Autor:
Protos. Dosoftei Dijmărescu
Mitropolitul
Iacob Putneanul a fost un ierarh sfânt al Moldovei, un ctitor al
învățământului românesc și un ales părinte duhovnicesc care a
vegheat asupra vieții monahale de la Mănăstirea Putna și
așezămintele ei - Sihăstria Putnei, Sihăstria Ursoaia și
așezământul din jurul Bisericii Dragoș Vodă, numit „Mănăstirea
veche” -, la mijlocul și în a doua jumătate a secolului al
XVIII-lea. Viața și faptele sale sfinte nu au rămas ascunse sub
obroc, ci sunt o pildă de slujire a lui Dumnezeu, din toată inima
și din toată puterea, prin toate darurile pe care Acesta i le-a
dăruit marelui ierarh.
Mitropolitul
Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 și la numai 12 ani, în 1731,
a intrat în viața monahală la Mănăstirea Putna. În atmosfera
duhovnicească a mănăstirii, o adevărată școală monahală cu
părinți duhovnicești care transmiteau arta și responsabilitatea
viețuirii în Dumnezeu de la o generație la alta, s-a format
părintele duhovnicesc pe care îl arată faptele și scrierile sale
de mai târziu.
Acest
tânăr cu înțelepciune de bătrân și viață aleasă a fost tuns
în schima mică în 24 martie 1733, și apoi hirotonit diacon. A
fost hirotonit întru preot la numai 17 ani, ales egumen al
Mănăstirii Putna la 25 de ani și Episcop de Rădăuți la 26 de
ani. După doar cinci ani, vrednicia și râvna sa au fost
hotărâtoare pentru mutarea în scaunul de Mitropolit al Moldovei de
la Iași. Între 1750 și 1760, desfășoară o intensă activitate
pastorală și socială, promovează cultura și tiparul românesc și
veghează la traducerea de cărți folositoare de suflet. Reușește
să deschidă și aici o tipografie, unde în 10 ani a tipărit mai
bine de 15 cărți de slujbă și de învățătură în limba
română. Ele s-au folosit în bisericile și în mănăstirile din
toate zonele locuite de români și au fost de un deosebit folos în
apărarea identității ortodoxe a românilor din Transilvania.
„Din
creșterea copiilor, toată viața curge”
Suflet
din sufletul poporului, Sfântul Iacob s-a îndurerat pentru
neștiința de carte a păstoriților săi, deoarece „din creșterea
copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viața curge”.
De aceea, înființează școli, tipărește cărți de învățătură
sau de slujbă. Astfel, în 1755 tipărește Bucvarul, primul
Abecedar tipărit în Moldova. La propunerea sa, în 1759 se
înființează pentru copiii satului Putna prima școală elementară
rurală din Moldova atestată documentar, îngrijită de monahii de
la Putna și în special de arhimandritul Vartolomeu Mazereanu,
școală care funcționează fără întrerupere până în ziua de
astăzi.
Ajuns
cel dintâi ierarh al țării, mitropolitul a pus în practică
cuvântul Mântuitorului Hristos: „Dacă cineva vrea să fie
întâiul, să fie cel din urmă dintre toți și slujitor al
tuturor” (Marcu 9, 35). Nu numai că a zidit sufletește poporul,
dar, când a fost nevoie, s-a luptat fără cruțare de sine pentru
apărarea lui. În perioada foarte dificilă a domniilor fanariote, a
intervenit împreună cu ceilalți ierarhi ai țării pentru
eliminarea mai multor impozite foarte împovărătoare, în primul
rând a văcăritului, legând cu blestem pe domnii țării să nu
revină asupra acestora. Mitropolitul Iacob a intrat astfel în
conflict direct cu unii conducători politici din acei ani. Pentru
aceasta, Sfântul Mitropolit nu a pregetat să-și pună sufletul
pentru turma sa cuvântătoare, renunțând în cele din urmă la
scaunul mitropolitan, în anul 1760. Cuvintele spuse atunci
reprezintă crezul vieții sale: „Și-au luat ziua bună de la domn
și de la toți boierii pământului, zicându-le: Iată că m-am
lepădat și de mitropolie, și de cinste, și de toate ale acestei
lumi, numai focul jurământului să nu-l iau în cap și în suflet,
și socotiți că suntem musafiri acestei lumi, și în ceea lume
avem a trăi și a răspunde de toate faptele noastre și fiți
sănătoși”. Tot poporul, boieri și oameni simpli, a plâns
amarnic la plecarea sa de la mitropolie, căci știau că un mare
păstor pleca de la ei.
Mare
ctitor de locașuri sfinte
Retrăgându-se
în ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, continuă
aici actele de ctitorire începute în perioada cât a fost
mitropolit în scaun, refăcând-o aproape în întregime. În
lucrarea de rectitorire a fost sprijinit de către monahii mănăstirii
și cei ai sihăstriilor, în special de Cuviosul Sila. Tot din
osteneala Mitropolitului Iacob se păstrează până astăzi
catapeteasma din biserică și ferecătura de la icoana făcătoare
de minuni a Maicii Domnului. Cu purtarea lui de grijă a fost ridicat
turnul de la intrare. Toate acestea au făcut din el al doilea ctitor
al mănăstirii.
În
lucrarea sa pastorală și misionară, Mitropolitul Iacob nu a fost
singur. Doar sprijinindu-se unul pe altul, lucrându-și fiecare
talantul dat de Dumnezeu, Mitropolitul Iacob și monahii putneni,
între care s-au remarcat arhimandritul Vartolomeu Mazereanu și
Cuvioșii Sila și Natan, au reușit să scrie o pagină sfântă în
istoria zbuciumatului secol al XVIII-lea din Moldova, fiind
împreună-ctitori ai vieții monahale putnene.
Împreună-lucrarea
lor reprezintă un model de comuniune între ierarh și monahi, model
care a bineplăcut lui Dumnezeu, Cel Care i-a ajutat să îl
plinească și Cel Care îi odihnește împreună în rândurile
sfinților. Ei reprezintă un model viu de unitate și de comuniune.
Pe
lângă purtarea de grijă față de Mănăstirea Putna și de
așezămintele ei, Mitropolitul Iacob a ajutat, până la a fi
considerat al doilea mare ctitor, și alte mănăstiri și biserici,
cum ar fi Mănăstirea Doljești, Biserica „Sfântul Dumitru” din
Suceava, Catedrala Episcopală din Suceava și Catedrala
Mitropolitană din Iași, Mănăstirea și Spitalul „Sfântul
Spiridon” din Iași. Prin sprijinul și sfatul pe care le-a acordat
negustorilor români din Suceava, a ajutat să renască acest oraș
în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
„Cel
ce vorbește cu Dumnezeu este mai sus de moarte și de stricăciune”
Retragerea
la mănăstire i-a fost prilej de adâncire în rugăciunea
curățitoare de păcate și luminătoare de suflet. Cu câțiva ani
înainte scrisese: „Dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui
Hristos în sufletele noastre și risipind dintru dânsul negura ce-l
vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele,
căci aievea știut este că cel ce vorbește cu Dumnezeu este mai
sus de moarte și de stricăciune” (Prefața la Antologhion, Iași,
1755).
Acum
avea liniște și răgaz mai mult decât în scaunul mitropolitan. A
râvnit întreaga viață la frumusețea și adâncurile vieții
sihăstrești, dar nu a putut să o îmbrățișeze cu totul, căci
Dumnezeu i-a rânduit slujirea arhierească, iar după retragere a
fost nevoie să fie în continuare păstor de suflete în toate
privințele. Acest dor adânc l-a exprimat tuturor și l-a împlinit
cu cinci zile înainte de a trece la cele veșnice. Pe 11 mai 1778, a
mers la Sihăstria Putnei și a primit tunderea în schima mare prin
duhovnicul și colaboratorul său de decenii, Cuviosul Natan, primind
numele de Eftimie, după Sfântul Eftimie cel Mare, marele îndrumător
al călugărilor, pe care l-a cinstit în mod deosebit toată viața
sa și în a cărui zi de pomenire, 20 ianuarie, se născuse. Pe 15
mai 1778 a trecut cu pace la Hristos Domnul. Purtându-și cu râvnă
și cu demnitate crucea slujirii arhierești și cu blândețe și
smerenie pe aceea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe
sine pentru popor, Mitropolitul Iacob și-a închinat întreaga viață
slujirii Bisericii, luminării poporului prin Sfintele Taine,
rugăciune, educație și cateheză, apărării celor nedreptățiți
și promovării culturii și spiritului românesc. Multa lui
osteneală și slujirea jertfelnică de păstor l-au adus cu suflet
curat în brațele lui Hristos. A fost înmormântat în pridvorul
mănăstirii sale de la Putna, ca nou ctitor al ei.
Activitatea
pastorală și misionară a Mitropolitului Iacob și a celor
împreună-lucrători cu el, dintre care Cuvioșii Sila, Paisie și
Natan sunt cinstiți ca sfinți, reprezintă un model de comuniune și
unitate între ierarhi și monahi, între clerici și laici, între
instituții civile și instituții bisericești, între clerul de mir
și clerul monahal, între laici și monahi. Sub ascultarea
Mitropolitului Iacob, colaboratori din cinul bisericesc și din toate
straturile sociale au lucrat împreună spre binele comunității și
spre mântuirea lor.
Prin
darurile bogate cu care Dumnezeu l-a înzestrat și pe care el cu
râvnă și fără de odihnă le-a pus în lucrare, Mitropolitul
Iacob a arătat în faptă unitatea și complementaritatea dintre
cultură și cult, dintre preocuparea dreaptă pentru cele materiale
și pentru cele spirituale, dintre viața implicată social și viața
de rugăciune, dintre viața de obște și viața sihăstrească și
binefacerile pe care conlucrarea acestora le aduce. Minunat este
Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul părinților noștri!
Sursa:
Ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu