Lacrimile puiului de elefant şi strigătul mut al copiilor avortaţi

 

Pe 12 septembrie 2013, timp de câteva ore, întreaga mass-medie mondială şi-a fixat atenţia pe ochii unui pui de elefant.

 

Într-o poveste care a înduioşat multe inimi din întreaga lume, media a relatat cum un pui de elefant, născut pe 30 august într-o grădină zoologică din China, a plâns timp de de cinci ore după ce a fost repins de către propria mamă.

Când îngrijitorii au observat că mama încerca să-și omoare puiul, au crezut că era vorba doar despre un accident, dar după a doua încercare personalul a trebuit să îndepărteze puiul pentru a-l proteja.

Prin firea lucrurilor, un copil își iubește părintele, chiar și pe cel criminal. Astfel, puiul a început să plângă până când ochii i s-au înroşit.

 

„Nu a putut îndura să fie despărțit de mama lui, chiar dacă aceasta a încercat să-l omoare”, a declarat un purtător de cuvânt al Rezervației naturale pentru animale sălbatice Shendiaoshan.

Într-o zi lipsită de știri spactaculoase, reporterii din toată lumea și-au îndreptat atenția către elefantul nou-născut. Povestea abandonului său a început să apăra pe sursele de știri, de la Belfast Telegraph până la  Emirates 24/7 și de la  International Business Times până la Somalia Online.

Dar nimeni nu a făcut conexiunea ce era atât de evidentă: Cum reacționează un bebeluş atunci când mama sa încearcă să îl omoare?

Postul de televiziune MSNBC, care a arătat o evidentă preferință pentru avorturi, a preluat știrea cu următoarea frază de deschidere: „Nu ne-am dori nimic mai mult decât să oferim acestui mic elefant o îmbrățișare și o batistă.”

Un alt membru marcant al lobby-ului pro-avort, publicaţia The Huffington Post, a explicat: „Infanticidul poate fi atribuit factorilor de stress, cum ar fi captivitatea și supraaglomerarea, care pot denatura instinctele animalelor de a-și proteja proprii pui.”

Elefanții nu sunt singurele animale ce au înclinație înnăscută de a-și proteja puii. O doamnă care a asistat la avorturi veterinare i-a mărturisit Rebecai O’Brien de la LifeSiteNews că pisicile și cățelele care au avortat simțeau că ceva se întâmplase, că ceva lipsea. „Ele știu că ceva nu este în regulă”, a spus ea. „Se trezesc, scâncesc, se uită de jur împrejur, adulmecă încăperea și știu că nu mai sunt însărcinate. Unele dintre mame intră în panică și poți să îți dai seamă că își caută puii.”

Aceste exemple din lumea animalelor ne conduc către aceeași concluzie: avortul nu este doar oribil ci şi un afront adus naturii.

Sindromul post-avort este infinit mai dureros pentru femei, care sunt supuse unui risc mai mare de depresie și suicid. O echipă de cercetători chinezi de la Colegiul Medical Anhui au descoperit anul trecut că femeile care au avortat au șanse cu 49% mai mari să intre în depresie.

Nu în ultimul rând, trebuie adusă în discuție și trauma copilului respins.

Am aflat că bebelușul se zbate în pântece de când Dr. Bernard Nathason, fost doctor avorţionist și fondatorul NARAL, a lansat în 1984 documentarul „Strigatul mut”.

Abby Johnson a relatat cum vederea unui avort ghidat prin ultrasunete i-a demolat convingerile, atunci când a observat „smucitura bruscă a unui picioruș, pe măsură ce copilul începea să lovească, ca și când încerca să se ferească de sonda invadatoare. Când canulă a început să îl apese, bebelușul a început să se zbată și să se răsucească pentru a se feri. Era evident că acesta putea simți instrumentul medical și nu îi plăcea acea senzație.”

Spre deosebire de povestea micului elefant, aceste întâmplări sunt puţin mediatizate. În loc de a calma țipetele și a usca lacrimile copilului, lobby-ul pro-avort face tot posibilul pentru abrogarea legilor investigării cuultrasunete, pentru combaterea consimţământului informat și pentru a nu oferi femeilor informaţii cu privire la consecințele avortului. Iar dovezile științifice cu privire la durerea resimțită de făt sunt negate continuu. În ciuda consensului științific incontestabil cu privire la momentul începerii vieții, aceștia minimalizează statutul copilul nenăscut, etichetându-l drept o „formațiune de celule nediferențiate”.

Şi, deşi nu este la modă să vorbim despre asta, clasa politică de stânga a declarat război celei mai mari forţe susținătoare a vieții și demnității umane din istoria lumii: religia creștină. 

Diaconul Keith Fournier nota că această grabă contemporană de a arunca copii în toalete sau de a-i abandona în tomberoane semnalează întoarcerea la practici antice păgâne. În antichitate, din Grecia, până la Roma și Cartagina, copiii nedoriți erau lăsați să moară de foame în pădure sau pe creste ori mâncați de păsări răpitoare. 

Dacă Creștinismul va dispărea, ceea ce îl va înlocui nu va fi un paradis al Iluminismului, în care rațiunea va estompa acea putere a superstiției, aşa cum Dawkins și alţi prozeliti atei îşi imagininează,. Va fi o renaștere a barbariei, niciodată complet extirpată din inima omenească, acum eliberată de cătușele culturale pentru a putea devora pe cei mai neajutorați membri ai societății. Pe măsură ce Dumnezeu este negat, cultura morții va umple locul rămas liber, atrăgând lumea în neant.

Această venerare a avortului practicată de politicile de stânga minimalizează valoarea și sfințenia vieții, fie ea a celor nenăscuți, varstici, infirmi, deficienți sau sănătoși. 

Oricât ar fi negate, semnele naturii arată cât de înrădăcinate sunt aceste instincte familiale până și în rândul necuvântătoarelor.

Lăsați mass media să ignore lacrimile unui copil nenăscut, nu avem nevoie să le vedem pentru că le cunoaștem pe ale noastre. Copilul nenăscut nu țipă dar natura strigă împotrivă pervertirii afecțiunii materne și a maternității pierdute.

Lacrimile copilului respins le asigură pe mamele ce au avortat că bebelușii lor absenți le iartă și își doresc să le regăsească într-o zi. 

M-a durut inima pentru elefantul care plângea. Dar există un alt elefant în preajma noastră care strigă cu disperare după atenția noastră…

  

Prelucrare după LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com