PS Siluan: "Deveniți participiu de la a iubi, a parfuma, a tămâia, a afuma și așa mai departe. Voi alegeți la ce participați și deveniți participiu la acel lucru."

Foto: OrthPhoto

În firea noastră este să iubim și să fim iubiți. Avem nevoie și să fim iubiți, nu numai să iubim. E foarte greu când nu te iubește cel de lângă tine. Uneori ți se pare că mama sau tata nu te iubește pentru că sunt stresați. Și vin de la servici și te întreabă, când vii de la școală: "Ai luat note bune?", "Nu", sau "Da" - bineînțeles, pentru că atunci când luăm note bune spunem. Când nu luăm spunem: "Nu s-a întâmplat nimic". Și cam atât.

Frații cu surorile câteodată, mai ales frații cu surorile nu sunt atenți deloc. Care aveți frați, dintre fete, vă întreabă frații: "Ce mai faci? Cum mai îți este?". Trece așa pe lângă tine... E foarte atent cu toate fetele din jur, numai cu tine nu. Iubire frățească e asta, nu? Dar sora te întreabă pe tine, frate, care aveți surori: "Frate, cum ești? A fost bine la școală? Totul e bine?"

Am devenit așa de neatenți! Groaznic, groaznic! Stați să vă spun eu prima neatenție de astăzi: Domnul spune așa: "Cel ce ascultă cuvintele Mele pe Mine mă iubește". Păi ce-a zis diaconul? "Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie". Păi ce înseamnă drepți? Care au făcut armata știu ce înseamnă "drepți": în picioare. Voi ce-ați făcut? "Înțelepciune, în genunchi să ascultăm Sfânta Evanghelie". N-am auzit comanda asta. Am auzit: "Înțelepciune, drepți, să ascultăm Sfânta Evanghelie".

V-ați pus vreodată întrebarea de ce se spune "drepți"? Vă dați seama că la Primul Sinod Ecumenic – Primul Sinod a toată lumea, adică adunarea a tuturor episcopilor a toată lumea locuită (că oikoumenē nu înseamnă un balaur pe care-l practică ăștia care sunt în occident și sunt ecumeniști. Oikoumenē, înseamnă unde stau casele, că oikos înseamnă case, și menē înseamnă a rămâne, a sta. Oikoumenē înseamnă lumea locuită, unde stau casele. Și Sinod Ecumenic nu înseamnă un sinod de balauri care se întâlnesc acolo să vorbească împotriva ortodoxiei, ci înseamnă Sinodul a toată lumea) – și la Primul Sinod s-au întâlnit Părinții și unul dintre lucrurile pe care le-au subliniat atuncea a fost acesta: "se cuvine ca tot omul în ziua de duminică, în ziua de Praznice Împărătești, și în ziua de la Paști și până la Rusalii să nu plece genunchiul jos, și cine face altfel... La Rusalii, după Liturghie, este Vecernia plecării genunchilor, și de atuncea înseamnă că se dezleagă să se plece genunchii. De ce?

1. Pentru că noi suntem credincioși cu toată ființa noastră. Noi nu suntem credincioși numai cu sufletul, ci credem cu toată ființa noastră că Hristos a murit și a înviat. Păi a înviat în limba greacă înseamnă anesti și anesti înseamnă a stat în sus. Nu la întâmplare suntem verticali, și avem o verticalitate. Și, problema oamenilor de astăzi este că începe să-i doară spatele. De ce? Pentru că nu mai sunt verticali, pentru că toată lumea e înclinată în față. Așa constată specialiștii kinetoterapeuți – kinetoterapeuți înseamnă specialiștii mișcării. Și singura poziție în care se odihnește coloana verticală este când omul stă în picioare, nu culcat pe... "dormeo memory". Și atunci "drepți" înseamnă că noi mărturisim cu toată ființa noastră că "Hristos anesti", a înviat, adică S-a ridicat în sus.

2. Mai este un lucru, un motiv pentru care, atunci când auzim cuvântul lui Dumnezeu, stăm în picioare. Păi, fraților, în baza a ce îi zicem lui Dumnezeu Tată? De ce-I zicem lui Dumnezeu Tată, și ne permitem cu îndrăznire și fără de osândă și cutezăm a-I zice lui Dumnezeu Tată? De ce? În baza la ce? Vreau să aud un răspuns. [...] Păi ne-a creat, bun, de acord! Și pe chinezi, și pe indieni, și pe toți i-a creat. De ce nu-i zic lui Dumnezeu: Tată? [...] Ah, că nu sunt botezați. Păi unii sunt botezați, că a fost Sfântul Ioan Maximovici pe acolo și alții. Dar prin botez am devenit ce? Am primit duhul înfierii, ne-am făcut fiii Lui. Și zice: "fă-l pe-acesta fiul și moștenitor al împărăției Tale". De ce moștenitor? Pentru că fiul este moștenitorul de drept al tatălui. Tatăl nostru cine este? Dumnezeu! Păi dacă Tatăl nostru este Dumnezeu, înseamnă că El ne lasă moștenire Împărăția. Îi spune Dumnezeu fiecăruia dintre noi, așa cum îl auzim pe tatăl fiului risipitor că îi spune: "tot ce este al Meu este al tău". Foarte frumos sună aceasta, numai că nu ne interesează.

Fraților, dacă acuma ar veni o delegație de la curtea palatului, de la Buckingham Palace și ar zice: "luminăția sa, regina Angliei a decis să vă înfieze pe fiecare dintre voi și să vă lase moștenire câte o sută de mii de lire", care dintre voi spune: "nu mă interesează"? Dar dacă vine Domnul la fiecare dumnezeiască Liturghie și ne aduce aminte statutul pe care îl avem fiecare dintre noi, de fii și fiice ale lui Dumnezeu, și ne propovăduiește această Biserică, și Părinții, că suntem fii și moștenitori ai Împărăției Cerurilor și că am primit prin botez statutul de cetățeni, nu ai Uniunii Europene, ci cetățeni ai Împărăției Cerurilor, cât ne interesează? Prin botez suntem cetățeni de drept ai Împărăției Cerurilor, dar nu ne interesează cetățenia asta. Unde ne lămurim noi, și înțelegem, că suntem cetățeni ai acestei Împărății? La dumnezeiasca Liturghie, care începe cu binecuvântarea – Ce zice părintele când începe? – "Binecuvântată este Împărăția Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh". Când? Acum! "Acum și pururea și în vecii vecilor". "Acum" este al nostru, "pururea și în vecii vecilor" este a lui Dumnezeu și a tuturor generațiilor care au trecut până la noi și vor trece de la noi încolo, căci nu se oprește lumea cu noi, și nici nu se termină cu noi, deși nu e sigur după cum sunt de tulburi lucrurile. Că nu se știe. S-ar putea ca unii dintre voi să prindeți, sau să prindem, chiar finalul. Adică finalul și începutul cel nou, pământ nou și cer nou.

Bun, păi vedeți fraților, și dacă Dumnezeul nostru este Dumnezeul iubirii și zice: "să vă iubiți unii pe alții" și El este iubirea însăși, înseamnă că de aicea noi începem să ne deschidem perspectiva felului în care e sănătos să iubim. Că v-ați pus întrebarea acolo: Cui şi cum dăruim dragostea noastră? [tema taberei a fost: „Cui şi cum dăruim dragostea noastră? Iubirea – şansă, binecuvântare şi limite“ n.n.] Deja ne spune: "unul pe altul". Vine Domnul Hristos și ne spune: "precum și Eu v-am iubit pe voi". La temelia aceasta este iubirea față de Dumnezeu, că Dumnezeu prima poruncă pe care a dat-o omului este: "să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău, din tot cugetul tău, din toată inima ta" și "pe aproapele tău ca pe tine însuți". Și Domnul vine și spune mai mult decât atât: "precum și Eu v-am iubit pe voi". Și cum a iubit Dumnezeu? A iubit fără să țină cont dacă suntem vrednici sau nu de iubirea Lui, și a mers până să iubească pe vrăjmași. Și spune: "iubiți pe vrăjmașii voștrii, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă". Că așa se rezolvă blestemele, știți, nu trebuie să te duci la dezlegarea dezlegărilor, și la vrăjitoare, și la descântătoare sau la descântător, chiar dacă sunt din Biserică câteodată, și care nu-s preoți, sunt descântători bisericești, iar preoția lor este zero, chiar dacă nu sunt caterisiți așa cum se cuvine și spun canoanele, căci "deschid cărți". Deci, rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc. Asta este expresia iubirii, așa cum a iubit Dumnezeu.

Noi nu începem cu ce e mai greu, începem cu ce e mai ușor, ce e mai la îndemână. Dar uitați-vă până unde a mers iubirea Sfântului Marelui și Tămăduitor fără de arginți Pantelimon – Pantelimon vine de la cuvântul panteleimos din grecește care înseamnă atotmilostiv–, până la a-și da viața pentru Dumnezeu. De ce, pentru ce? Pentru că cea mai mare iubire nu este decât să-și pună cineva viața pentru cel, sau cei pe care îi iubește. Nu pentru cei care îl iubesc. Și Sfântul Apostol Pavel zice: și Domnul a murit și și-a dat viața pentru noi când eram încă păcătoși. Adică n-a stat să vadă care sunt cuminți și care nu, și să-și dea viața numai pentru unii. Și asta deschide un orizont foarte larg, pe care voi trebuie să știți să-l folosiți și să nu vi-l închideți în așa fel încât să fiți agățați de unul sau de una, de parcă ați pus mâna pe un lipici din ăla, superglue, v-ați lipit unul lângă altul și nu vă mai puteți desface; într-un tandem din ăsta ca o bicicletă care nu merge decât dacă dau amândoi din pedale în același timp.

Și libertatea asta înseamnă: libertatea în Hristos și în Biserica, care te duce pe calea vieții să întâlnești poate pe cineva, cu care să întâlnești Taina aceasta mare, care devine viață de familie. Mare este Taina aceasta, –zice Pavel–, în Hristos și în Biserică. Dacă e altundeva în afară de Biserică, adică în discotecă, sau pe stadion, sau..., sau..., sau... - că nu vreau să vă dau idei acuma... Știți, un cunoscut de-al meu din Franța, un grec, era student în Franța, și i-a dat telefon la mamă-sa și i-a zis: "mamă, am găsit o fată și mă gândesc să mă însor". Și mamă-sa o femeie dintr-un sat, dintr-o insulă undeva pierdută; tatăl lui fusese cioban care avea oi și capre, și au avut opt copii; și zice: "copilul meu o singură întrebare vreau să-ți pun: miroase a tămâie?". Și el s-a cam blocat așa un pic, că ea era franțuzoaică atee, și zice: "mamă, știi, nu e grecoaică, nu e ortodoxă". "Copilul meu, ai grijă, că dacă nu miroase a tămâie e problemă!". Din nefericire pentru el, nu a ascultat-o pe mama lui și după douăzeci de ani, cu doi copii născuți, femeia aceasta i-a spus: "nu te-am iubit niciodată și nu m-ai iubit niciodată și pe mine credința ta și toate prostiile astea ortodoxe și creștine nu mă interesează, și du-te, și ieși de la mine din casă" - că era în casa ei, după 20 sau 22 de ani! Acuma să nu începeți să căutați parfum cu miros de tămâie, ca să..., știți! Unii sau ceilați. Asta înseamnă că stai aproape de Dumnezeu sau nu. Păi vă dau un criteriu. Dacă stai aproape de cineva care se parfumează, cum devii? Parfumat, nu?! Parfumat din punct de vedere gramatical ce este? Ce fel de verb este, la ce formă? Participiu, da! Păi de ce zice participiu? Pentru că participi la acțiunea de a parfuma și devii parfumat. Și dacă participi la acțiunea de a fuma, devii...afumat. Altfel, te duci la afumătoare și te afumi, și ești foarte important, și ești puternic, așa, când ții afumătoarea, și faci și mușchi așa când o ridici. Și îți dă o demnitate pe care nu ți-o dă nici Uniunea Europeană, și o bărbăție așa, sau o feminitate deosebită. Dar dacă stai lângă cel care e sfânt, devii cum? Sfințit – nu Prea Sfințit că n-ai șanse. Ăsta e privilegiu numai a unora...–, sfințit! Deci depinde cum vrem să fim. Și dacă stai lângă cel care te iubește, cum devii? Iubit și iubită! Ai văzut? Păi fraților asta trebuie să înțelegem că noi facem și de pe acuma, când sunteți mici, alegerile, și că ce alegeți la aia participați, și la ce participați la aia deveniți. Deveniți participiu de la...a iubi, a parfuma, a tămâia, a afuma și așa mai departe. Voi alegeți la ce participați și deveniți participiu la acel lucru.

Un lucru vreau să mai adaug. Noi am primit prin botez tot ce trebuie, fiecare dintre noi, ca să ne asemănăm, nici mai mult nici mai puțin cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu în trup, în Care sălășluia trupește plinătatea dumnezeirii, spune Sfântul Apostol Pavel.

Prin botez am devenit fiii Celui Preaînalt, adică am devenit niște pui de vultur, dar avem o mentalitate de găini și de cocoși, de ogradă, la care orizontul este orizontală, cât se vede și cât se pricepe că în rest nu există și nu ne interesează. Și zice în povestea cu vulturul și cocoșul, pe care o știm de la Sfântul Siluan, că s-a coborat vulturul și zice: săracul cocoș! Cât e de frumos să vezi înălțimea cerurilor, să vezi râurile, să vezi munții, să vezi văile, să vezi toată frumusețea asta. Hai să mă duc să-i spun și eu că săracu' vede numai ograda. Și a început să-i spuna cocoșului, și a ascultat el cât a ascultat, dar a văzut o găină și a fugit după ea, și așa mai departe, și și-a revenit la activitățile lui cotidiene. Și vulturul a rămas așa, cam surprins, cam nedumerit: cum de nu-l interesează?

Avem pus în noi de la botez tot ce trebuie, că am primit pecetea darului Sfântului Duh pe frunte, ca să gândim ale lui Dumnezeu, și să gândim și să descoperim cele ale lui Dumnezeu. Ni s-a pus pecetea darului Sfântului Duh pe ochi, adică ni s-a pus Sfântul și Marele Mir, ca să avem capacitatea ca ochii noștri să vadă dincolo de ce este în lumea asta, adică să vadă pe cele ale lui Dumnezeu. Pe urechi ni s-a pus pecetea darului Sfântului Duh, ca să avem capacitatea să recunoaștem glasul adevărului și să nu ne luăm după radio șanț. Că oricine spune ceva tu crezi, orice prostie spune la radio tu crezi, și orice vezi la televizor sau în ziar crezi. După aia ni s-a pus pe nas, ca să recunoaștem mirosul de bună mireasmă, nu după Fa și Rexona și ce mai este acuma, cu ce vă deghizați acolo și vă împroșcați. Pe buze ni s-a pus Sfântul și Marele Mir ca să recunoaștem gustul, ca să "gustați și vedeți că bun este Domnul", să dorim după ale lui Dumnezeu. Nu așa, să vin cu o gumă de mestecat și mai facem câteva baloane, se termină cursul și o mai împărțim așa pe la colegi sau o lipim pe bancă să o găsim și mâine și chestii de genul acesta. Pe mâini, ca să lucrăm ale lui Dumnezeu, am fost unși, pe piept, ca să dorim după ale lui Dumnezeu, pe spinare, ca toate puterile noastre să se pună în slujba lui Dumnezeu și pe picioare ca să mergem în calea lui Dumnezeu. Asta înseamnă potențialul care s-a pus acolo prin botez. Dar de voi depinde dacă vreți să mergeți înainte. Știți cum se întâmplă? E ca și cu calculatorul, că dacă nu dai clik nu funcționează programul. Aveți instalate toate driverele, toate programele sunt instalate în voi, dar dacă nu dai click nu merge mai departe. Click înseamnă Amin din perspectiva creștină, "Doamne vreau și eu asta!". Depinde acuma de fiecare dinte voi. Dacă vreți să rămâneți în curtea, în ograda lumii acesteia n-aveți decât fraților, nu vă poate obliga nimeni să deveniți pui de vulturi dar, nu uitați vă rog că aveți vocația să deveniți vulturi, că asta v-a dat Dumnezeu. Și calea prin care devenim vulturi este să stăm aproape de cel care este Modelul nostru, Iisus Hristos, să ne împărtășim din El, din cuvântul Lui, din Trupul și Sângele Lui, că suntem trupul și sângele Lui. Prin botez, suntem altoiți pe El, am devenit una cu El ca și cum crenguța a devenit una cu copacul și ia seva din pom așa cum luăm noi din Hristos viața. Trupul și Sângele Lui vin în noi. "Eu sunt vița și voi sunteți mlădițele, dacă o mlădiță se rupe din Mine, se usucă și nu mai este bună decât să fie aruncată în foc".

Gândiți și vedeți. Stați aproape de Dumnezeu și o să vină în voi adevărata simțire a dragostei, a iubirii, care înseamnă mult mai mult decât ce vă închipuiți voi că înseamnă iubirea. E mult mai mult decât vedeți că tresaltă în voi inima voastră și se mișcă față de cineva anume.  Și Dumnezeu să vă trezească spre ceea ce este mai frumos și mai bun și mai asemănător cu El.

Sursă: Corortodox