02 octombrie 2013 (LifeSiteNews) – Soţii Onufer ştiau că îşi doresc să
facă o adopţie. Ştiau acest lucru de multă vreme, însă nu s-au aşteptat să
primească spre adopţie patru copii aflaţi într-o situaţie de mare risc...şi
toţi deodată.
După ce au vizitat China
și au văzut copii trăind într-o în sărăcie extremă, Ryan și Erica au fost
convinşi de faptul că adopţia făcea parte din chemarea lor ca şi cuplu.
„Ne-am dorit să adoptăm înainte de a avea proprii noştri copii
biologici, astfel încât copiii adoptaţi să se simtă „aleşi”, nu ca și când ar fi fost vorba
doar de un gând ulterior."
Pe măsură ce se apropia aniversarea de cinci ani a căsătoriei lor, au
contactat o agenție de adopție și au început stresantul proces de completare a documentelor. Însă după doar
două luni, s-au simțit conduşi într-o direcție diferită. Ei optaseră anterior atât pentru
adopţia internă cât şi externă, dar speranțele s-au ruinat atunci
când Haiti a închis porțile pentru adopțiile din afara ţării. Erica a sunat atunci la o agenție locală de plasament
spre îngrijire sau adopţie și, curând după aceea, au semnat actele pentru
începerea cursurilor de formare.
„Am decis că ne dorim să înfiem doi fraţi, sau cel mult trei”, a declarat
ea pentru LifeSiteNews.
Cinci luni după ce demaraseră procedurile și înainte ca
pregătirea lor să se fi încheiat, agenția de adopţie i-a lăsat Ericăi un
mesaj vocal:
„Știm că nu aţi terminat pregătirea și ar trebuie să mai aşteptaţi
aproape un an pentru a primi spre adopţie, dar simțim ca acești copii se potrivesc
perfect familiei voastre. Sunt patru copii.”
Mesajul le mai transmitea că acei copii au 1, 2, 3 și respectiv 6 ani și au nevoi speciale.
Era vorba despre un regim de urgență. Un caz de mare risc.
„Am simţit imediat că trebuie să spun da”, ne-a spus Erica, „dar am fost
îngrijorată de faptul că soţul meu nu ar fi simțit la fel. Aveam o
camionetă și o mașină sport şi locuiam într-o casă mică. Nu aveam nimic din cele necesare
creşterii a patru copii mici, cu atât mai mult a unor copii cu nevoi speciale”.
Ryan nu a ezitat. „Știam că aceştia sunt copiii noștri. Știam că trebuie să spunem da. Dumnezeu urma să
descopere apoi cum!”
Patruzeci și cinci de minute mai târziu, patru copii au ajuns la ușa lor. Trei dintre ei nu puteau vorbi iar altul refuza
să o facă. Cel mai tânăr, un băieţel de 12 luni, avea capul spart şi de abia
putea să meargă de-a buşilea. El fusese găsit întins pe treptele de beton ale
apartamentului în care locuia mama sa naturală. Cele două fetiţe, în vârstă de
doi și trei ani, au fost găsite la o băcănie aflată la câteva blocuri distanţă
de casa lor, mâncând ceea ce furaseră.
În următoarele două ore, agenția a finalizat evaluarea împreună cu Erica, în timp
ce Ryan urmărea copiii prin casă, având grijă de ei, până când, în cele din
urmă, au adormit, la aproape două dimineața.
Următoarele zile le-au petrecut făcând vizite de evaluare la mai mulţi
doctori, tratând rana de la capul celui mic, malnutriţia şi dermatita de scutec
a celei mai mici fetiţe, făcând drumuri la frizerie pentru a scăpa de păduchi
şi nodurile din păr şi cumpărând o dubă. Au făcut, de
asemenea, mai multe drumuri pentru a cumpăra haine noi, încălțăminte și lenjerie de pat,
în entuziasmul tuturor celor patru copii.
Erica și Ryan știau că peste trei luni, instanța de judecată va decide dacă copiii se vor întoarce
la mama lor naturală.
„Ne-am rugat pentru ea în fiecare zi, știind că Dumnezeu ne
va ajuta să ne luăm rămas bun de la ei în cazul în care nu ar fi rămas la noi”,
a declarat Erica, „însă în tot acest timp soțul meu spunea: „Aceștia sunt copiii noștri. Ei nu se vor duce
acasă. Ai încredere în mine.”
Două luni mai târziu, Erica a primit un apel telefonic. Era un funcţionar
cu care nu mai vorbise niciodată. O ședință de judecată neașteptată avusese loc și drepturile părintești fuseseră reziliate.
„Pur și simplu! L-am sunat pe soțul meu și am rămas amândoi fără cuvinte, sărbătorind nouă
şansă la viaţa a copiilor, dar, de asemenea, părându-ne rău pentru mama lor
naturală şi rugându-ne ca Dumnezeu să îi ofere pace."
„Ultimii trei ani au fost cei mai grei din viața noastră", recunoaşte
Erica. „Șaisprezece diagnostice de boli psihice pentru patru copii, trei boli
cronice, terapeuţi, educarea lor , internări. Nervozitate. Piedici ...”
„Și multă, multă bucurie...mai multă decât am crezut vreodată că este
posibil.”
Cel mai mic dintre copii a reuşit să meargă până în braţele lui Ryan, a
vorbit la 18 luni și a învăţat să folosească oliţa înainte de vârsta de doi ani, iar astăzi
este fericit și sănătos. Fiica lor cea mai mică a stigat-o pe Erica, "Mami",
din a doua zi și în termen de trei săptămâni era sănătoasă și bine hrănită, atașându-se cu ușurință de noua familie.
Fiica lor cea mare, diagnosticată în spectrul autist, a primit un premiu pentru
cel mai amabil copil din grupa ei și a terminat grădiniţa cu rezultate foarte bune.
Și cel mai mare dintre
copii, care suferise abuzuri grave şi trecuse prin patru centre de plasament și șapte familii diferite,
fiind deja familiarizat cu armele și bandele, se străduieşte în fiecare zi a fi „un om
al lui Dumnezeu."
„Nu vom subestima niciodată darurile mari ce ne-au fost date. Suntem atât
de binecuvântați. Spiritul de adopţie este atât de frumos și ne simțim atât de
recunoscători pentru că îi putem iubi și îngriji pe copiii noștri „aleşi”, la fel
cum și Tatăl nostru are grijă de noi.”
Un argument obişnit în favoarea avortului sună astfel: „Atât de mulți copii „nedoriți” sunt bătuți, abuzați, neglijați de către părinții lor sau ajung în
centrele de plasament unde se întâmplă la fel sau mai rău. Asta este ceea ce vă
doriţi? Nu ar fi fost mai bine că acei copii să nu se fi născut?”
Soţii Onufers stau ca o mustrare vie la adresa acestui argument. Niciunul
dintre noi nu poate ști vreodată ce viața va avea un copil, indiferent de circumstanțele în care se naşte.
Miracole există şi se întâmplă în fiecare zi. Nici un copil nu este „nedorit”.
Prelucrare după LifeSiteNews
Căutăm voluntari
care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă.
Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu