14 - 20.11.2011
(Din avion)
14.11.2011, Luni, București - 7:15
Am decolat cu întârziere de pe aeroportul Otopeni și cu emoție în același timp, pentru că era prima dată când mă aflam într-un avion. Nu mi s-a făcut rău în momentul decolării, dar am simțit că m-am desprins cu totul de pământ și de lume, că nimic nu mai e sub controlul meu, că Cineva acolo Sus are grijă de toate.
Paris - 9.30
Am ajuns în Paris, am schimbat avionul spre Helsinki, unde am ajuns în jurul orei 15.00. Acolo ne-au așteptat gazdele și colegii din Franța și Estonia. Am pornit cu un taxi spre Nurmjarvi, localitate aflată la 30 de minute de oraș, într-o zonă de pădure, unde urma să se desfășoare trainingul.
(Clădire din locația unde am fost cazați)
Nurmjarvi – 17.00
După ce am luat masa și am primit o lecție în privința modului de a mânca, a început programul de activități cu partea de cunoaștere și prezentare a programului.
Participanții sunt oameni deosebiți și fiecare are în backround ani de experiență în lucru cu tinerii în cadrul Centrelor de Informare pentru Tineret. Programul e destul de încărcat, sunt aproximativ trei sesiuni pe zi, dar sunt sigură că va fi o experiență interesanta care imi va schimba perspectiva în acest domeniu.
Poză de grup
15.11.2011, Marți, Nurmjarvi
Pe finlandezi nu i-am auzit vorbind de reguli, dar i-am văzut respectându-le. Nu i-am auzit vorbind despre mediu, dar respir un aer curat. Nu mi-a vorbit nimeni despre liniste, dar in jurul meu rareori e galagie. Nu-şi laudă sistemul educaţional, dar oferă programe de înaltă calitate. Îşi pun în farfurie doar atât cât consumă şi se uită întrebător la cineva atunci când aruncă fie şi o lingură de mâncare, dau critici doar dacă sunt siguri că e un lucru care te ajuta sa te perfectionezi şi îşi centrează atenţia întodeauna pe acţiune şi nu pentru persoană.
Trainingul este împărțit pe patru zone de lucru:
Zona 1 – Backround și principii pentru informarea tinerilor – parte introductivă, teoretică, în care sunt explicate principiile, conceptele și metodele folosite în lucru cu tinerii.
Zona 2 – Informarea tinerilor în practică –identificarea nevoilor, căutarea, găsirea și organizarea surselor de informații, selectarea calitativă a informațiilor, obținerea informațiilor pentru tineri.
Zona 3 – Arta de lucru cu tinerii – abilități, atitudini și valori în informarea tinerilor.
Zona 4 – Dezvoltarea profesională continuă în lucru cu tinerii – monitorizare, evaluare, networking, promovarea serviciilor si programelor de informatii pentru tineri.
După masa de prânz, Laura cu Evgheni din Estonia au avut sesiunea „Principii utilizate în informarea tinerilor”. Au făcut echipă bună, sesiunea a fost interactivă și au primit un feedback foarte bun atât din partea facilitatorilor cât și de la ceilalți participanți.
La un moment dat ne-au împărțit în echipe de câte trei persoane, cu sarcina de a găsi un exemplu pentru nerespectarea acestor principii. Am fost în echipă cu Nicolas din Franța și Darko din Croația. După ce am înțeles ce avem de făcut, coechipierilor mei li s-a părut o misiune foarte grea, nu găseau un exemplu potrivit. în țările lor aceste principii erau înțelese ca fiind firești, fără să necesite reguli sau prevederi speciale. În final s-au gândit la situația în care trainerii nu sunt suficient de pregătiți, iar acest lucru scade calitatea programului.
În pauză, Irene, facilitatorul cu numărul doi, mi-a povestit că a lucrat într-un program de informare a tinerilor în Republica Moldova. Mi-a spus că i-a plăcut locul și tinerii, ca există un potențial, dar lipsa unei atitudini la nivelul societății în privința dezvoltării programelor pentru tineri face ca lucrurile să nu se miște într-un sens pozitiv. Mă gândeam că același lucru e și la noi.
Pirio mi-a povestit că finlandezii au obiceiul ca după ce merg la saună să se arunce într-un lac din preajmă și să înoate un timp, am aflat că înotul în apă rece sau înghețată e chiar un sport național.
În realitate bucătarul nu se satură cu mirosul mâncării, iar un deținut nu primește libertate dacă filozofează despre ea. La noi distanța de la teorie la practică este destul de mare uneori, față de finlandezi pentru care e suficientă o singură discuție în care sunt puse pe masă informațiile și nevoile ambelor părți, se ia o decizie și se pune imediat în practică. Așa s-a întâmplat în Finlanda cu bugetul guvernamental pentru programe de tineret. Mai multe organizatii au depus la Guvern un memoriu în care solicitau acordarea acestor bani, lucru care s-a întâmplat imediat după ce s-a luat o decizie. La noi e nevoie de birocrație, dezbateri, amânări și închidere de uși.
16.11.2011, Miercuri, Nurmjarvi
Am luat micul dejun. În jur e o atmosferă relaxată de liniște și pace. Am ieșit un pic pe afară, case singuratice se zăresc printre copaci, câteva leagăne de pe malul lacului vorbesc despre prezența unor copii.
Prima sesiune de astăzi a fost despre Identificarea nevoilor de informații pentru tineri, prezentată de Sari din Finlanda și Myriya din Franța. Myriya spunea că în Franța odată la doi ani se face un studiu amănunțit cu privire la nevoile tinerilor, după care se fac programe și se dezvoltă centrele de informare. M-am gândit că în România e același lucru, e nevoie de un studiu făcut pe bune, altfel e posibil ca programele să nu vină pe linia nevoilor.
Seara am lucrat cu Darko ultimele detalii pentru sesiune, apreciez in continuare spiritul practic al finlandezilor.
17.11.2011, Joi, Nurmjarvi
Azi am avut sesiunea cu Darko despre obținerea informațiilor pentru tineri. Împreună cu participanții am găsit grupuri diferite cu nevoi specifice și am căutat cele mai bune instrumente și metode pentru obținerea și distribuirea informațiilor pentru tineri.
Ca exemplu de bună practică am avut proiectul YOUNG SCOT SP@CE e-Road Show, un autobuz cu dotări tehnologice și conexiune la internet care merge în liceele unde tinerii nu au acces la internet și le oferă posibilitatea să intre pe portalul de informații pentru tineri.
La sugestia Irenei și spre amuzamentul tuturor, echipele au avut nume românești: „popușoi”, „magiun”, „copac”, „ghindă”, etc. Le-a plăcut, emoțiile mele nu s-au văzut iar dificultățile de limbaj nu m-au făcut să nu fiu deschisă.
După sesiune am plecat la Helsinki, am vizitat mai întâi centrul de informații pentru tineri YESbox din mall-ul orașului Omenia. Locație foarte interesantă cu un design creativ, materiale interesante și atractive pentru tineri. Bună ideea cu prezența într-un centru comercial, dar cam costisitoare.
Centrul YESbox
Am ajuns în Helsinki și am primit câte o hartă, urmau câteva ore de timp liber. Eu cu Laura și cu Nicolas n-am vrut să mergem la cumpărături așa că am pornit la plimbare pe străzile orașului. Voiam să văd cum sunt oamenii, dincolo de ceea ce cunoscusem până atunci. Am văzut un om care cânta la vioară, câțiva băieți de stradă, clădiri cu arhitectură frumoasă, blocuri nu foarte înalte, excepție făceau câteva centre comerciale, biserici impunătoare, străzi pietruite.
După plimbare am ajuns la restaurantul unde urma să luăm cina. Am stat la masă cu Mika, Pirio, Heidi și Irene, primii trei erau finlandezi iar Irene de origine croată. A fost o seară frumoasă, discuții interesante, schimb de experiența și inspirație pentru idei noi.
Am vorbit despre Crăciun. În Finlanda sărbătoarea durează doar o zi, în seara de 24 decembrie și dimineața zilei de 25, oamenii merg la biserică, după care sărbătoresc în familie.
În Croația există aceeași perioadă și obiceiuri ca și în România, numai că înlocuiesc carnea de porc cu un preparat tradițional. Moș Nicolae ajunge și la ei pe 6 decembrie.
Mika mi-a spus că nu știe prea multe despre România, așa că i-am povestit despre tinerii români, despre nevoia existenței unui centru de informare pentru tineri și a unor programe care să-i sprijine în ceea ce fac. Mi-a spus că ar fi o bună oportunitate de dezvoltare pentru țara noastră.
Pirio mi-a povestit despre structura sistemului de educație finlandez. Școala elementară începe la 6 ani și se termină la 14 ani. Copiii merg apoi la licee sau școli vocaționale care acoperă o paletă largă de specializări. Probabil acest lucru e bun de pus în practică și în România. Durata stagiilor de practică în școlile vocaționale este de 5 săptămâni pe semestru, în timp ce România se limiteaza la 2. La 18 ani tinerii aleg dacă încep să lucreze sau merg la universitate care dureaza in general 6 ani.
I-am întrebat cum reușesc să fie atât de exacți cu timpul, mi-au răspuns că nu știu rețeta, dar că le stă în fire.
Târziu ne-am întors la Nurmjarvi. Pe parcursul celor 30 de minute am vorbit cu Ilse din Belgia despre sistemul de educație belgian. Acolo școala începe la 4 ani, până la 6 ani copiii învață la un nivel începător, continuă cu alt nivel până la 12 ani, iar de la 12 la 18 ani parcurg ultimul nivel, fără a exista clase. La 18 ani aleg dacă merg la un colegiu cu durată de 2,3 ani, încep să lucreze sau merg la o universitate cu durată între 5 și 7 ani. Mi s-a părut un sistem eficient pentru că nu uniformizează ci tratează copilul în funcție de vârstă și de nevoi. Am făcut schimb de date de contact, mi-a spus că mă ajută oricând cu informații, studii, etc.
18.11.2011, Vineri, Nurmjarvi
Am văzut cum poate fi folosită eficient o piesă de teatru într-un training. Tema sesiunii era despre metodele prin care se poate comunica eficient cu tinerii. S-au făcut echipe de câte două persoane și s-a dat fiecărei echipe câte o metodă de comunicare: față în față, online, discuții în grup, etc.
După ce timpul de lucru s-a terminat, Imre a intrat în rolul de judecător, iar participanții în rolul de juriu. Fiecare echipă prezenta argumentele pentru metoda lor, după care ceilalți aduceau contra-argumente, apoi au votat ce-a mai bună metodă. Mi s-a părut o chestie creativă, iar informațiile au fost reținute mult mai ușor.
După prânz am ieșit afară la un teambuilding. Am vorbit cu Sari de la Eurodesk, cu Math din Turcia și cu Myrya din Franța despre valorile tinerilor, despre educația pe care o primesc în familie, școală și societate. Mi-am dat seama încă odată cât de important este să cunoști nevoile și valorile tinerilor atunci când vrei să faci ceva care să răspundă nevoilor lor.
19.11.2011, Sâmbătă, Nurmjarvi
Am învățat că networkingul mai poate avea și alte beneficii înafară de socializare, se poate face organizat după anumite principii ( Responsabilitate, Cooperare, Inițiativă, Încredere și Respect, Monitorizare și Evaluare), situație în care se pot obține mai multe feluri de rezultate.
Seara am avut interviul personal cu Irene, m-a întrebat despre ce aș vrea să fac în continuare. I-am spus că în România e nevoie de un studiu realist pe nevoile tinerilor, urmat de formarea unor oameni în lucru cu tinerii și de înființarea unui centru de tineret. La un moment dat se oprește din discuție și îmi povestește că a fost odată în Egipt și a întâlnit pe cineva căruia îi murise fratele și care se întreba de ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple așa. Irene i-a răspuns că există momente în viața omului când Dumnezeu îi oprește un pic viața în loc, îi schimbă direcția și îl pune la treabă în continuare.
