Evanghelia
Luca
13, 10-17
În
vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi,
iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de
neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice
nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie,
eşti dezlegată de neputinţa ta! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei,
iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Atunci
mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta,
răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să
se lucreze; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, iar nu
în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns şi a zis:
Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul
sau asinul său de la iesle şi nu îl duce să-l adape? Dar aceasta,
fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de
optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura
aceasta în ziua sâmbetei? Şi, zicând El acestea, s-au ruşinat
toţi cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de
toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul.
Pr.
Ilie Cleopa – Despre
zavistie și fățărnicie
„Zavistia
este maica uciderii și decât preadesfrânarea este mai rea”
(Sfântul Ioan Gură de Aur, „Împărțire de grâu", Buzău,
1833, p. 164)
Iubiți
credincioși,
Ați
auzit în Sfânta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din
râvnă pentru cinstirea sâmbetei, și-a ascuns zavistia și
fățărnicia sa, zicând: „Șase zile sunt în care se cade a
lucra. Deci în acele zile venind, vindecați-vă, iar nu în ziua
sâmbetei” (Luca 13, 14). Vedeți, frații mei, ce zavistie și
fățărnicie acoperită? Vedeți ce viclenie ascunsă, sub râvna
pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea și
în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpânea pe
acest om, nu râvna pentru cele sfinte. Oare nu știa el că Dumnezeu
a rânduit sâmbăta ca încetare de lucrul mâinilor, iar nu
încetarea lucrării faptelor bune și, mai ales, vindecarea unei
femei bolnave?
Niciodată
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu a mustrat pe
păcătoși așa de aspru ca pe cărturari, pe farisei și pe
legiuitorii fățarnici și plini de zavistie. Căci păcătoșii
când se întorceau la pocăință din toată inima, cu mare milă și
iubire îi primea Dumnezeu. Iar când era învinuit de cărturari și
farisei că umblă cu păcătoșii și stă la masă cu ei, El le
zicea: „N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la
pocăință” (Matei 9, 13). Și iarăși: „N-au trebuință cei
sănătoși de doctori, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12). Însă
cărturarilor le zicea: „Vameșii și desfrânatele merg înaintea
voastră întru Împărăția Cerurilor” (Matei 21, 31), fiindcă
în inima lor Fiul lui Dumnezeu a văzut cele mai cumplite patimi,
ca: mândria, zavistia, ura, viclenia, slava deșartă, fățărnicia
și altele multe de acest fel. Dar să revenim la cuvântul nostru și
să vorbim despre zavistie și fățărnicie, de care v-am amintit.
Zavistia
este patima cea mai cumplită, care, după învățătura Sfinților
Părinți se zice „naștere a diavolului" și mai rea decât
însuși diavolul.
Pentru
a arăta că zavistia este mai rea și decât diavolul, să ne ducem
cu mintea la împăratul Saul și la David. Saul zavistuia foarte
mult pe David și căuta în tot chipul să-l omoare. Pentru ce?
Pentru că David a ucis pe Goliat Filisteanul, vrăjmașul de temut
al poporului lui Israel (I Regi 17, 24), iar când David se întorcea
biruitor de la uciderea lui Goliat, au ieșit femeile în
întâmpinarea lui David din toate cetățile lui Israel, cântând
și jucând cu timpane, cu fluiere și alăute, și ziceau: „Bătut-au
Saul cu miile și David cu zecile de mii. Și s-a mâniat Saul foarte
tare și nu a plăcut în ochii lui Saul cuvântul acesta și a zis:
Lui David i s-au dat zecile de mii și mie numai mii? Și ce mai
lipsește fără numai împărăția? Și s-a uitat rău Saul din
ziua aceea la David” (I Regi 18, 7-9). Și din ziua aceea,
zavistuia Saul foarte pe David și căuta în tot chipul să-l
piardă, iar a doua zi a căzut duh rău de la Dumnezeu peste Saul și
a rămas uimit în mijlocul casei lui. Și David cânta din harfă cu
mâna sa și gonea duhul rău de la Saul. Duhul rău auzind cântarea
lui David, fugea de la Saul, dar zavistia din inima lui nu fugea,
căci îndată ce se trezea din chinurile duhului rău, lua sulița
ca să-l omoare pe David și David, ferindu-se din fața lui Saul,
acesta a lovit cu sulița în peretele casei (I Regi 18, 10-11; 19,
9-10).
De
aici oricine poate cunoaște că zavistia este mai rea decât
diavolul, deoarece diavolul fugea de la Saul, când cânta David, dar
nu și zavistia din inima lui.
Auzim
și pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur care zice așa:
„Zavistia este maică a uciderii și mai rea decât
preadesfrânarea. Căci aceasta stă la om cât timp este robit de
ea, iar tirania zavistiei biserici întregi a răsturnat și toată
lumea a vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică uciderii, căci
a făcut pe Cain să ucidă pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a
făcut pe Isav să urască și să prigonescă pe fratele său Iacov
(Facere 27, 41). Aceasta a făcut pe diavol să înșele pe om în
Rai" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3,
1-5). Apoi continuă: „Dar tu acum nu omori, ci mult mai multe și
mai cumplite decât uciderea faci, căci te rogi ca fratele tău să
pătimească cele de ocară și curse dinspre toate părțile îi
întinzi ca să vatămi pe fratele tău.
Deci,
ori de miluiești, ori de priveghezi, ori de postești, cu acest scop
te-ai făcut mai necurat decât toți dacă zavistuiești pe fratele
tău. Deci să știi că lucru rău este zavistia și lipsită de
toată iertarea și mai cumplită și decât rădăcina tuturor
răutăților, că iubitorul de argint atunci se bucură când ia,
iar zavistnicul atunci se bucură când altul nu ia.
Diavolul
zavistuiește numai pe om, iar dintre diavoli pe nici unul. Iar tu pe
om zavistuiești și împotriva celui de un neam cu tine stai. Și ce
iertare vei dobândi? Care cuvânt de îndreptare vei da tu, cel ce,
când vezi pe fratele tău în îndestulare, tremuri și te
îngălbenești în loc să te veselești? Deci aceasta să înțelegi,
că cela ce este zavistuit, se va trezi și mai strălucit se va
face; iar zavistuitorul mai multe rele va aduna asupra sa... Pentru
care pricină, spune-mi, zavistuiești pe fratele tău? Că a luat
mare dar duhovnicesc? Și de la cine a luat, spune-mi? Au nu de la
Dumnezeu?
Deci
către Acela primești gândul zavistiei în inima ta, care a dat
Darul? Văzut-ai de unde se trage răul și ce vârf al păcatelor se
face și cât îți sapă ție prăpastia muncii? Și ce poate fi mai
ticălos decât sufletul acela, care ieri era prieten cu prietenul
tău și se împărtășea cu el de cuvinte și de masă, apoi
îndată, pentru că a văzut pe fratele său slăvindu-se, a aruncat
de la sine masca prieteniei și a intrat sub fața vrăjmașului, mai
bine zis a turbării!" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op cit., p.
174).
Apoi
zice: „Ce faci omule? Socotești că este de mare folos a surpa
bunătățile aproapelui? Dar mai înainte de acelea, surpi pe ale
tale". Și iar zice: „Măcar semne de va face cineva, măcar
feciorie de ar avea, măcar post sau culcare pe jos, și pentru
faptele sale cele bune de va ajunge la îngeri, dacă va avea această
boală și meteahnă a zavistiei, va fi mai necurat decât toți"
(Sf. Ioan Gură de Aur, op cit., Cuvânt pentru zavistie).
Iubiți
credincioși,
Aceste
cuvinte și învățături pe care le-ați auzit până aici, despre
zavistie, nu sunt ale mele, ci ale Sfântului și dumnezeiescului
părinte Ioan Gură de Aur. De aceea ele sunt vrednice de ținut
minte cu toată evlavia, spre folosul nostru.
Și
acum să arătăm câteva lucruri despre cea de-a doua patimă,
despre fățărnicie.
Mântuitorul
nostru Iisus Hristos, descoperind această blestemată patimă în
inima mai-marelui sinagogii, i-a zis: „Fățarnicilor, fiecare din
voi nu-și dezleagă sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și
îl duce de îl adapă? Dar pe această fiică a lui Avraam, pe care
a legat-o satana de optsprezece ani, nu se cădea a o dezlega din
legătura aceasta în ziua sâmbetei?” (Luca 13, 15-16). Iată,
frații mei, cum știutorul de inimi Iisus Hristos vădește patima
fățărniciei ce era încuibată în inima mai-marelui sinagogii și
cu câtă înțelepciune îi arată lui și tuturor celor de față,
datoria sfântă de a ajuta pe cei bolnavi și de a-i scoate din
primejdiile care vor fi, fără a ține seama că este sărbătoare
sau nu.
Că
spune: „Dacă fiecare din voi dezleagă dobitocul său să-l ducă
la apă în ziua sâmbetei, apoi cu cât mai cuviincios și de nevoie
este a dezlega un suflet din legătura satanei în ziua sâmbetei?"
Și în alt loc a arătat că nu omul s-a făcut pentru sâmbătă,
ci sâmbăta pentru om (Marcu 2, 27), arătând cât de mare cinste
are omul de la Dumnezeu, față de sărbătorile ce i s-au rânduit a
le ține și că mai mare este fapta milostivirii față de om, decât
însăși ținerea sărbătorii în care se cuvine bine a face.
Dar,
frații mei, este bine să adâncim mai mult cele despre fățărnicie.
Să știm că „fățărnicia este un greu și cumplit păcat, care
are ca rădăcină vicleșugul, iar ca roade: minciuna, amăgirea,
măiestria, agoniseala cea rea, necinstea și vătămarea aproapelui"
(Cazania, București, 1857, p. 555). Dicționarul Noului Testament
spune că „omul fățarnic este nesincer, prefăcut, mincinos și
viclean" (Pr. Ioan Mircea, op. cit., p. 155). Iar în Sfânta
Scriptură citim următoarele: oamenii fățarnici cinstesc pe
Dumnezeu „numai cu buzele" (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2).
Oamenii fățarnici nu fac cele ce zic (Iezechiel 33, 31). Oamenii
fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5).
Oamenii fățarnici se îngrijesc numai de curățenia cea din afară
(Matei 15, 2-6). Oamenii fățarnici sunt observatori numai la
lucrurile cele mici și neînsemnate (Matei 23, 23-24; Luca 11, 42).
Iată pentru ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca un adevărat
Dumnezeu și știutor al inimilor a mustrat cu asprime pe cărturari,
pe farisei și pe legiuitorii poporului lui Israel, care erau bolnavi
și orbiți foarte de această blestemată patimă și de atâtea ori
cu vaiul i-a amenințat, zicându-le: „Vai vouă, cărturarilor și
fariseilor fățarnici, că închideți Împărăția Cerurilor
înaintea oamenilor că nici voi nu intrați, nici pe cei ce vor să
intre nu-i lăsați” (Matei 23, 13). „Vai vouă, cărturarilor și
fariseilor fățarnici, că mâncați casele văduvelor și cu
fățărnicie îndelung vă rugați. Pentru aceasta mai multă osândă
veți lua” (Matei 23, 14), și iarăși: „Vai vouă, cărturarilor
și fariseilor, că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un
ucenic, și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei îndoit
decât voi” (Matei 23, 15). Iar văzând orbirea lor spirituală,
le zicea: „Călăuze oarbe” (Matei 23, 16), „Nebuni și orbi”
(Matei 23, 17), „Șerpi, pui de vipere” (Matei 23, 33) și alte
nume de ocară, prin care făcea cunoscută răutatea, viclenia și
fățărnicia lor.
Dacă
luăm aminte la învățătura Domnului din Sfânta Evanghelie, putem
cunoaște că nici un păcat nu a fost mustrat așa de aspru și
amenințat cu vaiul și cu osândă veșnică, mai mult ca păcatul
fățărniciei, pe care Mântuitorul l-a descoperit în inimile
cărturarilor, ale fariseilor și ale legiuitorilor poporului Israel.
Dar pentru care pricină acest lucru? Pentru că nici un păcat al
firii omenești nu este mai complicat cu alte multe păcate, ca
fățărnicia. De aceea, Mântuitorul, în alt loc, acest păcat
cumplit l-a asemănat cu aluatul, zicând: „Feriți-vă de aluatul
fariseilor, care este fățărnicia” (Luca 12, 1), căci precum
aluatul dospește toată frământătura, așa și păcatul
fățărniciei strică și otrăvește toată așezarea sufletului
celui ce se îmbolnăvește de acest păcat.
În
continuare vă voi spune două istorioare, una despre zavistie și
alta despre fățărnicie.
Împăratul
Leon cel Înțelept, stând odată de vorbă cu niște filosofi
creștini, aceia i-au spus că păcatul zavistiei și al iubirii de
argint sunt egale în răutate. Iar împăratul a poruncit să-i
caute doi oameni care ar fi vătămați la suflet de aceste două
patimi. Cei trimiși de împărat au găsit ce căutau și le-au zis:
„Vă cheamă împăratul să vă cunoască și să vă dea câte un
dar mare". Aceia s-au bucurat mult de această chemare, neștiind
la ce sunt chemați. Și îndată au venit. „Vreau să fac milă cu
voi și să vă dau câte un dar". Și a chemat mai întâi pe
iubitorul de argint și i-a zis: „Ție o să-ți dau daruri mari,
iar celui ce vine după tine îi vor da îndoit decât ție. Ce vrei
să-ți dau?" Iar iubitorul de argint, stând puțin pe gânduri,
a zis: „Măria Ta, eu vreau să-mi iei jumătate din averea mea!"
Împăratul a tăcut și i-a zis: „Du-te și să vină celălalt
(zavisnicul)". Și i-a zis și acelui: „Cere de la mine orice
dar, însă să știi că celuilalt îi voi da îndoit ca ție!"
Iar omul cel zavistnic, gândin-du-se puțin, a zis: „Măria Ta,
mie să-mi scoți un ochi!" Apoi chemându-i pe amândoi, le-a
zis: „Vai de voi, oameni blestemați, am făcut cu voi o experiență
și rău ați ieșit înaintea mea amândoi! Mergeți și vă
îndreptați viața prin spovedanie curată și prin pocăință
adevărată, ca să nu vă pierdeți sufletele voastre!"
Apoi
chemând pe filosofi le-a spus din cercare, cum iubitorul de argint a
cerut să i se ia jumătate din avere cu scopul ca celuilalt să i se
ia toată averea și să nu aibă cumva mai mult decât el. Iar cel
zavistnic, cum a cerut să i se scoată un ochi, spre a-i scoate
celui de-al doilea pe amândoi. Și a zis către filosofi: „Acum am
văzut că mare dreptate aveți voi, că zavistia și iubirea de
argint, sunt egale în răutate".
Iată
și a doua istorioară. Un călugăr se fățărnicea în toată
vremea că este sfânt și, la arătare, postea mult și se înfrâna
la toate, ca să-l laude oamenii și ceilalți călugări; iar pe
ascuns mânca și bea mult și făcea și alte răutăți, ferindu-se
de ochii oamenilor, ca să nu afle răutățile lui.
Dar
venind fără de veste peste el o boală grea și, apropiindu-se de
moarte, a chemat pe călugări și pe frați la el. Și venind mulți
din soborul mănăstirii, a început a plânge cu amar și tremurând
de frică, a zis către dânșii: „Frații mei, vai mie, căci eu
împreună cu voi de atâția ani petrecând, mă arătam că sunt
mare postitor, dar acest lucru îl făceam numai de fățărnicie,
spre a fi lăudat de voi și de oameni. Iar eu mâncam pe ascuns și
beam mult, și alte păcate grele am făcut. Și iată acum sunt dat
spre mâncare balaurului, care a legat picioarele și genunchii mei
cu coada sa, iar capul lui la gura mea stă și așteaptă să smulgă
sufletul meu și să-l ducă la pierzare!" Și zicând acestea a
murit.
Astfel,
mare spaimă a cuprins pe toți cei de față, iar starețul acelor
călugări, care venise și el acolo, a zis către toți: „Vedeți,
fraților, cât de mare este prăpastia păcatului fățărniciei și
al mâncării pe ascuns?" (din Everghetinos, al Sf. Grigorie
Dialogul, p. 129-131).
Iubiți
credincioși,
„Dumnezeu
voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința
adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). El ne-a învățat în
Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie, cum trebuie să viețuim în
această lume și cum să fie cuvântul nostru, față de alții,
când a zis: „Fie cuvântul vostru: da, da și nu, nu, iar ce este
mai mult decât aceasta, de la cel viclean este” (Matei 5, 37).
Adică ce cugetă inima ta și simte inima ta aceea să grăiască și
gura ta. Că dacă una gândim și avem în inimă și alta facem și
vorbim suntem fățarnici și nu vom scăpa de osândă. Acestea sunt
lucruri ale diavolului și ale fățărniciei, despre care zice
Sfântul Apostol Iacob: „Să fie vouă ce este da, da, și ce este
nu, nu, ca să nu cădeți sub judecată” (Iacob 5, 12).
Să
ne izbăvim cu ajutorul lui Hristos și de păcatul ucigaș de suflet
al zavistiei care robește și omoară multe suflete. De amândouă
aceste păcate putem scăpa numai prin multă rugăciune, prin deasă
spovedanie, prin milostenie și cugetare la moarte. Să cerem harul
lui Dumnezeu în toate, să ne rugăm mereu, să ne socotim mai
păcătoși decât alții și să iubim din inimă pe toți.
Acestea
înțelegându-le, frații mei, să ne rugăm din toată inima
noastră către preamilostivul Dumnezeu, să ne păzească de toate
păcatele, dar mai ales de aceste două patimi prea cumplite, adică
zavistia și fățărnicia, ca să ne mântuim sufletele noastre.
Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu