Evanghelia
Luca
1, 24-38
În
zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a rămas însărcinată
şi s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: astfel mi-a făcut mie
Domnul în zilele când a socotit să ridice dintre oameni înjosirea
mea. Iar în a şasea lună, îngerul Gavriil a fost trimis de
Dumnezeu într-un oraş din Galileea, numit Nazaret, la o fecioară,
logodită cu un bărbat, care se chema Iosif, din casa lui David; iar
numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis:
bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine;
binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea văzându-l s-a
tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: ce fel de închinăciune
poate să fie aceasta? Dar îngerul i-a zis: nu te teme, Marie, căci
ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei zămisli în pântece şi vei
naşte un Fiu, căruia îi vei pune numele Iisus. Acesta va fi mare
şi Fiul Celui preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da
scaunul de domnie al părintelui Său, David; şi va împărăţi
peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia Lui nu va avea
sfârşit. Atunci Maria a zis către înger: cum va fi aceasta, de
vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Dar îngerul răspunzând, a zis:
Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui preaînalt te
va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine, se
va chema Fiul lui Dumnezeu. Iată şi Elisabeta, rudenia ta, a
zămislit şi ea fiu la bătrâneţele ei; şi aceasta este a şasea
lună pentru ea, care se numea stearpă; căci la Dumnezeu nimic nu
este cu neputinţă. Atunci a zis Maria: iată roaba Domnului; fie
mie după cuvântul tău. Şi îngerul a plecat de la ea.
Părintele
Cleopa Ilie – Predica
la Mântuitoarea naștere a Stăpânei noastre de Dumnezeu
Născătoarea și pururea Fecioarei Maria
Astăzi
tună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi, Arhanghelul
Gavriil vesteşte Fecioarei Maria mântuirea neamului omenesc. Ziua
de astăzi este mai sfântă şi mai înveselitoare decât toate
zilele veacului, căci aduce bucurie şi vesteşte mântuirea la
toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare
din cer pe pământ, că a auzit suspinele strămoşilor noştri şi
plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad, de la începutul
lumii.
Iubiţii
mei fraţi în Hristos,
Mai
înainte de a spune altele, să ştiţi acest lucru: atât de adâncă
este taina Dumnezeiescului praznic de astăzi, încât nici mintea
Serafimilor şi a Heruvimilor, nu poate a o pătrunde. Această
părere nu este a mea, ci a Bisericii lui Hristos, care cântă:
„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” (Troparul
Învierii, glas 4).
Dar
oare, fraţii mei, a fost cu totul ascunsă de îngeri şi de oameni
această taină a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul? Nu cu totul,
fiindcă a fost cunoscută şi de îngeri şi de oameni, în chip
umbros şi întunecat. Căci îngerii au vestit-o patriarhilor; ea a
fost închipuită şi de sfinţii prooroci şi cu mult înainte, prin
tainice proorocii, a fost descoperită.
Dar
ceea ce nici de îngeri nici de oameni nu s-a ştiut, a fost chipul
zămislirii şi al naşterii mai presus de gând şi de cuvânt, al
întrupării lui Dumnezeu din fecioară (Sfântul Maxim
Mărturisitorul, în Filocalia, vol. II, Întrebarea 42, p. 229).
Aceasta o adevereşte iarăşi Biserica, prin cântarea: „Iar
minunea naşterii Tale a o spune limba nu poate” (Axion).
În
cele ce urmează vreau să arăt mai întâi cum a luat pricină
acest minunat praznic al Bunei Vestiri.
Sfânta
Evanghelie ne spune: „Iar în luna a şasea (adică în luna lui
martie, căci la evrei anul începându-se de la 1 septembrie,
această lună a lui martie cădea a şasea) a fost trimis
Arhanghelul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea,
al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat
care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era
Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis. «Bucură-te, ceea ce eşti
plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu
între femei»” (Luca 1, 26-28). Iar Fecioara s-a înspăimântat
şi s-a tulburat la vederea îngerului şi la auzirea cuvintelor lui.
Şi cugeta întru sine: Oare cine să fie acesta? Iar îngerul
Domnului, văzând-o pe ea tulburată şi înspăimântată, a
liniştit sufletul ei cu aceste cuvinte: „Nu te teme, Marie, căci
ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei
naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul
Celui Preaînalt se va chema” (Luca 1, 30-32).
Fecioara
Maria, aducându-şi aminte cum şarpele a înşelat pe Eva şi pe
Adam în Rai, gândea întru sine: „Oare nu va fi lucrul acesta ce
se arată mie vreo nălucire sau vreo ispită? Oare să nu fie vreo
înşelăciune?”. Apoi a zis către înger: „Văd chipul tău, că
te arăţi mie ca un om; dar graiul şi portul tău nu-ţi este din
această lume. Mie îmi spui lucruri mari şi minunate, care nu mă
pricep cum pot să fie. Tu zici că Dumnezeu Se va sălăşui în
mine. Dar cum poate să încapă întru mine Dumnezeu, Care toată
zidirea o a făcut şi pe care nici o zidire nu-L poate încăpea?!
În ce chip sunt cuvintele acestea, eu mă mir şi mă
minunez!”.
Iar
Arhanghelul, voind a-i lămuri minunea cea mai presus de fire care va
fi cu ea, i-a adus aminte de alte minuni mari şi preaslăvite ale
lui Dumnezeu, din vechime, şi îi zise ei: „Adu-ţi aminte,
preafericită fecioară, că la Dumnezeu nici un lucru nu este cu
neputinţă!” (vezi Luca 1, 37). „Adu-ţi aminte cum toiagul lui
Aaron, uscat fiind, a odrăslit (vezi Numerii 18, 8). Adu-ţi aminte
cum Sara, femeia lui Avraam, fiind stearpă şi bătrână, a născut
pe Isaac (vezi Facerea 21, 23). Adu-ţi aminte cum Ana, mama ta,
fiind stearpă, te-a născut pe tine (Prolog, 8 septembrie), apoi cum
rugul acela pe care l-a văzut Moise Proorocul la muntele Sinai,
arzând cu pară, nu se mistuia (vezi Ieşirea 3, 25). Aşa şi tu
vei lua întru tine focul dumnezeirii şi nu te vei arde. «Duhul
Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va
umbri» (Luca 1, 35). De vrei să te încredinţezi şi de altă
minune, mai nouă, du-te la vara ta Elisabeta şi vezi că şi aceea,
fiind stearpă, are acum a şasea lună de când a zămislit (vezi
Luca 1, 36)”.
Ascultând
cu mare atenţie şi cu mare luare aminte cuvintele Dumnezeiescului
Arhanghel şi înţelegând ce fel de chemare are ea de la Dumnezeu,
Sfânta Fecioară s-a plecat a primi cuvintele lui şi hotărându-se
din inimă să asculte porunca lui Dumnezeu cea trimisă ei prin
îngerul său, cu mare smerenie zis: „Iată roaba Domnului. Fie mie
după cuvântul tău!” (Luca 1, 38).
Iată,
iubiţii mei fraţi în Hristos, cum a luat început şi pricină
prealuminatul praznic al Bunei Vestiri, pe care noi astăzi îl
prăznuim. Şi să ştiţi că, o dată cu începutul acestui
dumnezeiesc praznic, s-a început a se împlini şi planul lui
Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc şi al descoperirii
tainei celei din veac ascunse şi din îngeri neştiute. Acest
început, după toată dreptatea, îl prăznuieşte Biserica lui
Hristos astăzi, cântând: „Astăzi este începătura mântuirii
noastre şi arătarea tainei celei din veac” (troparul
praznicului); şi iarăşi: „Astăzi se binevesteşte pământului
bucurie mare” (stihira).
Cu
adevărat, fraţilor, astăzi este ziua din luna a şasea, întru
care mult înveselitorul Arhanghel Gavriil a adus bucurie
duhovnicească la toată lumea. El a fericit-o pe Fecioara
Maria, spunându-i mai întâi „Bucură-te” şi apoi: „ceea ce
eşti plină de dar”. I-a zis: „că prin tine vine bucurie la
toată lumea şi întristarea neamului omenesc se risipeşte”. Ea e
plină de dar, căci cu adevărat ea este comoara tuturor darurilor
celor duhovniceşti.
Preacurata
şi Preasfânta Fecioară Maria este cu adevărat comoara şi
vistieria tuturor darurilor Sfântului Duh. Iar pentru a vă da seama
de acest mare adevăr, am să folosesc o asemănare. E o asemănare
între cetele îngereşti şi Maica Domnului.
Sfinţii
şi Dumnezeieştii Părinţi, ca Maxim Mărturisitorul, marele
Grigore Cuvântătorul de Dumnezeu, Grigore de Nyssa, Vasile cel
Mare şi Dumnezeiescul Dionisie Aeropagitul (vezi Sfântul Nicodim
Aghioritul, Paza celor cinci simţiri, cap. XI, p. 399) zic că
fiecare ceată din cele nouă cete îngereşti a luat de la
Dumnezeu o deosebită vrednicie şi însuşire, sau proprietate
(Sfântul Dionisie Areopagitul, Ierarhia cerească). Şi dacă aceste
sfinte şi prea curate cete de îngeri au o mare felurime de calităţi
spirituale şi o mare felurime de daruri şi de vrednicii date lor de
Dumnezeu, apoi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea
Fecioara Maria pe toate aceste sfinte cete le covârşeşte cu
vrednicia, cu slava şi cu darul (Luca 1, 28).
Îngerii,
ceata cea mai de jos din cereasca ierarhie, au de la Dumnezeu darul
şi vrednicia de a sluji la mântuirea sufletului omenesc şi de a
povăţui pe oameni la vieţuirea cea cu dreptate şi cu fapte
bune, pentru a împlini ei voia lui Dumnezeu (Luca I, 22; Evrei
1, 7-14). Iar Preasfânta şi Preacurata Fecioara Maria, prin darul
cel dat ei de Dumnezeu, mai mult decât toţi îngerii povăţuieşte
pe cei credincioşi pe calea mântuirii (Sfântul Ioan Damaschin,
Octoihul Maicii Domnului, Mănăstirea Neamţ, 1810, p. 277).
Arhanghelii,
ca binevestitori, au darul de a descoperi tainele proorociilor
şi ale cunoştinţei voii lui Dumnezeu (Vieţile Sfinţilor, la 8
noiembrie). Iar Preasfânta Fecioară Maria, încă din acest
veac, a luat de la Dumnezeu darul proorociei şi al descoperirii
tainelor dumnezeieşti. Astfel, proorocind prin Duhul Sfânt, mai
înainte a arătat slava ei cea viitoare, zicând: „Că, iată,
de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca1, 48). Iar după ce a
născut pe Mântuitorul lumii Hristos, a covârşit cu sfinţenia şi
cu darul toate cetele arhanghelilor (Sfântul Ioan Damaschin, op.
cit. , cap. IV, p. 123).
Şi
dacă îngerii de la ceata sfintelor Începătorii, mai mari peste
cetele cele mai de jos, slujesc la îndreptarea a toată lumea şi la
păzirea împărăţiilor, a ţărilor şi a tuturor ţinuturilor
(Psalmul 44), apoi Preasfânta Fecioară Maria, fiind Împărăteasa
tuturor cetelor îngereşti (Vieţile sfinţilor, 8 septembrie), cu
sfintele şi preaputernicele ei rugăciuni lucrează mai mult decât
orice ceată de îngeri şi de începătorii, la îndreptarea şi
mântuirea a toată lumea şi la paza tuturor împărăţiilor şi a
tuturor popoarelor lumii (ibidem).
Şi
dacă îngerii din ceata sfintelor Stăpâniri au mare stăpânire
asupra diavolilor şi mare putere de a opri şi potoli furia lor,
spre a nu vătăma pe cineva din oameni pe cât ar voi ei (ibid.),
apoi câtă stăpânire nu are Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
asupra diavolilor şi cât nu poate ea opri puterea diavolească de a
nu face rău celor bine credincioşi, care o slăvesc pe ea din inimă
şi se închină ei cu credinţă şi cu umilinţă?
Şi
dacă îngerii din ceata sfintelor Puteri din cer, prin darul cel dat
lor de la Dumnezeu, pot să reverse darul facerii de minuni asupra
plăcuţilor lui Dumnezeu şi să întărească pe oameni spre a fi
cu răbdare şi cu tărie de suflet în necazuri şi în suferinţele
lor (Sfântul Dionisie Areopagitul, Ierarhia cerească, cap.
XXXII), apoi câtă putere de facere de minuni nu are Maica Domnului
şi câte nu poate ea să întărească şi să îmbărbăteze în
necazuri şi în scârbe pe toţi aceia care au dreaptă credinţă
şi o cheamă pe ea din inimă spre ajutor?
Şi
dacă îngerii din ceata sfintelor Domnii din cer au darul şi
puterea de la Dumnezeu de a domni peste ceilalţi îngeri care sunt
mai jos decât ei şi au puterea de a învăţa pe oamenii cei
credincioşi de a-şi stăpâni simţirile şi patimile lor şi
a se face domni peste voile lor cele pătimaşe (Axion la Naşteriea
Domnului), apoi câtă putere nu are Împărăteasa tuturor
îngerilor şi Doamna lumii, Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu, de a domni şi de a împărăţi peste domnii şi împăraţii
lumii acesteia şi de a povăţui tot sufletul cel binecredincios,
spre a-şi stăpâni simţirile şi toate poftele cele pătimaşe şi
a ajunge, prin darul lui Dumnezeu, domni şi împăraţi peste toate
patimile şi voile lor cele rele?
Şi
dacă ceata preafericitelor Scaune din cer, mai mult decât alte cete
de îngeri, au darul de a odihni şi de a purta pe Dumnezeu, după
dar, nu după fiinţă, căci după fiinţă El este necuprins (Axion
la Naşterea Domnului), apoi care dintre îngeri şi dintre
oameni a odihnit şi a purtat pe Dumnezeu mai mult ca Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, care a purtat în
pântecele şi în braţele ei pe Dumnezeu Cuvântul şi s-a făcut
prin aceasta scaun însufleţit şi cuvântător al Împăratului
Slavei (Ierarhia cerească, la cap. 3), după cum şi Biserica lui
Hristos adevereşte cântând: „Că mitrasul tău scaun L-a făcut
şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile L-a lucrat”
(Sfântul Ioan Damaschin, op. cit., p. 125)?
Dacă
ceata preasfinţilor şi preaînţelepţilor Heruvimi, mai mult decât
alte cete de îngeri care stau mai jos decât dânşii, pururea
strălucesc cu lumina înţelegerii şi cu revărsarea înţelepciunii
şi cunoştinţei Dumnezeieşti şi sunt luminaţi în chip
covârşitor de Dumnezeu spre a înţelege marea adâncime a
tainelor Sale şi au puterea de a lumina pe îngerii cei mai de jos
decât ei cu înţelegerile cele Dumnezeieşti (Vieţile Sfinţilor,
8 noiembrie), apoi oare câtă înţelegere duhovnicească şi câtă
adâncime de taine dumnezeieşti nu poartă întru sine
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria,
care pe sine sălaş Înţelepciunii lui Dumnezeu s-a făcut
(Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cuvânt la Serafim”, Puţul, Buzău,
1833)?
Şi
dacă ceata preaîndumnezeiţilor Serafimi sunt prea înfierbântaţi
de dragostea de Dumnezeu (ibid.) şi au îndoită putere de sfântă
înspăimântare, îndoită putere de vedere Dumnezeiască şi
îndoită putere de înălţare şi slavoslovie, mai mult decât
toate celelalte cete îngereşti care stau mai jos decât ei (Psalmii
44, 11), apoi câtă fierbinţeală de Dumnezeiască dragoste nu are
Preasfânta şi Preacurata Fecioară Maria, care pe Dumnezeiescul
Izvor cel fără de margine al dragostei în pântece L-a purtat, L-a
născut mai presus de legile firii şi cu lapte din preasfântul şi
preacuratul ei piept L-a alăptat? Şi de câtă vedere Dumnezeiască
nu este plină Preasfânta Fecioară Maria, care pururea stă de-a
dreapta Sfintei Treimi, ca o Împărăteasă a cerului şi a
pământului, în haină aurită şi cu toată strălucirea
frumuseţilor duhovniceşti împodobită şi preaînfrumuseţată
(Psalmul 103)?
Şi
dacă Dumnezeu are ca haină a Sa lumina (cântare la peasna a 9-a a
canoanelor din Minei), apoi de câtă slavă şi înălţare
duhovnicească nu s-a învrednicit Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, dacă toată Biserica lui
Hristos cea dreptmăritoare o numeşte pe ea Maica Luminii (Axion)?
Iată,
dar, iubiţii mei fraţi,
Pentru
care pricină am zis că Maica Domnului este comoara şi
vistieria tuturor darurilor Sfântului Duh. Iată pentru care pricină
Biserica lui Hristos cântă Preasfintei Maici a lui Dumnezeu,
zicând: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai
slăvită fără de asemănare decât Serafimii” (Sfântul Ioan
Damaschin, op. cit., glas 8, pp.155 şi 173). Această cântare este
preasfântă şi adevărată, pentru că, precum am arătat,
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria pe
toate cetele îngerilor şi ale sfinţilor le-a covârşit cu
vrednicia, cu cinstea şi cu toate darurile cele duhovniceşti cu
care a împodobit-o şi a înfrumuseţat-o pe ea Bunul şi
Preaînduratul Dumnezeu.
Aceasta
o adevereşte şi dumnezeiescul Părinte Ioan Damaschin în una
dintre cele prea alese şi multe laude pe care le-a alcătuit
Maicii Domnului. Căci zice: „Înfrumuseţatu-te-ai mai mult decât
toată cuviinţa îngerilor, ceea ce ai născut pe Făcătorul lor”
(Luca 1, 33).
Iubiţii
mei fraţi în Hristos,
În
cele de până aici, după a mea slabă putere de înţelegere, am
arătat în ce chip Preasfânta Maică a lui Dumnezeu a fost şi este
comoara şi vistieria tuturor harurilor Sfântului Duh şi pentru
care pricină Biserica lui Hristos o numeşte pe ea mai cinstită
decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât
Serafimii. În cele ce urmează, vreau să vă arăt care din
darurile Preasfintei Fecioare Maria a atras mai mult asupra ei mila
şi îndurarea lui Dumnezeu şi care dar i-a fost ei mai mult ca
toate pricină de slavă şi de înălţare duhovnicească.
Care
credeţi că a fost cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare Maria?
Oare fecioria, sau înţelepciunea, sau alte multe şi nenumărate
daruri care le avea? Da, fraţii mei, într-adevăr, Preasfânta
Fecioară Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate
darurile cele duhovniceşti. Dar darul cel mai mare care i-a fost ei
pricină de slavă şi de cinste negrăită a fost darul smereniei.
Fără acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de mare
folos. Smerenia a fost pricină de slavă şi de cinste Preacuratei
Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea.
Pentru
smerenia ei, după mărturia Sfântului Duh, Domnul „a căutat spre
smerenia roabei sale” (Luca 1, 48) şi a ridicat-o pe ea la atâta
slavă şi cinste, spre a fi lăudată în cer de toate oştile
cereşti şi pe pământ fericită de toate neamurile (Psalmii 40,
21). Smerenia a fost cea dintâi pricină de înălţare şi slavă
pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu. Smerenia a înălţat pe
Avraam şi l-a făcut pe el prieten al lui Dumnezeu şi tată al
multor neamuri (Facerea 18, 27), căci se socotea pe sine a fi pământ
şi cenuşă (Facerea 41, 40). Smerenia l-a înălţat pe Iosif şi
l-a făcut pe el mai mare peste toată ţara Egiptului (Ieşirea 4,
10). Smerenia l-a făcut pe Moise cel gângav la limbă povăţuitor
şi legiuitor peste tot poporul lui Israil. Căci se socotea pe sine
nevrednic de această slujbă şi ruga pe Dumnezeu să trimită pe
altul la scoaterea lui Israil din robia Egiptului (Ieşirea 3, 11).
Smerenia a arătat pe David a fi după inima lui Dumnezeu, căci se
socotea pe sine vierme şi nu om (Psalmii 21, 6). Cu smerenia a
strălucit marele Daniil proorocul, cei trei tineri, marele
prooroc Isaia şi mai mult decât toţi, Dumnezeiescul Ioan
Botezătorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua
încălţămintei lui Hristos (Matei 3, 16,17) şi care pentru
adâncimea smereniei lui s-a învrednicit de a fi martorul cel
mai văzător al Sfintei Treimi la Iordan. (Matei 11, 11) şi de a se
numi, de Însuşi Hristos, cel mai mare născut din femeie (Luca 17,
28).
Iar
dacă aceşti sfinţi mari ai lui Dumnezeu au arătat smerenie mare,
apoi cine poate să înţeleagă câtă adâncime de smerenie a fost
în inima Preasfintei Fecioare Maria, care auzind şi înţelegând
de la Arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt şi va
naşte pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălţat cu inima sa, ci cu
mare smerenie, socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: „Iată
roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”(Luca 1, 38). Aici cu
adevărat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: „Cine se
va smeri pe sine se va înălţa” (Matei 23, 12). Iar Sfântul
Efrem Sirul zice: „În inima adâncă Se va înălţa Dumnezeu”.
Deci,
dacă după mărturia acestui Sfânt Părinte, toate darurile cele
mai înalte pe cele smerite se reazemă, apoi şi la Preacurata şi
Preasfânta Fecioară Maria toate darurile cele înalte şi
duhovniceşti, cu care a fost împodobită de Dumnezeu, s-au
rezemat şi au avut drept temelie veşnică smerita ei cugetare.
Iubiţii
mei fraţi,
...După
cum aţi auzit, smerenia a fost pricină de slavă, de cinste şi de
înălţare la toţi Sfinţii lui Dumnezeu şi cu atât mai mult la
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. Dar
să ştiţi şi să înţelegeţi că mai presus de toate a fost
smerenia cea nemăsurată a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, Care „S-a smerit pe Sine, ascultător
făcându-Se până la moarte şi încă moarte de cruce” (Filipeni
2, 8).
Dar
această nemăsurată smerenie a Domnului I-a adus Lui nemăsurată
slavă şi cinste şi „Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat
şi I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru
numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al
celor pământeşti şi al celor de dedesubt” (Filipeni 2, 10).
Dar
va zice cineva: Ce este smerenia? La aceasta voi răspunde eu, nu cu
cuvintele mele, ci cu cele ale Sfântului Isaac Sirul: „Smerenia
este haina Dumnezeirii, deoarece cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu
când a binevoit a veni în lume şi S-a îmbrăcat în firea
noastră cea smerită”. Iar dacă se va întreba din ce se naşte
ea, vom zice, ca Sfântul Ioan Scărarul, că din ascultare şi din
tăierea voii (Scara, Cuvântul 4). Şi dacă se va întreba cineva
pentru care motiv smerenia este aşa de mare, voi zice: pentru că
numai ea poate ucide pe cel mai mare păcat, care este mândria.
Pentru acest păcat îngerii au căzut din cer şi strămoşii
noştri Adam şi Eva din Rai, căci ascultând de şarpele diavol, li
s-a nălucit a se face ca nişte dumnezei (Facerea 3, 6).
Fraţii
mei,
Spre
încheiere vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând,
acest mare păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare
doreşte să fie mai mare peste alţii, să-i robească şi să
stăpânească; fiecare doreşte să fie mai bogat decât altul,
fiecare mai cinstit, mai vestit şi mai băgat în seamă decât
altul. Fiecare doreşte a se socoti mai înţelept decât alţii.
Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii şi meşteşuguri.
Cine
învaţă pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor şi
să-şi cumpere radio sau televizor, spre a-şi închipui şi el că
este asemenea cu cei avuţi? Nu mândria?
Cine
învaţă pe femei şi pe fete să muncească luni şi ani de zile,
nu spre a-şi cumpăra cele de nevoie vieţii, ci spre a-şi cumpăra
rochii la modă şi încălţăminte luxoasă şi alte lucruri
deşarte, care nu ţin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?
Cine
învaţă pe cel sărac, care are o casă de copii, să se sârguiască
cu mai multă trudă spre a le face la toţi haine luxoase şi de
mult preţ, spre a-i face să fie în rând cu lumea? Nu mândria?
Cine
face pe fetele şi femeile cele uşoare să se dreagă pe feţe cu
pudră şi cu alte unsori şi să-şi vopsească unghiile spre a
arăta mai tinere şi mai frumoase? Oare nu mândria şi slava
deşartă, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor să fie cu
orice preţ în rând cu lumea şi nu aud pe Apostolul Iacov
care zice: „Toată lumea în cel rău zace”; şi iarăşi: „Cine
va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu”
(Iacov 4, 4).
Cine
învaţă pe cei neînvăţaţi să defaime pe cei cu adevărat
învăţaţi? Nu mândria? De unde vin bătăile, ambiţiile,
laudele, pricinile, sfadele, turburările şi vrajbele între oameni?
Nu din mândrie? Că fiecare se socoteşte mai tare decât altul şi
mai drept, nu oare din mândrie?
O,
răutate fără de margini! Cine mai cunoaşte astăzi răutăţile
tale? Şi cine se mai osteneşte astăzi să alunge această ciumă
sufletească din inima sa?
Fraţii
mei,
Iată
pentru care pricină sfânta smerenie este cea mai vestită din toate
virtuţile, pentru că numai aceasta poate să le păzească pe
toate, iar fără de ea, toate sunt nimic. Să ştiţi şi să ţineţi
minte că numai această singură virtute poate în vremea morţii să
mântuiască pe om, după cum zice unul din sfinţii Filocaliei (
Teognost). De aceea şi Mântuitorul nostru pe cei smeriţi
cugetători îi fericeşte cei dintâi, zicând: „Fericiţi cei
săraci cu duhul, căci a acelora este împărăţia cerurilor”
(Matei 5, 3). Căci cel ce are smerenie în inima sa, măcar de ar
avea toate faptele bune, pururea se socoteşte pe sine sărac şi că
n-a făcut nici un bine înaintea Domnului.
Fraţii
mei,
Să
nu uitaţi de la acest înalt, slăvit şi prealuminat praznic al
Bunei Vestiri cele ce aţi auzit, dar mai ales să nu uitaţi cât de
mare este darul smereniei şi câtă slavă şi fericire aduce omului
această preaslăvită şi mai mare virtute. Amin!
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu