„Cine îşi păstrează fecioria până la căsătorie culege roadele tot restul vieţii." / Mii de tineri își păstrează fecioria până la căsătorie

foto: freedigitalphotos

Dana: „Cine îşi păstrează fecioria până la căsătorie culege roadele tot restul vieţii."

Dana (soția):

„Pe soţul meu l-am cunoscut în urmă cu aproape 19 ani, la Constanţa. A fost dragoste la prima vedere. Din momentul în care ne-am cunoscut nu ne-am mai despărţit. Ne întâlneam în fiecare zi, iar la sfârșit de săptămână ne întâlneam la el acasă. El avea casă, eu stăteam în gazdă. Până dimineaţa povesteam amintiri din viaţa noastră şi de cele mai multe ori vorbeam despre religie. El avea o părere negativă legată de acest subiect. Îi plăcea să asculte şi chiar părea fericit că discutăm subiecte pe teme religioase.

A înţeles că este un mare păcat relaţia conjugală înainte de căsătorie şi nici nu a îndrăznit să deschidă subiectul pe această temă. Cred că au avut o mare influenţă şi şcolile pe care le-a urmat: liceul militar, şcoala de ofiţeri, pentru că a învăţat să se supună. Poate dacă relaţia s-ar fi consumat nici nu se mai căsătorea cu mine, ce mai puteam să îi ofer? Oricum între noi era o mare diferenţă de studii, de statut.

Căsătoria a avut loc după câteva luni. Luna trecută am împlinit 18 ani de la căsătorie şi aş putea spune că suntem mult mai legaţi unul de altul decât eram la început. Dacă ştii să trăieşti frumos şi curat alături de Dumnezeu răsplata pe care o primeşti este fericirea.

Avem doi copii şi, mulţumesc lui Dumnezeu, niciodată nu am avut probleme cu ei, nici de sănătate, nici de altă natură. Eu m-am căsătorit după ce am terminat liceul, şi apoi am continuat studiile, soţul meu m-a susţinut întotdeauna, şi niciodată nu au existat reproşuri legate de plecarea mea de acasă, pentru că îmi cunoştea principiile şi concepţiile religioase.

Cine îşi păstrează fecioria până la căsătorie culege roadele tot restul vieţii. Niciodată nu vor exista motive de gelozie sau reproşuri, ci dimpotrivă respect, încredere, dragoste şi o casă plină de bucurie unde copiii pot creşte şi se pot dezvolta armonios.

Nu există frustrări acolo unde există dragostea lui Dumnezeu. Frustrările sunt determinate de o conştiinţă încărcată de încălcarea poruncilor lui Dumnezeu. Acolo, unde există Dumnezeu, există împlinirea poruncilor şi pace, multă pace... "

Vali (soțul): „Diana m-a învăţat ce înseamnă să fii om.”

Am citit ce a scris soţia mea mai sus şi voiam să completez. Diferenţa de studii nu avea nici o valoare. Da, şcoala m-a format, m-a educat, m-a ajutat să obţin unele competenţe, dar Diana m-a învăţat ce înseamnă să fii om, cum este să-l cunoşti pe Dumnezeu.

Soţia mea avea sclipiri în priviri când vorbea despre Dumnezeu, şi mă fascina prin modul de a expune argumentele, prin însufleţirea de care dădea dovadă. Ea mă învăţat să simt că trăiesc, să mă ridic la un nivel vibraţional accesibil doar celor care îl simt şi iubesc pe Dumnezeu. Dumnezeu înseamnă dragoste, iar cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, simt şi trăiesc cu adevărat acest sentiment, care nu se reduce nicidecum la un simplu contact fizic, ci la trăirea profundă a iubirii, care se manifestă în fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare acţiune.

Doamne, ajută!"

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.

Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.

„Nu mă iubea... de fapt voia acel ceva." / Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie (5)

Mă numesc Mihaela şi aş vrea să vă povestesc un lucru care mi-a schimbat viaţa radical, cu ajutorul lui Dumnezeu. Am avut o relaţie cu un băiat timp de doi ani de zile. Mi-a propus de foarte multe ori după un an de relaţie să avem relaţii intime. Am încercat să îi explic motivele pentru care nu vreau să săvârşesc acest păcat, pentru că e păcat şi pentru că dacă avem de gând să ne căsătorim ar fi cel mai indicat să aşteptăm.

După ceva timp am început să avem neînţelegeri din ce în ce mai dese şi de foarte multe ori am fost pe punctul de a ne despărţi. La un moment dat după foarte multe insistenţe, am cedat. Înainte de a se întâmpla îmi repeta mereu că mă iubeşte... dar nu mă iubea, de fapt voia acel ceva... eram atât de tristă şi mă chinuia gândul acesta şi mă făcea să mă simt inferioară.

Lucrul acesta s-a întâmplat atât la insistenţele lui, cât şi la sfaturile "prietenilor" mei.

După câteva luni după ce mi-am făcut prieteni în adevăratul sens al cuvântului, după ce am vorbit cu părintele duhovnic, m-am gândit ce ar fi dacă i-aş explica ce trăiesc eu, şi să îl rog (chiar l-am rugat, nu i-am sugerat doar) ce ar fi să ne recăpătăm fecioria până la căsătorie. A avut o reacţie la care nu m-aş fi aşteptat. Am început din nou să ne certăm foarte des. Am început să mă rog foarte mult la Maica Domnului să mă ajute să ies din asta, şi cu ajutor am avut curajul să spun: „Gata!”... şi să îmi reiau viaţa, trăind curat până la căsătorie, aşa cum trebuie.

Mi-a fost foarte greu la început, pentru că se pare că am ţinut la el, dar din nou a venit ajutorul Maicii Domnului. Aş vrea să fie tineri care să ia aminte la povestea mea, deşi mi-aş dori să nu fie nevoie. Trebuie să nădăjduim mereu în ajutorul Maicii Domnului şi al Fiului ei, Iisus Hristos, pentru că nu putem face nimic fără rugăciune!

Doamne, ajută!

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.

Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.

Mângâielile senzuale / Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie (3)

Autor: Victor Popescu

Mi-e foarte uşor să vorbesc de mângâierile senzuale, de atingerile dulci dintre doi tineri, pentru că am trecut prin asta. Am fost ispitit de ele şi înainte de a intra în Biserică dar şi după.

Când eram mai tânăr şi-mi făceam o prietenă mergeam repede şi-i povesteam celui mai bun prieten al meu, iar el mă întreba: „Ai sărutat-o?”. Dacă ziceam „Nu” se considera că suntem doar la stadiul de „lipeală” şi încă mai aveam de muncit. Sărutul reprezintă pecetea unui nou început, era startul relaţiei. De obicei asta se întâmpla la prima sau a doua întâlnire. Ce urma de atunci în colo depindea de experienţele anterioare ale fiecăruia.

Cineva spunea foarte bine că e mai greu până se ajunge la primul sărut, căci din acel punct încolo lucrurile se pot precipita foarte rapid.

Era uşor să se ivească o ocazie să vedem un film împreună, să vina ea la mine sau să mă duc eu la ea, să stăm in pat îmbrăţişaţi, să mergem la o petrecere, sau cine ştie ce alte momente când puteam să ne apropiem fizic mai mult. După ce l-am cunoscut pe Dumnezeu, aceste momente de intimitate  au devenit o adevărată luptă pentru mine. Ştiam că nu e bine să o ating pe prietena mea și mai ştiam că înaintând din ce în ce mai mult în gesturile pasionale, îmi va fi şi mai greu să mă opresc. Ispita era prea mare, pielea ei catifelată mă ademenea peste măsură.

Uneori îmi puneam limite în minte, înainte de a ne vedea, zicându-mi: „O ating doar până în acest punct, de aici încolo ma opresc." Mă mustra conştiinţa, simţeam că ceea ce fac nu fac bine dar diavolul îmi spunea în gând: „Dacă am atins-o până aici, de acum e tot aia chiar dacă o mai ating şi mai încolo, tot acelaşi păcat e”. Mă îndreptăţeam singur, îmi găseam motive să mă conving, pentru că nu reuşeam să rezist, şi până la urmă greşeam. După câteva clipe mă năpădeau mustrările de conştiinţă, mă cuprindea ruşinea cu care o să mă duc şi să-i povestesc părintelui duhovnic ce am făcut. Nu făcusem dragoste, dar mersesem prea departe cu atingerile.

Venea şi ziua când mergeam la spovedanie şi-i mărturiseam părintelui ce făcusem, dar fără să-i detaliez, îi spuneam doar: „Am desfrânat părinte” sau „Am atins-o pe prietena mea”. Odată el a crezut chiar că am făcut dragoste şi a început să-mi spună canonul pe care trebuie să-l fac pentru a mă îndrepta din acest păcat. Îmi părea rău că am greşit şi mereu mărturiseam acest păcat cu gândul ca pe viitor să nu-l mai fac.

Se întâmpla iar să fim împreună şi iar cădeam în atingerile necuviincioase, şi iar mă mustra conştiinţa. Astfel plecam acasă foarte supărat şi pe drum îmi ceream iertare la Dumnezeu. Mă simţeam murdar şi inutil, păcatul pe care-l făcusem parcă mă împiedica să-mi cer şi iertare.

Am căzut de multe ori, şi de fiecare dată îmi ceream iertare lui Dumnezeu, uneori plângeam singur. Îmi părea rău. Vroiam să nu mai cad dar nu prea reuşeam. Diavolul ducea un război foarte abil cu mine, şi mai mereu nu rezistam ispitei. N-am făcut dragoste cu ea dar totuşi mă simţeam ca şi cum aş fi avut acest păcat pe suflet. Mi-aduceam aminte ce spunea Sfântul Apostol Pavel, că desfrânarea e diferită de toate celelalte păcate: „Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va face omul este în afară de trup; dar cel ce se desfrânează, păcătuieşte în trupul său. “ (1 Corinteni 6:18).

Aceste căderi și această luptă m-au învăţat ce e pocăinţa, mi-a arătat cât este de răbdător şi milostiv Dumnezeu cu slăbiciunile noastre. Erau şi zile când Dumnezeu mă pedepsea pentru ce făcusem şi n-aveam niciun dubiu că pedeapsa e de la El. Dar în mare parte din momentele când am căzut El m-a iertat. Uneori chiar mă gândeam: „Iar am păcătuit, mâine sau poimâine trebuie să vină şi pedeapsa”. Dar nu era mereu aşa.

Greşeala mea era că mă aruncam în ispită şi încercam să-i rezist, crezând de fiecare dată că la un punct mă voi opri, dar mai mereu eşuam, deşi ii ceream ajutorul lui Dumnezeu în această luptă.

Soluţia este să fugim de această ispită şi să evităm cât mai mult momentele când suntem singuri, să ne plimbăm mai mult, să stăm cu prietenii, să petrecem timp în locuri publice, nu singuri. Intimitatea în doi duce la nevoia de relații intime de aceea trebuie evitată până la căsătorie, nicidecum căutată.

Într-un final am reuşit, am început să evităm constant acele momente, făcând altceva. După ceva vreme parcă a ridicat Dumnezeu patima aceasta de pe capul nostru. Stăteam unul cu altul şi nu mai eram ispitiţi să ne atingem. Ne vorbeam şi ne consolam că mai e puţin până ne căsătorim şi atunci având binecuvântarea lui Dumnezeu vom putea să ne exprimăm dragostea noastră şi într-un alt mod.

A fost o luptă grea din care am învăţat că Hristos Domnul nu vrea ca noi să ne aruncăm în ispită şi apoi să-i cerem ajutorul ci ne recomandă mereu să-i cerem Tatălui ceresc: „şi nu ne duce pe noi în ispită ci ne izbăveşte de cel viclean.”

E o ispită mare chiar şi pentru tinerii care merg la Biserică şi care vor să nu păcătuiască înaintea lui Dumnezeu înainte de căsătorie. Vâltoarea acestei patimi este prea mare şi cel ce se dă de bună voie în mâna ei nu se ştie dacă mai scapă.

E mai simplu să eviţi lupta decât să te arunci in ea chinuindu-te sa o câştigi. Diavolul vrea să ne convingă că această luptă trebuie dată pe tărâmul mângâierilor senzuale când de fapt ea se câştigă prin neparticipare.

Săruturile trebuie să aibe și ele o măsură, oricâte promisiuni de căsătorie ar fi la mijloc, căci tocmai ele aprind trupurile și îndeamnă spre mai mult.

Dulceaţa mângâierilor senzuale nu va face decât să ia din inocenţa relaţiei, din frumosul şi normalitatea ei, grăbind-o către un punct care deocamdată nu trebuie să ajungă. Toate se fac la timpul lor. Brutarul nu scoate pâinea din cuptor până ce nu s-a rumenit, căci altfel o scoate cu aluatul crud și o aruncă. Abia când e coaptă e bună de mâncat. Tot așa și Dumnezeu ne ține în cuptorul răbdării până ce aluatul iubirii se coace,  rumenindu-se în taina căsătoriei, după care tinerii se pot bucura pe săturate unul de altul. Dacă ei se grăbesc și gustă prea devreme din iubirea trupească, se hrănesc de fapt dintr-o pâine crudă, a cărei gust va dezamăgi în final, oricâtă foame de iubire ar fi fost la început.

Fiți răbdători și lăsați iubirea voastră să se coacă sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.

Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.

Felul în care percepem sexualitatea influenţează modul nostru de a vedea viaţa / Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie (2)

Foto: Pit Zsak (Orthphoto)

Relațiile de iubire dintre voi vă răpesc aproape toată atenția și toate așteptările de la viață. Dorința de a iubi și de a fi iubit este poate mai intensă ca niciodată, însă nici entuziasmul și nici sentimentele curate nu țin loc de experiența vieții, pentru că din focul iubirii adolescentine se nasc și dilemele pentru care deciziile de moment vă vor schimba întregul curs al vieții: „Mă iubește cu adevărat? Să fac pasul cel „mare”? Să intru în conflict cu părinții pentru el? Ne căsătorim în facultate sau după?”

Educația primită acasă și în familie, împreună cu presiunea anturajului își pun amprenta decisiv pe  aspirațiile tinerilor. Felul în care părinții percep sexualitatea îi va influența și pe ei. Chiar dacă nu discută direct despre asta, totuși prin gesturile părinților, prin cuvinte, expresii, prin cărțile citite și lăsate la îndemâna copiilor prin casă, prin emisiunile și filmele văzute, copiii, vor simți atitudinea părinților față de relațiile trupești, care poate fi una indiferentă sau chiar vulgară sau dimpotrivă, atentă și cuviincioasă. În această percepție a sexualității se regăsește și atitudinea părinților față de nașterea de copii, față de contracepție, avort, dar și modul de a-și petrece timpul liber. Toate acestea conturează în mintea tânărului o concepție despre viață, care este împletită cu sexualitatea.

Tinerii care înțeleg din educația primită că relațiile intime înainte de căsătorie sunt permise, nu vor ezita să le experimenteze. Odată începută viața sexuală apare acea dorință de a gusta din nou plăcerea și curiozitatea de a experimenta actul sexual în cât mai multe forme și eventual cu mai multe persoane, sub mirajul unei lumi noi, aparent fără limite și fără consecințe negative. Fuga după plăcerea sexuală, ruptă de iubirea curată din sânul familiei și de rodul ei confirmă în mod greșit tânărului că relațiile intime au ca scop doar plăcerea și nimic altceva. 

În acest punct se înrădăcinează o concepție strâmbă despre viață: căutarea continuă a plăcerii, evitarea jertfei și a suferinței. Un astfel de adolescent, odată căsătorit și la casa sa, va face același lucru: va fugi de responsabilitate, încercând să se ferească de  nașterea de copiii și în scurt timp se va uita cu poftă și la alte persoane de sex opus. Copiii se cresc greu și presupun o renunțare la sine, creșterea lor necesită multă atenție și jertfă de sine din partea părinților. Un tânăr învățat să caute plăcerea va ocoli suferința și implicit jertfa, adică renunțarea la propriile vise și idealuri pentru ceva așa de „banal”, precum nașterea și creșterea propriilor copiilor.

Pe de altă parte neavând motivația să se jertfească pentru proprii copii, nu o va face nici pentru vecinul, colegul de muncă, pentru prietenul său, sau pentru străinul de pe stradă. Va trăi într-o iubire egoistă care nu mântuiește! Numai familia creștină este mediul în care omul învață să iubească deplin pentru că defapt familia este prima școală a iubirii. 

Gândiți-vă! Aici Dumnezeu îl învaţă pe bărbat, mai întâi, să-și iubească femeia, pentru că odată ce a primit binecuvântare, el este un trup cu ea, și iubirea pe care i-o arată ei este în parte și iubirea față de trupul său. Apoi Domnul ne trece într-o altă etapă: la iubirea copiilor, sânge din sângele nostru, și totuși persoane unice, cu un caracter aparte, cu libertate și voință proprie. În familie învățăm să renunțăm la noi înșine pentru celălalt. Aici aflăm ce binecuvântare este iertarea și ce diferiți suntem unii de alții dar și cum diferențele de fire trebuie să fie complementare nu conflictuale.

Odată deprinși cu a ne iubi soția și copiii, ieșim în societate și exersăm iubirea și în relație cu străinii, cu oamenii de care nu ne leagă așa de multe lucruri. Uşor uşor Dumnezeu vrea să ne ducă la desăvârșire, încurajându-ne să iubim neinteresat pe aproapele nostru și până la urmă să ne iubim chiar dușmanii, pentru că a iubi este propriu firii dumnezeieşti, a Cărei chip suntem noi oamenii.

Finalitatea ultimă a relațiilor intime este de fapt viața. Mai întâi viața copiilor și apoi treptat viața duhovnicească a părinților care se schimbă de la zi la zi. Sexualitatea umană este doar o etapă în viața soților, și nu un scop în sine. Astfel că prin nașterea de prunci omul, bărbat și femeie, se vindecă de egoism și se apropie de Dumnezeu, apropiindu-se în același timp și de oameni.

Pentru omul contemporan, cuvântul viață are mai multe semnificații. Viața poate defini etapele de trecere a omului prin lume, de la copilărie la bătrânețe, sau denumește o stare de a fi, opusă  de cea a morții. Însă dat fiind că sexualitatea este izvorul unei noi vieți, concepțiile tânărului despre sexualitate influențează de fapt concepțiile lui despre viață.

Astfel, un tânăr, percepând greșit sexualitatea în adolescență, va percepe greșit și scopul lui pe pământ. Pe de altă parte, neînțelegând că sufletul din el este chiar Harul lui Dumnezeu, aceea energie necreată care-l pune în mișcare, își va dezvolta un sentiment de autosuficiență crezând că este stăpân asupra trupului său, uitând de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu ştiţi oare că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte'ntru voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica pe el Dumnezeu, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.” (1 Corinteni 3, 16-17)

O percepție distorsionată asupra trupului dă naștere unei serii întregi de patimi și păcate. Un om care se crede stăpân la modul absolut asupra trupului să, fără să vadă în sine limitările spre păcat puse de Însuși Dumnezeu, acela își va folosi trupul doar spre obținerea plăcerii în mod egoist, și nu spre slava lui Dumnezeu și pentru ajutorarea celorlalți oameni.

Dacă omul nu se pune de acord cu Dumnezeu asupra legilor morale care au legătură cu însăși trupul lui, atunci nu se va putea pune de acord nici cu celelalte aspecte ale vieții. Astfel, o concepție greșită despre sexualitate, va influența direct și credința omului în Dumnezeu, noțiunea de păcat, pedeapsă, mântuire, nădejdea în viața veșnică, judecata finală, etc.

În concluzie, perceperea corectă a relațiilor intime ajută la o percepție corectă a familiei, a iubirii dintre soți, la o percepție nedistorsionată asupra persoanei. O înțelegere corectă a sexualității umane  ajută la înțelegerea rostului omului pe pământ și a parcursului său până la moarte, dar și după. Perceperea sexualității țintește felul omului de a percepe plăcerea, suferința și jertfa, elemente esențiale ale definirii unei personalități.

 

Mărturii ale tinerilor despre feciorie

Ana: „Putem să ne iubim frumos fără să păcătuim.”

Sunt cu un băiat de 3 ani jumătate şi în primul an datorită iubirii dintre noi am simţit dorinţa de a ne contopi, însă imediat mi-am dat seama că am greşit faţă de Dumnezeu, relaţia perfectă pe care o aveam înainte de a săvârşi păcatul a devenit ce-a mai urâtă. Ne certam aproape zilnic, sufeream, eram indiferenţi din orgoliu şi multe alte probleme care ne-au dus la despărţire. Trei luni am fost despărţiţi, până când iubitul meu a mers la un preot şi i-a povestit totul.

Duhovnicul ne-a spus că iubirea nu înseamnă relaţii sexuale, putem să ne iubim frumos fără să păcătuim, să fim tandri, să ne avem aproape prin alte modalităţi. Din acel moment nu am mai avut relaţii şi Dumnezeu ne-a răsplătit, nu rămâne dator la nimeni. Acum suntem fericiţi, avem încredere unul în celălalt şi ne este mult mai bine aşa. Dacă vă temeţi de prietenii care râd înseamnă că nu vă sunt prieteni cu adevărat. 

Un sfat: Staţi două săptămâni fără să întreţineţi relaţii şi mergeţi la un preot să vă spovediţi, vă veţi convinge singuri de schimbare, veţi fi mai liniştiţi, mai buni, mai atenţi etc. Veţi găsi liniştea, bucuria şi dragostea adevărată a unei relaţii. Dacă persoana de lângă dumnevoastră. nu va accepta şi vă va condamna cu siguranţă nu vă merita şi nu vă iubeşte sincer.

Doamne ajută

(Ana 21 ani, Bucureşti)

Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.

 

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzifecioria până la căsătorie”.