tulburare. Atunci va veni
sfârşitul lumii.
Sfântul
Apostol Petru spune că prima lume a fost creată din apă şi a
pierit prin apă. „Din apă” este tot un simbol al haosului masei
fizice şi a pierit prin apa potopului. Iar lumea de azi este
păstrată pentru foc (II Petru 3, 5-7). „Pământul şi lucrurile
de pe el se vor mistui” (Petru 3, 10), toate stihiile se vor
aprinde.
Această
lume de acum va pieri într-o singură clipă, într-o clipă totul
se va schimba. Şi se va arăta semnul Fiului lui Dumnezeu - adică
semnul Crucii, întreaga lume care s-a supus de bunăvoie lui
Antihrist „va plânge”. Totul s-a sfârşit. Antihrist a fost
omorât. Este sfârşitul împărăţiei sale, a luptei cu Hristos.
Este sfârşitul şi vremea răspunsului pentru întreaga viaţă,
răspuns dat Adevăratului Dumnezeu.
Atunci,
din munţii Palestinei va apărea chivotul Legii: profetul Ieremia
ascunsese chivotul şi Focul sacru într-o adâncă fântână. Când
din acea fântână a fost luată apă, ea s-a aprins. Dar chivotul
nu a fost găsit.
Când
privim acum la viaţa din jur, cei ce pot vedea văd că tot ce a
fost prezis despre sfârşitul lumii se împlineşte.
Cine
este, dar, acest om, Antihrist? Sfântul Ioan Teologul îi dă în
mod simbolic numele 666, dar toate încercările de a înţelege
acest însemn au fost zadarnice. În viaţa contemporană putem avea
o viziune destul de clară despre posibiltatea arderii lumii, când
„toate stihiile se vor aprinde”.
Această
viziune ne-o oferă fisiunea atomului. Sfârşitul lumii nu înseamnă
distrugerea ei, ci schimbarea ei. Totul se va schimba deodată,
într-o clipită. Morţii vor învia în trupuri noi: vor fi
trupurile lor, dar înnoite, aşa cum Mântuitorul a înviat în
trupul Său, care purta urmele rănilor şi ale suliţei, dar avea
însuşiri noi şi în acest sens, era un trup nou.
Nu
se ştie clar dacă va fi un trup nou cu totul sau va fi trupul cu
care omul a fost creat. Şi Se va arăta Domnul în slavă, pe nor.
Cum îl vom vedea? Cu ochii duhului. Şi acum, înainte de moarte
drepţii văd în jurul lor ceea ce ceilalţi oameni nu văd.
Trâmbiţele vor suna cu putere. Ele vor suna în suflete şi în
conştiinţe. Totul se va limpezi în conştiinţa omului.
Proorocul
Daniel, vorbind despre Judecata de Apoi, povesteşte despre un Bătrân
Judecător aşezat pe tron, în faţa căruia este un râu de foc.
Focul este elementul curăţilor. Focul mistuie păcatul, îl arde şi
dacă păcatul s-a altoit de sufletul omului, atunci îl mistuie şi
pe om. Acest foc se va aprinde înlăuntrul omului: văzând Crucea,
unii se vor bucura iar alţii vor cădea în disperare, se vor
tulbura, se vor îngrozi.
Astfel,
oamenii se vor despărţi dintr-o dată: în relatarea evanghelică
unii se aşază la dreapta, în faţa Judecătorului, iar alţii la
stânga: i-a despărţit conştiinţa, însăşi starea sufletească
a omului îl aruncă într-o parte sau în cealaltă, la dreapta sau
la stânga. Cu cât mai sârguincios şi mai insistent a năzuit omul
spre Dumnezeu în viaţa sa, cu atât mai mare îi va fi bucuria când
va auzi cuvântul: „Veniţi la Mine, binecuvântaţilor!” şi
dimpotrivă, aceleaşi cuvinte vor stârni focul groazei şi al
chinului celor care nu L-au dorit, L-au evitat ori chiar s-au luptat
cu El sau L-au hulit în timpul vieţii.
Judecata
de Apoi nu cunoaşte martori sau listă de protocol. Totul este scris
în sufletele oamenilor şi aceste însemnări, aceste „cărţi”
se vor deschide. Totul se va descoperi tuturor şi fiecăruia în
parte şi starea sufletească a omului îl va face să meargă la
dreapta sau la stânga. Unii, la bucurie, alţii la chin.
Când
se vor deschide „cărţile”, toţi vor înţelege limpede că
rădăcinile tuturor viciilor sunt în sufletul omului, lată
beţivul, desfrânatul: când moare trupul, unii cred că moare şi
păcatul. Nu e aşa, în suflet exista o înclinaţie, pentru suflet
păcatul era dulce. Şi dacă nu s-a pocăit de păcatul respectiv,
dacă nu s-a eliberat de el, sufletul va veni la Judecata de Apoi cu
aceeaşi dorinţă a dulceţii păcatului şi niciodată nu îşi va
satisface dorinţa. Va suferi de ură şi de răutate. Şi aceasta e
o stare infernală. „Gheena de foc” este focul lăuntric, este
flacăra viciului, flacăra neputinţei şi a răutăţii şi aici va
fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” răutăţii
neputincioase. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu