Iartă-mă!

de Natalia Evsikova, 30 mai 2014, Pravoslavie.ru

Avertisment: Material cu o încărcătură emoţională deosebit de puternică

Prima istorie

Un tânăr medic stătea la masă, strângânde-şi pumnii cu putere. Era nervos. Nu cu multă vreme în urmă începuse practica medicală ca ginecolog obstetrician și astăzi trebuise să întrerupă o sarcină. Era primul lui avort. Însă nu acest debut îl frământa pe tânărul doctor, ci procedura în sine. Nici înainte nu judecase hotărârile femeilor și bărbaților care-și împingeau iubitele lor spre avort, dar acum a trebuise să săvârșească personal acest lucru. 

Crimă. Cu mâinile sale. 

Devenind specialist, medicul visa să acorde ajutor la nașterea unei noi vieți și nu se gândea la cealaltă latură a acestei profesii.

Intrând în sala de operație, tânărul doctor s-a oprit și a respirat încet…

Mâinile îi lucrau repede și metodic cu chiureta, iar pe tăviță cădeau resturi de materie organică și, împreună cu ele, picau mânuțe, umeri, picioruşe, coaste, intestine… Gâtul tânărului medic era strâns ca într-un cerc metalic, inima-i bătea puternic iar fruntea i se acoperise cu picături de sudoare. Ultimul pe tăviță a căzut căpșorul distrus. O bucată sângerândă, pe care se distingeau obrazul, nasul, gurița deschisă ca într-o grimasă de durere, aluneca încet pe fundul tăviței ușor înclinată. 

- „Numărul unu” (așa se numește capul fătului, înlăturat la avort) a ieșit, i-a spus tânărul doctor anestezistului.

După cinci minute, doctorul era în cabinetul său. Stătea la fereastră și privea în depărtare. El nu vedea însă întinderea panoramei. În fața ochilor lui aluneca o bucată însângerată de cap cu un ochi semideschis.

- Iartă-mă!, a șoptit bărbatul și a început să plângă. Iartă-mă că te-am omorât! 

A doua istorie

- Avem de-a face cu o sarcină, a spus femeia și, scoțându-și mănușile, s-a îndreptat spre masă. Începând să scrie, a întrebat automat:

- Vom naște?

- Nu, a răspuns apăsat tânăra pacientă.

Medicul a ridicat ochii de pe masă și s-a uitat cu atenție la fata confuză, care își încheia cureaua de la blugi.

- N-am înțeles. Nu planificăm nașterea?

Medicul și-a scos masca de pe față și a înclinat capul.

- Nu, a repetat sec pacienta.

- Deci avort, a dat din cap medicul. Trebuie să te tratăm, iar apoi să-ți dau trimitere. Așa cum arată acum sarcina, nimeni nu-ți va face întrerupere.

⃰  ⃰  ⃰

- Iubito, nu trebuie să faci acest lucru! De ce? Lasă-l să se nască!, încerca tânărul s-o convingă pe fata slabă și palidă. Apucând-o de umeri, a privit-o direct în față. Dacă așa trebuie, lasă-l să fie!

- Nu vreau, a răspuns ea printre dinți. Ți-am spus deja că acest copil nu-mi trebuie. Nu vreau nimic, lasă-mă! Tu ești de vină în situația asta… Te-am rugat doar…

- Lasă-l să se nască!, insistă tânărul. El este o parte din mine! Îl vreau!

- Eu nu-l vreau! Nu-l iubesc. El va fi nefericit toată viața. Nu-mi trebuie acest copil.

- Mie îmi trebuie. Eu îl voi iubi. Nu face asta.

- Tu nu mă asculți?

Fata și-a retras mâna din mâinile tremurânde ale băiatului.

- Te ascult. Te rog, gândește-te. Mai este încă timp de tratament.

În loc de răspuns… liniște.

Tratamentul ar fi fost de durată și, după termen, un avort obișnuit nu ar fi fost posibil. Nașterile provocate la termene mari ale sarcinii – ar fi fost ultima variantă.

⃰  ⃰  ⃰

Faţă stătea întinsă pe pat. Debusolată îşi privea tricoul tras de pe burtă rotundă. S-a ridicat şi iritată şi-a tras tricoul în jos. Deodată a simţit o lovitură stranie mai jos de buric. După o secundă, lovitura s-a repetat. Automat şi-a pus palma pe burtă şi a devenit foarte atentă. În palma ei s-a împins ceva mic şi a alunecat în jos ca şi cum i-ar fi mângâiat degetele. A fost o simplă mişcare, dar anume aceasta a produs ceva deosebit.

⃰  ⃰  ⃰

La ultima ecografie înainte de naștere, părinții au fost înștiințați că vor avea băiat.

Pe fața luminată de zâmbet au curs lacrimi. Viitoarea mama și-a îmbrățișat burtica cu ambele mâini.

- Iartă-mă, lumina mea, a șoptit ea. Iartă-mă că era cât pe-aci să te omor.

 A treia istorie

Aici este întuneric. Dar este cald și bine. Îmi place aici, pentru că ea e mama mea. Numai că ea nu știe că eu sunt aici. Ea e cea mai bună mamă din lume!

⃰

Noi suntem mereu împreună și îi ascult tot timpul respirația. Numai că nu știu de ce, în ultima vreme, mama este supărată și din cauza aceasta eu sunt trist. Dar asta o să treacă în curând, nu-i așa mamă?

Astăzi mama este foarte mâhnită. Se teme de ceva. Dar o să aștept până când trece și vom fi ca înainte. Te iubesc foarte mult, mamă. Și tu mă iubești pe mine, nu?

⃰

Ce se întâmplă cu tine, mami? Acum știi că mă ai. Dar de ce îmi este așa de frică? De ce inima ta bate așa? Iar a mea bate de două ori mai repede, auzi? Mă tem… Tu o să mă aperi, nu-i așa?

⃰

Ceva se apropie… Rupe peretele! Unde să mă ascund? Mama! Mămica!

Mi se pare că cineva vrea să strice casa mea… Ceva se apropie… Rupe peretele! Unde să mă ascund? Mama! Mămica! Mi-e foarte frică, ajută-mă! Doar mă iubești, nu? Tu ești mama mea! A mea! Noi nu trebuie să fim despărțiți. O să mor fără tine! Nu pot trăi fără tine!!! Eu am nevoie de tine!!!

Ceva mi-a rupt mâna… Mămico, vino-ți în fire… Ajută-mă!… Salvează-mă!… Mama!…

Acum nu mai am picioare… Mă doare foarte tare… Tu le permiți să facă acest lucru? De ce? De ce? Pentru ce? …

Nu ai nevoie de mine? Nu-ți trebuiesc… Mama mea… Îmi vine să țip… să țip… Te iubesc foarte tare… Iartă-mă că nu am devenit bucuria ta!… Iartă-mă!…

⃰⃰  ⃰  ⃰

Strigătul mut…

El este prezent de fiecare dată. Din nefericire, noi nu îl auzim. Dar el există.

Totdeauna.

Totdeauna

Totdeauna.

Traducere: Nicoleta Macovei

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com sau redactievremuri@gmail.com

Scrisoarea unui prunc nenăscut către mama sa

Sărut mâna, Măicuța mea!

Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ți șoptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist și de îndurerat pentru că vrei să mă omori, crezând că-ți sunt o povară. Dar tu nu știi cât e de greu să nu-ți aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îți văd chipul tău, măicuță dragă.

Cît aș vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, liniște, pace și bogată dragoste!

Ce puternici am putea fi împreună și cum am învinge toate necazurile și mai ales ce frumoasă ar fi viața alături de tine!

Aș vrea și eu să mă pot bucura de frumusețea cerului senin, să alerg cu voioșie prin câmpul înflorit, să-ți împletesc mândră cununiță și să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certărețe...

Ți-aș încânta sufletul cu multe ghidușii, iar drăgălășeniile mele ți-ar descreți fruntea în clipele de cumpănă. Te-aș ocroti și m-aș face scut împotriva necazurilor.

Nu gândi că sunt mic și neputincios, pentru că primindu-mă pe mine în viața ta, măicuță bună, pe Pruncul Hristos îl primești.

Tresar de bucurie gândind cum ți-ai rezema capul obosit pe umărul meu și câtă putere ai găsi acolo, cum voi fi reazemul bătrâneților tale.

Măicuță, trebuie să-ți mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâșia și mă va transforma în bucățele mici, fără de viață, care vor ajunge la gunoi...

Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara și cum tremur de frică?

Măicuță dragă, aș vrea să mă pot uita în ochii tăi și să te rog să ai milă de mine, să-ți zâmbesc drăgălaș - cum numai eu știu - și să te strâng în brațe și să-ți dau forță și curaj, încredere și convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăți, pentru că Îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.

Tu știi cât e de greu să suporți o nedreptate: o observație, o mustrare venită din partea cuiva care-ți rănește doar orgoliul.

Imaginează-ți ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptății tale, când tu mă dai nu numai morții pământești, care e atât de grea, dar mă lipsești și de lumina lui Hristos.

Mă rog Maicii Domnului să te lumineze și să-ți dea putere, înțelepciune și un pic de dragoste și milă și pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin!

Sursă: Catehetica, după cartea ”Avortul și anticoncepționalele”, 

Editura Artemis, 2006.

O minune a Sfântului Dimitrie Basarabov

Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mi s-a dat peste cap din senin…

Într-o noapte am visat o mulţime de nou-născuţi care, parcă, înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine!

De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri care m-au dus până în pragul disperări. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie care a mutilat-o. În scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu-şi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu… Eram pur şi simplu copleşit.

Mă consideram un om relativ credincios şi mi-a venit deodată gândul să urc în dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se făcea pelerinaj la moaştele sfântului cuvios Dimitrie Basarabov. În orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt ce era de făcut şi unde am greşit de s-au abătut atâtea nenorociri pe capul meu. Când am ajuns în faţa moaştelor, nu m-am mai putut gândi la nimic… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul.

Vă rog să mă credeţi, în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea aceasta pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că, dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile care se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, spunându-mi: Vei vedea ce se va întâmpla , pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…

De a doua zi nu am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau la venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate însoţit de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună.

Vreau să vă spun că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa cu greu, dar temeinic şi – surprinzător, pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor. Am devenit credincios înţelegând, măcar în ceasul al treisprezecelea, că totul se plăteşte în viaţă. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi?

Alexe I., medic specialist chirurg – obstetrică şi ginecologie, Bucureşti

Mărturii ale unor mame care au făcut avort, Piatra Neamţ, 2007

Sursă: Revista Cuvinte către tineri

*

Viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov

Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov

Părintele Arsenie Papacioc - despre responsabilitate şi avort

Fragmente din cuvântul Părintelui Arsenie Papacioc:

Aceste suflete există de la data zămislirii, chiar în dreptul roman spune: „copilul odată zămislit are drept de cetăţean”, cu condiţia să se nască.

Chiar astăzi m-a întrebat o femeie dacă avortul este la fel şi atunci când copilul e mic în pântece, tot acelaşi lucru este, sufletul există întreg.

Unde este mai sigur pentru copil decât în pântecele mamei? S-a dovedit că mama a rămas superioară având sentimente de neînlocuit.

S-a constatat şi în privinţa oamenilor tirani că, copii au dezarmat mai mult decât oamenii înarmaţi prin zâmbetul lor, prin nevinovăţia lor. Această nevinovăţie are multă putere.

Se ucid copii. Mai întâi, nu ştii pe cine ucizi. În al doilea rând: nu se pot apăra. 

Nu fi călăul meu, fii mămica mea!

În clinicile din România, în fiecare zi se sting sute de vieţi în urma avortului. Sunt multe cauze care duc la luarea acestei decizii printre care şi depresia alimentată de lipsa sprijinului din partea celorlalţi.

Este şocant pentru o fată tânără, fără studiile terminate să primească vestea că va aştepta un copil şi este cutremurător atunci când tatăl copilului ei dispare, lăsând-o singură, fără nici un sprijin. Treptat, fără vreun sprijin, cu frica constant[ că părinţii ei vor afla vestea şi vor reacţiona într-un mod dur, poate chiar o vor renega, tânăra cade treptat în depresie. Apar simptomele sarcinii şi odată cu acestea amplificându-se şi starea depresivă, până într-o zi când se hotărăşte să avorteze, crezând că acest pas este singurul corect.

Grăbindu-se să facă acest pas omite realitatea, faptul că în pântecele ei se afla o viaţă, o fiinţă umană. Nu ştie ce urmări o să aibă avortul, nu o interesează altceva decât cum să scape de marea problemă în care se afla, problema care de fapt era o binecuvântare.

Soseşte şi ziua avortului. Tânăra fată nu este conştientă de ceea ce se întâmplă în timpul procedurii, în timpul chiuretajului, frecvent utilizat în România. Nimeni nu îi arată ceea ce s-a întâmplat cu propriul ei copilaş... ar fi prea traumatizant pentru ea să vadă cum arată trupuşorul lui în urma chiuretajului, un trupuşor sfâşiat în bucăţele.

Poate, pe moment nu se întâmplă nimic, nu există vreo traumă psihologică. Dar multe tinere, regretă avortul la scurt timp după producerea acestuia, traumele post avort neîntârziind să apară. Unele fete trăiesc sentimente de teamă şi depresii din cauza experienţei prin care au trecut, ajungând chiar să le fie ruşine să mai iasă din casă, având impresia că oamenii ştiu ce au făcut şi le judecă.

Mai există şi tinere care încearcă să-şi îngroape trecutul, să uite de pruncul ucis şi să meargă mai departe. După câţiva ani se căsătoresc, în multe cazuri nefiind vorba despre iubitul care le-a părăsit înainte de a face avort. Rămân însărcinate, dar atunci vechile amintiri legate de avort ies la suprafaţă cu putere.

În cele ce urmează voi relata mărturia unei tinere care, după ce a făcut avort, a decis să lase trecutul în urmă, dar când a fost însărcinată pentru a doua oară, toate amintirile avortului au revenit:

"Abia atunci am înţeles ce transformări profunde se produc în organismul femeii la naştere. În mod inexplicabil, la un moment dat trupul meu a început să reacţioneze la lucruri îngropate de mult în trecutul meu. Totul a ieşit la iveală cu o forţă neobişnuită. În fiecare noapte simţeam că mă lupt cu moartea. Aveam atacuri de panică, însoţite de palpitaţii foarte puternice care durau câteva minute. Aveam senzaţia că mă sufoc şi ajungeam leoarcă de transpiraţie. În fiecare noapte mă simţeam la un pas de moarte. I-am spus soţului meu că într-o dimineaţă mă va găsi moartă, dar el nu avea cum să mă ajute. Timp de 18 ani am avut aceste stări şi am obosit să mă lupt cu ele. Nici nu mi-a trecut prin cap că îşi au rădăcina în avortul făcut cu atâta timp în urmă. Pentru mine acea problemă a fost îngropată şi uitată demult. Mai târziu am aflat că de fapt am avut două fetiţe gemene şi a fost groaznic” (Mariana)

Avortul nu clarifică lucrurile, nu le aşează la normal! Dacă o tânără face avort asta nu înseamnă că totul o să revină la normal ca şi cum ar şterge cu buretele totul... Rămân traumele, rămâne un copilaş ucis. Există momente de singurătate, de incertitudine dar singurătatea nu se va sfârşi dacă copilul dispare, de fapt nici nu dispare, nu se poate nega că nu a existat nici o clipă... copilul din prima clipă există, este o fiinţă.

Pentru tânăra fată, copilul, la început, reprezintă o piedică dar mai târziu, dacă va decide să îl nască, şi acesta este pasul corect, copilul va fi sprijinul ei, binecuvântarea ei. Există o temere conform căreia, dacă este o mamă singură, şansele de a se căsători scad. Nu este adevărat. De mii de ori va fi mai bine dacă tânăra va decide să nască copilul decât să îl avorteze. După avort există şansa să nu mai poată avea alţi copii, iar acest lucru cu certitudine îl va afecta pe soţul care vrea urmași.

Fetelor, un copil nu este o piedică în viaţa voastră, nu este o cauză care să ducă la singurătate şi implicit la depresie, ci este un dar de la Dumnezeu, o bucurie care va continua să lumineze nu doar o clipă ci întreaga voastră viaţa.

Mihaela Gligan

Sursă: Ortodoxia Tinerilor

„Am înţeles, măcar în ceasul al 13-lea, că totul se plăteşte în viaţă”

„Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mea s-a dat peste cap din senin… Într-o noapte, am visat o mulţime de nou-născuţi care parcă înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine! De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri, care m-au adus până în pragul disperării. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie ce a mutilat-o.

În scurt timp, fiul meu - licean pe atunci - mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu îşi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina - un Volkswagen Passat nou-nouţ - pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu… Eram pur şi simplu copleşit! Deşi eram un om relativ credincios, fără să frecventez prea des bisericile, mi-a venit deodată gândul să urc în dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se făcea pelerinaj la moaştele Cuviosului Dimitrie Basarabov.

În orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt, unde greşisem de se abătuseră atâtea nenorociri, dintr-o dată, pe capul meu, şi ce era de făcut. Când am ajuns în faţa moaştelor, nici n-am mai putut gândi ceva… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul. Ei bine, vă rog să mă credeţi că in noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram!

Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea asta, pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi, în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile ce se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, avertizându-mă: „Vei vedea ce se va întâmpla, pe măsura ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…”.

De a doua zi, n-am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate, însoţiţi de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună! Vreau să vă spun că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătura în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat.

Ne-am refăcut casa, cu greu, dar temeinic şi - surprinzător, pentru un păcătos ca mine - câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor! Eu am devenit un om cu adevărat credincios, care a înţeles, măcar în ceasul al 13-lea, că totul se plăteşte în viată, după măsura faptelor rele, dar deopotrivă, totul se răsplăteşte în viaţă, după măsura faptelor bune. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi?! Cuviosul Dimitrie Basarabov nu a făcut cu mine o minune „obişnuită”, nu mi-a salvat viaţa la modul spectaculos, dintr-un accident de maşină, să zicem, ci mi-a deschis mintea şi m-a ajutat să mă salvez, prin propriile mele fapte.” (ALEXE I., medic specialist chirurg obstetrică si ginecologie – Bucureşti)

Sursă articol: Ortodoxia Tinerilor

*

Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citiți aici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. 

Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.