Se afișează postările cu eticheta legalizarea prostituţiei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta legalizarea prostituţiei. Afișați toate postările

Perspective etice asupra prostituţiei

marți, 21 mai 2013

| | | 0 comments

Prostituţia, în accepţiunea feministă a termenului, reprezintă prestarea benevolă/forţată de servicii sexuale în schimbul unei plăţi (de regulă în bani). Prostituţia intră astfel în categoria muncilor plătite, care au drept referinţă sexul şi sexualitatea. Sociologic vorbind, prostituţia reprezintă o instituţie generată de nevoia de sex şi concretizată în satisfacerea acestei nevoi prin efectuare de servicii de aceasta natură.

Teoria politică feministă, în concordanţă cu abordărilor teoretice ale fenomenului, a enunţat două definiţii structurale. Astfel, prima dintre ele consideră prostituţia ca fiind o activitate de expolatare a femeilor de către cei care organizează şi conduc fenomenul (şi care sunt în general bărbaţi) şi modalitate de a perepetua patriarhatul, fapt ce afectează femeile şi relaţiile acestora cu bărbaţii. A doua o defineşte drept activitate remunerată, consimţită de către prestatorul sexual (a se înţelege expresia ca fiind neutră de gen), activitate ce intră în nomenclatorul muncilor plătite, angajaţii având aceleaşi drepturi ca orice alt angajat.

În concepţia Bisericii Ortodoxe însă, prostituţia este o formă denaturată a actului intim dintre bărbat şi femeie, a legăturii fireşti puse de Dumnezeu în prima pereche de oameni, în vederea naşterii de prunci şi a perpetuării neamului omenesc, fiind combătută şi sancţionată prin Canoanele (legislaţia) bisericeşti.

Dezvoltând subiectul, feminismul egalităţii şi cel al diferenţei şi eliberării au tratat prostituţia fie drept activitate deviantă, fie sclavie sexuală. Feminismul autonomiei (cel de-al treilea val) şi post-feminismul abordează fenomenul într-o manieră mult mai permisivă, considerându-l acceptabil din punctul de vedere al situaţiei socio-economice a celor care o practică, plasându-l în contextul unei culturi de consum şi într-o ordine socială care avantajează sexualitatea masculină. În această etapă cercetarea feministă s-a concentrat pe violenţa exercitată împotriva femeilor în interiorul fenomenului, sexualitate şi pornografie.

S-au generat, astfel, două mari perspective asupra prostituţiei: feminismul tradiţional/feminismul stop, orientat împotriva industriei sexuale şi a implicaţiilor ei, şi feminismul pro-sex, care susţine ca industria sexuală este un spaţiu de capacitare, transformare a stereotipurilor de gen, a plăcerii sexuale şi a masculinităţii într-o manieră creativă.

De cealaltă parte, Biserica Ortodoxă (ca, de altfel, şi celelalte Biserici creştine) vede în fenomen, după cum am arătat deja mai sus, o formă denaturată a actului intim dintre bărbat şi femeie. Sfânta Scriptură arată că “a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său, bărbat şi femeie şi i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1, 27-28), înţelegând prin aceasta că scopul vieţii intime este procrearea de prunci iar nu satisfacerea poftelor carnale.

În articolul intitulat Poate fi de acord Biserica Ortodoxă Română cu legalizarea prostituţiei? Pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, Decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Bucureşti, prezintă punctul de vedere ortodox asupra problematicii avute în discuţie.

Prostituţia este socotită păcat, fiind contrară poruncii lui Dumnezeu, ea urmărind nu naşterea de prunci, ci doar plăcerea împreunării trupeşti, lipsită de dragostea şi responsabilităţile vieţii de familie. Aceasta aduce după sine perturbarea şi întunecarea minţii şi încercarea de a-L înlătura pe Dumnezeu şi a-L substitui în calitatea lui de Creator al omului şi de făuritor al menirii Lui. De aceea, orice legătură în afara celei binecuvântate prin Sfânta Taină a Cununiei, în vederea întemeierii unei familii şi a naşterii de prunci, este fărădelege, păcat şi nu poate fi acceptată de Biserică.

Prostituţia este aşezată de învăţătura creştină în rândul celor şapte păcate capitale, fiind sinonimă cu desfrânarea, când se săvârşeşte de persoane sau parteneri necăsătoriţi, sau cu preadesfrânarea (adulterul), când actul se săvârşeşte între parteneri care sunt căsătoriţi sau când cel puţin unul dintre ei are acest statut. Adulterul este un act foarte grav, echivalând cu moartea spirituală, fiind şi motiv canonic de divorţ.

Prostituţia este păcat împotriva trupului pe care avem datoria să-l preţuim el fiind templu al Duhului Sfânt: „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării, păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţ ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 18-19).

De aceea, păcatul în trup al desfrânării, pe care îl presupune aşa-numita profesie de femei care se prostituează, nu rămâne nepedepsit, dimpotrivă, închide porţile împărăţiei lui Dumnezeu.

Canoanele Bisericii Ortodoxe sancţionează toate formele păcatului trupesc: desfrânarea, preadesfrânarea sau adulterul, incestul, concubinajul, sodomia sau homosexualitatea, lesbianismul şi toate formele de perversiuni sexuale – întâlnite în practicarea prostituţiei – prescriind oprirea de la sfânta împărtăşanie pe perioade mari de ani, din dorinţa de îndreptare a păcătosului şi de întoarcere a lui pe adevăratul drum de vieţuire creştină.

Prostituţia reprezintă forma de degradare a femeii şi a demnităţii ei, transformând-o în obiect de satisfacere a plăcerii, plasând-o mai jos decât condiţia necuvântătoarelor, ceea ce învăţătura creştină nu admite, socotind femeia egală bărbatului, înaintea lui Dumnezeu şi a societăţii: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).

Faţă de această învăţătură, prostituţia (în special cea forţată) poate fi socotită cea mai grea şi cea mai amară sclavie, în contextul în care proxeneţii sau chiar clienţii le supun pe femeile care se prostituează la tot felul de umilinţe, la obligativitatea de a intreţine raporturi intime cu oricine, oricând şi de a accepta gama nesfârşită a perversiunilor sexuale.

Raportându-ne la situaţia din România, în care prostituţia este considerată ilegală, feminismul consideră că instituţionalizarea/legalizarea prostituţiei ar rezolva probleme esenţiale precum spaţialitatea fenomenului, protecţia fizică şi medicală atât al prestatorului sexual, cât şi al clientului, veniturile celor angajaţi în această activitate, dar şi vizibilitatea fenomenului.

Educaţia publicului consumator este esenţială şi reprezintă forma de legitimare.

Sexualitatea presupune împlinire la nivel corporal prin placere, iar placerea se regăseşte la nivelul mai multor instituţii: căsătoria, prostituţia, homosexualitatea, heterosexualitatea. Prostituţia reprezintă o formă de alegere personală pe calea satisfacerii propriei sexualităţi.

În formă legalizată, prostituţia respectă drepturile atât ale solicitanţilor cât şi ale ofertanţilor de servicii sexuale – clienţii îşi păstrează mult dorita invizibilitate, iar prostituatelor le sunt respectate drepturile.

Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe legalizarea prostituţiei nu reprezintă cale de rezolvare a problemei.

Dacă ar fi să particularizăm, şi să ne referim la Biserica Ortodoxă Română, răspunsul la cele 3 propuneri legislative de legalizare a prostituţiei este ferm de combatere a fenomenului, considerând că instituţionalizarea prostituţiei ar încuraja desfrâul, mai ales în rândul tinerilor, şi ar constitui un adevărat atentat la viaţa de familie, fundamentul creştin al societăţii:

„Nu legalizarea prostituţiei este soluţia cea mai bună, consideră autorul menţionat mai sus, ci stoparea ei şi încercarea de recuperare a celor care au fost prinşi în mrejele ei. Răul şi păcatul nu pot fi legalizate niciodată… Păcatul, fărădelegea sau nelegiuirea nu pot fi niciodată legiferate, adică îngăduite oficial, caci ele aduc îmbolnăvirea morală şi fizică a membrilor societăţii, fiind un adevărat pericol mai ales pentru tineri… Ceea ce trebuie să cultivăm noi, la tineri mai ales, este concepţia sănătoasă despre dragoste, căsătorie şi familie. De educarea şi formarea tinerei generaţii sunt răspunzători toţi factorii educaţionali: şcoala, biserica, societatea, statul în totalitatea lui…”

Într-o încercare de concluzionare, putem aprecia că în condiţiile în care prostituţia este scoasă în afara legii, este blamată de către Biserică, în condiţiile nenumăratelor abuzuri, prezentate într-un procentaj infim de către mass-media, în condiţiile în care România este unul dintre principalii “exportatori” de carne vie (alături de Republica Moldova şi Ucraina) către Europa de Vest şi nu numai, ceva se impune făcut în această privinţă.

Aş dori să amintesc în acest sens despre o iniţiativă lăudabilă a Patriarhiei Române, concretizată în înfiinţarea Asociaţiei DIACONIA – care oferă adăpost femeilor bătute şi izgonite, iniţiativă care, în colaborare cu MIŞCAREA FEMINISTĂ DIN ROMÂNIA, şi-ar putea extinde activitatea spre a cuprinde şi “adăpostirea” femeilor care vor să iasă din acest cerc vicios numit prostituţie (ilegală) şi asigurarea de consiliere spirituală, psihologică, adăpost, reeeducare, respecializare, într-un cuvânt oferirea unei noi vieţi.

Se cuvine conştientizarea deplină a faptului că, teroarea la care sunt supuse aceste femei de către proxeneţi (iarăşi referire la cazul de prostituţie forţată) în cazul în care ar fugi este foarte mare. Prin intermediul lumii interlope, le pot urmări, violenta grav sau chiar omorî, ceea ce le sperie foarte tare pe aceste femei. Cele mai multe femei sunt aruncate în prostituţie la vârsta de 13-14 ani.

Lipsa unui adăpost, a şcolarizării, a unor clinici specializate capabile să le ofere tratamente fizice şi psihice duce la greutatea reintegrării acestor femei în viața normală. După şocurile psihice pe care le-au avut, dar şi refuzul societăţii de a le asimila, de a le recunoaşte demnitatea umană, statutul social, lipsa unui sprijin afectiv, sfătuire personală sau asistenţă legală, le fac să abandoneze ideea propriei salvări condamnându-se la o soartă înspăimântător de nedreaptă. Pasivitatea noastră este tot o formă de condamnare.

Implicarea într-un astfel de proiect nu trebuie să fie doar apanajul feministelor şi al Bisericii. Organele abilitate (Poliţia, Procuratura, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării…), însă cel mai important este fiecare dintre noi avem datoria morală spre a contribui la salvarea acestor suflete.

Augustin Ionuț Ciobotariu

Susana Trimarco: femeia care a scăpat de prostituţie 900 de tinere dar care nu a reuşit să îşi salveze şi propria fiică

marți, 11 decembrie 2012

| | | 0 comments

În Argentina protituţia este legală. Ca orice loc unde prostituţia este legală, abuzul nu dispare, ci se dezvoltă ca ciupercile după ploaie.

Știrea de mai jos este despre dragostea, durerea, lupta, reuşitele şi nereuşita unei mame a cărei fiică a fost traficată.

Bine ar fi dacă, atunci când cineva doreşte legalizarea prostituției, ar da un telefon acestei mame şi ar întreba-o cu ce a ajutat-o pe fiica ei şi pe femeile pe care le-a cunoscut faptul că prostituția este legală în Argentina.



La Plata, Argentina: Susana Trimarco este femeia a cărei fiică a anunţat că pleacă într-o zi la medic şi nu s-a mai întors niciodată. Disperată, Susana, după ce a apelat la poliţie, s-a lansat într-o investigaţie pe cont propriu, pornind de la premisa că fiica sa de 23 de ani a fost răpită şi forţată să practice sclavia sexuală.

Viaţa Susanei s-a transformat de atunci într-o adevărată telenovelă sud-americană, povestea fiind cea a unui caz greu de imaginat, care te-ar putea impresiona profund.

Având ca singur gând să-şi regăsească fiica, Susana Trimarco a vizitat toate bordelurile în căutarea unor indicii salvatoare.

Cunoscând situaţia tinerelor din bordeluri, femeia a luat o decizie nouă, adiacentă anchetei sale: să salveze practicantele scalviei sexuale şi să le ofere acestora şansa unui vieţi onorabile, în afara unui mediu promiscuu.

Trimarco s-a trezit în mijlocul unor grupuri de crimă organizată extrem de periculoase, încercând să strângă dovezi chiar şi împotriva poliţiei, a politicienilor şi mafiei.

Mişcarea a fost iniţiată în urmă cu zece ani. În prezent, Susana Trimaco este considerată o adevărată eroină pentru cele câteva sute de femei pe care a reuşit să le scape de ameninţările prostituţiei, fiind nominalizată la premiul Nobel pentru Pace, pe 28 noiembrie.

Anii petrecuţi în căutarea dreptăţii nu au ajutat-o pe Trimarco să îşi regăsească fiică

Maria de los Angeles „Marita” Veron, care avea 23 de ani în 2002, a dispărut din provincia Tucuman, lăsându-şi  în urmă nu doar mama ci şi o fetiţă de trei ani, Micaela.

“Trăiesc doar ca să o găsesc. Nu am altă viaţă iar cea pe care o am este dură, nu doresc nimănui o asemenea existenţă” a mărturisit femeia pentru The Denver Post.

Publicitatea făcută în jurul Susanei Trimarco a forţat autorităţile din Argentina să acorde o importanţă sporită cazului fiicei pierdute, trimiţând în judecată 13 persoane despre care s-a presupus că ar fi răpit-o pe Veron, pentru sclavie sexuală. Deşi prostituţia nu este considerată ilegală în Argentina, exploatarea sexuală a femeii este un delict.

Verdictul în acest caz este aşteptat joi, după un proces ce a durat aproape un an întreg

Persoanele trimise în instanţă, respectiv şapte bărbaţi şi şase femei, au pledat ca inocente iar avocaţii acestora consideră că nu există nicio dovadă clară care să susţină acuzaţiile ce le-au fost aduse.

Urmărită de o oarecare frustrare venită din aparenta indiferenţă a autorităţilor faţă de cazul fiicei sale, Trimarco şi-a pornit propria anchetă, luând ca primă probă mărturia unui taximetrist care a povestit cum a condus-o pe tânăra Maria de los Angeles la un bordel, unde fata a fost bătută şi forţată să se prostitueze. Şoferul se află printre inculpaţi.

Peste 150 de persoane au depus mărturie de-a lungul procesului, inclusiv mai multe foste prostituate, care au descris tratamentul brutal de care au avut parte în bordeluri.

Este posibil ca Maria Veron să fi fost răpită chiar de două ori, autorităţile fiind complice traficanţilor, conform spuselor lui Julio Fernanez, şefului departamentului de poliţie din Tucuman. După spusele unor martori, tânăra a fost observată într-o staţie de autobuz, la trei zile de la data iniţială a dispariţiei sale.

Se crede că Domingo Pascual Andrada, un ofiţer de poliţie din La Rioja, ar fi trimis-o pe Maria pe mâinile unor traficanţi din zonă. Andrada, şi el parte a grupului de inculpaţi, neagă orice implicare.

Câteva dintre fostele prostituate au declarat că au văzut-o pe Veron drogată şi într-o stare deplorabilă sau că fata ar fi fost vândută unui bordel din Spania

Campania Susanei Trimarco a beneficiat de o sponsorizare din partea statului, în vederea înfiinţării unei fundaţii pe numele fiicei dispărute. Până în momentul de faţă au fost salvate peste 900 de fete şi femei, victime ale traficului sexual, fundaţia oferind cazare, îngrijiri medicale, consiliere psihologică şi protecţie împotriva altor tentative de sechestrare.

Carlos Garmendia, avocatul Susanei Trimaco, este de părere că, oricare va fi verdictul, cazul deja a deschis ochii autorităţilor asupra unor probleme care, până nu demult, erau invizibile.

“Simt că fiica mea este încă în viaţă şi nu mă voi opri până nu o voi găsi. Dacă totuşi ea nu mai este, vreau corpul ei”, a mai spus Susana Trimarco.