de Jonathon van Maren, 19 august 2013
Din când în când, se întâmplă să citesc câte ceva care mă surprinde prin
impactul pe care îl are. Marți, am dat peste un articol postat pe website-ul „Gender
Focus” care începea aşa: „În această după-amiază am făcut un avort”.
Citind articolul din „Gender Focus”, cu titlul sfidăror „Realitatea mea:
Experiența mea - avortul”, mi-a fost greu să nu simt cum realitatea acestei femei
era, într-adevăr, una tristă. Când a văzut că testul
de sarcină a ieșit pozitiv, a înjurat atât de zgomotos încât fata ei a auzit-o de la
parterul casei. Însă, a știut imediat „ce
voiam să fac, am știut ce trebuie să fac”.
Ceea ce credea că trebuie să facă era, bineînțeles, un avort. Avea
nevoie de un doctor care să găsească acea mică ființă umană ce creștea în ea și să o scoată în bucăți. Aceasta, în cultura
noastră, este considerată a fi o „nevoie”. Să fii însărcinată nu este ceva
frumos, ci este o boală. Și avem pentru aceasta, o soluție letală,
convenabilă, susținută de stat și mai ales eficientă. Pentru că fetusul, cel puțin acesta, nu se va
mai întoarce. Aceasta deoarece el sau ea a fost o ființă umană irepetabilă,
nemaiîntâlnită până atunci în istoria umanității și imposibil de
întâlnit din acel moment înainte.
Ca reprezentanți pro-viaţă, susținem argumentul că
avortul este o agresiune la adresa drepturilor omului pentru că pune în mod
violent capăt vieții unei ființe umane. Nu apelăm la religie pentru a ne susține punctul de vedere dar
citind o poveste ca aceasta, nu pot să mă abțin să nu mă gândesc
cât de tragic este că societatea noastră a denaturat și a distrus complet
conceptul de dragoste. Este una din cele mai mari minuni ale lui Dumnezeu ca
atunci când doi oameni se iubesc, acea dragoste să nască o ființă complet nouă. Acum
însă această ființă este privită ca o amenințare, ca un inconvenient, sau chiar ca un parazit,
cum spun unii. Dumnezeu face ca prin interacțiunile umane să apară
ființe unice, irepetabile, iar noi cioplim violent pe corpurile lor mici „Returnat
expeditorului” și le aruncăm înapoi în eternitate. Mă înfior gândindu-mă cum se vor duce
aceste minuni ale lui Dumnezeu, aceste milioane și milioane de suflete
sus, înaintea Ziditorului după o viață atât de scurtă pe pământ, curmată brusc de
mâinile însângerate ale celor ce au rămas jos.
Copiii erau considerați odinioară binecuvântări. Copiii erau considerați viitorul, nu un obstacol
în calea viitorului. Dragostea noastră nu mai are loc astăzi pentru alții, ea trebuie să fie
sterilă ca să poată fi împlinită. Este un aspect interesant și morbid în același timp, de reținut anume că rădăcina
cuvântului carnalitate și carnaj este aceeași cu latinescul „carne”. Astăzi se vede înfricoșător de des cum
dragostea a fost înlocuită de carnalitate și cum carnajul a
apărut ca o consecință inevitabilă a ei.
Sursa: LifeSiteNews
Traducere: Iulia
Elena Catargiu
Căutăm voluntari
care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă.
Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu