Să ne rugăm
pentru această Alexandra și pentru toate
Alexandrele. Pentru Alexandra cea rătăcită prin biblioteci sau cea care
navighează pe internet, dornică să ştie, dar refuzând să trăiască. Pentru Alexandra care nu mai are curajul de a pleca pe
drumul Damascului. Pentru Alexandra care voieşte să-L posede pe Dumnezeu
într-un fel propriu, să-L scoată din "captivitatea" Bisericii şi să-L
modeleze după chipul şi asemănarea ei. Dar şi pentru Alexandra care nu vrea să
vorbească deloc cu Dumnezeul cel Viu, prea prinsă de dialogul său cu morţii (cu
Darwin, cu Nietzsche...).
Periodic, ca
preot, dar şi ca purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, sunt interpelat
şi somat, chiar, să răspund la unele acuzaţii care se aduc Bisericii, în
general, şi unor feţe bisericeşti, în particular. Am să redau cea mai recentă astfel de abordare, de acum
câteva zile, venind din partea unei persoane implicate în sfera politică şi
care mi-a cerut să răspund "public" la următoarele
întrebări (le-am numerotat spre a fi uşor de identificat răspunsurile):
"1) În România avem un
număr de biserici aproape triplu faţă de spitale şi şcoli. De ce? 2)
Poate îmi explicaţi şi de ce BOR trebuie să fie scutită de plata taxelor şi
impozitelor pentru anumite activităţi comerciale, în condiţiile în care sunteţi
concurenţi direcţi cu unii care sunt sufocaţi de biruri. 3) Şi,
poate îmi mai spuneţi şi de ce nu vinde BOR nişte proprietăţi pentru a face
Catedrala Neamului (de neînţeles pentru mine) şi cere bani credincioşilor şi,
mai ales, CJ-urilor. 4) De ce nu îşi asumă educaţia copiilor din
mediul rural sau urban (benevol, nu la Şcoala privată Mitropolitul Varlaam)? 5)
De ce nu iese public Patriarhul, ca în Grecia, să afirme că e dispus să scoată
ţara din criză şi că donează o parte din averea Bisericii? 6) De
ce trebuie să ne îmbrăcăm în aur şi să mergem cu Mercedesul când Iisus mergea
desculţ, îmbrăcat într-un simplu veşmânt? 7) De ce trebuie să
plătesc pentru o slujbă de botez, cununie, înmormântare (mi se cere, nu e un
act de donaţie, reţineti!!)? 8) De ce, atunci când a murit bunica
mea, preotul, al cărei duhovnic era de zeci de ani, mi-a zis că nu poate să
slujească întrucât are un botez programat şi că, citez «acum şi-a găsit să
moară»?"
Spaţiul editorial mă constrânge să
răspund foarte, foarte pe scurt domnişoarei Alexandra, autoarea
întrebărilor: 1) Nu există nici o legătură directă, o relaţie de
genul cauză-efect, între creşterea, după 1990, a numărului de
biserici şi scăderea numărului de şcoli sau de spitale. Bisericile sunt
ridicate de comunităţi, funcţie de necesităţile locale. Spre exemplu, scăderea
numărului de şcoli este un efect direct al scăderii natalităţii; s-a închis o
şcoală într-un sat pentru că nu au mai fost copii care să o frecventeze, nu
pentru că acolo s-a ridicat o bisericuţă care să adăpostească pe cei 50-60 de
credincioşi, majoritatea pensionari, care au mai rămas la ţară. 2) Pentru
activităţile de natură economică, şi BOR şi alte culte plătesc aceleaşi taxe
precum societăţile comerciale. Inclusiv impozitul pe profit. Dacă, însă, acel
profit este direcţionat către activităţi specifice cultului, inclusiv către
opera social-filantropică, atunci acesta, în anumite condiţii, nu mai este
impozitat. Este o facilitate asemănătoare celei acordate ONG-urilor. 3)
Proprietăţile Bisericii sunt, în majoritate covârşitoare, lăcaşurile de cult şi
terenul aferent. Imobile sacre şi, ca atare, inalienabile
(nu se pot vinde). Catedrala Mântuirii Neamului este o necesitate
liturgică pentru un oraş cu peste 1,5 milioane de ortodocşi. Faptul că unele
instituţii, precum Consiliile Judeţene dintr-o ţară cu peste 85% ortodocşi, au
fost solicitate să ajute la ridicarea acestui aşezământ de interes naţional nu
este un fapt ilegal sau imoral. Şi nu obligă pe nimeni la nimic, drept dovadă
că multe astfel de instituţii nu au alocat nici un leu pentru catedrală. A
ajuta la construcţia unei biserici de anvergura acestei catedrale este o şansă
istorică. Dacă Ştefan cel Mare, voievodul nostru sfânt, calcula -
vorba cuiva - câte mămăligi poate face pentru soldaţii săi cu suma alocată
ridicării Mănăstirii Putna, astăzi nu mai vorbeam despre acest adevărat "Ierusalim
românesc". 4) Biserica a asigurat, dintotdeauna,
educarea tinerelor generaţii, funcţie de posibilităţi. Şcoala românească a şi
apărut, de aceea, în tinda bisericilor. Acum, ea sprijină actul educaţional
atât cât poate şi, mai ales, cât i se permite de către stat. Şcoala
"Varlaam Mitropolitul" sau alte iniţiative de genul acesta
sunt tocmai semnul că Biserica edifică, în continuare, şcoli (în condiţiile
prevăzute de legislaţia actuală). 5) În Cipru, nu în Grecia,
Patriarhul a arătat disponibilitatea de a pune averea Bisericii la dispoziţia
statului spre a scoate ţara din criză. În România, lucrul acesta s-a făcut
deja, de multă vreme. Mai întâi, pe vremea domnitorului Al. I. Cuza, apoi pe
vremea comunismului. Or, în Cipru nu au existat astfel de masive preluări de
bunuri bisericeşti de către stat, situaţia e cu totul alta acolo. Au mai rămas
puţine proprietăţi în România faţă de ceea ce avea Biserica iniţial. Cele
existente, abia pot susţine activităţile specifice, între care se numără şi sprijinirea
celor aflaţi în nevoi. Numai la nivelul anului 2013, pentru sprijinirea
activităţilor social-filantropice s-au alocat şi cheltuit, la nivelul
Patriarhiei Române, 80.828.200 lei.
Efeminarea
lui Alexandru
6) Veşmintele liturgice sunt aurii (simbolul
harului dumnezeiesc), uneori, dar asta nu înseamnă că sunt și de aur. Mergeţi în orice magazin bisericesc sau atelier de
croitorie specific şi vedeţi care este nivelul preţurilor (nu ţi se dă şi aur
de banii aceia). Veşmintele au fost purtate, înaintea noastră, de oameni cu
viaţă sfântă, şi au, fiecare piesă în parte, o semnificaţie teologică. În general, încă din perioada Vechiului Testament, lui
Dumnezeu Îi este afierosit ceea ce este mai bun şi mai frumos. Iisus
Hristos, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat, ne-a dat cea
mai înaltă pildă de smerenie. Iar noi, când îmbrăcăm veşmintele liturgice, nu o
facem spre slava proprie sau din iubire de fast, ci din respect faţă de
Dumnezeul înaintea Căruia nu ne putem înfăţişa decât cu ce putem avea mai bun. Şi
da, Iisus n-a mers cu Mercedesul, dar nu ştiu să fi existat în acea perioadă un
mijloc de transport pe care Domnul să nu-l fi folosit (că a fost animal de
povară sau corabie). Evident, oricărui slujitor al lui Dumnezeu i se cere, pe
bună dreptate, decenţă în toate şi evitarea oricărui lux, a oricărei
extravaganţe. Dar manifestarea credinţei nu este, în sine, limitată de numărul
de cai putere ai unei maşini sau de faptul că mergi cu avionul în loc să mergi
pe jos cale de mări şi ţări. 7) Nu trebuie să plătiţi nici un fel
de slujbă, Biserica interzice preoţilor a solicita taxe pentru cununie sau
botez. Atunci când cineva face parte dintr-o comunitate (parohie),
el contribuie la bunul mers al lucrurilor pe măsura puterii sale financiare sau
a bunăvoinţei (este acea "contribuţie" anuală). Dacă cineva nu are
această posibilitate, nu trebuie discriminat, ci tratat la fel precum cel care,
bogat fiind, acordă un sprijin mai consistent. Dimpotrivă, sunt multe situaţii
în care preoţii (parohiile) ajută financiar familiile sărace, permanent sau în
anumite momente. Mi-e greu să cred că o persoană se poate lovi de o astfel de
"solicitare" de donaţie mergând la parohia de care aparţine, mai ales
acolo unde este și cunoscută de preot şi implicată
activ. 8) Fiind un botez programat mai demult, mă gândesc că
preotul nu avea cum pune în program, tot la aceeaşi oră, şi o înmormântare. Asta
nu înseamnă că nu se putea stabili un alt interval orar. Cât despre reacţia sa
- nu o pot comenta decât după ce ascult şi cealaltă parte... La durere, este
omeneşte să fim mai sensibili şi să dramatizăm chiar şi o simplă propunere de
stabilire a unei alte ore (decât cea dorită) a unei slujbe de înmormântare.
Cazul Alexandrei nu este singular. Ea este, din punctul meu de vedere, o
victimă a intoxicării care se practică în presă atunci când se pun tunurile pe
Biserică. Este o diferenţă uriaşă între ceea ce se întâmplă pe teren, la firul
ierbii, şi ceea ce apare, cel mai adesea, la TV despre Biserică şi despre
slujitorii sau despre activitatea ei (cu excepţiile de rigoare). Sunt şabloane
care se iau obsesiv, minciuni repetate până când publicul ajunge să creadă că i
se prezintă adevărul. Numele acestei tinere, care este împovărată de unele
experienţe personale, dar şi copleşită, mai ales, de ofensiva mediatică
anticlericală şi anticreştină, îmi aduce aminte de filosoful Constantin
Noica şi de al său îndemn: "Rugaţi-vă pentru fratele
Alexandru". Alexandru cel de azi nu mai este comandantul de trupe
sovietice care "a lăsat neatinsă" o mănăstire din
Moldova, părăsită de maicile ce s-au refugiat din calea cotropitorilor, şi care
a lăsat acel bilet pe sfântul altar, cerând, în schimbul acestui gest de "biruitor
nesigur", rugăciune pentru sufletul său. El nu mai are bărbăţia de
a păşi într-o biserică, până în locul cel mai sacru, spre a i se descoperi,
acolo, adevăratul Chip, adevărata credinţă. Alexandru cel de azi stă în afara
lăcaşului de cult, lipit cu ochii de sticla televizorului, şi-şi proclamă, de
acolo, victoria, dreptatea, judecata... Când coboară în realitate nu o face
decât pentru a obţine confirmări ale "adevărurilor" mediatice. În loc
să-l întărească în capacitatea de alegere, libertatea politică i-a adus un soi
de vlăguire, o stranie efeminare, iar Alexandru "al nostru", a devenit,
iată, o Alexandra. Să ne rugăm pentru această Alexandra și pentru toate Alexandrele. Pentru Alexandra cea rătăcită
prin biblioteci sau cea care navighează pe internet, dornică să ştie,
dar refuzând să trăiască. Pentru Alexandra care nu mai are
curajul de a pleca pe drumul Damascului. Pentru Alexandra care
voieşte să-L posede pe Dumnezeu într-un fel propriu, să-L scoată
din "captivitatea" Bisericii şi să-L modeleze după chipul şi
asemănarea ei. Dar şi pentru Alexandra care nu vrea să vorbească deloc cu
Dumnezeul cel Viu, prea prinsă de dialogul său cu morţii (cu
Darwin, cu Nietzsche...). Pentru Alexandra "corectitudinii
politice", pentru Alexandra de fiecare seară de la televizor,
pentru Alexandra din România, din UE sau de prin lume. Rugaţi-vă pentru sora Alexandra!
Sursă: Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu