Evanghelia
Matei
14, 14-22
În
vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă
de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară,
ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea,
iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în
sate să-şi cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au
trebuință să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au
zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Și El a zis:
Aduceţi-Mi-le aici. Și poruncind să se aşeze mulțimile pe iarbă
şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, și privind la cer,
a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar
ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au
strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline.
Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de
femei şi de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre
în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până
ce El va da drumul mulţimilor.
Pr.
Ilie Cleopa - Predică
la Duminica a VIII-a după Rusalii - Înmulţirea pâinilor
“Nu
trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce“ (Matei, 14, 16).
Iubiți
credincioși,
În
Sfânta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul nostru Iisus Hristos a
hrănit peste cinci mii de oameni numai cu cinci pâini și doi
pești. Căci mergând prin Galileea, vestea tuturor cuvântul
mântuirii, fiind înconjurat de o mare mulțime de oameni, bărbați,
femei cu copii în brațe, bătrâni și bolnavi de tot felul. Toți
căutau pe Dumnezeu și erau însetați după cuvintele de învățătură
ale Mântuitorului. Toți suspinau după Mesia și aveau nevoie de
păstori duhovnicești care să-i învețe Sfânta Scriptură, să-i
hrănească cu cuvinte de mântuire, să-i scape de robia patimilor
și să-i călăuzească spre Hristos.
Văzând
Domnul “popor mult, I s-a făcut milă de ei și a tămăduit pe
toți bolnavii lor“ (Matei 14, 14). Iată că Fiul lui Dumnezeu are
milă și de trupurile oamenilor nu numai de sufletele lor. El se
milostivește și de suferințele noastre trupești și le vindecă,
uneori chiar înaintea tămăduirii sufletelor, știind că prin
aceasta oamenii se întorc mult mai ușor la pocăință.
Dar
“făcându-se seară, au venit la Dânsul ucenicii Lui și I-au
zis: Locul este pustiu și vremea a trecut; deci dă drumul
mulțimilor, ca să se ducă prin sate să-și cumpere hrană“
(Matei 14, 15). Ucenicii, văzând poporul obosit, flămând și
însetat, și soarele asfințit, au cerut Mântuitorului să înceteze
cuvântul de învățătură și să lase mulțimea să se întoarcă
în satele lor ca să mănânce și să se odihnească.
Oare
au greșit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu, nicidecum. Numai că ei
cugetau mai mult omenește decât duhovnicește. De aceea Mântuitorul
a respins propunerea ucenicilor Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie
să se ducă!, adică: Nu îndepărtați oamenii de la voi, că nu au
unde se duce. Iată, sunt ca niște oi fără păstori. Sunt obosiți,
bolnavi, flămânzi și însetați trupește și sufletește și au
nevoie de păstori buni, de cuvinte de mângâiere, de hrană
duhovnicească. Nu trebuie să se ducă de la voi! Dați-le voi ca să
mănânce!
Auzind
ucenicii aceste cuvinte, au spus Mântuitorului Hristos: “Nu avem
decât cinci pâini și doi pești! Iar Domnul a poruncit: Aduceți-le
pe acestea aici la Mine.“ Apoi Iisus Hristos, privind spre cer, a
binecuvântat pâinile, iar ucenicii, după ce au așezat poporul pe
iarbă, le-au împărțit mulțimilor pâinile și peștii. După ce
s-au săturat toți cei ce mâncaseră, “ca la cinci mii de
bărbați, afară de femei și de copii, ucenicii au strâns
rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline“ (Matei
14, 17-21).
Această
mare minune a înmulțirii pâinilor, s-a săvârșit în Galileea,
aproape de lacul Tiberiadei. În amintirea ei s-a zidit aici o
mănăstire mică, ce dăinuiește până astăzi. Într-un chip
desăvârșit minunea înmulțirii pâinilor se repetă pe pământ
de la începutul zidirii și până astăzi, ca o liturghie
permanentă a creației. Oare nu hrănește Dumnezeu astăzi cu pâine
și hrană peste cinci miliarde de oameni, cât numără tot
pământul? Și aceasta nu este o minune a înmulțirii pâinilor,
cel puțin tot atât de mare ca cea din Galileea, de acum aproape
două mii de ani?
Iubiți
credincioși,
Omul
fiind format din două părți, adică trup și suflet, are în viață
și bucurii sufletești și bucurii pământești, are și ispite
sufletești și ispite trupești. Are nevoie pe pământ de hrană
sufletească pentru mântuire și de hrană trupească materială
pentru a-și menține viața în trup. Pentru hrana materială avem
părinți care se îngrijesc de copii și le asigură cele necesare
vieții. Iar pentru hrana duhovnicească necesară mântuirii
sufletelor, avem părinți duhovnicești, episcopi, preoți și
duhovnici care se îngrijesc de mântuirea credincioșilor
încredințați lor de Hristos.
Iată
pentru ce a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi: “Nu trebuie să
se ducă oamenii de la voi; dați-le voi să mănânce!“ (Matei 14,
16) Și care este hrana cu care episcopii și preoții hrănesc pe
credincioși?
Cea
dintâi hrană cu care păstorii Bisericii sunt datori să hrănească
pe credincioși este învățătura de credință ortodoxă. Credința
dreaptă apostolică este pâinea vieții noastre, este temelia
Bisericii lui Hristos, este cuvântul viu și neschimbat propovăduit
de Fiul lui Dumnezeu și de Sfinții Apostoli și scris cu litere de
foc în Sfânta Evanghelie. Credința curată în Dumnezeu, Cel în
Sfânta Treime închinat și mărit, este cuprinsă pe scurt în
Crez, este mărturisită de două mii de ani de Biserica Ortodoxă și
de sfinții ei slujitori și este apărată cu jertfa a milioane de
martiri și cu învățătura tuturor Sfinților Părinți și
Cuvioși.
Fără
credință dreaptă, adică ortodoxă, nu putem face nici fapte bune
și deci nu ne putem mântui. Credința adevărată, vie, pe care o
mărturisim prin cuvânt și prin viața noastră, împreună cu
sângele mucenicilor stau la temelia Bisericii și a mântuirii
noastre. De aceea, cine caută să schimbe cu ceva dogmele credinței
ortodoxe, să răstălmăcească Sfânta Scriptură, să semene
neghină în ogorul semănat și lucrat de Hristos, acela încearcă
să pună altă temelie Bisericii. După cuvintele Sfântului Apostol
Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei și este dat anatema, adică
dat satanei, de Biserică. Printre aceștia se numără atât
necredincioșii care neagă pe Dumnezeu și urăsc Biserica Lui, cât
și toți sectanții rupți din sânul Bisericii apostolice care își
fac "bisericuțele" lor și se leapădă de dreapta
credință, de Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica
Domnului, de sfinți și răstălmăcesc Sfânta Scriptură.
Ierarhii
și preoții, ca urmași direcți ai Sfinților Apostoli, au marea
datorie să apere dreapta credință și pe credincioșii ortodocși
încredințați lor, ca să nu fie amăgiți de prozelitismul sectar
și să fie târâți în orice fel de grupări sectare. Preoții,
mai ales, au datoria să facă lecții de catehizare în Duminici și
sărbători, în cadrul sfintelor slujbe, atât la Liturghie și la
vecernie cât și în toate ocaziile, să explice credincioșilor
noștri învățătura de credință ortodoxă, Crezul, Tatăl
nostru, Fericirile, cele șapte Taine ale Bisericii. Apoi să combată
orice fel de prozelitism sectar, adunările religioase afară de
biserică, vizitele neortodoxe în casele enoriașilor, ca și
răspândirea și citirea cărților anticreștine și sectante, care
amăgesc pe creștinii slabi și neinformați duhovnicește.
Mai
ales astăzi, când sectele de tot felul asalteză Biserica Ortodoxă
și pe fiii ei, preoții trebuie să fie la datorie, să cunoască
bine Sfânta Scriptură, să fie modele vii în ochii tuturor, să
propovăduiască Evanghelia "cu timp și fără timp", să
facă vizite misionare în casele enoriașilor, să formeze comitete
de credincioși buni ca să-i ajute în misiune și să hrănească
poporul lui Dumnezeu cu învățătura curată a Bisericii Ortodoxe.
Oricât ar părea de greu, preoți buni sunt destui chiar printre cei
tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc prozelitismul
sectar și întăresc cu cuvântul și fapta dreapta credință.
A
doua hrană duhovnicească, de aceeași valoare cu credința curată,
este viața morală în rândul credincioșilor noștri.
Dumneavoastră fraților, ca fii adevărați ai Bisericii lui Hristos
aveți mari datorii să păstrați cu sfințenie credința ortodoxă
până la moarte, chiar cu prețul vieții. Apoi să trăiți, adică
să puneți în practică învățătura Sfintei Evanghelii, știind
că, “credința fără fapte bune este moartă“ (Iacob 2, 17-20).
Adică să fiți oameni de rugăciune, să trăiți în pace cu
toții, să mergeți regulat la biserică, de unde primiți adevărata
hrană duhovnicească; să faceți milostenie, să fugiți de
desfrânare și de beție, două grele păcate care stăpânesc
astăzi aproape toată lumea și să vă creșteți copiii în frica
și dragostea de Dumnezeu.
Aveți
grijă de tot și mai ales de fiii și de familia dumneavoastră să
nu cadă în cursele cele de multe feluri ale diavolului. Acum s-au
înmulțit avorturile, certurile în familie, desfrâul și divorțul.
Ba în ultimul timp s-au răspândit la noi filme și chiar cărți
și reviste pornografice care cad în mâinile tinerilor și copiilor
noștri și trag pe mulți la desfrânare. Părinții în familie,
bătrânii înțelepți și creștinii buni împreună cu preoții
din parohii sunt datori în fața lui Dumnezeu să ajute generația
tânără, pe cei slabi în credință și lipsiți de educație
creștină, ca să nu cadă în aceste cumplite patimi ce corup
societatea noastră.
Credincioșii
nu trebuie să lase totul în grija preotului. Ei trebuie să ajute
pe preot, să-l întrebe, să colaboreze, să-i ceară sfatul ori de
câte ori este nevoie și să asculte cu sfințenie cuvântul lui.
Iar dacă au vreo îndoială, să meargă la preoții bătrâni, la
mânăstiri și la nevoie, chiar la episcopul lor. Viața morală
exemplară a preotului și a credincioșilor, ca și colaborarea lor
la evanghelizarea parohiei, formează un puternic zid de rezistență
împotriva tuturor ispitelor și furtunilor.
Sfintele
slujbe făcute la timp, după rânduială, cu evlavie și fără
grabă, hrănesc cel mai mult pe credincioșii din satele și orașele
noastre. Și dacă există coruri și cântări frumoase la slujbe și
predici bune, calde, inspirate din trăire, pe înțelesul tuturor,
slujbele îi întăresc în credință pe toți, umplu bisericile de
credincioși, atrag la ortodoxie chiar și pe cei ce s-au rupt de
Biserică și îi apropie de Hristos pe toți.
Fericite
sunt asemenea parohii care au preoți buni, cu slujbe și predici
frumoase, izvorâte din credință; cu păstori model și mame
evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu și pentru copiii lor.
Acolo nu pot fi dezbinări religioase și de familie, nici secte,
nici beții, nici alte grele păcate, ci toți vor fi cu un cuget și
o inimă în sânul Bisericii lui Hristos.
Predica
vie este ajutată în parohie și de citirea cărților ortodoxe. De
altfel s-au tipărit numeroase cărți de către Biserica Ortodoxă
Română. Se recomandă să funcționeze la fiecare parohie o
bibliotecă cu cele mai bune cărți de învățătură ortodoxă,
care să se dea enoriașilor la citit, după nevoie, cu
binecuvântarea preotului. Cele mai bune cărți pentru întărirea
credinței sunt: Sfânta Scriptură sau Biblia, Viețile Sfinților
pe fiecare lună, Despre credința ortodoxă, Filocaliile,
Catehismul, Mântuirea Păcătoșilor, Convorbiri duhovnicești,
Pelerinaj la Locuri Sfinte, Patericul Românesc, cărți de explicare
a credinței, precum și multe alte scrieri ortodoxe alese. Iar din
casele credincioșilor să nu lipsească sfintele icoane, Sfânta
Cruce, Noul Testament, Ceaslovul, Psaltirea sau măcar o carte de
rugăciuni.
Toate
acestea sporesc credința în casă și în inimi și hrănesc mult
pe credincioșii noștri. Iar dacă lipsesc slujbele frumoase,
predica vie, cărțile sfintele și exemplele preotului, îndată
pătrund sectele și dezbinarea în casă și în parohie și nimic
nu este mai greu decât să îndreptezi o parohie dezbinată și
tulburată.
Credincioșii
trebuie să se spovedească, pentru a se putea hrăni cu Sfânta
Împărtășanie care este Trupul și scump Sângele lui Hristos, mai
ales în cele patru sfinte posturi, iar bolnavii, bătrânii,
văduvele și copiii să se împărtășească mai des, după sfatul
preotului. Nu trebuie să fugim de Sfintele Taine, fie de frica
osândei, fie din nepăsare, dar nici să cerem prea des Sfânta
Împărtășanie ci să ținem regula Bisericii, calea de mijloc,
știind că extremele, excesele, adică nepăsarea și îndrăzneala,
sunt ale vrăjmașului.
Iubiți
credincioși,
Iată
câteva căi prin care păstorii Bisericii lui Hristos își hrănesc
enoriașii, după porunca Domnului: Dați-le voi să mănânce! Ele
sunt mai multe, dar acestea sunt recomandate întâi de Sfinții
Părinți. Însă nu este de ajuns numai să avem preoți buni la
sate și orașe. Dumneavoastră credincioșii sunteți datori să
colaborați cu preoții la întărirea ortodoxiei în parohie, la
hrănirea celor flămânzi și însetați, la ajutorarea, cercetarea
și miluirea săracilor, a orfanilor, a văduvelor, a copiiilor și a
celor greu bolnavi. Să nu uităm că de multe ori credincioșii
reușesc să atragă multe suflete și să intre acolo unde nu poate
pătrunde preotul. Nu lăsați pe preot să lupte singur. Ajutați-i
la biserică, la slujbe, la curățenie, la cercetarea bolnavilor, la
îndrumarea celor din jur să vină la Hristos.
Să
ne rugăm cu toții lui Dumnezeu să rânduiască păstori în buni
Bisericile Sale, spre întărirea dreptei credințe întru lauda
Preasfintei Treimi și mântuirea sufletelor noastre. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu