de Carolyn Moynihan, MercatorNet
Deşi există un acces tot mai mare la cifrele reale ale
cazurilor de mortalitate maternă, specialiştii par să prefere estimările. De ce oare?
Decesul unei mame este o tragedie cu totul aparte, iar
permanenţa unor rate ridicate ale mortalităţii materne în unele părţi ale lumii
reprezintă un motiv de jenă la nivel planetar, mai ales că majoritatea
deceselor ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un minim acces la asistenţă
medicală. Luate împreună, decesele mamelor la naştere sunt indicatorul numărul
unu al nivelului de sănătate a mamelor din întreaga lume, iar reducerea
incidenţei acestor decese reprezintă un scop-cheie al organizaţiilor
internaţionale pentru dezvoltare şi sănătate.
Spre exemplu, al cincilea punct de pe lista Obiectivelor
de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) propuse de ONU, se referă la reducerea
mortalităţii materne cu 75% până în anul 2015, an în care probabil că va fi
adoptată o nouă serie de obiective. Cu un an înainte însă de împlinirea acestui
termen, rapoartele despre unele ţări aflate în curs de dezvoltare conţin rate
ale acestei mortalităţi de până la 1.000 de decese ale mamelor la fiecare
100.000 de naşteri în care copiii au supravieţuit, iar Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS) înregistrează o reducere la nivel global a mortalităţii de
numai 45% după 1990 încoace.
Dar cât de exacte sunt cifrele în cazul mortalităţii
materne? Nimeni nu-şi doreşte să facă o subevaluare a numărului de cazuri în
care mamele mor din cauza lipsei de îngrijire în timpul sarcinii şi naşterii, o
supraevaluare n-ar fi nici ea benefică, iar cifrele reale sunt de preferat
oriunde sunt de găsit.
De fapt, aceste cifre sunt disponibile într-un număr de
ţări, deşi în sondajele globale se continuă practica utilizării unor cifre
aproximative obţinute pe calea calculelor matematice.
Într-un studiu efectuat de nişte cercetători ai
Institutului MELISA în Chile şi publicat în revista britanică Public Health la
începutul acestui an, au fost comparate ratele de mortalitate maternă conţinute
în trei asemenea rapoarte globale. Aceste rapoarte cuprindeau cifre obţinute pe
baza informaţiilor oficiale puse la dispoziţie de opt ţări cu evidenţe
demografice riguroase de pe continentul American, printre care se numără şi
S.U.A, Mexicul şi Chile.
Acest studiu arată că două rapoarte de dată mai recentă conţin
diferenţe de 14 până la 100 % faţă de cifrele oficiale ale mortalităţii materne
din ţările supuse evaluării.
În Chile, spre exemplu, statisticile oficiale prezentau o
rată a mortalităţii materne (RMM) de 16,5 decese la 100.000 de naşteri de
prunci vii, în vreme ce un studiu întreprins de Saifuddin Ahmed a obţinut
pentru această ţară un RMM de 27 (+ 64%), în timp ce OMS a raportat 26 (+58%).
Pentru Mexic statisticile oficiale arătau un RMM de 42, în timp ce Ahmed
raporta 62 (+46%), iar OMS 85, adică o cifră dublă!
Spre deosebire de acestea, un al treilea studiu
independent, efectuat de cercetătorii de la Institute for Health Metrics and
Evaluation (IHME) din cadrul Universităţii din Washington şi ulterior publicat
în The Lancet a fost vizibil mai precis.
Estimările lor pentru Chile au fost de 21 (+27%), iar pentru Mexic de 52
(+23%).
Cum au ajuns la aceste rezultate? Elard Koch, autorul
principal al noului studiu întreprins de Institutul MELISA, declară că studiul
celor de la IHME a inclus o variabilă care lipseşte din studiile de dată
recentă: nivelul de educaţie al mamelor. Acest lucru „se pare că a condus la un
nivel mai crescut de acurateţe a estimărilor”.
Koch mai subliniază faptul că studiul celor de la MELISA
arată că „nivelul de educaţie al femeilor este un element predictiv esenţial nu
doar pentru mortalitatea generală, ci mai ales pentru mortalitatea maternă”. Un
studiu recent din Chile a ajuns la concluzia că nivelul de educaţie al femeilor
reprezintă un factor principal în influenţarea evoluţiei sănătăţii mamelor în
ultimii 50 de ani şi are efecte sinergice asupra altor variabile, precum
accesul la asistenţă medicală prenatală, indicele de fertilitate şi asistarea naşterii de către personal
calificat.
Koch recomandă: „În vederea obţinerii unor rate mai
exacte, le recomandăm cercetătorilor să folosească informaţiile oficiale din
ţările care pot pune la dispoziţie evidenţe sigure, or potrivit celui mai
recent raport privind mortalitatea maternă schiţat de ONU în 2013, aceste ţări
sunt în prezent în număr de 67. Dacă nu există evidenţe sigure, sunt de
preferat modelele de estimare care iau în calcul şi nivelul de educaţie al
femeilor.”
Cantitatea de informaţii adunate de la cele 67 de ţări ar
trebui să-i ţină destul de ocupaţi pe acei câţiva cercetători care au drept
obiectiv principal acurateţea.
Mulţi experţi în sănătate mondială tulbură apele,
promovându-şi viziunea potrivit căreia cea mai eficientă metodă de a reduce
cazurile de deces la naştere este prevenirea naşterii, dacă nu prin
contracepţie, atunci prin avort. Aceiaşi experţi trag concluzia că legile care
interzic sau limitează avortul în multe dintre ţările aflate în curs de
dezvoltare (inclusiv aproape întreaga Americă Latină) au condus la „avorturi
nesigure” care au contribuit în mod semnificativ la creşterea cazurilor de
mortalitate maternă. Cu cât este mai mare RMM-ul în aceste ţări, cu atât pare
să câştige teren acest argument.
Cu toate acestea, rigurosul studiu MELISA asupra
situaţiei din Chile, care a avut drept scop în special investigarea efectelor
interzicerii avortului la nivel statal în anul 1989, după o serie de ani în
care fusese legal, a arătat că schimbarea legislaţiei n-a avut niciun efect
asupra numărului de internări în spitale în vederea avorturilor, care a
continuat să scadă ca şi în deceniile precedente. De fapt, astăzi, deşi avortul
în Chile este încă ilegal (cu toate că preşedintele vrea să schimbe acest
lucru), această ţară are una dintre cele mai scăzute rate ale mortalităţii
femeilor datorate avortului din lume, cu o scădere de 92% începând cu anul 1989
şi de aproape 100% în ultimii 50 de ani.
În cazul în care comunitatea internaţională chiar doreşte
să asigure o maternitate sigură tuturor femeilor de pe planetă, studiul celor
de la Institutul MELISA, primul studiu de acest gen din lume, evidenţiază
aspectele care trebuie să aibă prioritate: accesul la asistenţă prenatală,
personal medical calificat care să asiste naşterea şi, cel mai important,
educarea femeilor – iar aici nu intră doar educarea în vederea contracepţiei.
O mamă care are la dispoziţie informaţii despre igienă şi
nutriţie, care conştientizează beneficiile pe care le poate aduce educaţia
copiilor ei şi care este la curent cu toate oportunităţile de creşterea a
standardului de viaţă al familiei ei, poate lua, împreună cu soţul ei, mult mai
bine deciziile legate de fertilitate.
Aşa că, dacă după ce cunoaşte toate aceste lucruri, va
dori să folosească pastile/dispozitive anticoncepţionale sau chiar să recurgă
la avort – asta după ce a fost în prealabil informată de eventualele lor
efectele negative, care nu exclud moartea – nu are decât. A-i pune însă la
dispoziţie aceste lucruri înainte ca ea să ştie măcar să citească sau să aibă
acces la îngrijirea unui obstetrician când are nevoie, înseamnă că această
femeie este folosită ca un mijloc pentru atingerea unui scop. Iar dacă, în
aceste condiţii, acest scop ar fi chiar diminuarea ratei totale de mortalitate
maternă, el tot nu este scuzabil.
Traducere: Gabriela Coşereanu
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă
din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe
adresa redactievremuri@gmail.com.
0 comments:
Trimiteți un comentariu