Aglomeraţie de stări. De ce sunt la modă unele locuri?

foto: Xi WEG from Poitiers, France

Evenimentele, indiferent de importanţa lor, pun masele în mişcare. Fie că este vorba de o întâlnire cu câteva cunoştinţe, de aglomeraţia din cluburi sau parcuri, ele emană o energie.

Căutăm compania celorlalţi oameni cu sau fără intenţie. Este firesc să se întâmple aşa pentru că există în fiecare dintre noi o tendinţă naturală de a împărtăşi experienţele.

Tocmai ai ascultat noul album Coldplay şi simţi nevoia să vorbeşti despre el. Cineva o să te asculte şi o să-ţi recomande eventual un film nou, pentru că l-a vizionat recent. Ai citit un roman şi vrei să afli ce părere au prietenii tăi despre el. Ţi-ai cumpărat un telefon şi trebuie să-l vadă şi ceilalţi. Nu ai nimic de spus, dar îţi place să-i asculţi pe cei din jur spunând vrute şi nevrute. Vrei să afli noutăţile. Vrei să-ţi faci prieteni. Vrei pur şi simplu să ieşi din casă. Motive sunt multe!

De ceva timp, văd cum diverse locaţii devin la modă şi mă întreb ce-i atrage, de fapt, pe oameni acolo. Într-unul dintre baruri se fumează până când se plâng şi fumătorii că-i ustură ochii, dar nimeni nu pleacă până nu se face târziu. Muzica trebuie să fie ritmată, altfel plictiseşte. Asta nu trebuie să se-ntâmple, altfel se strică atmosfera. Odată intrat acolo, eşti obligat să te distrezi, indiferent dacă ai resursele necesare sau nu. Unii se gândesc: pofta vine mâncând! Da, este şi asta o modalitate de a-ţi schimba starea de spirit. Depinde ce stare vrei să laşi în spate şi cu ce dispoziţie vrei să ieşi pe uşă când pleci acasă.

Într-un alt club, este frig şi întuneric. E gălăgie şi lumea exact asta caută. Aproape că nici nu auzi ce spune cel de lângă tine, dar înţelegi că se simte bine pentru că dă din cap pe ritmul muzicii. Poţi chiar să ţipi, nimeni nu o să ştie că eşti tu. Poţi să dansezi, poţi să bei şi să te gândeşti la ale tale. Priveşti cu atenţie spre uşă să vezi cine a mai intrat, cine a mai plecat. De fapt, cu cât vin acolo mai mulţi oameni interesanţi, clubul va fi mai la modă. Dar cine şi cum este interesant? Probabil că ar trebui să semene cu tine, să caute aceleaşi lucruri de care eşti interesat, să arate bine şi să aibă ceva de zis. Altfel, nu l-ai găsi acolo, ci acasă, echipat în pijamale, înainte de miezul nopţii. De fapt, tu ce cauţi acolo?

După câteva analize succinte, văd că, de fapt, nu locul e la modă, ci oamenii care-l frecventează. Nimeni nu suportă fumul de ţigară degeaba, nefiind fumător. Niciun rocker nu ascultă house dacă în spatele acestui supliciu nu stă un alt scop. Niciun solitar nu acceptă un grup de străini dacă nu doreşte să-şi facă prieteni, să iasă din cochilia lui. Fiecare caută ceva şi şansele cresc pe măsură ce interacţionezi cu alţi curioşi. Într-un fel, grupurile de oameni te obligă să cauţi sprijin în tine, să-ţi păstrezi puterile nerisipite şi totodată să te adaptezi noului, ca personajul K. din Castelul lui Franz Kafka. Băile de mulţime sunt un fel de experimente în faţa cărora îţi dai seama cine eşti sau cine ar trebui să fii. Comparaţiile se fac involuntar.

De fiecare dată când merg într-un loc aglomerat, privesc la fiecare om din încăpere şi mă întreb dacă este într-adevăr bucuros că se află acolo. Poate că da sau poate că e doar o modalitate de a se expune. Să zicem că acasă nu are cine să te asculte, dar vrei să spui ce gândeşti vizavi de diverse domenii. Acasă poate că-ţi cenzurezi comportamentul, iar atunci când te întâlneşti cu prietenii, te simţi mai liber.

Întâlnirile au loc între cei care vrem să părem sau între cei care vor să-şi spună cu adevărat povestea? De multe ori, pe cel de lângă tine nu-l interesează ce ai de spus pe cât îşi doreşte să fie ascultat şi înţeles. Încearcă acest experiment: adresează-i o întrebare şi încearcă să răspunzi şi tu la ea, imediat ce ai obţinut un răspuns. Câtă răbdare crezi că va avea interlocutorul să te asculte până la capăt? Dacă este persoana care vrea să ştie cum te simţi, ce stare de spirit ai, cu siguranţă va fi atentă. La fel de bine poate fi interesat şi un necunoscut care vrea să afle mai multe despre tine.

Totuşi, de ce este nevoie de aglomeraţie şi haos pentru a trage nişte concluzii la fel de bine şi din exterior? Unele experienţe sunt menite să te trezească, să-ţi spună pe propria piele că trebuie să-ţi găseşti locul şi nu să te chinui să te adaptezi acolo unde nu-ţi place. Alte experienţe nu fac decât să te hrănească cu false impresii. Nu te atrag oamenii fiţoşi, dar mergi să-i vezi. Nu-ţi plac oamenii superficiali, dar uneori îi imiţi pentru a scăpa de seriosul din tine. Vrei să treci la nivelul următor, dar să fie unul superior. Cum reuşeşti asta? În niciun caz repetând acele acte care-ţi aduc nemulţumirea.

Autor: Ana Abronov

Sursa: OrthoGraffiti

Ortodoxia dincolo de mode - mărturia unei tinere / Cuvinte pentru tineri

Foto: Sergey Ryzhkov (OrthPhoto)

Tot ceea ce ne dorim mai mult, noi, tinerii din ziua de astăzi, este să fim la modă. Orbiţi de orgoliu, am devenit robi ai modelor, care mereu vin şi se duc. Într-una din scrierile sale, părintele Savatie Baştovoi afirmă faptul că este de ajuns să vezi cu ce se îmbracă o persoană ca să ştii ce fel de muzică ascultă, ce oameni îi plac sau multe alte lucruri. Asta se datorează faptului că îmbrăcăm uniforma MTV-urilor şi, prin devalorizare, ne pierdem identitatea. Din păcate, moda nu apare doar în domeniul vestimentaţiei, ci în aproape tot: muzică (punk, rock, EMOcore, house), mâncare (fast-food’uri, pub’uri), băutură, concepţii şi chiar idealuri.

Acestea sunt lucruri pe care probabil le ştim cu toţii şi sunt generalităţi. Pentru a vă da un exemplu mai concret, vă voi spune în ce mod m-a afectat moda pe mine, o tânără a vremurilor de pe urmă …

În clasa a VIII-a, am fost înscrisă de părinţii mei la o casă de modă destul de mediatizată. Nu ştiam ce este moda cu adevărat, nu ştiam deloc ce se întâmplă în backstage’urile prezentărilor. La început, totul a fost bine, am învăţat doar mersul scenic, cu picioarele încrucişate, am învăţat să mă machiez, să mă aranjez şi alte lucruri, care atunci mi se păreau incredibile şi care mă atrăgeau din ce în ce mai mult. Uitând de faptul că moda este cea care reflectă spiritul vremurilor, mă depărtam de adevăr, neştiind ce mă aşteaptă. Mă depărtasem de biserică, bineînţeles, deoarece frecventarea ei nu făcea parte din practicile pe care le abordasem. Am fost învăţată să citesc doar reviste de modă, iar, dacă purtai haine din sezonul trecut, erai total desconsiderat.

Ajungând mai apoi la liceu, am început să îmi învăţ şi colegele să fie „la modă”. Le criticam pentru aspectul nearanjat şi chiar le învăţam să se fardeze, să se aranjeze mereu şi să citească reviste de modă. Deşi totul părea perfect, iar eu eram modelul (negativ, dacă apreciez în momentul de faţă) prietenelor mele, simţeam că ceva din ceea ce fac nu este bine. Aceste acte respingătoare au fost primite de cei din jur cu multă satisfacţie şi admiraţie, dar, în adâncul sufletului meu, au atins o altă coardă. Simţeam cum îndepărtez acea puritate şi frumuseţe naturală, complexă prin simplitatea ei, pe care a lăsat-o Dumnezeu şi îi îndepărtam şi pe cei din jurul meu de adevăratele virtuţi, de adevărata frumuseţe, atrăgându-i spre superficialitate.

Cu cât mă adânceam mai mult în lumea modei, cu atât sufletul meu se stingea mai repede. Credeam că frumuseţea poate fi măsurată conform unui standard obiectiv, unul pe care pur şi simplu nu-l atinsesem. Fără să îmi dau seama, devenisem absolut devotată conceptului platonic de frumuseţe, o estetică pe care o împărtăşeam cu editorii revistelor internaţionale de modă şi care-mi alimentau sentimentul zilnic de silă faţă de propria-mi persoană, în faţa oglinzii. Voiam mereu să slăbesc (din ce în ce mai mult) şi nu m-am oprit până nu am devenit anemică.

Mama mea şi-a dat seama că totul scăpase de sub control şi că moda nu este ceea ce pare. Era oricum prea târziu, pentru că eu fusesem stăpânită de tirania ei. Uimitor, dar salvarea mea a fost pasiunea pentru citit, la care nu renunţasem în favoarea revistelor patetice (pe care atunci le veneram). Am citit prima dată „Casiana - Învăţătura despre iubirea în Hristos”, o carte care m-a învăţat multe lucruri, printre care şi despre adevărata frumuseţe, cea lăsată de Dumnezeu, nu cea concepută de om, distrugătoare.

Am început să citesc din ce în ce mai mult, deoarece mi se părea incredibil cât de uşor reuşeam să găsesc răspunsurile la întrebările mele. Pe la începutul clasei a X-a, virusul modei nu mă mai stăpânea. Reîncepusem să frecventez biserica, petreceam vacanţele la mănăstire. Am renunţat la multe obiceiuri la care nu aş fi crezut că voi renunţa vreodată.

Ceea ce mă întristează, totuşi, este că, deşi eu am reuşit să descopăr adevărul, cei din jurul meu, pe care i-am îndepărtat de acesta, nu s-au mai putut întoarce. Pentru cei mai mulţi, eu am reprezentat trecerea de la monoton la extrem. Inutile au fost toate explicaţiile ulterioare, căci sămânţa nedreptăţii prinsese rădăcini adânci în sufletele lor.

Acum sunt eu cea criticată pentru că nu mă mai aranjez, nu mai merg la petreceri şi am fost chiar exclusă din cele mai interesante grupuri din liceu. Ceea ce în urmă m-ar fi întristat, acum mă bucură. Fericirea mea nu mai constă în ultima colecţie de haine de firmă sau în accesoriile sezonului sau ale revistelor de modă. Fericirea mea constă în adevăr, iar adevărul meu este Dumnezeu.

Oamenii au libertate, tocmai de aceea greşesc. Dacă nu aş fi fost liberă să fac ce vreau, aş fi mers mereu pe „cărarea îngustă” a lui Dumnezeu, fiind constrânsă de împrejurări. Am trăit multe experienţe, dar aceasta este cea mai relevantă în special pentru tinerii mei prieteni, care poate vor înţelege vreodată ce am înţeles şi eu… sper ca atunci să nu fie prea târziu…

Cu multă dragoste,
Amira K.

 

(Sursă: Blog „Popas alternativ”, http://hristofor.wordpress.com/ )

Se cuvine ca mamele în jur de 40 de ani să se îmbrace precum fiicele lor?

de Mariette Ulrich
 
Se obişnuia ca fiicele adolescente să caute prin dulapurile mamelor pentru ceva de purtat. Însă, în zilele noastre, se pare că lucrurile s-au inversat. Potrivit unui studiu, o generație de mame îşi trateză fiicele ca modele de moda.

„Mamele 20-40” – reprezintă o expresie inventată de  adolescente pentru a se referi la mamele care, deşi în vârstă de circa 40 de ani, în dorinţa lor disperată de a rămâne tinere, urmează întru totul moda fiicelor lor, pornind de la make-up şi sfârşind la coafuri.

Se consideră că anul 1950 a fost un punct de cotitură în care, pentru prima dată, tânăra generație s-a răzvrătit în mod activ împotriva gusturile părinților lor.

Cu toate acestea, fenomenul a ajuns acum cerc complet, părinții copiind din ce în ce mai mult tânăra generație, sugereaza studiul ce a fost realizat pe 300 de mame şi fiice. Acesta a evidenţiat faptul că fiicele adolescente influenţează puternic alegerile pe care mamele lor le fac în materie de make-up, îmbrăcăminte şi coafuri.

Acest lucru este adevărat atâta timp cât cuvântul „influenţează” e echivalent cu o frază de genul: „Oh, mamă, sper că nu vei purta haina demodată în public, nu?” sau „Mamă, coafura ta e din anii ’80.”

Nu pot vorbi în numele tuturor mamelor, dar în perioada de timp în care am dat naştere la copii la fiecare doi sau trei ani, nu am găsit timp să mă interesez care sunt nuanţele de ruj în vogă. Acum, când fetele mele (şi eu) au mai câştigat în vârstă, chiar apreciez sfatul lor, care, trebuie să recunosc, e de cele mai multe ori constructiv şi pozitiv. Dar să mă îmbrac ca ele? Nu, mulţumesc! Pentru un singur motiv: şi anume că, spre deosebire de ele, m-am „împlinit” şi nu sunt deloc tentată să-mi afişez surplusurile.

Dorinţa de a arăta cât se poate de bine nu este nouă sau ciudată, este o aspirație umană normală. Partea alarmantă este măsura la care se ajunge spre satisfacerea acestei dorinţe: în zilele noastre nu numai celebrităţile cheltuiesc zeci de mii de dolari pe intervenţii chirurgicale cosmetice pentru a întoarce anii înapoi. Iar unii oameni cu siguranță au nevoie să-și recâștige bunul simţ: atunci când cineva se uită în jur în mall sau pe stradă la ceea ce oamenii poartă, este evident că auto-amăgirea noastră este destul de profundă atunci când vine vorba de ceea ce credem că îmbunătățește aspectul nostru exterior. Cum altfel poţi înţelege pe Lady Gaga? Sper că nu se va îmbrăca în maniera aceasta şi la 45 de ani, dar nu se știe niciodată. Am văzut recent o doamnă de peste 60 de ani, care şi-a strâns corpolența într-o pereche de blugi foarte strâmţi şi sclipitori. Nu era deloc o imagine plăcută.

Privind dintr-o altă perspectivă, chiar nu este un exemplu bun pentru tineri. Această atitudine sugerează tinerilor că maturizarea este un lucru de temut și de evitat, în loc să o privească ca pe o deplinătate a vârstei. Îmbătrânirea grațioasă poate include dorinţa de a arăta bine, dar, de asemenea, include şi acceptarea realistă a declinului și a morţii. Uneori mă întreb dacă, prin alegerea stilului nostru de viață, ca părinţi reticenţi la adevărata vârstă, nu cumva ajutăm la subminarea autorităţii părinteşti, îmbrăcându-ne sau comportându-ne în așa fel încât să apărem ridicoli și nedemni de respect în ochii copiilor noștri?

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Elena Jurcă

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com  

Cuvinte pentru tineri (XXXVIII): Pr. Ciprian: "Acceptaţi mâna pe care vi-o întinde Hristos!"

Părintele Ciprian, profesor la Colegiul Tehnic Hermes Petroșani și Preot Ortodox la Parohia Homorod

Hristos a înviat, Părinte! Întâi de toate, vreau să vă mulţumesc că aţi răspuns pozitiv invitaţiei şi aş vrea să vă pun câteva întrebări ale căror răspunsuri sper să ajungă la cât mai mulţi tineri.

Adevărat a înviat!

Mulțumesc și eu pentru această invitație… și vreau să încep rugându-L pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze cu Harul Său cel Sfânt, spre a ne folosi și odihni duhovnicește întru Bucurie de Sus!

Care este rolul tânărului în istorie şi societate?

Toți avem un rol foarte important, indiferent de vârstă, etnie, condiție socială… pentru că tuturor ne-a fost lăsat acest cuvânt minunat: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea Lui” (Matei 6,33). De vom așeza, în inimă, această învățătură și o vom aplică de-a lungul vieții noastre, vom dobândi pacea sufletului, odată cu sălașluirea Duhului Sfânt în locașul cel tainic al inimii noastre.

Și istoria și societatea ar avea un alt curs, dacă oamenii s-ar raporta la Dumnezeu și nu mereu numai la ei înșiși. Cât de bine ar fi dacă oamenii ar conștientiza că nu sunt numai trupuri, că au și suflete de care trebuie să poarte grijă.

Rolul nostru, al tuturor, este acela de a-L iubi pe Dumnezeu (El Însuși iubindu-ne întâi) și pe aproapele nostru. Revărsând iubirea pe cele două coordonate (pe verticală, de la noi către Cer și pe orizontală, de la noi către semenii noștri), refacem în mod tainic, chipul Sfintei Cruci, pe care Hristos și-a întins mâinile, de bună voie, pentru a noastră mântuire. Numai astfel vom deveni cu adevărat liberi!

Ce vă spune cuvântul „generaţie”? Consideraţi că reprezintă o colectivitate întâmplătoare asociată în funcţie de vârstă şi interese sau credeţi că este vorba de ceva mai însemnat?

Vă propun un mic exercițiu… să privim mai atent acest cuvânt „generație”!

Eu văd acolo și alte cuvinte, care mă ajută să înțeleg mai deplin sensul acestui termen.

Văd cuvântul „gene” și mă gândesc și la o moștenire genetică, văd cuvântul „eră” și mă gândesc la perioada de timp și mai văd cuvântul „rație” și mă gândesc la măsură.

Prin urmare, lângă definiția clasică a cuvântului „generație” – totalitatea oamenilor, care au aproximativ, aceeași vărstă – eu mai adaug:  - care împărtășesc aceași perioadă de timp și aceași moștenire genetică și sunt capabili să se ridice la măsurile pe care numai ei singuri le stabilesc.

Generațiile sunt foarte importante, asemănându-se cu verigile unui lanț. Fiecare generație asigură continuitatea, aducând aportul său la zestrea pe care a primit-o și pe care trebuie să o transmită mai departe.

Sunt oameni care se gândesc că Învierea s-a petrecut acum 2000 de ani şi nu înţeleg rostul acestor Sărbători. Aş vrea să vă întreb într-un mod cât se poate de direct: ce poate însemna pentru un tânăr faptul că a înviat Hristos?

Este adevărat că Învierea a avut loc aproximativ acum 2000 de ani, dar efectele ei se răsfrâng pănâ în ziua de astăzi și până la sfârșitul veacurilor. Eu am venit pe această lume acum 32 de ani și totuși, an de an, îmi serbez ziua și mă bucur dând Slavă lui Dumnezeu. Dacă pentru un lucru puțin însemnat pentru omenire (venirea mea pe lume) găsesc timp și dispoziția necesară pentru a serba, atunci cum să nu găsesc timp și dispoziție pentru a serba un eveniment care a schimbat pentru totdeauna omenirea? Hristos, pentru mine, pentru fiecare, a biruit moartea prin Moartea Sa și a Înviat din morți și ne-a dăruit nouă Viață. Aceasta este semnificația Paștelui și așa ar trebui să înțeleagă fiecare Praznicul Vieții.

Tinerii se confruntă cu o mare problemă: lipsa de modele. Unde credeţi că ar trebui să le caute şi care este rostul prezenţei lor în viaţa tânărului?

Modele sunt cu duiumul… dar nu sunt modele autentice, bune de urmat. Ce credeți că promovează televizorul în general, dacă nu astfel de „modele”, care la prima vedere par de invidiat? Dar să știți că ceea ce vedem din exterior, de cele mai multe ori nu este în concordanță cu ceea ce este în interior. Să nu credem că a fi bogat și sănătos trupește, înseamnă a fi fericit sau a avea pace în suflet. „Ați mințit poporul cu televizorul!” – scanda odinioară o altă generație; cred că această sintagmă e valabilă și astăzi, poate mai mult ca oricând.

Ni se arată adeseori oameni robiți de patimi și de vicii, ce se laudă cu noile achiziții în materie de parteneri, mașini, case… și ni se par, la prima vedere a fi „cool” și poate ne mai și zicem „Ce n-aș da sa fiu eu în locul lor!”…  Să luăm aminte, că poate într-o zi ni se va face o ofertă de acest fel, iar ceea ce ni se va cere la schimb s-ar putea să fie chiar sufletul nostru!

Modele bune de urmat găsim în oamenii apropiați de Dumnezeu, care trăiesc o viața curată întru Hristos. Găsim modele în Sfânta Scriptură, în literatura patristică, în sinaxare… în icoane… totul este să le căutăm acolo unde trebuie!

Ortodoxia oferă una dintre cele mai profunde şi mai complete perspective asupra dragostei, motiv pentru care vreau să vă întreb cum vedeţi dragostea dintre tineri şi problemele cu care aceaştia se confruntă: relaţile din afara căsătoriei, multitudinea partenerilor sexuali, căsătoria la vârste târzii?

Despre dragoste și despre cele două coordonate ale sale am vorbit puțin mai devreme și nu mai revin.

Adaug, însă, acestea: tinerii să nu se teamă de căsătorie și să nu uite că bărbatul și femeia au fost lăsați ca să formeze o familie, nu un cuplu; relațiile trupești sunt expresie a iubirii dintre cei doi soți, izvorâte din respect și dragoste curată și își găsesc rostul numai în cadrul unirii celor doi soți prin Taina Sfintei Cununii. Să nu amânați căsătoria și să vă cautați jumătățile, nu sferturile… să vă căutați oameni potriviți vouă și pe măsura sufletelor voastre, care să fie și dreptcredincioși și atunci nu va exista nici adulter, nici gelozie, nici scandal, nici beție, nici bătai…

Ateismul este foarte „la modă” printre colegii noştri de generaţie, dar am constatat că, în momente de cumpănă, oamenii se roagă şi chiar sunt oameni celebri care în ultimele clipe de viaţă au cerut ajutorul lui Dumnezeu. De ce credeţi că preferă oamenii să stea departe de Dumnezeu?

Din mândrie! Ei cred că pot face totul singuri și nu au nevoie de Dumnezeu, pentru că de… am auzit cu toții … „nu mai e la modă acum”; dar vine o vreme, după cum bine spuneați, când omul se vede neputincios și atunci, în necaz fiind, primește o palmă puternică și se trezește din acest „leșin” duhovnicesc și realizează cât de mult a greșit și cât rău a făcut, față de Dumnezeu, față de el însuși și față de cei pe care i-a convins să urmeze calea necredinței. Unii, din nefericire, deși simt palma usturătoare, refuză să se trezească și să accepte că au greșit și rămân pe mai departe în întunericul lor. Noi ce putem să facem… Ne rugăm pentru toți!

Care este răspunsul pe care ortodoxia îl oferă relativismului care este tot mai prezent în societate: adevărul este relativ, încrederea în oameni nu mai oferă siguranţă, a fi femeie sau bărbat nu mai este o problemă de identitate, ci o alegere?

Să se gândească toți aceștia la: moarte! Li se pare și moartea relativă? N-aș prea crede! Și dacă sfârșitul pământesc nu este relativ, atunci nici începutul nu poate fi relativ… și atunci de unde am venit și unde mergem?… și, dacă venim de la Dumnezeu și vom merge înaintea Lui, atunci calea Lui și învățătura Lui trebuie să fie Adevărul mult căutat… și dacă Dumnezeu nu este relativ, atunci nici Adevărul și nici Calea și nici Viața, nu pot fi relative…

Încredere deplină să avem numai în Dumnezeu, apoi, la măsuri mai mici să avem și în ceilalți. O încredere deosebită să avem în duhovnic, pentru că el este părintele nostru duhovnicesc. De aceea să-i cerem mereu sfatul și rugăciunea. Dacă vom face acest lucru, nu vom face alegeri greșite!

Aş vrea să vă rog ca, în încheiere, să adresaţi câteva cuvinte tinerilor care vor citi acest interviu.

În vâltoarea vieții și în lupta cu ispitele, faceți cum a făcut oarecând Sf. Ap. Petru aflat în mijlocul furtunii,  aproape înghițit de valurile înspumate: Strigați către Hristos și acceptați mâna pe care El are să o întindă! Stați în dreapta credință, trăiți Ortodoxia și veți avea pace și liniște în umbra Duhului Sfânt!

Vă mulţumesc! 

Interviu realizat de Alexandra Nadane pentru Revista Gen90.