Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Filiala Cluj Napoca, îl are ca invitat special săptămâna aceasta
pe biofizicianul Dr. Virgiliu Gheorghe doctor în bioetică al Universităţii
Aristotel din Tesalonic (titlul lucrării: „Televiziunea şi mijloacele
video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan”), autor al
volumelor de ştiinţă „Efectele televiziunii asupra minţii umane” (4 volume),
„Pornografia — Maladia secolului XXI”, precum şi coordonator al secţiunii
ştiinţifice a revistei „Familia Ortodoxă”.
In acest sens, va invitam sa luati parte la conferinta intitulată ,,Când
bărbații nu mai sunt bărbați și femeile, femei..."
Aceasta va avea loc VINERI, 01 noiembrie,
în sala C5 a Cantinei din Complexul Studențesc Hașdeu (Str. B.P. Hașdeu, nr.45).
Întâlnirea încearcă să contureze o imagine reală şi fondată asupra
direcţiei în care se îndreaptă societatea actuală. Fie că este vorba de familie
sau individ, influen'a mass-mediei are un impact general şi are obiective bine
ţintite chiar dacă nu şi definite, efectul acesteia se resimte global asupra
întregii societăţi.
Domnul profesor dr. Virgiliu Gheorghe este unul dintre puţini oameni de
ştiinţă care are curaj să pătrundă în adâncul acestor subiecte, şi nu rămâne
doar la nivelul conştientizării, ci propune şi soluţii sau mai bine zis Unică
soluţie.
Intrarea este liberă
Va asteptam!
Bogdan Dinc[
ASCOR Cluj Napoca
0747 992 642
0 comments:
Trimiteți un comentariu