Nu se poate să fie mai fericit omul, decât
când pune tot gândul și purtarea lui de
grijă să vadă copiii lui rânduiți spre pricopseala învățăturii. Fiecare om care este învățat se cheamă cuvântător, iar cel neînvățat este asemenea dobitoacelor. Și de voiți să fie feciorii
voștri asemenea dobitoacelor, este mare greșeală și orbire.
În 1757, aceste hotărâte și
aspre cuvinte vedeau lumina tiparului, izvorâte din gândul înțelept
al mitropolitului țării și din inima sa plină
de dragoste față de cei pe care îi păstorea. Nu doar aici,
ci și în alte cărți, Mitropolitul
Iacov Putneanul (născut în 1719, mitropolit al Moldovei între 1750–1760, trecut
la cele veșnice în 1778) îndeamnă cu tărie pe părinți
să își dea copiii la școală.
Acționând și
ca un ministru al educației în vremea sa, el îl convinge în
1759 pe domnul Ioan Teodor Callimachi să înființeze prima școală
rurală din Moldova, lângă Mănăstirea Putna. În cei 10 ani în care a fost mitropolit, s-au publicat mai multe cărți în Moldova decât în
cei 40 de ani de mai înainte. Personal a scris și a publicat primul
Abecedar tipărit din Moldova, Bucvarul din 1755.
Faptele făcute
ca mitropolit le-au lăsat în umbră pe cele ale educatorului, deși acestea îl așează între marii
dascăli ai românilor. Pe bună dreptate, cineva se poate întreba de ce a fost
atât de interesat de educație. Este oare un intelectual ascuns sub veșmânt monahal? Este un
om politic care înțelege importanța educației pentru dezvoltarea țării? Întrebarea care ne deschide ușile spre a înțelege motivația sa este: Ce
înseamnă pentru mitropolitul Iacov educația?
„Hrană sufletească”
Mitropolitul
Iacov a fost unul dintre cei mai importanți ierarhi ai românilor. Autor al
unor gesturi de mare curaj în timpul vieții, mergând până la a-și da demisia pentru a
apăra interesele poporului în fața exceselor domnilor fanarioți, al doilea ctitor al
Mănăstirii Putna și al altor biserici și mănăstiri din Moldova, profund implicat în
problemele sociale și economice ale țării, el a rămas în conștiința urmașilor ca un „om sfânt”, așa cum îi va spune și Nicolae Iorga.
Un cleric de
anvergura lui nu face lucruri inutile. Nu are timp, dar, mai ales, nu are
starea sufletească să facă altceva decât să lucreze, din toate puterile, cu
toată râvna, cu multă atenție, la binele sufletesc al poporului. În prefețele la lucrările pe
care le publică, mitropolitul Iacov reflectă adesea la momentul trecerii în veșnicie, la mântuirea sufletului.
Știe și îi învață și pe alții că orice activitate din viață care nu se adună în albia care duce către Împărăția Cerurilor este o
risipire, deci un eșec.
Căci ce folos
de satisfacțiile cunoașterii, dacă omul nu cunoaște dragostea Creatorului a toate? Ce folos de o
bună dezvoltare a țării, dacă la Judecata de Apoi poporul acelei țări va constata că nu
s-a dezvoltat în cele sufletești și merge cu suflete neîmplinite în fața lui Dumnezeu?
Așadar, motivele
preocupării și osârdiei mitropolitului Iacov trebuie căutate în spațiul lucrării sale duhovnicești, al misiunii de părinte
sufletesc. El știe că de modul în care are grijă de sufletele oamenilor depinde atât viața acestora în veșnicie, cât și a sa. Sfântul este
omul care s-a împlinit, care nu a risipit vremea și talantul date lui de
Dumnezeu, ci le-a chivernisit rodnic.
Educația pentru suflet
Mitropolitul
Iacov s-a îngrijit de educație pentru că știa că, prin frumusețea și sensul celor văzute,
omul este chemat să înțeleagă frumusețea și realitatea celor nevăzute. Cunoscând lucrul mâinilor Lui, aflăm ceva
despre El, despre dragostea Sa pentru om. Întreaga viață este dată ca o scară
către rai, după cum întreaga istorie este dată spre a fi o scară către rai a
omenirii. Dar scara nu se urcă de la sine, ci dorind și străduindu-ne. Educația deschide ochii
pentru a înțelege firea acestei lumi, rostul fiecărui lucru și dreapta lui
folosire, rostul fiecărui om și dreapta relație cu fiecare. Și, folosind bine cele
văzute, omul se poate înălța către cele nevăzute.
Așadar, pentru
mitropolitul Iacov, a învăța este un pas și o cale pentru
pregătirea vieții veșnice. El propune, oferă și cere o educație pentru a se forma
fii ai Împărăției cerurilor.
Având în fața ochilor acest rost
al educației, care le cuprinde pe toate celelalte și este o sinteză a lor,
mitropolitul a făcut eforturi mari, continue, laborioase pentru educație. Între altele, a
dorit să ofere poporului, în limba lui, modelele oamenilor desăvârșiți – sfinții. De aceea, a dispus
traducerea Vieților sfinților, care sunt adevărate manuale în care orice om, de orice vârstă ori
statut, își poate afla un model de viață. La îndemnul lui s-au tradus, deși fără a fi reușit să le publice, 6
din cele 12 volume, pe lunile martie, aprilie, mai, septembrie, octombrie și noiembrie. Cel care
le-a tradus a fost un monah, Evloghie Bantaș, dintr-o familie care
a dat-o pe mama lui Dimitrie Cantemir, iar în zilele noastre pe anglistul,
celebru autor de dicționare, Andrei Bantaș.
O educație cu adevărat
împlinitoare are în vedere destinul de dincolo de cele văzute al omului, este
educație pentru suflet, educație pentru mântuire. Ea îl învață pe om axiologia
lumii și cum să ia putere pentru a o străbate împlinitor: ce este binele, ce este
răul, ce ne face bine, ce ne face rău, ce sunt virtuțile, ce sunt patimile,
în ce fel o anumită virtute ne zidește sufletește, în ce mod o anumită patimă ne
distruge ca persoane. Dacă vom învăța astfel de lucruri, atunci vom învăța să dialogăm cu Cel
care ne-a creat, vom putea să viețuim întru El. Și atât aici, în
această parte a existenței noastre, cât și în veșnicie, vom cunoaște Dragostea.
0 comments:
Trimiteți un comentariu