Evanghelia
Matei
18, 23-35
Zis-a
Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia Cerurilor omului
împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi,
începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de
talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a
poruncit să fie vândut el şi femeia lui și copiii şi toate câte
are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi,
sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă
şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia,
milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.
Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu
el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl
sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce
era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi
îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în
închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând
cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus
stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul
său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am
iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai
milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă
de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna
chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi
Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu
va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.
Pr.
Ilie Cleopa - Pilda
datornicului nemilostiv
Iubiți
credincioși,
Sfânta
și dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată datoria de a ierta pe
cei ce ne greșesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învață că
toată Legea și proorocii, se reazemă pe două porunci, adică să
iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila
este una din faptele bune care izvorăște din dragoste, după
mărturia Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Dragostea se
milostivește” (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă de fratele
său este semn că acela nu are dragoste și petrece în întunericul
urii de frați (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).
Dragostea
lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu dragostea părinților
pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum
un tată și o mamă bună își iubesc pe fiii lor și, ori de câte
ori ar greși ei, dacă se întorc și cer iertare, îi iartă și îi
mângâie, așa este și dragostea lui Dumnezeu spre noi, care suntem
fiii Săi (Ioan 1, 12) și așa ni se cuvine să fim cu dragostea și
cu mila față de cei ce ne greșesc nouă. Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au
răstignit spunând: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac.“
(Luca 23, 34).
Toate
faptele bune de le va avea cineva, dacă nu are dragoste, nu are
nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din
nemărginita Sa bunătate, cu dragoste și milă pentru noi (Efeseni
3, 18-19), a desființat deosebirea între vrăjmași și prieteni și
ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmașii noștri, să binecuvântăm
pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru binele celor ce ne
vatămă și ne prigonesc și să facem bine celor ce ne urăsc
(Matei 5, 44). După mărturia acestei învățături nu avem voie să
urâm pe nimeni, ci pe toți cei ce ne greșesc să-i iubim și să
le iertăm greșelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare rău.
Să
ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa nemărginită bunătate „plouă
peste cei drepți și peste cei nedrepți, și răsare soarele Său
peste cei buni și peste cei răi“ (Matei 5, 45). De aceea suntem
și noi datori a face bine tuturor și a ierta greșelile celor ce ne
greșesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtând neputințele
altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Așa ne îndeamnă și Sfântul
Apostol Pavel, zicând: „Fiți buni între voi și milostivi
iertând unul altuia, precum și Domnul v-a iertat vouă, în
Hristos“ (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: „Îngăduiți-vă
unul pe altul, iertând unul altuia; iar dacă cineva are vreo
plângere împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă,
așișderea iertați și voi“ (Coloseni 3, 13).
Așadar,
frații mei, aducându-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu față de
noi, care pururea greșim înaintea Lui, să ne silim și noi după a
noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce ne greșesc nouă
(Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arăta între noi
fără de iubirea dintre noi și fără iertarea celor ce ne greșesc
nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).
Iubiți
credincioși,
Să
ascultăm acum pe Sfântul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea
celor ce ne greșesc, de care atârnă și iertarea păcatelor
noastre, zice așa: „Bine a zis Domnul: că sarcina Mea este
ușoară! Că ce greutate și ce osteneală este a lăsa noi fratelui
nostru greșelile cele ușoare și de nimic vrednice, spre a ni se
ierta și nouă cele ale noastre." Și mai departe zice: „Nu
am zis să-Mi aduceți bani, sau țapi, sau post, sau priveghere, ca
să ziceți: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios și ușor și
scurt ne-a poruncit, zicând: Tu iartă fratelui tău greșelile lui
și Eu îți iert pe ale tale! Tu însă nici greșelile nu ierți,
poate puțini bani doi sau trei dinari, iar Eu nenumărați talanți
îți dăruiesc ție. Tu nu mai ierți nimic dăruindu-i, iar Eu îți
dau ție vindecare și împărăție îți dăruiesc. Și darul tău
atunci îl primesc când te împaci cu cel ce îți vrăjmășește
ție, când nu ai vrajbă asupra cuiva întru mânia ta. Când ai
pace și dragoste către toți, atunci rugăciunea ta este bine
primită și prinosul tău bine plăcut și casa ta este blagoslovită
și tu ești fericit. Dacă tu cu fratele tău nu te împaci, cum
ceri iertare de la Mine?
Cuvintele
Mele le calci și ceri iertare de la Mine? Eu, Stăpânul tău îți
poruncesc și tu nu iei aminte? Apoi cum îndrăznești să aduci
către Mine rugăciune și jertfă? Căci precum tu îți întorci
fața de către fratele tău, așa și Eu despre rugăciunea ta și
de la darul tău voi întoarce ochii Mei" (Cuvânt pentru
dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamț, 1823).
Dumnezeiescul
părinte Isaac Sirianul, conglăsuind cu Sfântul Efrem, arată că
nu primește Dumnezeu rugăciunea noastră, dacă noi avem ură și
nu vom ierta pe cei ce ne greșesc nouă, că iată ce zice: „Sămânță
pe piatră este rugăciunea celui ce are pomenire de rău asupra
fratelui său" (Cuvânt 58, pag. 297, Mănăstirea Neamț,
1818). Așadar, frați creștini, să luăm aminte cu toată frica de
Dumnezeu la cuvintele acestor sfinți părinți, care se reazemă pe
cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis în Sfânta
Sa Evanghelie: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta
și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veți ierta oamenilor
greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu va ierta vouă
greșelile voastre“ (Matei 6, 14-15).
Frații
mei, dacă credem că acestea sunt cuvintele și poruncile
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și că niciodată gura Lui nu
poate să spună neadevăr, El fiind ființa adevărului, apoi să ne
dăm seama că niciodată nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atâta
vreme cât vom fi învrăjbiți cu oamenii și „nu vom ierta din
toată inima păcatele și greșelile fraților noștri" (Marcu
11, 25). Nimeni să nu creadă că, cu darurile sale sau cu slujbele
ce le dă la sfânta biserică, se va putea împăca cu Dumnezeu și
va lua iertare de păcatele sale, mai înainte de a se împăca și a
se ierta cu cei ce au fost învrăjbiți.
Acest
adevăr ni-l arată Însuși Hristos Domnul când zice în Sfânta
Evanghelie: “De-ți vei aduce darul tău la altar și acolo îți
vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău
înaintea altarului și du-te de te împacă cu fratele tău, apoi
vină și adu darul tău“ (Matei 5, 23-24).
Nu
numai darul nostru nu-l primește Dumnezeu mai înainte de a ne
împăca cu aproapele nostru, ci nici rugăciunea noastră n-o
primește că zice: „Când stați de vă rugați, iertați tot ce
aveți asupra cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă
ierte vouă greșelile voastre“ (Marcu 11, 25). Același lucru ne
învață Mântuitorul și în rugăciunea domnească Tatăl nostru,
pe care o rostim zilnic, dimineața și seara: „Și ne iartă nouă
greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“
(Matei 6, 12). Dacă nu iertăm noi mai întâi pe frații noștri,
nici Tatăl nostru ceresc nu ne va ierta păcatele noastre. Iertarea
este o condiție obligatorie pentru mântuirea omului, a lumii
întregi. Iertarea stă la temelia păcii din inimă și a
cunoștinței fiecăruia dintre noi. Iertarea salvează familia de
divorț și distrugere, salvează rudele de ceartă și judecăți,
salvează lumea de războaie, de ură și de moarte.
Însă
nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decât să iertăm pe cei ce
ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit. Pentru un cuvânt
de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică pagubă, unii
creștini trăiesc în ceartă, și chiar înjură, ani de zile. Ba
ajung la judecată și la fapte de răzbunare, încât nici preotul
din parohie, nici rudele, nici bătrânii satului, nici boala și
frica morții nu le înmoaie inima să se ierte, să se împace unii
cu alții. De aceea nu puțini mor certați între ei, spre veșnica
lor osândă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru
mântuirea lui.
Această
stare grea de ură și răzbunare dintre oameni, care duce pe acei
care nu iartă la moarte, o arată Hristos foarte clar în pilda din
Evanghelia care s-a citit astăzi. Împăratul care ia socoteală
slugilor sale este Împăratul Hristos care ne va judeca pe toți la
sfârșitul veacurilor. Datornicul care datorează Împăratului
ceresc zece mii de talanți este fiecare dintre noi, care datorăm
lui Hristos pocăință, lacrimi, milostenie și iertare pentru
mulțimea păcatelor pe care le-am făcut.
Dar
în timp ce Dumnezeu, ca un tată bun, ne iartă toată datoria,
adică toate păcatele, noi oamenii nu iertăm pe cei ce ne-au greșit
puțin, ci le cerem datoria cu dobândă. Iar dacă nu ne întorc
datoria ne răzbunăm pe ei, îi dăm în judecată, le dorim răul,
nu-i iertăm până la moarte. De aceea și Dumnezeu se supără pe
cei care nu iartă pe aproapele, ci trăiesc în ură și răzbunare,
și le va zice la judecată: „Slugă vicleană, toată datoria
aceea ți-am iertat-o adică toate păcatele pentru că M-ai rugat.
Nu se cădea oare ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu
tine, precum și Eu am avut milă de tine? Și mâniindu-se stăpânul
lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată
datoria“ (Matei 18, 32-34).
Auziți
ce zice Hristos, Stăpânul vieții și al morții? Pe cei ce nu
iartă pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la judecata cea
mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile iadului pentru vecii
vecilor. Că dacă în viață nu ne pocăim, nici nu iertăm, nici
nu facem milostenie și murim așa, nu vom avea iertare niciodată și
nimeni nu ne va mai scoate din veșnica osândă.
Iubiți
credincioși,
Cea
mai mare virtute creștină este iubirea. Ea este viața noastră și
avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfântul Evanghelist
Ioan: „Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia,
cercetarea bolnavilor, primirea străinilor și altele asemenea sunt
fiicele cele mai mari ale iubirii creștine.”
Iubirea
de Dumnezeu și iubirea de aproapele, sunt poruncile cele mai mari
din Sfânta Evanghelie care stau la temelia mântuirii noastre. De
felul cum vom ști să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm
pe toți, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde
pacea noastră, bucuria vieții noastre, mântuirea fiecăruia dintre
noi.
Dar
ce să facă acei creștini, care își cer iertare de la cei cu care
sunt certați, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învață
Sfinții Părinți. Întâi să se roage lui Dumnezeu pentru
îmblânzirea vrăjmașilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor
și să le respecte cuvântul. Apoi să-și ceară personal iertare
de la cei cu care sunt certați, prin cuvintele: „Iartă-mă,
frate, pentru toate câte ți-am greșit și Dumnezeu să te ierte!"
Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia
dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche și mare,
împăcarea să se facă în prezența preotului, și să se încheie
cu o rugăciune de mulțumire și chiar cu o masă creștinească,
sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne
ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori
și așa, dacă nu ne mustră conștiința, ne putem împărtăși cu
Sfintele Taine. Iar dacă încă suntem tulburați și ne chinuie
gândurile de răzbunare, să amânăm Sfânta Împărtășanie, ca
să nu ne fie spre osândă. Smerenia și rugăciunea curată ne
ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela
nu este departe de mântuire!
Citim
în Pateric că un călugăr tânăr s-a dus la un sihastru bătrân
și i-a spus că are vrajbă asupra cuiva și nu-l poate ierta
nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrânul la iertare, că ucenicul
nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: „Să
spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe când ucenicul
zicea: „Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri", bătrânul îi spuse: "Nu așa,
fiule! Ci să zicem: Și nu ne ierta nouă greșelile noastre, precum
nici noi nu iertăm greșiților noștri!" Auzind aceasta
ucenicul, a căzut în genunchi și a zis: „Iartă-mă, părinte,
că am greșit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"
Așa
să facem și noi, frați creștini. Să cerem iertare întâi și să
iertăm cu dragoste pe toți, ca să fim și noi iertați de Dumnezeu
pe pământ și în cer. Căci fără iertare nu avem mântuire, nici
nu putem zice Tatăl nostru.
Să
rugăm pe Dumnezeul dragostei și pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a
răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toți
în numele Său, știind că dragostea nu moare niciodată! Amin.
Sursa:
Doxologia
