Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

sâmbătă, 23 iunie 2012

| | | 0 comments

APOSTOLUL

ROMANI V, 1-10

1. Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos,

2. Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu.

3. Şi nu numai atît, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare,

4. Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde

5. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfînt, Cel dăruit nouă.

6. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărît a murit pentru cei necredincioşi.

7. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară.

8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit cînd noi eram încă păcătoşi.

9. Cu atît mai vîrtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sîngele Lui, ne vom izbăvi prin El de mînie.

10. Căci dacă, pe cînd eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atît mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mîntui prin viaţa Lui.





EVANGHELIA DUPĂ MATEI

CAPITOLUL VI

22.   Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat.

23.   Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!

24.   Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

25.   De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

26.   Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?

27.   Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot?

28.   Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.

29.   Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.

30.   Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

31.    Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?

32.   Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.

33.   Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

34.   Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. 

*

Minuni ale sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

| | | 0 comments
Între lucrările tipărite de Sfântul Petru Movilă, un loc aparte îl reprezintă „Povestirile despre minuni şi întâmplări de luat aminte petrecute în Biserica Ortodoxă din sudul Rusiei, Moldo-Vlahă şi Grecească”, dintre care multe au avut loc în spaţiul românesc. Iată două dintre minunile Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, prăznuit pe 24 iunie (ziua aducerii moaștelor în cetatea Sucevei de către domnitorul Alexandru cel Bun).


În timpul voievodului Ieremia Movilă, domnitorul Moldo-Vlahiei, între alţi mulţi nobili leşi ce serveau lui, era unul paharnic, numit Uiazdovski, de credinţă latină, care, când domnitorul a venit în Mitropolia de Suceava la sărbătoarea Marelui Mucenic Ioan cel Nou, şi a văzut mulţime multă de oameni, a început să hulească, vorbind către companionii săi: „Vedeţi cum aceşti trădători corpul unui trădător mort, ungându-l cu mir şi uscându-l ca şi pe un sfânt, îl împodobesc cu lucruri scumpe şi amăgind atâta popor pentru neştiinţa lui, îl pierde, ci precum aceştia care sărută trupul lui se chinuie în iad, aşa şi toţi cei ce îl vor săruta vor fi munciţi acolo”.

Îndată ce a zis acestea înaintea a tot poporul şi fiind şi domnitorul acolo, duhul necurat a intrat în el şi strigând foarte, aşa că s-au spăimântat toţi, şi trântindu-l la pământ îl chinuia foarte. Deci scoţându-l pe dânsul prietenii lui afară din Biserică, a început să-l chinuiască şi mai tare diavolul, spre mirarea întregului popor. Văzând deci prietenii lui cum diavolul îl chinuie şi mai tare, au venit la mitropolitul ce era atunci, Gheorghie Movilă, fratele domnitorului, om evlavios şi sfânt şi, căzând la picioarele lui, îl rugau să se roage pentru dânsul lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan spre a-l scăpa de suferinţa aceasta, căci frică şi cutremur îi cuprinsese şi se temeau să nu moară de atâta chin. Înduplecat de rugăciunile lor, după terminarea slujbei au început să cânte Te-Deum Sfântului Ioan, iar pe hulitorul îndrăcit, mitropolitul a poruncit să-l aducă şi să-l întindă pe pământ lângă racla Sfântului. Dar cum l-au adus nu puteau să-l ţină că diavolul a intrat în el şi aşa îl nevoia să se supună lui.

După terminarea Te-Deum-ului mitropolitul a citit asupra lui Molitfele Sfântului Vasile şi a ieşit din el diavolul şi a rămas sănătos ca şi mai înainte. Iar el, venindu-şi în fire, a şezut lângă racla Sfântului şi a început cu voce tare să zică: „Am păcătuit, o, Sfinte al lui Dumnezeu, adevăratul rob şi plăcut al lui Dumnezeu, că hulindu-te pe tine şi sfânta credinţă ortodoxă, acum fiind pedepsit, te mărturisesc pe tine, mucenicul cel adevărat al lui Dumnezeu şi sfântul lui şi mă închin moaştelor tale, mărturisind că adevărată este credinţa ortodoxă şi pentru dânsa ai suferit chinurile şi moartea, ca un ostaş viteaz al lui Hristos. Şi tot cel ce te va huli pe tine şi credinţa cea sfântă, să se pedepsească de la Dumnezeu şi să se chinuie ca şi mine acum, nebunul, pentru hulirea mea”.



În anul 1622, când Sultanul Osman a venit sub Hotin ca să se bată cu Regatul Poloniei, cazacii care mergeau în contra necuraţilor nu s-au dus numai la Hotin, ci s-au îndreptat spre oraşul Suceava, ca să-l prade. Apropiindu-se ei de râul ce se cheamă Suceava, toţi cei din oraş au fost duşi în cetatea de sus.

Fiind atunci Mitropolit Anastasie Crimca, a voit, după obicei, să ducă din Mitropolie în cetatea de sus şi moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, şi când au venit ca să le ia, n-au putut să le ridice de la locul lor. Cu aceasta a făcut cunoscut că izbăvirea oraşului nu va fi nici cu armele, nici cu lupta, însă la rugăciune şi post negru a alergat toată mulţimea, rugând pe Dumnezeu şi pe Sfântul Ioan pentru mântuire.

Iar când au venit cazacii la râu şi acum vroiau a intra şi în oraş, o minune! Râul pe care oamenii îl treceau în sus şi în jos, deodată aşa de mult s-a umplut cu apă, că niciodată înainte n-a mai fost atât de inundat. Iar ei, văzând aceasta, s-au înspăimântat şi au început a se retrage; iar apa se înmulţea foarte şi se revărsa cumplit. Deci văzând ei această minune şi neputând mai mult aştepta, s-au dus; şi aşa oraşul s-a izbăvit cu rugăciunile Sfântului Ioan cel Nou.

Salvaţi Roşia Montană!

| | | 0 comments

Un om valorează mai mult decât aurul pe care îl poartă. 

La fel şi o ţară!

Salvaţi Roşia Montană!

Consilierea în criza de sarcină ajută femeia, copilul și familia / 5 / Lumina lumii – povestea lui Steven Tyler şi Julia Holcomb

| | | 0 comments

Notă introductivă: Pe 4 mai 2011, National Review Online a publicat articolul meu intitulat „Traumă post-avort – Doamne, ce am făcut?” bazat pe experienţa avortului din tinerețea lui Steven Tyler solistul trupei Aerosmith şi membrul juriului emisiunii American Idol . La puţin timp după aceasta am fost contactat de Julia Holcomb. Julia este mama fiului avortat al lui Steve Tyler despre care am vorbit în articolul meu.

Julia şi soţul ei şi-au exprimat dorinţa să-mi încredinţeze mai multe detalii despre relaţia Juliei cu Steven Tyler, avortul şi viaţa ei de după avort. Julia a citit timp de mai mulţi ani amintirile şi reconstruirea evenimentelor făcute de Steve Tyler din anii relaţiei lor şi cel  mai recente prezentate în autobiografia lui, „Does the Noise in My Head Bother You?” (Te deranjează zgomotul din capul meu?). Julia vrea ca după atâţia ani să aibă şansa să prezinte evenimentele în versiunea ei.

Dar, în cele din urmă, motivul pentru care Julia îşi împărtăşeşte acum povestea este inspiraţia, vindecarea şi credinţa care sunt reflectate în viața ei. Julia crede că articolul meu publicat pe NRO şi faima lui Steve Tyler din acest moment oferă o ocazie providenţială pentru a prezenta povestea ei.

Kevin Burke, LSW

Celebra fotografie alb-negru a Juliei Holcomb şi Steve Tyler

Povestea Juliei

Numele meu de fată este Julia Holcomb şi scriu ca răspuns la articolul lui Kevin Burke „Traumă post-avort” din National Review. Mi s-a părut că articolul scris de el despre Steven Tyler este deosebit de compătimitor, subliniind trauma avortului. Numele meu a fost menţionat în acest articol, cum a fost şi în alte articole recent scrise, şi în câteva cărţi. M-am decis că este timpul să-mi relatez sincer povestea, străduindu-mă să îmi amintesc cât mai exact cele întâmplate atunci, sperând că voi încheia şi voi aduce pace acestei perioade a vieţii mele.

În Noiembrie 1973, la scurt timp după aniversarea a 16 ani, l-am cunoscut pe Steven Tyler la un concert în Portlan, Oregon. Ca să înţelegeţi ce poate duce o fată de 16 ani în culisele unui concert rock Aerosmith, şi în decurs de trei ani într-o relaţie cu Steve Tyler, aveţi nevoie de informaţii esenţiale din trecut.

Trauma din familie

Tatăl meu biologic a părăsit-o pe mama când eram copii mici. Era un derbedeu fermecător, împătimit de jocurile de noroc, care intra şi ieşea din vieţile noastre, lăsând valuri de datorii şi infidelitate. Când a aflat că era însărcinată cu mine, copilul mijlociu, mama fost îndemnată de mai mulţi membrii ai familiei să facă avort, care pe atunci era ilegal. Din fericire m-a născut şi peste ceva timp l-a născut şi pe frăţiorul meu şi a fost o mamă iubitoare. Când datoriile de pe urma jocurilor de noroc ale tăticului nostru au dus la cheltuirea totală a micului ei salariu de profesoară, a divorţat. Chiar şi după primul divorţ a fost o mamă bună, ducându-ne la biserică, citindu-ne dimineaţa înainte de a pleca la şcoală din Biblie, cântându-ne noaptea şi rugându-se împreună cu noi pentru tatăl nostru rătăcitor. Era blândă şi de încredere şi am ştiut mereu că pot să mă duc la ea pentru ajutor. Când mama s-a remăritat cu primul meu tată vitreg, care era alcoolic, lucrurile s-au înrăutăţit.

O traumă devastantă s-a abătut asupra familiei noastre în vara anului 1971, când aveam 13 ani. Fratele meu mai mic a fost omorât într-un accident de maşină în timp ce eram în drum spre casă, întorcându-ne dintr-o excursie cu bunicii noştri. Avea zece ani. Bunicul meu murit și el, bunica şi-a pierdut un picior şi sora mea a fost rănită. Accidentul de maşină şi traumatizarea familiei au declanşat un lanţ de evenimente care au dus la divorţul mamei mele de primul tată vitreg.

Tatăl meu vitreg la scurt timp a fost internat la un spital pentru bolnavi mintali, iar mama a avut o cădere emoţională. Eu şi cu sora mea am locuit pentru câteva luni la mătuşa şi unchiul nostru.

Când ne-am reîntors acasă după divorţul mamei lucrurile nu mai erau la fel. Mama părea rănită şi dezamăgită de viaţă. Fără a mai avea stabilitatea pe care o dau familia sau biserica, cu toţii ne-am luptat din greu să ne revenim după moartea fratelui. Mama mai lucra ca profesoară, dar locuia cu al doilea tată vitreg, deşi încă nu erau încă căsătoriţi. El este un om de care, cu trecerea timpului, m-am ataşat şi am ajuns să-l iubesc şi să-l respect, deşi în în anii 70, când locuia cu mama, era altfel decât este astăzi şi exista o antipatie reciprocă între noi.

Eu şi sora mea am rămas de capul nostru majoritatea timpului. Înainte fusesem crescută să merg la biserică, dar după accident nu ne-am mai dus niciodată. Am devenit amândouă rebele. Sora mea a plecat de acasă când a împlinit 16 ani, în călătorie cu rucsacul în jurul ţării, împreună cu prietenul ei. Aşa am ajuns la vârsta de 15 ani, cu sora plecată, şi simţindu-mă că stau în calea cuiva. Mi se părea că eram un obstacol în relaţia mamei mele cu acest nou bărbat.

Prieteniile mele s-au schimbat, din copii pe care îi ştiam de la biserică la cei care îşi petreceau timpul la Teen Center (Centrul Adolescenţilor). Unii dintre ei luau droguri şi beau.

Întâlnirea cu Steve Tyler

Cu câteva luni înainte să fac cunoştinţă cu Steven, când nu trecusem de 15 ani, m-am împrietenit cu o fată care avea acces la culisele petrecerilor şi concertelor. Ea avea 24 de ani şi deşi legătura noastră a fost de scurtă durată această legătură s-a dovedit a fi un schimbare majoră în cursul vieţii mele. Prietenia cu ea a fost una dintre cele mai periculoase din câte am avut.

M-a învăţat repede cum să mă îmbrac în aşa fel încât să nu trec neobservată şi să folosesc sexualitatea ca momeală pentru vedetele rock. Ţin şi acum minte când m-am îmbrăcat pentru concertul Aerosmith, cu intenţia de a mă duce în culise cu ea. Ascultasem piesa „Dream On” şi am văzut poza lui Steven pe coperta albumului. M-am dus la concert cu speranţa să îl întâlni pe Steven şi după concert ne-am întâlnit pentru prima dată. La vremea aceea, am crezut că el este cel mai bun lucru din viaţa mea. Povestea mea tristă, tinereţea şi flerul meu au atras interesul lui Steven.

Mama i-a dat drept de tutelă asupra mea lui Seven după ce m-am mutat la Boston. Îmi amintesc uimirea mea când mi-a spus că mama a semnat documentele şi încercarea mea de a mă obișnui cu acest lucru. Un sentiment de vulnerabilitate m-a cuprins ştiind că sunt sub tutela lui, dar că nu suntem căsătoriţi. Nu şi-a exprimat intenţiile de a avea o relaţie de lungă durată. A menţionat că a vrut să aibă tutela pentru ca eu să pot călători peste hotare împreună cu el când era în turnee. I-am spus că mama nu ar fi semnat documentele și l-am întrebat cum a convins-o. A răspuns: „I-am spus că am nevoie de tutelă ca să te înscriu la şcoală”. M-am simţit abandonată de mama la fel cum am fost abandonată de tata şi de tatăl vitreg. Steven era chiar singura mea speranţă la acel moment.

M-am pierdut într-o cultură rock and roll. În lumea lui Steven erau sex, droguri şi rock and roll, dar nu părea mai puţin haotică ca lumea pe care o lăsasem în urmă. Atunci încă nu ştiam, dar de  abia am scăpat cu viaţă din ea.

Sarcina

Când am început să locuim împreună luam anticoncepţionale. Nu este adevărat că sarcina mea cu Steven a fost neplanificată, așa cum s-a scris. După câteva luni împreună, Steven mi-a vorbit despre dorinţa lui de a avea un copil. El a crescut la ţară, în regiunea New Hampshire, şi câteodată se comporta ca un ţăran cu picioarele pe pământ. Voia o familie şi m-a întrebat dacă sunt dispusă să facem un copil. Am fost sensibilizată de sinceritatea lui şi am acceptat. Voiam copii şi am început să cred că trebuia să mă iubească cu adevărat din moment ce m-a luat sub tutelă şi mă întrebă dacă vreau să avem un copil împreună. Mi-a aruncat anticoncepţionalele de la balconul hotelului unde stăteam, departe în stradă.

Peste un an am rămas însărcinată. Nu mai rămăsesem niciodată însărcinată până atunci, contrar cu ceea ce a afirmat Steven. La început ambii eram bucuroşi de copil. Îmi amintesc când i-am spus „sunt însărcinată” şi după reacţia lui am crezut că este într-adevăr entuziasmat. M-a cerut în căsătorie peste câteva luni şi i-am răspuns „da”. M-a dus la New Hampshire să le spună părinţilor de copil şi de căsătorie. A întrebat-o pe bunica lui dacă poate să-mi dea mie verigheta ei. Părinţii lui nu se înțelegeau pe tema căsătoriei noastre. Mama lui îl sprijinea pe Steven în tot ce făcea şi îmi amintesc că îl iubea cu adevărat. Era o doamnă atât de bună la suflet şi cu un minunat simţ al umorului. Tatăl lui avea mari rezerve din cauza tinereţii şi imaturităţii mele.

Concurs video - “Fiecare viaţă contează”

| | | 0 comments


Organizaţiile Live Action, Students for Life of America şi The Protect Our Girls Coalition au iniţiat concursul video “Fiecare viaţă contează”. Organizatorii vor să ofere posibilitatea de a fi auziţi celor care doresc să vorbească despre viaţă. 

Videoclipul trebuie să aibă maxim 5 minute, să conţină mărturia cuiva care a supravieţuit avortului şi motivele pentru care fiecare fiinţă umană este preţioasă, importantă şi merită protecţie. În film poate fi vorba şi de o altă persoană pe care aţi cunoscut-o şi despre impactul pozitiv pe care l-a produs asupra celor din jur. 
Termenul limită pentru trimitere a filmuleţelor este 29 iunie 2012.
Mai multe detalii sunt disponibile aici.


Concursul de creație este parte a campaniei împotriva avortului bazat pe genul copilului, căruia în întreaga lume îi cad victime în special fetițele. Materialul video care urmează este o filmare realizată de Live Action într-o clinică de avorturi în care, deși avortul pe bază de sex este ilegal în statul pe teritoriul căruia se află clinica, personalul acceptă avortarea unei fetițe doar pentru că mama își dorește un băiat. În cadrul campaniei au fost realizate și alte filmări despre practicarea ilegală a avortului pe bază de sex în Statele Unite, pe care le puteți vedea la adresele de mai jos.







Prin cele ce se aud... Șerban Lupu

vineri, 22 iunie 2012

| | | 0 comments

La Mulţi Ani!

Unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi ai lui Enescu pe plan mondial, violonistul Şerban Lupu a împlinit pe 20 iunie 2012 vârsta de 60 de ani şi va suţine un recital aniversar la sediul ICR Londra, pe 29 iunie.

Şerban Lupu a absolvit cursurile Conservatorului din Bucureşti şi a continuat studiile la Londra la Guildhall School of Music cu Yfrah Neaman. În prezent, este profesor de vioară la Univeristatea din Illinois. Şerban Lupu a încântat publicul internaţional cu interpretări originale din Enescu. Alături de compozitorul Cornel Ţăranu, a prelucrat şi terminat celebrul „Capriciu Român“.

În ianuarie 2004, Preşedintele României i-a conferit titlul de Comandor al Ordinului Naţional „Meritul Cultural“ pentru activitatea muzicală şi culturală desfăşurată pe plan internaţional.

Citeşte aici un interviu cu artistul Şerban Lupu. 

Text preluat de pe site-ul ICR Londra.

Consilierea în criza de sarcină - Memoriu pentru susţinerea legii depus la Parlament de către 38 de ONG-uri

| | | 0 comments
Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.



Către:

Parlamentul României

Guvernul României (Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale)

Spre știință:

Colegiul Medicilor din România

Societatea Națională a Medicinei de Familie


București, 10 aprilie 2012


MEMORIU

referitor la

Propunerea legislativă privind înființarea, funcționarea ș
organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină


Vă transmitem următorul punct de vedere referitor la Propunerea legislativă privind înființarea, funcționarea și organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, aflată în dezbaterea Parlamentului României.

Apreciem că adoptarea și aplicarea corespunzătoare a acestui act normativ:

• Servește scopului propus, adică ocrotirea sănătății și a dreptului la integritatea fizică și psihică ale femeii aflate în criză de sarcină;

• Poate contribui la reducerea ratei avortului în România;

• Nu încalcă niciun tratat internațional la care România este parte.

Introducere 

Propunerea legislativă privind înființarea, funcționarea și organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină este o materializare a dreptului la informație, a dreptului la ocrotirea sănătății și a dreptului la integritatea fizică și psihică ale femeii aflate în criză de sarcină.


Propunerea legislativă ridică dreptul la informare al femeii la nivel de necesitate publică, sprijinind femeia aflată în criză de sarcină pentru a lua măsuri conştiente și informate. A susţine libertatea de acţiune, dar a nega sau înfiera cunoaşterea premergătoare este o contradicție în termeni întrucât necunoaşterea înseamnă îngrădirea dreptului de a alege.

Multe femei regretă graba și lipsa prezentării unei opțiuni, așa cum dovedește proiectul de informare publică „RUPE TĂCEREA” (www.rupetacerea.ro) inițiat de Asociația PRO VITA - filiala București.

Prezentăm în continuare principalele argumente care susţin necesitatea ridicării dreptului la informare al femeii în criză de sarcină la nivel de necesitate publică.

Consilierea în criza de sarcină - Memoriu depus la Parlament pentru susţinerea legii de către Asociaţia Medicilor Creştini din România

| | | 0 comments


Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.



Către

Parlamentul României

 Timişoara, 17.04.2012


Memoriu referitor la
Propunerea legislativă privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criză de sarcină


Vă transmitem punctul de vedere al Asociaţiei Medicilor Creştini din România referitor la Propunerea legislativă privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criză de sarcină, iniţiativa legislativă aflată în dezbaterea Parlamentului României.

Susţinem înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru femeile cu sarcină nedorită şi instituirea unei perioade de gândire înaintea unei decizii finale. Astfel femeia cu criză de sarcină va putea lua o decizie informată, cunoscând toate riscurile şi alternativele, fără sentimentul de urgenţă şi panică, sentiment care duce la decizii pripite, regretate ulterior.

Femeia gravidă, care solicită efectuarea unui avort la cerere, are dreptul la o informare corectă şi completă asupra procedurii avortului, riscurilor medicale, consecinţelor psiho-emoţionale şi sociale. Deşi informarea pacientei asupra riscurilor este o obligaţie etică a celor din sistemul medical, lipsa unui cadru legislativ determină, practic, privarea femeii gravide cu sarcina nedorită de informaţii corecte şi complete.

Înainte de a fi supusă procedurii de avort femeia gravidă cu sarcină nedorită trebuie să cunoască riscurile medicale şi complicaţiile intra şi post-operatorii imediate şi/sau tardive, cum ar fi:

· Complicaţii imediate: hemoragii cu anemie secundară severă, leziuni ale aparatului genital (perforaţie uterină, rupturi cervicale la adolescentele nulipare), leziuni ale organelor vecine, infecţii, unele complicaţii pot duce la decesul pacientei

· Complicaţii tardive: infertilitate prin incompetenţă cervico-istmică, sterilitate (posthisterectomie de necesitate urmare a perforaţiei uterine), boală inflamatorie pelvină, complicaţii şi în cazul sarcinilor ulterioare (avorturi spontane, sarcini extrauterine, naşteri premature)

· De asemenea, pacienta trebuie informată că avortul ar putea creşte riscul pentru cancer de sân şi/sau sau cancer de col uterin.

Femeia gravidă cu sarcina nedorită trebuie informată şi asupra consecinţelor psihice, a riscului de a dezvolta sindromul post-avort, cu sentimente de vinovăţie şi pierdere irecuperabilă, anxietate sau depresie.

Dezbaterea legii privind consilierea în criză de sarcină - 18 aprilie 2012

| | | 0 comments
Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.


“A trata sarcina ca pe o simplă aglomerare de celule este un atac la demnitatea persoanei umane. Indiferent pe ce poziţie ne situăm, pro-choice sau pro-life, trebuie să respectăm demnitatea persoanei umane, şi atunci trebuie să existe o responsabilitate în sexualitate, de aceea consider că această consiliere psihologică este necesară pentru ca responsabilitatea faţă de persoana umană să fie conştientizată pe deplin.


Sexualitatea umană nu este o simplă reproducere, sexualitatea umană, în fond, este corticalizată, nu are numai instinctul care funcţionează, are valori morale, are valori axiologice. Sexualitatea umană diferenţiază specia umană de alte specii şi asta impune responsabilitatea faţă de sexualitate, impune nişte reguli morale şi responsabilitatea faţă de sarcină.

Sarcina nu este o boală, motiv pentru care noi vedem acest proiect de lege nu neaparat ca un proiect care ar putea să determine o scădere a numărului de avorturi, ci ca un proiect care redă demnitatea fiinţei umane.

Avortul este un act medical fără valenţe terapeutice, acesta este un lucru foarte clar. Singurul moment în care avortul are valenţe terapeutice este atunci când viaţa mamei este pusă în pericol iminent.”

Vasile Astărăstoaie, Preşedintele Colegiului Medicilor din România


*

Oamenii lui Dumnezeu din Basarabia / Țiganca Zamfira, chip al pocăinței noastre

| | | 0 comments



De şase ani sunt preot voluntar la Penitenciarului nr. 16 Pruncu din Chişinău. Activitatea noastră de aici este un pic diferită faţă de cea din România, deoarece avem şi parohie – asta înseamnă că, pe lângă activităţile de parohie, mai desfăşurăm şi activităţi misionare, cum ar fi cea de la penitenciar. Din această cauză, eu nu pot să fiu permanent acolo, nici nu pot săvârşi Sfânta Liturghie duminica şi în sărbători, dar ajung săptămânal – de obicei, miercurea şi vinerea. Mă ajută voluntari veniţi chiar din rândul condamnaţilor, care îi ajută să se pregătească pe cei care vor să participe la slujbe, le dau cu o seară înainte să citească ori dintr-un Ceaslov, ori din ce avem noi la îndemână atunci în mica bibliotecă a bisericii.

Dar mai întâi trebuie spus că întâmplarea pe care vreau să o povestesc s-a petrecut în toamna anului 2008.

Instituţia noastră este unicul penitenciar spital unde sunt internaţi atât bărbaţi, cât şi femei. Şi, într-o celulă de femei din secţia Chirurgie, a fost şi o ţigancă – Zamfira. Când unul din voluntari a venit cu o seară înainte să întrebe cine va veni la slujbă, Zamfira i-a spus: „N-am nevoie de carte, dar vreau să vin mâine la biserică”. Era o ţigancă în jur de 36 de ani – o ţigancă frumoasă, care era şi uşuratică, din câte  am înţeles. De la 16 ani era condamnată pentru ucidere: îşi omorâse copilul, şi mai făcuse şi multe altele. Aşadar, a doua zi, Zamfira a venit la biserică.

În acea zi am citit Canonul de Pocăinţă, Paraclisul Maicii Domnului şi Rugăciunile de mărturisire. Dânsa însă îşi bătea joc de rugăciune în spatele paraclisului: răspundea la „Amin” şi făcea tot felul de gesturi neplăcute. Bineînţeles că m-a deranjat şi pe mine, şi pe ceilalţi condamnaţi care se aflau atunci la slujbă – în jur de 30-35 de persoane, bărbaţi şi femei. Totuşi, nimeni nu îndrăznea s-o pună la punct, pentru că avea o anumită autoritate în lumea interlopă. Chiar dacă avea numai 36 de ani, la penitenciar sunt foarte bine clasificate gradele acestea de ierarhie unul faţă de celălalt şi sunt foarte bine respectate. Ea se dădea în spectacol, îi amuza pe toţi – şi, pentru unii, asta era plăcut. I-am dat pace, i-am zis o dată: „Cum te numeşti?” Mi-a răspuns: „Zamfira”. „Zamfira”, îi zic, „hai de te  linişteşte”. Ea îmi zice: „Foarte bine!” – dar se purta în continuare la fel ca până atunci. 


După ce s-a încheiat slujba, i-am spovedit pe toţi. Unei femei, colegă de celulă cu Zamfira, i-am spus: „Nu te pot împărtăşi acuma, dar peste două săptămâni să vii pregătită, să faci următorul canon şi după aceea te împărtăşeşti”… Numai Zamfira rămăsese nespovedită. Atunci am întrebat-o: „Tu te spovedeşti?”„Nu, nu mă spovedesc – că dacă mă spovedesc, Părinte, ţi se topeşte părul din nas!” Vorbea în jargonul lor banditesc. Şi-atunci o întreb: „Şi de ce-ai venit la biserică, dacă nu te spovedeşti, nu te rogi, nu asculţi slujba? La ce-ai venit – să te plimbi?” „Nu, am venit să văd cât de frumos eşti!” Răspundea destul de brutal. Şi-mi zic: „Fie voia Domnului!”

Peste două săptămâni, îl rog pe unul din voluntari să meargă la femeia căreia îi dădusem canonul, care era colegă de celulă cu Zamfira, să-i aducă aminte că se va împărtăşi şi să se pregătească. Merge de cu seară şi-i spune: „Părintele vă roagă să vă citiţi rugăciunile înainte de Sfânta Împărtăşanie”. Şi i-a dat un Ceaslov. Imediat, sare şi Zamfira: „Merg şi eu la biserică!” Acesta îi spune: „Tu ai fost o dată şi ai deranjat, nu te mai putem lua a doua oară”. „Hai, te rog, vreau să merg! Şi dă-mi şi-o carte să citesc!” Aşa că i-a dat Psaltirea. A citit din Psaltire – nu ştiu ce-a citit, cât a citit, că a doua zi, când a venit la sfânta biserică, una dintre colegele ei de celulă mi-a zis: „Părinte, fii atent că Zamfira şi-a ieşit din minţi!” Zic: „Cum aşa?” Zice: „Toată noaptea a plâns. A citit şi-a plâns. Nu ştiu ce-a citit, dar a plâns foarte mult”. Zic: „Să vedem...” După ce i-am spovedit pe toţi, mă îndrept către Zamfira. Stătea îngenuncheată într-un colţ – se vedea că era plânsă; nici un cuvânt nu scosese, absolut nimic. Şi o întreb: „Zamfira, te spovedeşti?” „Da, mă spovedesc, Părinte – dar nu mă spovedesc aşa, ca toată lumea, eu în alt fel vreau să mă spovedesc”. Îi zic: „Spune-mi cum vrei”. „Uite, eu vreau să mă spovedesc cu voce tare şi cu faţa către toţi”. Şi, cum eram eu (spovedeam lângă altar, în faţa icoanei Mântuitorului), s-a întors cu spatele către altar şi cu faţa spre toţi condamnaţii, şi-a început să se spovedească public.

S-a spovedit vreo 45 de minute. La fiecare păcat plângea şi făcea câte o închinăciune, şi zicea: „Rog să fiu iertată...” La multele şi grelele păcate îmi era şi milă de ea, şi totodată îmi doream foarte mult s-o ajut. Şi, la urmă, îmi zic: „Ce să fac, s-o împărtăşesc?” După canoanele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, trebuia să o opresc vreo 300 de ani de la împărtăşanie, la ce păcate avea! Doar atât am aflat, că a fost botezată de mic copil de bunica ei, dar niciodată nu s-a împărtăşit, ceea ce însemna că pentru prima oară trebuia să fie împărtăşită – mai mult de atât, dimineaţa trăsese două fumuri de ţigară.

De mâncat nu mâncase nimic. Atunci m-am gândit ce-ar face Hristos, văzând aşa o spovedanie… Şi aşa m-am hotărât să o împărtăşesc, să-i dau Sfintele Taine, rugându-mă: „Doamne, dacă o împărtăşesc cu nevrednicie, dă-mi mie păcatul, să-l duc eu”. Şi am împărtăşit-o. După ce am împărtăşit-o, dânsa radia de bucurie. Era foarte bucuroasă, cânta „Aliluia”, era într-o stare rar întâlnită chiar şi printre creştinii ce trăiesc în libertate.

Seara, mă sună unul din ofiţerii de serviciu: „Părinte, uite că a murit Zamfira!” „Cum, a murit Zamfira?!” „A murit”. La ora 9 ajung la penitenciar şi o întreb pe doamna care se împărtăşise cu ea, în ziua aceea, ce s-a întâmplat. Zice: „Părinte, era foarte bucuroasă că s-a împărtăşit. Tot timpul Îl lăuda pe Dumnezeu, se ruga la Dumnezeu, îmi vorbea despre Dumnezeu, despre pocăinţă şi despre credinţă, despre dragoste, îşi plângea păcatele sale – şi ajunge aşa, pe la vreo 8 seara, şi zice: «Eu mă simt rău, nu mă simt bine, am ceva, o boală». Şi a mers la baie, s-a spălat bine, s-a îmbrăcat în hainele cele mai curate şi zice: «Eu am să mor acum – daţi-mi o lumânare, ceva». I-au adus din biserică o lumânare, iar ea s-a întors cu faţa spre perete, şi aşa a murit!”

A doua zi a fost un consiliu în închisoare, pentru că medicii nu-şi puteau explica faptul. Ea trebuia să fie operată de hernie, o boală care nu urgentează moartea. Şi uitaţi-vă că medicii nu au găsit nici o explicaţie! Eu mi-am zis că Dumnezeu pe fiecare îl aşteaptă să se întoarcă şi, când vede că e mai aproape de El, atunci îl ia, ca să-l ia curat şi să-l pună lângă El. Sunt sigur că Dumnezeu a mântuit-o.

Preot Viorel Cojocaru, Chişinău
Sursă text: Familia Ortodoxă, nr. 39, aprilie 2012