Smulge Doamne sufletul meu din moarte, invata-ma sa umblu in caile Tale

Fragmentul de mai jos este o parte din Rugaciunea unui carturar alexandrin. Am descoperit-o de curand si m-am descoperit pe mine. 

"Doamne, Tu știi: mă doare atât de tare întâlnirea cu Tine. Când vrei să mă îmbrățișezi, urlu de durere – mă dor toate rănile mele cele supurânde, nenumărate, mici și mari, ascunse sau văzute. Când Te îndepărtezi puțin de la mine pentru a mă lăsa să înțeleg, din nou – puțin mai mult – cum am fost atâta timp fără Tine și cum  încă sunt, urlu și mai puternic. 


Nu pot fără Tine, iar cu Tine mi-e iarăși, atât de greu, în acest început al iubirii, atât de firav, care nu se mai sfârșește. Tu ești atât de blând și delicat. Te privesc în icoană și mi se face frică. Mi-e teamă de Sfințenia Ta. Văd (oare văd?) cât de departe am căzut de la Tine. Atunci, Tu vii din nou să-mi spui că mă iubești fără nici o condiție. Știu că e așa. Îmi văd pe zi ce trece neputința și mizeria, tot mai mult, și cu asta mi se face tot mai tare dor de Tine. 


Cu cât vii mai mult, cu atât Te chem mai mult. Nu mă mai lăsa în urâțenia și mizeria mea. Dar dacă asta sunt? Mă vei respinge, Tu, care pe Cruce ai fost Cel mai urât dintre noi, cu Chipul stâlcit de lovituri, cu Spatele sfâșiat de bice, cu Mâinile și Picioarele strâpunse de piroanele bătute în lemnul Crucii? Oare nu cu aceleași piroane și nu cu același lemn te jucai, când erai Tu însuți copăcel, printre picioarele bunului Iosif? Iată, eu refuz acele piroane pentru că mi-e teamă să nu Te lepăd împreună cu ele. 


Vreau doar în brațele Mamei Tale, în îmbrățișarea sfântă a Preacuratei. Acolo mi-e bine. Dar pe Tine, Preadulce și Preabunule, pe Tine te dorește sufletul meu mai mult decât însăși viața. Nu este viața mea fără Tine moarte și întuneric? Dar eu nu Te pot urma pe Cruce. Ține-mă-vei Tu sub ea măcar? Aduce-mi-Vei aminte de neascultarea mea față de Tine? Dă-mi să-mi plâng toate păcatele și să zdrobesc fără milă toți idolii cu care am desfrânat în Templul Tău cel sfânt.

Tu, Preamilostive Doamne, până la capăt vrei să îmi ierți căderea; în mine se zbate o ezitare și o împotrivire pe care nu o pot înțelege. Deplin vrei să mă reașezi ca oaspete de seamă întru cele ale Tale și din nou, fiu iubit numindu-mă, averea Ta vrei să o împarți cu mine, sălășluindu-Te în inima mea. Pierdut am fost și m-ai găsit. Ești atât de bun. Învață-mă să fiu ca Tine. Cine se poate măsura cu Tine? Cine poate intra la judecată cu Tine? Învață-mă, Doamne, să-Ți primesc iertarea și Învierea.

Cum Te-ai putut ascunde atât de adânc chiar și în cea mai de jos făptură omenească? Tu nu vezi că nu Te pot iubi acolo unde-mi ceri cel mai mult, în aproapele meu căzut, în vrăjmașul care mă lovește cu sălbăticie prin prostia lui, prin ignoranța lui, prin urâțenia, prin sluțenia lui, prin nerecunoștința și viclenia lui? De ce mă chinui? Tu nu vezi că nu Te mai pot desluși dincolo de toate aceste patimi pe care le văd în aproapele meu? Tu nu vezi murdăria ochiului meu?

Chipul Tău din mine cheamă Chipul Tău din acela, dar puhoiul de urâțenie și păcat cine-l va străpunge? Străpunsu-L-ai deja pe Cruce. Pogorâtu-Te-ai deja la iad. Înviat-ai deja, pe Adam ridicând la Tatăl. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Nu pomeni, Doamne, păcatele tinereților mele. Dăruiește-mi pocăința necontenită și lucrarea poruncilor Tale. În prigoană, întărește-mă. În pace, bucură-mă. În tristețe, lacrimi de pocăință dăruiește-mi. Înmoaie cerbicia omului celui vechi care mă stăpânește, cu lucrarea Iubirii Tale.

Smulge, Doamne, și sufletul meu din moarte. Învață-mă să umblu în căile Tale. Arată-mi măcar până unde m-ai dus Tu în spate."

Intreaga rugaciune o puteti gasi aici