Lia Mills, copilul minune al mişcării pro-viaţă / Şcoala de Duminică

Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi într-o discuţie cu cineva şi, văzând că nu împărtăşiţi aceleaşi valori, să încercaţi să vă adaptaţi discursul? Vi s-a întâmplat să vă treacă prin minte faptul că ar trebui să păstraţi convingerile în sufletul dumneavoastră şi să nu le mărturisiţi nimănui? Ei bine, imaginaţi-vă ce poate face un copil de numai 12 ani, care se înscrie la un concurs de retorică şi îşi alege subiectul avortului ca temă pentru discurs.

Imaginaţi-vă o profesoară şi o comisie care îi cer acestei fetiţe să îşi schimbe tema, spunându-i că, în cazul în care nu va face asta, va fi descalificată. Gândiţi-vă apoi la acest copil care sparge gheaţa şi vine să susţină un discurs despre viaţă înaintea şcolii, a colegilor săi şi a părinţilor lor, în timp ce este avertizată că nu i se va puncta nimic.

Argumentele ei

Dar nu va fi deloc aşa. Un an mai târziu, curajul şi hotărârea de acum vor face ca ea să fie invitată să vorbească la Parlamentul Federal al Canadei, în faţa a 12.000 de oameni, care participaseră la Marşul pentru Viaţă din Ottawa. Lia Mills, din Toronto, în ziua de 14 mai, după ce îşi priveşte în ochi ascultătorii, începe să vorbească, spunând: „Ce-ar fi dacă v-aş spune că în această clipă cineva decide dacă veţi trăi sau veţi muri?

Ce-ar fi dacă v-aş spune că această decizie nu s-ar baza pe ceea ce voi aţi fi putut sau nu să faceţi în trecut, ci pe ceea ce s-ar putea să faceţi în viitor? Şi dacă v-aş spune că nu aţi putea face nimic pentru a schimba asta? Doam-nelor şi domnilor, stimaţi membri ai parlamentului, mii de copii sunt chiar acum în această situaţie. Cineva decide, cu toate că nici măcar nu îi cunoaşte, dacă vor trăi sau vor muri. Iar acea persoană e chiar mama lor. Uitaţi-vă în jur la această mare de oameni minunaţi! Aici sunt numai vreo 10.000 - atâţia câţi sunt ucişi la fiecare două ore prin avort. Aproape o treime din generaţia noastră nu a mai apucat să iasă cu viaţă din pântece. Toate vieţile acestea s-au dus. Cu tot cu potenţialul lor. Şi cu întreaga speranţă. Şi cu viitorul.

Ştiu că unii dintre voi se gândesc că de fapt acestea nu sunt ucideri. Că un fetus nu e un copil, nu? Dar de ce credem că, dacă nu poate vorbi şi nu poate face lucrurile pe care noi le facem, un fetus nu e încă pe deplin uman?

Cuvântul fetus vine din limba latină, unde înseamnă „cel tânăr“, sau „tânărul copil“. Unii copii se nasc la cinci luni. Oare aceasta îi face mai puţin umani? Nu am putea spune niciodată aşa ceva. Şi totuşi, se avortează şi copii de cinci luni. Mai precis, în Canada, un fetus poate fi avortat în orice stadiu de dezvoltare a sarcinii. Oare nu cumva îi considerăm oameni doar pe cei pe care ni-i dorim?

Nu, fetuşii sunt pe deplin umani, plăsmuiţi în pântecele mamei de minunatul lor Creator.

Ştiu că unii spun că mamele au dreptul să avorteze. Până la urmă, viaţa lor se schimbă dramatic când au un copil. Dar eu vă cer să vă gândiţi la drepturile de care copilul nu se bucură nici o clipă. Orice drepturi ar avea mama, nu înseamnă că trebuie să negăm drepturile fetusului.

Şi mai sunt unii care spun că o mamă nu ar trebui să aducă pe lume persoane cu handicap. Nu mai înţeleg nimic. Pe de o parte le oferim persoanelor cu handicap locuri speciale de parcare şi lifturi, le sponsorizăm evenimentele sportive, vorbim de bucuria pe care ne-o aduc şi de cât de mult ne inspiră. Pe de altă parte, când aflăm că o femeie gravidă este însărcinată cu un astfel de copil, o sfătuim să îl avorteze, fără să mai luăm în considerare copilul deloc.

Avortul face femeia să se simtă pierdută şi nesigură în legătură cu viitorul ei. Mai mult de jumătate din femeile care fac avort se confruntă ulterior cu vinovăţia, ruşinea, suferinţa, regretul şi sentimentul propriei nevrednicii. Nu e tocmai bunul remediu pe care lumea şi-l închipuie, nu? Am citit o poveste pe un website care promova valorile familiei. Era despre o fată care făcuse avort. Iată ce spunea aceasta: «La 17 ani am făcut un avort. A fost cel mai rău lucru pe care l-am făcut vreodată. Nu aş recomanda nimănui să facă la fel, fiindcă te bântuie. Când am vrut să fac copii, am pierdut trei, fiindcă avortul mi-a lăsat o problemă la colul uterin». Sharon Osbourne este numele acestei femei.

Povestea ei e doar una din multele care-ţi rup inima, dar pe care nimeni nu le mai spune azi cu glas tare. Dar tocmai de aceste poveşti avem nevoie. Vă mulţumesc că v-aţi dedicat timp pentru a vă gândi la problema avortului, la nenăscuţi şi la efectele avortului asupra femeii.“

Cine este în spatele Liei?

Poate că veţi întreba de unde ştie un copil de 12 ani să vorbească în acest fel şi de unde vine forţa din spatele cuvintelor sale. Părinţii ei sunt angajaţi în marşurile pro-viaţă, dar spun că nu au discutat niciodată despre acest subiect împreună cu copiii. „Sursa de inspiraţie“ a Liei a fost rugăciunea. După ce s-a înscris la concurs, ea s-a rugat şi L-a întrebat pe Dumnezeu despre ce temă ar trebui să-şi aleagă. Atunci a simţit că El voia ca ea să vorbească despre cel mai controversat subiect - despre avort. Putea să-şi schimbe tema, imediat ce a fost respinsă, mai ales că acest lucru i-a fost cerut chiar de către profesoara coordonatoare, dar a preferat să-şi asume misiunea pe care a primit-o şi să îşi pună nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Lia nu s-a temut niciodată, deşi părea că toate lucrurile din exterior erau potrivnice acestei alegeri. În sufletul ei a strălucit îndemnul: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!“

Ceea ce a urmat nu putea fi anticipat de nimeni, nici măcar de Lia, şi s-a datorat faptului că a avut inima deschisă şi a ales să lucreze binele. Înregistrarea discursului ei postată pe Youtube a strâns peste 1,3 milioane de vizualizări şi a primit comentarii inclusiv de la femei care au renunţat să facă avort după ce i-au ascultat cuvintele. Desigur, au fost şi sunt oameni care o urăsc pe Lia pentru convingerile ei şi chiar îi scriu lucruri urâte sau ameninţări, dar asta n-a oprit-o niciodată din drumul pe care l-a început. Calea aleasă de Lia este chiar răspunsul la chemarea lui Hristos. Tatăl ei spune că ea îşi foloseşte libertatea pe care a primit-o pentru a apăra libertatea celor lipsiţi de protecţie, a copiilor nenăscuţi şi a femeilor însărcinate. Lia a vorbit apoi şi despre eutanasierea oamenilor, despre traficul de persoane. Un copil, acum adolescent de 18 ani, care a luat în serios cuvântul „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-şi pună sufletul pentru aproapele său“ (Ioan 15, 13).

Alexandra Nadane, preşedintele fundaţiei „Studenţi pentru Viaţă“

Sursă: Ziarul Lumina

Şeful de promoţie nu respectă discursul aprobat şi spune o rugăciune interzisă

Liberty, 6 iunie 2013: La serbarea de sfârşit de an, şeful de promoţie al seriei a sfidat regulile liceului şi a recitat o rugăciune în timpul discursului adresat colegilor săi.

Roy Costner IV a rupt discursul aprobat de şcoală de îndată ce a ajuns pe podium şi a început să vorbească despre părinţii săi „care l-au condus spre Dumnezeu” de la o vârstă fragedă, adăugând că el crede că „majoritatea dintre voi veţi înţelege când spun: Tatăl nostru care eşti în ceruri...”.

Costner a recitat Tatăl Nostru, moment ce a adus ropote de aplauze din partea colegilor şi a părinţilor lor.

Nouă lege a Şcolii Districtului Pickens de a interzice rugăciunile în şcoli vine sub ameninţarea unui proces, după ce Fundaţia Libertăţii faţă de Religie a înaintat plângeri cu privire la rugăciunile creştine care erau recitate în mod regulat la întâlnirile de consiliu ale şcolii.

Fundaţia Libertăţii faţă de Religie a intentat deja proces unei şcoli din districtul Lexington (Carolina de Sud).

ACLU (Uniunea Libertăţilor Civice Americane) a trimis anul trecut către toate şcolile din statul Carolina de Sud, Actul Informativ pentru Libertate, căutând informaţii despre activităţile religioase ce au loc în districtele respective.

Sursa: LifeSiteNews

Traducere: Diana Lois

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Şcoala de duminică: Petre Ţuţea: "...dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el".

 

După uriaşul discurs al lui Petre Ţuţea, discursul public despre Petre Ţuţea capătă nebănuite, ieri, dimensiuni. De fapt, acum încep să devină vizibile consecinţele însemnate ale acţiunii sale şi începem să înţelegem semnificaţiile de adâncime ale demersului său năprasnic şi total.

Traversând secolul de la un capăt la altul, Petre Ţuţea a ţinut jocul, singur, unor întregi instituţii naţionale; a propovăduit în tot locul, neobosit şi solitar, împlinindu-şi predica prin exemplaritatea unei prezente absolut verticale, în circumstanţele cele mai nefericite de care a avut parte Ţara noastră.

Transcrierea unor interviuri sau a unor discuţii nu oferă -inevitabil - decât o palidă imagine a realităţii Petre Ţuţea. Chiar imaginile filmate - câte sunt - redau firav anvergura personalităţii Profesorului, detectată în toată amploarea ei numai prin contactul spiritual direct, nemijlocit. În faţa unor asemenea neputinţe ne consolăm cu gândul că, prin oamenii pe care i-a întâlnit şi îndrumat, lucrarea de construcţie spirituală şi culturală a lui Petre Ţuţea -parte a marii construcţii spirituale româneşti - este dusă mai departe, peste vremi.

"În grandoarea istorică a Poporului Român eu sunt o rotită invizibilă. Dar sunt!", spune Profesorul. În acest "sunt" este concentrat mesajul său esenţial.

În Petre Ţuţea se întâlneau armonic apostolul şi patriarhul. "Mă mişc între Dumnezeu şi Poporul Român", obişnuia să spună. Aceste poziţii de autoritate, tranşante, uneori aparent paradoxale i-au surprins deseori pe cei nedeprinşi cu profunzimile şi complexitatea discursului său. Nu trebuie să facem greşeala de a-i prelua superficial formulele, afirmaţiile. Ele trebuie înţelese şi aşezate în contextul amplu al personalităţii şi acţiunii sale integrale.

Profesorul trudea şi se umilea pentru poporul său; dar se şi ridica - vifor năprasnic - certându-l când considera că dă semne de rătăcire. Ceea ce avem a înţelege mai întâi de toate este că Petre Ţuţea nu poate fi corect şi deplin evocat prin simple citări sau invocări bibliografice. O autentică evocare este realizabilă numai prin faptă, prin trăire creştină şi lucrare românească, prin sinceritate şi dăruire. Petre Ţuţea "obligă" la aceasta.

"Aţi auzit de «ţuţianism»?" întreba, cu o aparentă nemulţumire în glas, când spunea că nu a avut discipoli. Reproşul are o ţintă subtilă. Evident că nu putem vorbi de "ţuţianism"; căci există concepte bine aşezate cu care dânsul se identifică deplin: românism, de exemplu. Sau naţionalism. Sau patriotism absolut. Sau eminescianism...

Ca să te numeri printre "ucenicii" săi trebuia să îndeplineşti, de fapt, o singură şi grea condiţie: să fii român. Şi, pe cât se poate, "român absolut".

Aşa înţelegem de ce Profesorul obişnuia să ne spună, în acei ani grei, cu duioşie şi minunat rafinament pedagogic, nouă, celor nevârstnici şi nepricepuţi:

"Eu nu am ucenici. Eu am prieteni"

Petre Ţuţea a fost asemuit cu Socrate. Însuşi marele gânditor român respingea această asemănare. Socrate "căuta un zeu". Petre Ţuţea nu-l mai caută, îl ştie, şi se pune sub binecuvântarea Lui. "Asistat", el nu se mai întreabă, ci afirmă. Verva cu care o face, profunzimea gândirii, memoria extraordinară şi uşurinţa cu care se mişcă prin cultură - fie ea religioasă, filozofică, politică, istorică - fac din el una din cele mai strălucite personalităţi româneşti. Am putea spune că este "genial", dacă n-am şti că el însuşi ne interzice să-i asociem acest termen. Ne putem exprima mai bine spunând despre el că este "omul etern", asistat de Dumnezeu, sau - atribuindu-i propria sa apreciere despre Mircea Eliade - "omul împlinit religios".

În ultimii săi ani de viată, Petre Ţuţea s-a aflat într-un permanent dialog, intens, concentrat asupra problemelor esenţiale care frământă "corcitura", cu sine, cu neamul din care s-a născut şi cu Dumnezeu. Un lung şir de oameni s-a perindat prin strâmta "celulă" sau "chilie" de lângă Cişmigiu a marelui gânditor român, din curiozitate, pentru a mai afla câte ceva, sau pur şi simplu pentru a fi o dată mai mult conectaţi la dialogul cu cel "asistat" de Dumnezeu, deci cu Dumnezeu. Dialogând cu ei, Petre Ţuţea se adresa de fapt neamului românesc pe care l-a iubit mai presus de sine, cu trecutul, prezentul şi viitorul său "greu de glorie", cum spunea. Petre Ţuţea era mai mult decât mândru, era orgolios că este român.

S-a născut în satul Boteni, Muscel, în 6 octombrie 1901, într-o familie de preoţi ortodocşi. La vârsta de 9 ani, rămânând orfan de tată, ajunge copil de trupă într-o unitate militară din Câmpulung. Ofiţerii, remarcându-i inteligenta, decid sâ-; trimită să urmeze liceul teoretic. Urmează cursul inferior la Liceul "Neagoe Basarab" din Câmpulung şi cel superior la Liceul "Gheorghe Barit" din Cluj. Un consiliu de militari hotărăşte ca tânărul Petre Ţuţea să urmeze, tot în Cluj, şi Facultatea de Drept. Deja remarcat în cercurile intelectualilor ardeleni, va fi trimis de marele om politic A. Vaida -Voevod să studieze formele de guvernământ la Universitatea "Humbold" din Berlin. O mare prietenie îl leagă apoi de Nae lonescu, de la care învaţă - şi va învăţa mereu - că: "omul, domnule Ţuţea, nu evoluează, nu devine, ci se dumireşte". Revenit în tară, este preocupat de politică. Scrie articole şi studii economice şi politice, participă la disputele culturale şi ideologice ale timpului. După o firavă apropiere de unele cercuri de stânga, se "dumireşte" rapid şi se situează ferm pe poziţii politice de dreapta, poziţii pe care nu le-a abandonat până la adânci bătrâneţi. Străluceşte în lumea culturală interbelică, fiind considerat un vârf al generaţiei sale, alături de Vulcănescu, Eliade, Cioran. Este numit director general în Ministerul Economiei în timpul guvernării Mareşalului Antonescu. Regimul comunist îl aruncă în temniţă cu o condamnare de 5 ani (1948-1953) şi apoi de 18 ani muncă silnică, din care execută 8 ani (1956-1964). Este deţinut politic la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari, Aiud. Şi în închisoare, şi mai târziu, în afara ei, nu va înceta să propovăduiască valorile spirituale creştine şi iubirea pentru Neamul Românesc. Şi desfăşoară uriaşul său discurs vreme de zeci de ani, prin toate locurile, vorbind, fără părtinire tuturor. A vorbit întemniţător şi temnicerilor, victimelor şi călăilor, învăţător şi oamenilor simpli, a răspândit spirit Şi cultură, cu o nemaiîntâlnită generozitate sufletească.

Rămâne la fel de neînduplecat în opţiunile sale politice Şi nu-şi uită nici convingerile şi nici prietenii. Este prezent în cetate, uimind prin curajul năprasnic cu care îţi afirmă credinţa şi opţiunile. Intr-o vreme în care mulţi "intelectuali" adunau firimituri de la mesele conducătorilor comunişti, când unii se amuzau să acuze Poporul Român de laşitate şi ignorantă, când alţii erau descurajaţi şi învinşi de disperare, Petre Ţuţea susţinea netulburat, argumentat şi imbatabil, că "Poporul Român este una din minunile lui Dumnezeu în mersul Său prin Univers".

Singurele sale repere, de neclintit, au fost Dumnezeu şi Poporul Român. Demersul său intelectual a fost întru totul integrat ortodoxiei. Modelele sale, mereu invocate: Eminescu şi Şcoală Ardeleană.

Puţinele înregistrări păstrate nu redau decât palid uriaşa forţă pe care o răspândea verbul său incandescent. Ideile cele mai profunde, formulările cele mai complexe, raţionamentele cele mai dificile, referiri şi citări de o inepuizabilă varietate, se derulau cu graţie într- o înlănţuire perfect articulată şi plină de substanţă.

Exemplul excepţional al omului Petre Ţuţea va rămâne ca un punct de maximă strălucire într-o constelaţie exemplară a culturii Şi a spiritualităţii româneşti.

Rolul şi rostul prezentei lui Petre Ţuţea în viata Naţiunii Române vor fi lămurit e deplin abia după ce timpul va permite contemplarea staturii sale reale, în toate dimensiunile ei.

Petre Ţuţea a ţinut locul unor întregi instituţii naţionale. A răzbit triumfal în istorie, trăgând după sine o epocă întreagă. Statura sa acoperă secolul.

Petre Ţuţea, ţăranul din Muscel, străbate veacul nostru de la un capăt la altul şi datorită lui avem şansa să fim integraţi direct, fără nici un fel de intermediere artificială, în circuitul natural şi viu al spiritualităţii româneşti.

Cuvintele sale rostite în temniţă la Aiud reprezintă sinteza discursului amarnic şi glorios ţinut de Petre Ţuţea şi de Generaţia sa în faţa Poporului Român:

"...dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el".

Ultimul dialog , pe care marele om l-a avut în această formă, faţă către faţă, cu cei de aici este dialogul cu doamna Lucia Hossu Longin, pentru emisiunea "Memorialul Durerii" a Televiziunii Romane. Dialogul a avut loc în rezerva spitalului "Cristiana, locul de unde Petre Ţuţea a trecut dincolo în ziua de 3 decembrie 1991.

- Sunt oameni care cred în dumneavoastră. N-aţi avut practic discipoli, dar sunt oameni care cred în dumneavoastră.

- Am avut şi discipoli. Nu se putea să nu am discipoli, doamnă, fiindcă sunt un om vorbăreţ. Toată suferinţa mea se datoreşte poftei mele de a vorbi fără restricţii.

- Aş vrea să vă luptaţi acum pentru dumneavoastră, să nu cedaţi... chiar dacă aveţi o zi mai proastă astăzi...

- Eu... am vrut să mă sinucid... (Este vorba de perioada puşcăriilor comuniste - n.r.).

- Poate că exact asta se dorea.

-... dar n-am avut curaj. Nu am avut, nu curajul fizic, ci pe cel metafizic. N-am vrut să-l ofensez pe Dumnezeu.

- În ce trăsătură a poporului român ar trebui să credem, ce ar trebui să construim mai departe? înzestrarea, inteligenta, bunătatea, nobleţea, ce anume credeţi...

- Eu am făcut numai bine în viata mea. Dacă venea un om prăpădit şi mă găsea că am luat salariul, îl împărţeam cu el. Am făcut treisprezece ani de temniţă. Am cerut să mă duc pe front, să mor cu arma-n mână, şi nu mi s-a permis.

- Cuvântul dumneavoastră, înţelepciunea dumneavoastră au fost tot o armă, nu?

 - Nu, doamnă, eu sunt un om nerealizat. Aşa sunt eu.

- Ce socotiţi un om realizat?  

- Eu am vrut să legiferez, nu să fiu puşcăriaş.

- Dar puşcăria este numai un segment, o perioadă din viata dumneavoastră, nu e întreaga viată. Ne-au rămas atâţia ani ai dumneavoastră pentru, să zicem, gloria poporului român.

- Eu pentru poporul român mă las împuşcat acum, la zid, acolo... Dacă e nevoie, pentru poporul român mă las împuşcat când vrea el. Mai mult nu pot să ofer poporului român, decât viata mea. Am cerut să mor pe front şi, un dobitoc, nu ştiu cum îl cheamă, a spus că n-am onoare, fiindcă am fost un om de dreapta.

- Ce înseamnă un om de dreapta? 

- Român absolut, asta înseamnă. 

- Cum vă rugaţi lui Dumnezeu?

- Cu umilinţă! Şi cu "Tatăl Nostru". Numai faţă de Dumnezeu şi de neamul românesc mă simt nimic, cu toate că am fost în vârful generaţiei mele, înaintea lui Mircea Eliade. Sunt nimic faţă de Poporul Român.

În clipa morţii, ultimele cuvinte ale lui Petre Ţuţea au fost: "Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!"

 

(fragmente din cartea Petre Ţuţea-Între Dumnezeu şi neamul meu )

„Dacă descrierea avortului este dezgustătoare şi oribilă, atunci cum este avortul?", afirmă senatorul irlandez Jim Walsh

DUBLIN, 26 iulie 2013 (LifeSiteNews.com) - senatorul irlandez Jim Walsh  se apără într-un editorial din publicaţia Irish Times, după ce a fost atacat de către colegi politicieni pentru că a făcut în Senat, în timpul discutării proiectului de lege privind legalizarea avortului, o descriere brutal de sinceră a procedurii avortului.

Walsh a fost acuzat, de Ivana Bacik, senator laburist şi una dintre cele mai înfocate susținătoare a avortului din partidului ei, de utilizare în cadrul discursului său a „pornografiei orale". De asemenea, ea a l-a mai criticat pe Walsh pentru discursul „înspăimântător" și „nefericit".

Jim Walsh descrie avortul, fără eufemisme.

Walsh a declarat :„Eu nu îmi cer scuze pentru folosirea descrierii grafice a avortului. Dacă descrierile mele sunt oribile și „dezgustătoare", ce se poate spune despre procedura în sine, o procedură pe care trebuie să o legalizăm?"

Proiectul de lege a trecut de ambele Camere, asteptându-se doar semnarea lui de către președinte Higgins.

"Cum guvernul a stabilit să introducă avortul deghizat sub forma intervenţiilor medicale, eu cred că acesta este un moment potrivit pentru a descrie realitatea a ceea ce se propune", a declarat în ediția de astăzi a Irish Times.

Walsh a sancţionat, de asemenea, mass-media pentru modul părtinitor în care prezintă informaţiile: „Atunci când un senator, săptămâna trecută, a descris copiii cu anomalii fetale fatale, drept „un grup de celule care se va dezvolta într-o bucată mare de ţesut, ce nu va avea nici cap, nici creier, nici coloana vertebrală", unde a fost indignarea și condamnarea din partea ziarelor?"

În discursul său din Senat, Walsh a citat din mărturia fostului doctor american specializat în avorturi, Anthony Levatino, depusă în cadrul unei audieri din Congres în mai 2012:

 

„Primul instrument ce se foloseşte este un cateter de aspirare. Imaginați-vă introducând acest cateter prin colul uterin și cerându-i asistentei să pornească mașina de aspirație. Ceea ce veți vedea este un lichid galben pal, care arata ca urina, venind prin cateter într-o sticlă din maşina de aspirare. Acest lucru este lichidul amniotic care a înconjurat copilul pentru a-l proteja.

După ce aspiraţia a fost terminată, iei instrumentul cu care vei prinde şi zdrobi ţesuturile. Atunci când acesta prinde ceva, nu da drumul. În cel de al doilea trimestru avortul este o procedură oarbă. Copilul nu poate fi văzut în niciun fel în interiorul uterului. Imaginați-vă introducând acest instrument și apucând tot ce puteţi."

Ministrul Sănătății, dr. James Reilly, care a fost susținătorul principal al legislației avortului, l-a acuzat pe Walsh de folosirea unui limbaj inflamator. „Mi se pare regretabil că senatorul Walsh a fost implicat într-o dramatică - și în ceea ce unii oameni ar descrie ofensatoare și supărătoare - descriere de proceduri care nu au loc și nu vor avea loc în această țară", a spus el.

Walsh a răspuns că el a vrut doar să clarifice ceea ce a fost propus prin proiectul de lege care a trecut rapid prin ambele Camere ale Parlamentului. Răspunsurile date de Reilly la această întrebare, a spus el, „au fost departe de a fi liniștitoare".

„De nescuzat, el a fost în imposibilitatea de a confirma ce proceduri de avort vor fi permise", a spus Walsh. „Tot ce știm este că legea pe care o introduce autorizează proceduri ce opresc viaţa, nu o salvează. Într-adevăr, procedura de avort nu este în niciun fel delimitată. "

„Marea majoritate a comentariiilor mass-media", a continuat Walsh, „au repetat pur şi simplu punctul de vedere al guvernului, şi anume că legislația avortului este „extrem de restrictivă" şi a respins orice altă poziţie contrară ca alarmistă." Pentru prima dată în istoria irlandeză, în ciuda afirmaţiilor guvernului că nu schimbă, ci mai degrabă clarifică legea, „Protecția vieții în timpul sarcinii" va permite avortul direct în toate cele nouă luni de sarcină, în cazul în care mama se pretinde a fi sinucigaşă..

Walsh a spus că „dezbaterea a fost dominată de jumătăți de adevăruri și ficțiuni reconfortante".

Una dintre aceste ficțiuni este că legea este „restrictivă".

El a explicat că ceea ce oamenilor legii din Irlanda nu li s-a spus a fost că legile privind avortul în jurisdicțiile din întreaga lume au fost  liberalizate prin exact aceeaşi metodă. Introducerea legalizării avorturilor „limitate", cu anumite „restricții" şi „garanții", a fost în cele din urmă interpretată prin intermediul instanțelor ca intrată în vigoare, sau, mai explicit, avort la cerere.

El a spus că a încercat, de asemenea, să scutească femeile a mai experimenta suferința traumatizantă post-avort. „Femeile cu care m-am întâlnit", a afirmat el, „mi-au spus să „vorbesc despre consecințele devastatoare ale avortului și să ajut la a pune capăt spiralei tăcerii cu privire la brutalitatea actului și la ceea ce este supus copilul  nevinovat."

Prelucrare după LifeSiteNews