Un eveniment remarcabil a atras atenția în luna noiembriea a anului
2013 în ceea ce privește lungul proces american asupra tragediei avortului. Este vorba despre
apariția pe pagina de titlu a revistei New York a unei povești intitulate:
„Avortul meu”. Articolul a adus în atenție “relatările a 26 de persoane
din interiorul unui război cultural fără sfârșit”.
Chestiunea este
captivantă întrucât oferă mărturii ale femeilor care și-au avortat copiii –
unele în mod repetat. Meaghan Winter își începe articolul prin plasarea
acțiunii în contextul anului 2013, la 40 de ani de momentul în care Curtea
Supremă a SUA a decis în cazul Roe vs. Wade, având convingerea că a rezolvat
problema.
După cum
explică Winter: „Dintre toate bătăliile războiului cultural din ultima jumătate
de secol, probabil niciuna nu pare mai departe de a fi soluționată, în termeni
legali și în conștiințele noastre, decât avortul.”
Această
mărturie, luată separat, este de-a dreptul revelatoare, fiind de la sine
evidentă. Apărătorii avortului legal sunt în particular nedumeriți și frustrați de acest lucru. Convingerea
lor era că Roe rezolvase chestiunea și că avortul la cerere avea să devină un aspect
important din consensul moral al națiunii. Însă cazul Roe nu a oferit o soluție și de aceea avortul a fost
și este de atunci încoace un conflict moral central inevitabil în această națiune.
Înainte de
cazul Roe, mișcarea pro-viață nu era bine închegată. Se poate demonstra chiar că Roe a declanșat mișcarea pro-viață și a transformat-o
într-o putere morală și politică în America. Conștiința națională privind avorturile este mult mai conflictuală
acum decât era în 1973. Argumentele pro-viață și dezvoltarea
tehnologiilor imagistice medicale prenatale au condus la schimbarea atitudinii
față de avort, astfel încât mai mult apără viața tinerii americani
decât o fac părinții lor. Mulți americani se identifică acum mai curând ca fiind pro-viață decât pentru
libertatea de a alege.
Pe de altă
parte, există o mică parte dintre americani care sprijină cauza Roe și disponibilitatea
avortului legal, cel puțin în primele luni de sarcină. America are de altfel o conștiință națională divizată și o inimă divizată în
ceea ce privește avorturile. Însă acest lucru trebuie privit ca o victorie a mișcării pro-viață, pentru simplul fapt
că avortul rămâne o atât de controversată problemă morală încât zdruncină pretenția că avortul la
cerere este un aspect definitiv stabilit. El nu este, după cum scoate în
evidență articolul publicat.
Revista New
York este un barometru pentru pulsul cultural urban al națiunii. New York-ul
este liberal din punct de vedere social și cultural, iar avortul la cerere
este sprijinit de un procent dramatic de mare al populației. În unele cartiere
ale orașului majoritatea sarcinilor sfârșesc cu avort. Însă acest articol scoate în evidență foarte clar faptul
că avortul este încă un subiect care dă bătăi de cap conștiinței new york-ezilor.
Meaghan Winter
amintește în articol de faptul că o serie de state au adoptat legislații privind avortul mai
ales în ultimii doi ani. În această perioadă, explică ea, „26 de state au
adoptat 111 prevederi restricționând avortul”. După secole întregi de legislație și provocări juridice
privind avortul, „niciun consens nu se arată la orizont privind când, unde, cum
și dacă o femeie ar trebui să poată să întrerupă o sarcină”. Ea adaugă în
mod corect că Roe „a fost un caz limitat din punct de vedere al sentinței”. Nu am auzit pe
nimeni recunoscând acest lucru atunci când decizia a fost luată în 1973.
Apoi Winter
aruncă bomba: „Însă în ciuda tuturor protestelor și a reglementărilor, a
părerii că avortul e <<lipsit de pericol, legal, rar>> sau
<<avortul este o crimă>>, el este parte din viața de zi cu zi. Aproape
jumătate din sarcini sunt neintenționate; aproape jumătate dintre acestea – 1.2 milioane
– sfârșesc în avort, anual”.
Aceasta este
tragedia avortului. Mișcarea pro-viață a câștigat câteva lupte și anumite state adoptă noi restricții, însă valul morții de copii avortați continuă să se
ridice cu milioane de victime de la Roe v. Wade încoace.
Cele 26 de
mărturii publicate în articolul revistei sunt sfâșietoare și profund
problematice. Este evident că multe dintre femeile care-și povestesc experiența nu au conștientizat încă ce este
cu adevărat avortul și cum trebuie să se raporteze la copilul a cărui viață a fost luată. Nicole,
care scrie din Kentucky, avea 19 ani când a fost constrânsă emoțional de prietenul ei
să facă avort. „Nu cred că avortul înseamnă ucidere”, spune ea, „dar am fost
întotdeauna împotriva lui”. La o lună după avort, povestește Nicole, amândoi au
regretat că au ales avortul. Ulterior adaugă: „Când plâng din cauza asta, plâng
singură. El crede că m-ar întrista să vorbesc despre asta, dar nu vreau ca
bebelușul nostru că creadă că l-am uitat. Nu am auzit pe nimeni altcineva aici
care să fi făcut avort.”
Atenție mare la cum se
referă la copil: „bebelușul nostru”. Faptul că viața din ea era
într-adevăr o persoană, nu doar țesut, reiese chiar și din felul în care ea
își amintește despre copilul pe care îl regretă.
Anya, pe de
altă parte, spune că nu are niciun regret. A făcut avorturi în 2003 și
2006. În drum spre al doilea avort, i-a cerut prietenului
ei să o lase pe ea să conducă, el nefiind într-o stare emoțională bună. „Respect
faptul că pentru el era o experiență emoțională. Eu nu mă gândesc niciodată la avorturi. Când
le spun oamenilor, primesc drept răspuns o privire panicată și când le spun că sunt
în regulă în privința asta, primesc o a doua privire panicată. Sfârșesc încurajându-i eu
pe ei.”
Alex, în vârstă
de 24 de ani, a făcut 2 avorturi. „Uneori regreți, alteori te simți bine,” spune ea. „Te
gândești că bebelușul ar fi avut un an acum”. Și remarcăm din nou, fata își amintește de el ca de un
copil, nu altceva.
Maria, pe de
altă parte, a făcut un avort în Pennsylvania în 2003. În timp ce ea suferea de
contracții post-avort, soțul ei o întreba unde vrea să meargă în vacanță. „Ne-am planificat o
excursie în Spania”, povestește ea. Oare conștiința ei a urmat-o în
Spania?
De ce a
publicat revista New York acest articol? Meaghan Winter afirmă că „avortul este
ceva despre care ne simțim mai în largul nostru când vorbim la modul abstact”. S-ar putea să aibă
dreptate. Susținătorii vieții, citind acest articol important, acceptă faptul că atât de multe femei
se află într-o situație atât de constrângătoare încât văd avortul ca pe o scăpare, deși aceasta înseamnă moartea
copilului. Asta scoate în evidență munca atât de nobilă și esențială pe care o depun
centrele pentru sarcini în criză, precum și cât este de necesar ca aceste
femei să fie asistate și îndrumate și după ce au ales viața pentru copiii lor.
Dacă scopul
acestui articol a fost de a ajuta femeile să depășească stigmatul
avortului, este greu de imaginat că a reușit. Faptul că acest articol apare
la 4 decenii după cazul Roe este dovada că acea decizie a eșuat să restabilească
conștiința națională privind avortul.
Mișcarea pro-viață întâmpină provocări uriașe în misiunea sa de a
accesa conștiința națională, însă există și oportunități mari. Din acest articol reies
ambele cu foarte multă forță.
Pentru susținătorii avortului,
aceste mărturii reprezintă o respingere a strategiei lor de a vorbi constant
despre „dreptul femeii de a alege”, fără nicio referire la copilul implicat. Copilul
refuză să dispară. Când aceste mărturii despre avort relevă că însele femeile
care au făcut avort vorbesc despre „copilul nostru” și despre cum „copilul
ar fi avut acum un an”, eșecul moral al argumentului pro-avort este mai mult
decât evident. Copilul refuză să părăsească tabloul.
Elementul esențial este surprins
puternic în poemul lui Bryce A. Taylor, „Cum să faci un avort”, publicat în
First Things:
Nu te gândi la
pistruii ei sau ai lui
Sau la cât păr
sau la ce zâmbet
Sau dacă ar
înota ca un expert
Sau la vioară
dacă ar avea talent.
Nu te gândi la
absolvire, la iubire
Sau calcule,
sau nea, sau primăvară
Ori la altceva
ce ți-ar aduce aminte
De viitorul
aflat acum în pântece.
Nu lua în
calcul anxietatea sau căința
Nu te neliniști dac-auzi conștiința
Nu lua în
calcul legătura și nu lăsa
Pe demodatul
Don Quijote-a te influența
Iar la răscruce
de vei fi – nu irosi cerneala
Pe cercetări de
sine. Nu simți. Nu gândi.
Meaghan Winter
spune că americanii preferă să vorbească despre avort ca despre ceva abstract. Dar,
după cum poemul clarifică, copilul nu e de acord să rămână o abstracţiune. Din
acest motiv ar trebui să privim la acest articol ca la o dovadă a urgenței și a provocării enorme
de a apăra viața, precum și a marii noastre oportunități de a o apăra.
Traducere:
Iulia Catargiu
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
********************************************************************************************************
Dacă
doriți să traduceți ca voluntar articole
pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să
ne scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com
De
asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
0 comments:
Trimiteți un comentariu