Charles Dickens - Poveste de Crăciun

Fantoma lui Marley

De la bun început vom spune că Marley murise. Nu există absolut nici o îndoială în privinţa asta. Certificatul de înmormântare fusese iscălit de preot, de arhivar, de antreprenorul de pompe funebre, de mai-marele cioclilor. Şi Scrooge îl iscălise. Iar numele lui Scrooge era o garanţie sigură la Bursa din Londra, pentru orice act pe care îşi punea el semnătura.

Bătrânul Marley era mort ca un cui de uşă, cum spun englezii.

Dar atenţie! Cu toate acestea, după ştiinţa mea, nu văd de ce-ar fi cu osebire mort un cui de uşă. Eu unul aş socoti mai degrabă cuiul de sicriu cel mai mort dintre toate fiarele. Dar înţelepciunea strămoşilor noştri stă în asemenea vorbe; doar n-o s-o smintesc eu, nevolnicul de mine, căci altminteri praf s-ar alege de ţărişoara mea. îngăduiţi-mi, aşadar, să repet cu dinadinsul că Marley era mort ca un cui de uşă.

Dar ştia oare Scrooge că e mort? De bună seamă că ştia. Cum altminteri? Scrooge şi cu el erau asociaţi de nu ştiu câtă vreme. Scrooge era singurul lui executor testamentar, singurul lui curator, singurul lui reprezentant, singurul lui legatar universal, singurul lui prieten şi singurul îndoliat după el. Şi nici măcar Scrooge nu a fost prea zguduit de tristul eveniment, ba chiar s-a dovedit a fi un desăvârşit om de afaceri chiar în ziua înmormântării, pe care a oficiat-o cu neîndoios profit.

O altfel de şcoală: Şcoala "Crăciun" - Fotoreportaj

Nu departe, printre suburbii şi păduri este o şcoală. Iar numele ei nu este nici unul, nici altul decât: „Crăciun”! Drept urmare, nici vacanţele nu sunt precum cele „normale”. Ah, seamănă cu cele obişnuite, mai ales după 6 ianuarie. Până atunci copiii învaţă mult, dar mai ales le pregătesc celor dragi un cadou: o poveste pusă în scenă an de an.

Şcolarii, copii de zece ani, i-au vizitat pe eroii Narniei, au fost oaspeţii Spărgătorului de nuci, au ajutat-o pe Eliza să ţeasă tricouri de urzici, au mers pe spatele păsării albastre şi i-au dus alimente soldatului Amnar. În acest an eroul este unul neobişnuit şi mai puțin cunoscut. Dar să aveți puţină răbdare, prieteni. Mai departe, totul se desfăşoară prin fotografii.

Clasele erau goale, iar şcoala decorată pentru sărbătoare.

Clopotul sună pentru rugăciunea de dimineaţă, ziua de şcoală a început, dar holurile sunt goale. Toţi au plecat la teatru!

În culise, numai zgomote şi veselie. Profesorii ies din vestiarul băieţilor, intră în cel al fetelor și tot așa, ajutându-i cu costumele. La fete este ordine şi disciplină, dar la băieţi, toate-s cu susul în jos: forma, costumele, chiar şi ei înşişi.

Pregătirile finale înainte de intrarea în scenă.

Şi acum să facem cunoştinţă: mentorul spiritual al şcolii, Protopopul Alexander Elatomţev, un scriitor şi o persoană remarcabilă.

Pe scenă: elevii, regizorul, profesorul şi directorul. Pentru ultima repetiţie este necesar să se observe şi să se corecteze defectele rămase. Copiii au înţeles aceasta. Și-au amintit replicile și cum trebuie să-și interpreteze rolurile.

În cele din urmă, în acest an domnește pe scenă Ernst Theodor Amadeus Hoffmann alături de al său Piticuţ, zis şi Cinabru. Acest pitic cocoşat greu de definit este jucat de cel mai înalt elev din clasa a VIII-a.

Suntele şi lumina îşi au forţele lor. Educatorul de sprijin selectează muzica, iar ingineria de sunet o realizează profesorii de biologie şi geografie, cu ajutorul unei telecomenzi. Controalele de lumină sunt făcute de către cel de chimie.

Doamna von Rozenshen, este o zână, Rozabelverde. Baltazar şi Fabian, Moş Terpin şi Prinţul Barsanuf, doctorul Prosper Alpanus şi Baronul Pretecstatus von Mondshein. Ce nume minunate, ce pot fi rostite cu uşurinţă a dat autorul, personajelor sale!

Băieţii şi fetele s-au obişnuit repede cu rolurile lor şi au început să și empatizeze cu eroii lor, nu doar să interpreteze un joc actoricesc. A fost amuzant, trist şi de foarte multe ori li s-a făcut pielea de găină spectatorilor din pricina jocului şi a intrigii interesante.

Au învăţat să joace dragostea şi suferinţa cu ușurință.

Au așteptat cu nerăbdare vacanţa de Crăciun și premiera piesei de pe 8 ianuarie. Cu toții au fost implicați: atât creatorii, actorii, cât şi audienţa. La urma urmei, un basm este cu mult mai aproape, când îl faci cu propriile-ţi mâini.

 Sursa: www.forma.ru