Pe tine cât de mult te doare ceea ce iţi cer ceilalţi să fii?

    Iţi scriu ţie, dragul meu cititor, care ţi-ai îndreptat paşii spre blogul meu sau ai ajuns pe aici "din greşeală". Poate ai venit cu o întrebare, poate cu o durere, sau poate doar vrei să vezi ce lucruri noi mai scriu. Mai mereu am scris ce mi-a spus inima, dar poate nevoile tale sunt altele. 


  M-am gandit că este foarte probabil să te doară şi pe tine ceea ce mă doare pe mine sau să ne bucurăm de aceleaşi lucruri. 

  Spre exemplu, am observat o durere pe chipurile unora dintre noi din cauza faptului că nu sunt lăsaţi să fie ei inşişi. Sunt consideraţi din start o problemă a societăţii, o colecţie de oameni care nu ştiu încotro să meargă, care au nevoie întodeauna de direcţii şi îndrumări precise, menite să-i transforme în ceea ce aceştia nu-şi doresc să fie. 

  De câte ori nu ţi s-a cerut de către prieteni, colegi, oameni în general, să fii o altă persoană şi ai apelat la o atitudine-interfaţă ajutătoare, care să-ţi ascundă durerea aceasta, şi în acelaşi timp să pari că vrei să fii exact aşa cum trebuie?

  Suntem oameni, avem defectele şi greşelile noastre, acest lucru însă nu este o justificare. Ca să poţi face diferenţa trebuie să înţelegi că a fi tu însuţi nu înseamnă a-ţi justifica greşelile şi căderile, ci a-le privi în faţă, a aceepta că iţi aparţin şi a găsi puterea de a ţi le repara, de a te ridica împreună cu Hristos.

  Poate că de multe ori ai stat în loc şi te-ai întrebat: "bine, oamenii găsesc ceva numai bun de criticat, defectele mele sunt ţinte ale unor săgeţi dureroase tunate cu gânduri triste şi păreri de rău, dar pe mine cine mă ajută?

  A venit Hristos, m-a răscumparat pe mine, m-a salvat, dar oamenii aceştia mă aruncă în iad înaintea Lui, considerându-mă un păcătos, un slab, un om care nu merită mantuirea, judecandu-mă pentru fiecare pas pe care îl fac.


  Să ştii că nu eşti singur. Şi noi suntem tineri, eu care iţi scriu şi alţii care trec pe aici în fiecare zi. Poate te întrebi ce-o fi atât de minunat să fii tânăr cu Hristos? 


  Cuvintele nu spun mare lucru dar e o diferenţă faptică. A fi tânăr fără Hristos înseamnă a fi singur şi a-ţi umple singuratatea aceasta cu tot felul de lucruri cum işi indeasă un hoţ sacul care nu-i al lui. 


  Acum da provocare, câte lucruri ai împrumutat de la alţii doar pentru a fi "în randul lumii", pentru a fi acceptat şi a nu fi luat cumva că eşti altfel? 


  Fără Hristos eşti un vas care sună a gol şi se cere a fi umplut. Acest lucru se rezolvă simplu, cu lucruri aflate la îndemâna oricui, doar ţigările se gasesc la magazinul din colţ, drogurile pe la prieteni, pornografia la primult click pe net. 


  Când vasul acesta se umple, ori dă pe afară, ori se strică. De multe ori aceste două lucruri se succed. Mai întâi iţi etalezi împrumuturile pe care tu le consideri bune, apoi începi să simţi pe pielea ta efectele. Încet, încet pierzi contactul cu tine insuţi, în cazuri mai grave ajungi să pierzi şi contactul cu viaţa.

  Eh, un tanar cu Hristos nu e singur, prin urmare e un vas plin de bucurie şi pace care raspândeşte în jurul său lumină. Cu Hristos totul e mai uşor pentru că Harul umple inima omului şi le face pe toate gândindu-se la câte a făcut Hristos pentru el. Şi aceştia au dureri, necazuri, ispite, căderi, dar ştiu unde trebuie să se întoarcă. Ştiu cine îi asteapta din clipă in clipă şi pot spune: "Doamne, vino înapoi că sufletul meu însetează după tine". 


  În plus ai altă bucurie atunci când primeşti viaţa ca pe un dar, nu ca pe o povară, când traieşti tinereţea ca o bucurie şi posibilitate de a face ceva diferită de tot ceea ce lumea consideră "libertate". 


  Ştiu cât de greu este să fii acceptat de ceilalţi pentru că eşti cu Hristos, mereu iţi găsesc vreo chestie pe care să o considere în dezacord cu ceea ce înţeleg ei prin "a fi tânăr".

   Nu te descuraja, fii tu însuţi, nimeni nu iţi poate lua acest lucru înafară de tine, dacă tu nu eşti de acord. 

Sursa foto