Fraţi
creştini,
Ne
aflăm încă în săptămâna luminată şi în această saptamână
ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii
Domnului — Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa
noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul
întrupat; Maica Domnului, Mamă bună si preasfântă, care L-a
ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul in viata Lui pământească
şi a suferit foarte mult, ca o mamă langa Pruncul—Dumnezeu…
Iisus
a suferit foarte mult şi ca prunc, de la naşterea Lui în Betleem,
până la fuga în Egipt. Iar ea s-a apropiat cu foarte multă
dragoste de El şi în copilărie, dar şi mai târziu, cand Iisus a
ieşit să vestească Evanghelia Sa în mijlocul mulţimilor şi îi
învăţa pe oameni ca nimeni altul. Şi, odată, fariseii şi
cărturarii, foarte invidioşi şi geloşi pe El, L-au scos din
cetate şi L-au urcat pe sprânceana muntelui, cu gândul să-L
arunce în prăpastie. Dar Iisus a trecut foarte liniştit prin
mijlocul acelei mulţimi tulburate de ură şi a mers în pace, pe
drumul Lui. Maica Domnului însă a leşinat de durere şi de spaimă.
Ea era de faţă şi a înţeles că duşmanii voiau să-L distrugă
pe Fiul ei iubit. Mai târziu, pe locul acela unde a leşinat sfânta
Fecioară s-a ridicat o mănăstire numita mănăstirea Groazei, în
amintirea acestui moment de groază adâncă din viaţa Maicii
Domnului. Această durere, această groază a urmărit-o toată
viaţa, căci a suferit cu amar, alături de Iisus, până la
sfârşitul vieţii Lui pământeşti.
In
ziua Răstignirii toţi ucenicii L-au părăsit pe Iisus. Au fugit de
frică să nu fie arestaţi şi ei, şi asta a fost o mare durere şi
pentru Mântuitorul Hristos, şi pentru Maica Domnului. Ea a rămas
lângă El şi L-a însoţit pe drumul Crucii, împreună cu alte
femei credincioase Lui. Ea a fost martoră şi atunci când Iisus a
fost ţintuit pe Cruce. Şi a rămas acolo, lângă Cruce, ea şi
sfântul Ioan evanghelistul, ucenicul iubit al lui Iisus.
In
biserica de pe Golgota, în Ţara sfântă, sunt două icoane mari,
în mozaic. Una Il arată pe Iisus jos la pământ, pe Cruce, şi un
călău care loveşte cu ciocanul în cuiele din mâini. Cealaltă
icoană o reprezintă pe Maica Domnului cu o sabie înfiptă în
inimă. Această sabie este simbolul tuturor durerilor pe care ea
le-a suferit pentru Iisus, aşa cum îi spusese bătrânul Simeon în
prorocie:
„Prin
sufletul tău va trece sabia“[3].
Sabia
durerii – pentru că Maica Domnului a suferit din adânc toate
durerile şi toate insultele aduse Fiului ei.
De
sus de pe cruce, Iisus privea la mama Sa şi la ucenicul iubit şi
le-a spus acele cuvinte: „Femeie, iată Fiul tău”, iar
ucenicului: „Iată mama ta”[4]. Adică, fraţi creştini, Iisus o
lasă pe Mama Sa ca Mamă lumii întregi. Intâi pentru apostoli, pe
care ea i-a mângâiat şi i-a ajutat mult, şi apoi pentru toţi
creştinii, cu care este întotdeauna bună şi miloasă, ca o mamă
adevărată.
Maica
Domnului a dobândit foarte mult har de la Fiul ei şi a fost
înzestrată cu o mare putere de a face minuni. Despre o asemenea
minune este vorba şi în sărbătoarea de astăzi, numită Izvorul
Tămăduirii.
Era
pe la anul 450, în Constantinopol. Un prinţ se plimba seara, în
pădurea de lângă palatul său şi întâlneşte un orb însetat
care voia să iasă din pădure, dar era cu totul slăbit din cauza
setei. Nu era nici o fântână în apropiere şi orbul, ars de mare
sete, îl roagă pe prinţ să-l ajute. Prinţul, pe nume Leon, caută
apă, dar caută în zadar. Nu reuşeşte să găsească nici un
izvor în pădure, şi ar fi vrut să-l ajute pe orb. Şi cum era el
în această frământare, aude un glas dulce care-i spune aşa:
„Caută,
Leon, pentru că izvorul nu este departe de tine”!
Uimit
şi surprins, prinţul continuă să caute, dar fără nici un
succes. Şi iarăşi aude glasul acela dulce care-i spune:
„Impărate
Leon, izvorul este foarte aproape de tine, caută în dumbravă,
adapă-l pe orb şi unge ochii orbului, spală ochii lui cu această
apă, ca să vezi puterea lui Dumnezeu”!
Prinţul
mai face câţiva paşi şi găseşte, într-adevăr, izvorul cu apă.
Ia apă în pumni şi potoleşte setea orbului, apoi cu aceeaşi apă
îi spală ochii şi orbul se vindecă îndată.
Desigur
că lumea a aflat foarte repede de această minune şi toţi cei care
aveau trebuinţă de vindecare au alergat la acest izvor care s-a
dovedit a fi foarte bogat în minuni. Mai târziu, prinţul Leon a
ajuns într-adevăr împărat al Bizanţului, asa cum îi spusese
acolo, în pădure, glasul dulce al Maicii Domnului: „împărate
Leon” – aşa îi strigase ea, vestindu-i că va fi împărat al
Bizanţului.
Impăratul
Leon a făcut în acel loc o biserică pentru creştini, pentru cei
care veneau să se vindece la acest izvor făcător de minuni. Chiar
împăratul Iustinian cel Mare care a urcat pe tronul Bizanţului
după mulţi ani, s-a vindecat de o boală foarte grea, spălându-se
şi bând din acea apă minunată. Iustinian a refăcut biserica de
lângă acest izvor care a devenit foarte popular, tămăduind bolile
trupeşti şi sufleteşti.
Fraţi
creştini, noi totdeauna suntem bolnavi trupeşte, dar mai ales
sufleteşte. Pentru bolile trupeşti ne sunt la îndemână medicii,
care şi ei au darul lor de la Dumnezeu. Pentru bolile sufleteşti
însă, noi umblăm ca şi când am fi deplin sănătoşi şi nu vrem
să ne gândim cât de bolnavi suntem pe dinăuntru. Pentru bolile
acestea sufleteşti, pentru vindecarea lor, în sfânta Biserică
avem trei sfinte taine, lăsate de Mântuitorul Hristos: taina
sfântului maslu, mai ales pentru bolile sufleteşti; taina sfintei
spovedanii şi taina sfintei Impărtăşanii, pentru sfinţirea
vieţii noastre. De aceea, când ne simţim bolnavi, este foarte bine
să mergem la doctor, dar mai înainte de asta e foarte bine să
venim aici, la biserica, fraţi creştini. Mai ales Maica Domnului
are un rol foarte important în aceste vindecări — aşa cum auzim
noi cântându-sa la strană: „Maica Domnului, grabnic ajutătoare”.
S-au
alcătuit în cinstea ei şapte acatiste foarte frumoase şi trei
paraclise. Este foarte bine să citim aceste rugăciuni, atât cât
putem. Dar când citiţi, de pildă, Acatistul Maicii Domnului, aveţi
grijă să fiţi foarte atenţi la fiecare cuvânt de acolo, să nu
vă fie mintea în altă parte. Rugăciunea aceasta să fie făcută
cu luare-aminte, cu lacrimi şi cu toata încrederea, pentru că
Maica Domnului este cu adevărat foarte aproape de noi şi foarte
grabnică în a ne ajuta. Ea este Mama noastră cea bună, Mama
bătrânilor şi a tuturor celor neputinciosi, „ajutorul celor fără
de ajutor” — aşa cum se spune în acatistul ei. Să nu uitati că
ea este Mama lui Iisus — şi are foarte multa putere de a ne ajuta.
Rugaţi-vă
ei cu atenţie şi cu părere de rău pentru păcatele dumneavoastră
şi veţi afla răspuns, fără îndoială, pentru că ea este cu
adevărat Mama noastră a tuturor.
[1]
Matei 25, 31-45
[2]
Ioan 14, 6; dupa Ioan 14, 27.
[3]
Luca 2, 35.
[4]
Ioan 19, 26-27.
(din:
Parintele SOFIAN, Editura Bizantina, 2007, Bucuresti)
0 comments:
Trimiteți un comentariu