Solicităm respingerea Raportului Estrela în Parlamentul European

 

Partidul Noua Republică, în acord cu Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) din Parlamentul European, își reiterează dezacordul față de Raportul inițiat de europarlamentarul socialist Edite Estrela, privind Sănătatea Sexuală și Reproductivă și drepturile aferente, ce a fost adoptat pe 26 noiembrie 2013, la Strasbourg, după ce fusese retrimis Comisiei la sesiunea parlamentară din 22 octombrie 2013. Acum, Raportul Estrela, modificat, urmează să fie supus la vot în plenul Parlamentului European pe 10 decembrie a.c. 

 Această rezoluție, neobligatorie din punct de vedere juridic, încalcă Tratatul UE și nu poate fi folosită pentru a introduce dreptul la avort sau împotriva punerii în aplicare depline a inițiativei cetățenești europene One of Us, ECI(2012)000005, inițiativă pe care partidul nostru o susține. Niciun tratat internațional obligatoriu din punct de vedere juridic, nici Convenția europeană a drepturilor omului, nici dreptul cutumiar internațional nu pot fi invocate pentru a stabili sau recunoaște un astfel de drept. 

Noua Republică consideră că Raportul Estrela a rămas și rămâne inacceptabil din cel puțin trei motive. 

1. Promovează avortul fără restricție. Toate instituțiile, organismele și agențiile UE trebuie să rămână neutre în ceea ce privește problema avortului, întrucât aceasta este o problemă ce cade sub incidența legislației din statele membre. Curtea de Justiție a Uniunii Europene confirmă (C-34/10) că orice ovul uman fecundat reprezintă un embrion uman care trebuie protejat. Declarația ONU privind drepturile copilului prevede că copilul are dreptul la protecție juridică înainte și după naștere. Uniunea Europeană nu ar trebui să sprijine nicio autoritate sau organizație care promovează, sprijină sau participă la gestionarea oricărei acțiuni care implică avortul. 

2. Contestă dreptul fundamental la obiecția pe motive de conștiință al profesioniștilor din sistemele de sănătate. În România obiecția de conștiință este protejată de Constituție și de Codul deontologic al medicului. Nicio persoană, spital sau instituție nu poate face obiectul presiunilor, nu poate fi considerată responsabilă sau discriminată în vreun fel pentru că refuză să efectueze, să accepte efectuarea în incinta sa sau să asiste la practici care ar putea provoca moartea unui embrion uman. 

3. Totodată, acest raport neagă dreptul statelor naționale, implicit al României, de a decide ce politică adoptă în chestiunea avortului și a practicii medicale în general, ținând cont de faptul că acesta este un drept exclusiv al statelor membre ale UE, implicit al țării noastre, iar cei care votează în favoarea acestui raport votează împotriva interesului naţional. 

Noua Republică va monitoriza activ procesul de vot din Parlamentul European și va publica lista europarlamentarilor români care votează împotriva interesului național al României.

 

Sursă: Noua Republică

Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie (4)

Adriana: „Spre ruşinea noastră din când în când ne lăsăm ameţiţi de acest păcat al desfrânării."

L-am cunoscut pe actualul meu soţ acum cinci ani jumătate. Eram amândoi studenţi şi ne-am plăcut foarte mult de la început. La început timizi, întâlnirile se rezumau la câteva plimbări prin parc şi sărutări inocente. Aveam amândoi 21 de ani și pe vremea aceea... gândeam că e ruşinos pentru mine ca fata că nu mi-am început viaţa sexuală. Cine mă credea dacă spuneam asta? Aşa, am început să îmi doresc din ce în ce mai mult să nu mă las mai prejos decât celelalte fete. După un an şi ceva de relaţie, la presiunile mele, am intrat şi eu „în rând cu lumea”. Am făcut şi eu ce făceau şi celelalte fete!

Relaţia a decurs cu bine de-al lungul anilor, ne înţelegeam bine şi spre ruşinea noastră din când în când ne lăsăm ameţiţi de acest păcat al desfrânării. Am început să nu ne mai mulţumim cu experienţele de la început şi să încercăm tot felul de lucruri noi pe care le auzeam şi noi, le vedeam prin filme. Eram ca nişte marionete amândoi care habar nu au în ce se bagă. Trăgeam cu urechea la unul şi la altul şi peste tot auzeam că e normal, şi că multă lume se „iubeşte” aşa! Dar cât de mult ne amăgeam şi ne înşelam, nu am înţeles decât mai târziu!

Anul trecut am început să mă simt rău: ameţeli, nervozitate, insomnia, stres! Şi toate astea fără o cauză exactă! Nu vă pot spune dragii mei prin ce am trecut şi la câţi medici am fost şi cum toţi mă tratau în zadar cu vitamine!

Până într-o zi când am ajuns la un mare preot de la noi din oraş unde m-am spovedit şi care m-a povăţuit ce să fac mai departe! Mi-a zis să nu mă mai duc la nici un medic ci să îmi tratez sufletul că e foarte bolnav! M-a întrebat dacă am pe cineva şi în ce relaţii suntem. I-am povestit tot şi mi-a zis că trebuie neapărat să ne oprim din ceea ce facem şi dacă suntem împreună de atâţia ani de ce nu ne căsătorim? M-a rugat să îl aduc şi pe iubitul meu să îl cunoască, am stat de vorbă şi ne-a zis: „Cununaţi-vă copii la biserică!” Ne-am mai gândit noi la nunta dar nu aşa de repede!

Am stabilit-o până la urmă în octombrie anul acesta! În tot timpul ne-am propus să îndeplinim ce ne-a zis preotul şi să nu mai cădem în acest păcat! Sincer vă zic, actualul meu soţ nu prea a fost încântat de idee dar mi-a zis că dacă eu cred că e mai bine aşa.. el îmi respecta decizia! Şi aşa am făcut! Nu ne-a fost uşor, au existat ispite şi momente mai dificile dar în mintea mea era doar gândul acesta: Să nu mai facem asta până la căsătorie! Şi aşa am ajuns să îl învăţ şi pe el să să controleze şi ne gândeam amândoi la momentul în care vom fi soţ şi soţie şi vom avea binecuvântarea lui Dumnezeu! Şi am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai bine de un an să învingem această păcat!

Acum suntem căsătoriţi... de o lună de zile şi ne dorim foarte mult copii! Scriind rândurile astea simt o bucurie imensă, şi îmi aduc aminte cu drag de acea perioadă în care am simţit linişte şi pace în sufletul meu! Relaţia de iubire dintre doi tineri nu trebuie să implice şi relaţii sexuale ca să fie o relaţie completă, ci trebuie să îl aducem pe Dumnezeu în mijlocul ei; să fie o relaţie de prietenie sinceră şi o iubire nepervertită de instincte pătimaşe!

Domne ajuta şi multă sănătate!

(Adriana, 26 de ani, Cluj-Napoca)

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.

Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.

 

Consilierea în criza de sarcină ajută femeia, copilul și familia / 5 / Lumina lumii – povestea lui Steven Tyler şi Julia Holcomb

Julia Holcomb

Notă introductivă: Pe 4 mai 2011, National Review Online a publicat articolul meu intitulat „Traumă post-avort – Doamne, ce am făcut?” bazat pe experienţa avortului din tinerețea lui Steven Tyler solistul trupei Aerosmith şi membrul juriului emisiunii American Idol . La puţin timp după aceasta am fost contactat de Julia Holcomb. Julia este mama fiului avortat al lui Steve Tyler despre care am vorbit în articolul meu.

Julia şi soţul ei şi-au exprimat dorinţa să-mi încredinţeze mai multe detalii despre relaţia Juliei cu Steven Tyler, avortul şi viaţa ei de după avort. Julia a citit timp de mai mulţi ani amintirile şi reconstruirea evenimentelor făcute de Steve Tyler din anii relaţiei lor şi cel  mai recente prezentate în autobiografia lui, „Does the Noise in My Head Bother You?” (Te deranjează zgomotul din capul meu?). Julia vrea ca după atâţia ani să aibă şansa să prezinte evenimentele în versiunea ei.

Dar, în cele din urmă, motivul pentru care Julia îşi împărtăşeşte acum povestea este inspiraţia, vindecarea şi credinţa care sunt reflectate în viața ei. Julia crede că articolul meu publicat pe NRO şi faima lui Steve Tyler din acest moment oferă o ocazie providenţială pentru a prezenta povestea ei.

Kevin Burke, LSW

Celebra fotografie alb-negru a Juliei Holcomb şi Steve Tyler

Povestea Juliei

Numele meu de fată este Julia Holcomb şi scriu ca răspuns la articolul lui Kevin Burke „Traumă post-avort” din National Review. Mi s-a părut că articolul scris de el despre Steven Tyler este deosebit de compătimitor, subliniind trauma avortului. Numele meu a fost menţionat în acest articol, cum a fost şi în alte articole recent scrise, şi în câteva cărţi. M-am decis că este timpul să-mi relatez sincer povestea, străduindu-mă să îmi amintesc cât mai exact cele întâmplate atunci, sperând că voi încheia şi voi aduce pace acestei perioade a vieţii mele.

În Noiembrie 1973, la scurt timp după aniversarea a 16 ani, l-am cunoscut pe Steven Tyler la un concert în Portlan, Oregon. Ca să înţelegeţi ce poate duce o fată de 16 ani în culisele unui concert rock Aerosmith, şi în decurs de trei ani într-o relaţie cu Steve Tyler, aveţi nevoie de informaţii esenţiale din trecut.

Trauma din familie

Tatăl meu biologic a părăsit-o pe mama când eram copii mici. Era un derbedeu fermecător, împătimit de jocurile de noroc, care intra şi ieşea din vieţile noastre, lăsând valuri de datorii şi infidelitate. Când a aflat că era însărcinată cu mine, copilul mijlociu, mama fost îndemnată de mai mulţi membrii ai familiei să facă avort, care pe atunci era ilegal. Din fericire m-a născut şi peste ceva timp l-a născut şi pe frăţiorul meu şi a fost o mamă iubitoare. Când datoriile de pe urma jocurilor de noroc ale tăticului nostru au dus la cheltuirea totală a micului ei salariu de profesoară, a divorţat. Chiar şi după primul divorţ a fost o mamă bună, ducându-ne la biserică, citindu-ne dimineaţa înainte de a pleca la şcoală din Biblie, cântându-ne noaptea şi rugându-se împreună cu noi pentru tatăl nostru rătăcitor. Era blândă şi de încredere şi am ştiut mereu că pot să mă duc la ea pentru ajutor. Când mama s-a remăritat cu primul meu tată vitreg, care era alcoolic, lucrurile s-au înrăutăţit.

O traumă devastantă s-a abătut asupra familiei noastre în vara anului 1971, când aveam 13 ani. Fratele meu mai mic a fost omorât într-un accident de maşină în timp ce eram în drum spre casă, întorcându-ne dintr-o excursie cu bunicii noştri. Avea zece ani. Bunicul meu murit și el, bunica şi-a pierdut un picior şi sora mea a fost rănită. Accidentul de maşină şi traumatizarea familiei au declanşat un lanţ de evenimente care au dus la divorţul mamei mele de primul tată vitreg.

Tatăl meu vitreg la scurt timp a fost internat la un spital pentru bolnavi mintali, iar mama a avut o cădere emoţională. Eu şi cu sora mea am locuit pentru câteva luni la mătuşa şi unchiul nostru.

Când ne-am reîntors acasă după divorţul mamei lucrurile nu mai erau la fel. Mama părea rănită şi dezamăgită de viaţă. Fără a mai avea stabilitatea pe care o dau familia sau biserica, cu toţii ne-am luptat din greu să ne revenim după moartea fratelui. Mama mai lucra ca profesoară, dar locuia cu al doilea tată vitreg, deşi încă nu erau încă căsătoriţi. El este un om de care, cu trecerea timpului, m-am ataşat şi am ajuns să-l iubesc şi să-l respect, deşi în în anii ‘70, când locuia cu mama, era altfel decât este astăzi şi exista o antipatie reciprocă între noi.

Eu şi sora mea am rămas de capul nostru majoritatea timpului. Înainte fusesem crescută să merg la biserică, dar după accident nu ne-am mai dus niciodată. Am devenit amândouă rebele. Sora mea a plecat de acasă când a împlinit 16 ani, în călătorie cu rucsacul în jurul ţării, împreună cu prietenul ei. Aşa am ajuns la vârsta de 15 ani, cu sora plecată, şi simţindu-mă că stau în calea cuiva. Mi se părea că eram un obstacol în relaţia mamei mele cu acest nou bărbat.

Prieteniile mele s-au schimbat, din copii pe care îi ştiam de la biserică la cei care îşi petreceau timpul la Teen Center (Centrul Adolescenţilor). Unii dintre ei luau droguri şi beau.

Întâlnirea cu Steve Tyler

Cu câteva luni înainte să fac cunoştinţă cu Steven, când nu trecusem de 15 ani, m-am împrietenit cu o fată care avea acces la culisele petrecerilor şi concertelor. Ea avea 24 de ani şi deşi legătura noastră a fost de scurtă durată această legătură s-a dovedit a fi un schimbare majoră în cursul vieţii mele. Prietenia cu ea a fost una dintre cele mai periculoase din câte am avut.

M-a învăţat repede cum să mă îmbrac în aşa fel încât să nu trec neobservată şi să folosesc sexualitatea ca momeală pentru vedetele rock. Ţin şi acum minte când m-am îmbrăcat pentru concertul Aerosmith, cu intenţia de a mă duce în culise cu ea. Ascultasem piesa „Dream On” şi am văzut poza lui Steven pe coperta albumului. M-am dus la concert cu speranţa să îl întâlni pe Steven şi după concert ne-am întâlnit pentru prima dată. La vremea aceea, am crezut că el este cel mai bun lucru din viaţa mea. Povestea mea tristă, tinereţea şi flerul meu au atras interesul lui Steven.

Mama i-a dat drept de tutelă asupra mea lui Seven după ce m-am mutat la Boston. Îmi amintesc uimirea mea când mi-a spus că mama a semnat documentele şi încercarea mea de a mă obișnui cu acest lucru. Un sentiment de vulnerabilitate m-a cuprins ştiind că sunt sub tutela lui, dar că nu suntem căsătoriţi. Nu şi-a exprimat intenţiile de a avea o relaţie de lungă durată. A menţionat că a vrut să aibă tutela pentru ca eu să pot călători peste hotare împreună cu el când era în turnee. I-am spus că mama nu ar fi semnat documentele și l-am întrebat cum a convins-o. A răspuns: „I-am spus că am nevoie de tutelă ca să te înscriu la şcoală”. M-am simţit abandonată de mama la fel cum am fost abandonată de tata şi de tatăl vitreg. Steven era chiar singura mea speranţă la acel moment.

M-am pierdut într-o cultură rock and roll. În lumea lui Steven erau sex, droguri şi rock and roll, dar nu părea mai puţin haotică ca lumea pe care o lăsasem în urmă. Atunci încă nu ştiam, dar de  abia am scăpat cu viaţă din ea.

Sarcina

Când am început să locuim împreună luam anticoncepţionale. Nu este adevărat că sarcina mea cu Steven a fost neplanificată, așa cum s-a scris. După câteva luni împreună, Steven mi-a vorbit despre dorinţa lui de a avea un copil. El a crescut la ţară, în regiunea New Hampshire, şi câteodată se comporta ca un ţăran cu picioarele pe pământ. Voia o familie şi m-a întrebat dacă sunt dispusă să facem un copil. Am fost sensibilizată de sinceritatea lui şi am acceptat. Voiam copii şi am început să cred că trebuia să mă iubească cu adevărat din moment ce m-a luat sub tutelă şi mă întrebă dacă vreau să avem un copil împreună. Mi-a aruncat anticoncepţionalele de la balconul hotelului unde stăteam, departe în stradă.

Peste un an am rămas însărcinată. Nu mai rămăsesem niciodată însărcinată până atunci, contrar cu ceea ce a afirmat Steven. La început ambii eram bucuroşi de copil. Îmi amintesc când i-am spus „sunt însărcinată” şi după reacţia lui am crezut că este într-adevăr entuziasmat. M-a cerut în căsătorie peste câteva luni şi i-am răspuns „da”. M-a dus la New Hampshire să le spună părinţilor de copil şi de căsătorie. A întrebat-o pe bunica lui dacă poate să-mi dea mie verigheta ei. Părinţii lui nu se înțelegeau pe tema căsătoriei noastre. Mama lui îl sprijinea pe Steven în tot ce făcea şi îmi amintesc că îl iubea cu adevărat. Era o doamnă atât de bună la suflet şi cu un minunat simţ al umorului. Tatăl lui avea mari rezerve din cauza tinereţii şi imaturităţii mele.

Consilierea în criza de sarcină ajută femeia, copilul și familia / 3 / O femeie însărcinată este hărțuită de colegi să-și avorteze copilul

Unele crize de sarcină apar chiar dacă în familie totul merge bine. De exemplu la serviciu. Mentalitatea avorționistă a societății contemporane se manifestă la serviciu prin presiunea pe care tinerele femei o resimt când este vorba despre nașterea de copii. Există locuri de muncă unde se pune clar condiția înainte de angajare că angajata nu are voie să rămână însărcinată. Există șefi, colegi, colege care îndeamnă femeile să se dedice carierei cel puțin până la 30 de ani și apoi, beneficiind de stabilitate financiară, să aibă un copil. Dar ce se întâmplă dacă, în ciuda sfaturilor, tânăra angajată rămâne însărcinată? 

Femeia din cazul de mai jos a avut nevoie să apeleze la consiliere pentru a depăși criza declanșată de colegele de serviciu atunci când ea a rămas însărcinată. 

Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia! Citiți aici textul proiectului.

O femeie însărcinată este hărțuită de colegi să-și avorteze copilul 

Ben Johnson

Presiunea asupra femeilor ca să avorteze nu se limitează la agresori sexuali, soţi care manipulează ori familii furioase. O tânără angajată se plânge că la serviciu colegii pun presiune pe ea să avorteze copilul cu care este însărcinată, copil pe care și-l dorește. Aceasta pentru că, spun ei, îi va afecta cariera.

În secțiunea “Dear Prudence” a săptămânalului american Slate, unde apar sfaturile lui Emily Yoffe, a fost postat clipul intitulat “Avocaţii avortului la locul de muncă”, în care editorialista îi răspunde unei doamnei care se confruntă cu această problemă. 

Este vorba despre o femeie care se apropie de 30 de ani, care i-a scris că a rămas însărcinată pe neaşteptate, cu câţiva ani înainte de planificarea pe care o făcuseră ea și soțul ei. Dar familia este bucuroasă de copilul care se va naște. Această bucurie nu este împărtășită și de colegele de birou.

“Când două colege de la serviciu au auzit despre situaţia mea, s-au supărat foarte tare spunând că această sarcină îmi va întrerupe cariera “, a scris ea. “Mi-au trimis articole despre mame care au stat acasă cu copiii și regretă aceasta și link-uri către saituri care prezintă opţiuni pentru avort.” Ele au mers atât de departe încât au înscris-o într-un grup de sprijin pentru avort.

Editorialista a început prin a-și exprima mirare pentru faptul că aceste colege “se confundă pe ele însele cu oficialii chinezi care în prezent au puterea să oblige femeile să facă avorturi”.

Sfatul ei? Spuneți-le acestor avocate insistente ale avortului să vă lase în pace, căci altfel veți lua măsuri.

Dacă ele mai spun un singur cuvânt despre avort sau că dacă veți avea copii vă veți distruge cariera, trebuie să aveţi o discuţie foarte dură cu ele. Spuneți-le: “Poate că nu am fost clară, dar eu sunt încântată să devin mamă şi nu vreau să aud nici un cuvânt negativ despre sarcina mea”. Și dacă mai auziți un singur cuvânt negativ, luați e-mail-urile lor și mergeți la director. Spuneți că nu vă face nici o plăcere să vă dați demisia în felul acesta, dar nici o altă femeie însărcinată nu trebuie să treacă prin hărţuirea de care aveţi parte dumneavoastră.

Acest articol nu este menit să promoveze sfaturile lui Emily Yoffe, pe care le-aş evita în majoritatea cazurilor. Dar comentariile sale evidenţiază un realitate importantă şi de multe ori nerecunoscută, și anume cvasi-identitatea între “dreptul de a alege” și alegerea avortului. 

Emily Yoffe nu este creştină şi nu este pro-viaţă. De fapt, ea se definește ca “un susținător înfocat al dreptului la avort” (deşi tot ea spune că “ în mod inevitabil avortul este o alegere tristă şi dureroasă”). Fostă colaboratoare la revista liberală The New Republic, Yoffe a combătut discursul pentru-viaţă în diverse articole anterioare. Dar cel puţin are onestitatea intelectuală să afirme că uneori “dreptul de a alege” al unei femei poate să însemne și că aceasta alege să nască copil şi nu să facă avort. Ceea ce nu este puțin pentru atitudinea susținătorilor avortului.

Faptul că Emily Yoffe a simțit nevoia să răspundă la această scrisoare demonstrează că în mişcarea feministă modernă “pro-alegere” înseamnă de fapt “pro-avort”. Căci alegerea de a nu avorta copilul nenăscut nu este considerată și nu este respectată.

“Dreptul de a alege” a fost pur şi simplu un eufemism util pentru a determina pe oameni să facă abstracție de realitatea ştiinţifică a vieții intrauterine a copilului, să-și pună între paranteze conștiința și să acceptă legalizarea avortului. Cu timpul, presiunea socială a devenit presiune politică. Ca și în alte țări, s-a văzut însă că în cele din urmă “alegerea” dispare, iar avortul rămâne “cea mai bună opţiune” pentru un “tată” abuziv, pentru interesul financiar al angajatorilor, pentru un stat și o societate care nu vor să se ocupe de probleme dificile. 

Pe scurt, pentru toată lumea, dar nu și pentru mamă şi copilul ei. 

Adaptare după LifeSiteNews.