Evanghelia
Matei
9, 27-35
În
vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El,
strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar
după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a
întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da,
Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa
voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a
poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Dar ei,
ieşind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și, plecând ei, iată
au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul
a grăit. Iar mulţimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut
aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate
pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele,
învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei
şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.
Părintele
Teofil Părăian - Vederea
lui Dumnezeu: De la cunoscători la martori ai Domnului Hristos
Prea
cuvioase părinte stareț, cinstiți părinți, iubiți frați și
iubiți credincioși,
Când
Domnul Hristos S-a înălțat la ceruri a spus și ultimele Sale
cuvinte aici pe pământ, pe care le găsim în Faptele Apostolilor,
în istorisirea despre înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos.
Cuvintele au fost spuse de Domnul Hristos ucenicilor: „ și-mi veți
fi Mie martori în Ierusalim și-n toată Iudeea și-n Samaria, și
pân’ la marginea pământului” (F. Ap. 1, 8). Acestea am putea
spune că sunt cuvintele testament spuse de Domnul Hristos aici pe
pământ.
Ceea
ce trebuie să știm noi este că Domnul Hristos ne cere nouă,
tuturor creștinilor, să fim martori ai Lui, să mărturisim despre
El: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața oamenilor, îl
voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu Care este în ceruri”
(Mt. 10, 33). Avem obligația să-L mărturisim pe Domnul Hristos
înaintea oamenilor, iar mărturisirea pe care o dăm noi este
mărturisirea pornită din credința noastră.
Iubiți
credincioși,
Noi,
mărturisitorii Domnului Hristos, suntem mărturisitori la tot ceea
ce a făcut Domnul Hristos, la tot ceea ce știm din Sfânta
Evanghelie, la tot ceea ce știm despre minunile Domnului Hristos.
Suntem martori și ai faptului că Domnul Iisus Hristos, cândva,
aici pe pământ, a dat vedere la doi oameni fără vedere care L-au
rugat să le dea și a dat grai unui om care nu vorbea.
Și
mărturia noastră o dăm pentru credința pe care o avem și dacă
nu credem în aceste două minuni care s-au propovăduit în această
zi prin citirea din Sfânta Evanghelie, nu suntem martori ai Domnului
Iisus Hristos. Iar dacă credem în aceste minuni, credem pentru
toată viața noastră întreagă, și-L avem la temelia vieții
noastre.
Față
de suferința oamenilor, de orice fel ar fi ea, Dumnezeu are două
chipuri de raportare. Și anume: pe unii îi vindecă, pe alții îi
ajută să-și poarte partea de greutate câtă le-a fost rânduită,
si aceasta pentru mântuirea lor.
Noi
nu cunoaștem tainele lui Dumnezeu, nu le cunoaștem și nu le putem
cunoaște. Credem că le vom cunoaște cândva. Când anume? Atunci
când vom trece de viața aceasta pământească, atunci când ni se
vor descoperii tainele lui Dumnezeu.
Așteptăm
vremea în care vom putea ști ce nu știm aici pe pământ. Și dacă
va vrea Dumnezeu să nu știm nici atunci, bineînțeles că vom da
slavă lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu este mai mare decât
cunoștința noastră, este mai mare decât ceea ce putem noi
înțelege, și nu putem avea pretenția noi, oameni mărginiți, să
știm lucruri mai presus de noi, și dacă, totuși, va veni vremea
să știm lucruri mai presus de noi, le vom ști prin descoperire
dumnezeiască.
Ceea
ce trebuie să știm noi este să ne întemeiem viața pe ceea ce
știm, și știm că Domnul Hristos are putere să facă minuni, și
că ar putea să facă minuni și pentru noi.
Dar
ceea ce ne interesează mai mult decât o minune de aceasta care
privește viața trupească, este să facă Dumnezeu minunea învierii
noastre sufletești. Pe aceasta nu o vedem cu ochii trupului, ci cu
ochii sufletului.
Psalmistul,
când a zis: „Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate
cu înțelepciune le-ai făcut” (Ps. 103, 24), a avut o descoperire
dumnezeiască. A înțeles ceva ce nu ar fi putut înțelege dacă nu
i-ar fi dat Dumnezeu să înțeleagă. „ Mulțumescu-Ți Părinte,
Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de cei
înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor.
Da, Părinte, că așa a fost înainte-Ți bunăvoința Ta” (Lc.
10, 21).
Sunt
cuvinte spuse de Domnul Hristos, rămase în Sfânta Evanghelie, din
care înțelegem că pentru a cunoaște lucruri mai presus de noi,
lucruri din descoperiri dumnezeiești, trebuie să avem o condiție:
să fim cum sunt pruncii, să avem inimă curată după cuvântul
Domnului Hristos: „ Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor
vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8).
Fără
inimă curată nu putem înțelege cele mai presus de noi, nu putem
înțelege decât doar dacă zicem împreună cu psalmistul: „ Cât
de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune
Le-ai făcut”. Spunem cuvinte ale altuia, și nu spunem cuvinte ale
noastre. Dacă ajungem să vedem mărețiile lui Dumnezeu prin
făpturile Sale, zicem și noi cu psalmistul: „ Cât de mari sunt
lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune Le-ai făcut” sau
cu Biserica „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale, și
nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale “, „
Cât de minunat este numele tău Doamne în tot pământul!” și „
strălucirea slavei Tale se înalță mai presus de ceruri” (Ps.
8). “Te măresc Doamne, că sunt minunat întocmit” (Ps. 138),
sunt cuvinte ale vederii duhovnicești, sunt cuvinte pe care le poate
spune cineva care a înțeles ceva din ceea ce descoperă Dumnezeu,
nu din ceea ce descoperă omul.
Noi
citim despre Dumnezeu din cărți, citim despre Dumnezeu din
Evanghelie, citim despre Dumnezeu din Scriptură, dar toate acestea
sunt informații din afară. Nu sunt cunoștințe dinăuntru câtă
vreme nu avem inimă curată pentru că nu împlinim condiția
vederii duhovnicești.
Sunt
oameni care așteaptă să primească darul de înainte-vedere, de
înainte-cunoaștere, de la alți oameni. Darurile acestea însă, le
dă numai Dumnezeu, când știe El și unde știe El. Noi, este
destul să-i fim martori ai Mântuitorului Iisus Hristos „ în
Ierusalim - în cetatea păcii - în Iudeea, în Samaria, și până
la marginile pământului”, adică acolo unde ne trăim viața.
Să
se vadă din viața noastră că suntem credincioși, să se vadă
din viața noastră că suntem doritori de înaintare duhovnicească,
să se vadă din viața noastră că trăim altfel decât
necredincioșii, să se vadă din viața noastră că avem vedere
duhovnicească.
Vederea
lui Dumnezeu
Au
fost miluiți de Dumnezeu doi oameni care au fost lipsiți de vedere,
prin aceea că Domnul Hristos le-a dat vedere. Dar tot binele și
toată darea cea bună din lumea aceasta este de la Dumnezeu.
Dumnezeu a făcut omul, Dumnezeu a dat vederea. Noi spunem în psalm:
„ Cel ce-a plăsmuit ochiul, El oare nu înțelege? Cel ce-a sădit
urechea, El oare nu aude? ” (Ps. 93, 9).
Sigur
aude, sigur vede! Noi ne-am pomenit în lumea aceasta așa cum suntem
fiecare dintre noi. Mai apoi a trebuit să avem și o altă vedere,
și anume, am început să-L vedem pe Dumnezeu Cel nevăzut în
conștiința noastră, să-L vedem pe Dumnezeu Cel ce este în
sufletul nostru, să-L vedem pe Dumnezeu cârmuitor al vieții
noastre, să-L vedem pe Dumnezeu dătător a tot binele, și acestea
cu vedere duhovnicească.
Apoi,
după ce L-am văzut pe Dumnezeu care se arată inimii curate, vom
spune cuvinte de laudă pentru Dumnezeu, dar de obicei spunem prin
cuvinte alte altora. Și anume, spunem că: „ Ție Ți se cuvine
toată cinstea, mărirea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh “; „ Că sfânt ești Dumnezeul nostru și Ție
mărire înălțăm… “; „ Că bun și iubitor de oameni ești
și Ție mărire înălțăm… “; Că milostiv și bun și iubitor
de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm… “, „Că
Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm… “; Că Tu
ești Împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție
mărire înălțăm… “; „ Ca pe Tine Te laudă toate puterile
cerești și Ție mărire înălțăm… “; „ Că al Tău este a
ne milui și a ne mântui și Ție mărire înălțăm… “; „ Că
Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni ești
și Ție mărire înălțăm… “.
Și
cuvintele acestea le spunem nu ca unii care ne-am întâlnit cu
cunoștința de Dumnezeu, ci ca unii care nu se potrivesc cu ceea ce
gândim noi, cu ceea ce simțim noi. Și totuși trebuie să fim
martori ai Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce a dat vedere celor
lipsiți de vedere, Cel ce a dat grai celor lipsiți de grai, și
care ne poate da și nouă vedere duhovnicească și ne poate da și
nouă grai preamăritor de Dumnezeu.
Iubiți
credincioși,
Sunt
însă și împrejurări în care trebuie să ne vedem cum suntem, să
nu vedem răutățile altora, să trecem cu vederea peste păcatele
oamenilor, să fim și noi așa cum a fost și cuviosul Macarie, care
a fost învrednicit să se numească Dumnezeu pământesc. Așa cum
Dumnezeu acoperă lumea, tot așa și el acoperă păcatele
oamenilor, pe cele pe care le vedea ca și cum nu le-ar fi văzut și
pe cele de care auzea ca și cum nu ar fi auzit de ele.
Iubiți
credincioși,
Trebuie
să avem vedere sufletească și pentru altceva, ca să ne vedem
neputința noastră, ca să vedem răutățile noastre, ca să vedem
neîndestulările noastre. Să ne dea Dumnezeu sufletul Lui ca să ne
vedem păcatele noastre, dar să ne dea Dumnezeu vedere sufletească
și ca să vedem măririle lui Dumnezeu, mila lui Dumnezeu, bunătatea
Lui.
Sunt
atâția oameni care se tânguiesc o viață întreagă și dacă ar
mai avea viață s-ar tângui și mai departe pentru unele păcate
care le-au făcut cândva în vremea neștiinței, aceia văd
păcatele, dar nu văd bunătatea lui Dumnezeu. Pocăința pe care o
facem noi nu trebuie să fie o pocăință zdrobitoare chiar dacă
psalmistul spune „ inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va
urgisi”.
Noi
trebuie să avem încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Dumnezeu,
care le poate pe toate, poate să nimicească tot răul din noi,
poate să ne dea iarăși bucuria mântuirii: „ Dă-mi iarăși
bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește “,
spunem noi în rugăciuni pentru că credem că Dumnezeu poate face
aceasta și face aceasta.
Sfânta
Evanghelie este izvor de bucurie și de nădejde și în înțelesul
acesta.
Ne
trebuie deci și o vedere lăuntrică pentru a înțelege cele despre
Dumnezeu, ca de exemplu: „ Pe cât este de sus cerul de pământ pe
atât este de mare bunătatea Lui spre cei care se tem de Dânsul”,
că „precum este de mare mărirea Ta așa este de mare și mila
Ta”. Toate ale lui Dumnezeu sunt nemărginite. Și vine bunătatea
lui Dumnezeu și ne întărește în credința că Dumnezeu iartă
păcatele, că Domnul Hristos și-a vărsat sângele pentru mântuirea
noastră, că Domnul Hristos iartă păcatele omului care părăsește
păcatul, că Domnul Hristos a spus că „ în cer se face mai mare
bucurie pentru un păcătos care se întoarce la pocăință decât
pentru 99 de drepți care nu au trebuință de pocăință”.
Așa
ceva trebuie să vedem.
Să
Îl vedem pe Dumnezeu bun și iubitor de oameni, dar nu când vrem să
facem păcate, ci când vrem să părăsim păcatul. Dacă înmulțim
păcatul, pentru că Dumnezeu ne iartă, nu o să ajungem niciodată
la iertare de le Dumnezeu.
Să
luăm aminte la minunile acestea care s-ar citit în Sfânta
Evanghelie din această zi și să cerem de la Dumnezeu să ne dea
dar de cunoaștere de noi înșine.
Să
ne dea darul de a-L cunoaște pe El nu numai din spusele altora, să
zicem și noi împreună cu psalmistul: „ Cât de minunate sunt
lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune Le-ai făcut”. Iar
cuvintele acestea să nu le zicem numai că sunt scrise în carte, ci
să pornească din inima noastră ca un adevăr pentru noi și pentru
alții.
Sfântul
Isaac Sirul spune că sunt niște oameni care atunci când se roagă
lui Dumnezeu, din multă cunoștință de Dumnezeu nu mai pot spune
cuvinte de rugăciune, ci pot sta doar în uimire, și pot sta să li
se taie cuvintele de pe buze. Dar nu mai spune Sfântul Isaac Sirul
și altceva, că mai sunt mulți oameni care din necunoașterea de
Dumnezeu nu pot să înmulțească aducerea de mărire lui Dumnezeu.
De ce? Pentru că li se taie cuvintele de pe buze, nu mai au ce
spune, nu mai știu ce să spună din multă neluare aminte și din
multa nepăsare.
Iubiți
credincioși,
Să
ne gândim cu toții la puterea multă a Domnului Hristos, să-I
mulțumim Domnului Hristos pentru binele pe care îl face pentru trup
și pentru suflet și să căutăm cunoștința de Dumnezeu, pe care
să o cerem fiecare dintre noi după puterea noastră.
Și
apoi să dăm mărturie despre Domnul Iisus Hristos prin credința
noastră, prin viața noastră, prin sărbătoririle noastre, prin
rugăciunile și posturile noastre, prin tot ceea ce este frumos și
bun în lumea aceasta și în care se preamărește Tatăl, Fiul, și
Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Amin!
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu