Se afișează postările cu eticheta Asociația Darul Vieții (Timișoara). Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Asociația Darul Vieții (Timișoara). Afișați toate postările

„Aspiră!” - primul manual românesc de educație sexuală creștină

luni, 3 iunie 2013

| | | 0 comments


Timișoara, mai 2013 - A apărut ediția în limba română a ghidului-manual „Aspiră. Traiește-ți viața! Fii liber!”, primul manual de educație sexuală din perspectivă creștină publicat în România.

Lucrarea, editată prin efortul Asociației „Darul Vieții” (Timișoara), este o resursă valoroasă, indispensabilă pentru educatorii și formatorii creștini în vederea „educației pentru castitate” - o replică demnă la „educația sexuală” modernă, bazată pe aspectele exclusiv „mecanice” ale contracepției și actului sexual.

Ideea acestui manual scris de autorul și oratorul american Scott Phelps a pornit de la premisa, verificată deja în SUA și alte țări, că este important ca elevilor să li se ofere mesaje clare despre consecințele negative ale relațiilor sexuale la vârste mici și să li se vorbească despre beneficiile abstinenței (castitații). Intimitatea sexuală nu trebuie văzută ca o gratificare personală, ci ca o exprimare a dragostei și angajamentului adulților într-o relație de durată, prin căsătorie. Așezarea relațiilor sexuale în acest cadru îi va incuraja pe adolescenți să se abțină și să reziste presiunii conformiste a colegilor.

Manualul „Aspiră!” nu este unul religios, argumentația fiind intemeiată pe argumente psihologice, de sănatate, educaționale, relaționale, sociale și de comunicare, folosind metoda inductiv-obiectivă, adică elevii analizează ei înșiși avantajele abstinenței, dar și pierderile în urma activității sexuale premaritale.

După cum adolescenților nu le plac concluziile gata confecționate de către educatori, vrând să le descopere ei inșiși, ei sunt invitați să analizeze implicațiile și consecințele stilului de viață „cast” respectiv cele implicate de viața sexuală pre-maritală, pe marginea unor cazuri/situații concrete de viață. După principiul „Spune-mi, uit; arată-mi, îmi amintesc; implică-mă, înțeleg”, adolescenții au la dispoziție metode didactice diverse, precum povestirea, brainstorming-ul, interviul, activitățile kinestezice, discuția, jocurile de rol, satira, căsuța de întrebări, mima ș.a.

Capitolele au obiective specifice, precum:
1. A trăi viata cu un scop. Întelegerea importantei de a avea un plan/un scop în viață. Cum îl putem menține, cum îl putem pierde?
2. A fi ferm. Învață și practică rezistența față de presiunile negative din jur.
3. Gândește mai departe. Învață să gandești în perspectivă și să evaluezi consecințele unei vieți sexuale premature. Incidența bolilor venerice.
4. Protejează-ți mintea. Cum să te protejezi față de influențele/manipularile mass media.
5. Puterea auto-controlului. Avantajele auto-controlului. Libertatea de a decide care le sunt instrumentele ce le vor modela viața.
6. Fundamente pentru căsătorie. Recunoașterea elementelor sănătoase și a celor distructive pentru o căsătorie.
7. A începe din nou. Importanța de a ne debarasa de greșelile din trecut, pentru a ne concentra la un nou început.
8. Imaginea de ansamblu. Legatura dintre abstinență, realizările școlare/academice și oportunitățile de viitor. Recompensele abstinentei.

„Aspiră” a fost folosit cu succes în învățămantul din SUA, contribuind la reducerea ratelor de sarcini și avorturi adolescentine - totul fiind documentat statistic dintr-o serie de resurse.

Manualul „Aspiră” apare la scurt timp după ce, în contextul discuțiilor despre introducerea unor ore obligatorii de „educație sexuală”, peste 70 de organizații non-guvernamentale creștine au trimis Ministerului Educației un memoriu în care solicită „oficializarea” programelor de educație pentru viață intimă bazate pe principiile moral-creștine. Aceste programe, la baza cărora stau manuale și ghiduri precum „Aspiră”, tratează tema sexualitații în contextul unei concepții integratoare asupra persoanei umane, vazută ca un complex trup-suflet unitar, ca garanție a împlinirii individului și a prosperității societații.

Prin contrast, apreciază organizațiile petiționare, liberalizarea fără limite a sexualitații este corelată negativ cu problemele sociale, iar programele și orele de „educație sexuală” comprehensivă și explicită, care nu așază intimitatea într-un context moral clar și se concentrează în special pe oferirea de contracepție vor duce, inevitabil, la încurajarea relațiilor sexuale precoce.

Tinerii din ziua de azi tânjesc după o imagine a unei relații autentice. „Aspiră” le oferă informațiile de care au cea mai mare nevoie în deciziile lor cu privire la relații și la viața intimă, cu viziunea că taina căsătoriei completează imaginea iubirii, angajamentului și sexualității autentice.

Părinții îl pot darui diriginților și profesorilor de religie ai copiilor lor. Un minunat cadou de sfarșit de an școlar!

Pentru alte detalii despre manual și pentru comenzi, contactați:
•        Asociația Darul Vieții
•        Timisoara, Str. Ghe. Doja Nr.25A
•        Tel. 0356-445040, e-mail: darulvietii@yahoo.com
•        www.darulvietii.ro

Consilierea în criza de sarcină - Memoriu pentru susţinerea legii depus la Parlament de către 38 de ONG-uri

vineri, 22 iunie 2012

| | | 0 comments
Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.
Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.



Către:

Parlamentul României

Guvernul României (Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale)

Spre știință:

Colegiul Medicilor din România

Societatea Națională a Medicinei de Familie


București, 10 aprilie 2012


MEMORIU

referitor la

Propunerea legislativă privind înființarea, funcționarea ș
organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină


Vă transmitem următorul punct de vedere referitor la Propunerea legislativă privind înființarea, funcționarea și organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină, aflată în dezbaterea Parlamentului României.

Apreciem că adoptarea și aplicarea corespunzătoare a acestui act normativ:

• Servește scopului propus, adică ocrotirea sănătății și a dreptului la integritatea fizică și psihică ale femeii aflate în criză de sarcină;

• Poate contribui la reducerea ratei avortului în România;

• Nu încalcă niciun tratat internațional la care România este parte.

Introducere 

Propunerea legislativă privind înființarea, funcționarea și organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină este o materializare a dreptului la informație, a dreptului la ocrotirea sănătății și a dreptului la integritatea fizică și psihică ale femeii aflate în criză de sarcină.


Propunerea legislativă ridică dreptul la informare al femeii la nivel de necesitate publică, sprijinind femeia aflată în criză de sarcină pentru a lua măsuri conştiente și informate. A susţine libertatea de acţiune, dar a nega sau înfiera cunoaşterea premergătoare este o contradicție în termeni întrucât necunoaşterea înseamnă îngrădirea dreptului de a alege.

Multe femei regretă graba și lipsa prezentării unei opțiuni, așa cum dovedește proiectul de informare publică „RUPE TĂCEREA” (www.rupetacerea.ro) inițiat de Asociația PRO VITA - filiala București.

Prezentăm în continuare principalele argumente care susţin necesitatea ridicării dreptului la informare al femeii în criză de sarcină la nivel de necesitate publică.