„Putem să ne iubim frumos fără să păcătuim." / Mii de tineri își păstrează fecioria până la căsătorie

joi, 11 septembrie 2014

| | |

Ana: „Putem să ne iubim frumos fără să păcătuim."

Sunt cu un băiat de 3 ani jumătate şi în primul an datorită iubirii dintre noi am simţit dorinţa de a ne contopi, însă imediat mi-am dat seama că am greşit faţă de Dumnezeu, relaţia perfectă pe care o aveam înainte de a săvârşi păcatul a devenit ce-a mai urâtă. Ne certam aproape zilnic, sufeream, eram indiferenţi din orgoliu şi multe alte probleme care ne-au dus la despărţire. Trei luni am fost despărţiţi, până când iubitul meu a mers la un preot şi i-a povestit totul.
Duhovnicul ne-a spus că iubirea nu înseamnă relaţii sexuale, putem să ne iubim frumos fără să păcătuim, să fim tandri, să ne avem aproape prin alte modalităţi. Din acel moment nu am mai avut relaţii şi Dumnezeu ne-a răsplătit, nu rămâne dator la nimeni. Acum suntem fericiţi, avem încredere unul în celălalt şi ne este mult mai bine aşa. Dacă vă temeţi de prietenii care râd înseamnă că nu vă sunt prieteni cu adevărat.

Un sfat: Staţi două săptămâni fără să întreţineţi relaţii şi mergeţi la un preot să vă spovediţi, vă veţi convinge singuri de schimbare, veţi fi mai liniştiţi, mai buni, mai atenţi etc. Veţi găsi liniştea, bucuria şi dragostea adevărată a unei relaţii. Dacă persoana de lângă dumnevoastră. nu va accepta şi vă va condamna cu siguranţă nu vă merita şi nu vă iubeşte sincer.
Doamne ajută!
(Ana 21 ani, Bucureşti)

Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea unor fragmente din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”.

Dacă doriți să trimiteți o mărturie personală, vă rugăm să o faceți, noi asumându-ne sarcina de a o transmite și portalului ortodoxiatinerilor.ro, care a inițiat această campanie.