Se afișează postările cu eticheta avorturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta avorturi. Afișați toate postările

„E nevoie de o alianţă internaţională pentru ocrotirea familiei”. Discursul Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk la Forumul Internaţional „Familia numeroasă şi viitorul umanităţii”

duminică, 21 septembrie 2014

| | | 0 comments

Pe 10 septembrie 2014, la Palatul de Stat al Kremlinului s-a deschis ForumulInternaţional „Familia numeroasă şi viitorul umanităţii”. La deschiderea în plenară a participat şi preşedintele Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Ruse, Mitropolitul Ilarion (Alfeyev) de Volokolamsk, care a susţinut următorul discurs.

«Stimaţi participanţi,

În 1906, Dimitrii Ivanovici Mendeleev a publicat rodul muncii sale, pe care l-a intitulat „Pentru cunoaşterea Rusiei”, în care, pe baza rezultatului recensământului din 1897, a făcut o prognoză privind populaţia Rusiei. Conform acestei prognoze, numărul locuitorilor din Imperiul Rus în anul 2000 urma să atingă 594 de milioane. Întâmplările dramatice din secolul XX, căderea Imperiului Rus şi apoi şi a celui sovietic, războiul civil, represaliile în masă, două războaie mondiale – toate acestea au dus la ceea ce avem astăzi – populaţia Federaţiei Ruse atinge în 2014 o pătrime din cifra prognozată de omul de ştiinţă. Din motivele enumerate mai sus, Rusia nu a putut realiza potenţialul demografic care i-ar fi permis ţării noastre să atingă un nou nivel de dezvoltare.

Creşterea sau descreşterea populaţiei reprezintă un indiciu accesibil şi aritmetic referitor la sănătatea sau nesănătatea poporului. Dumnezeu, când a încheiat legământul cu Avraam, i-a spus: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, ca stelele cerurilor şi ca nisipul de pe ţărmul mării” (Fac. 22, 17). Iată cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu i-a dat-o omului când a încheiat cu el legământ. Dacă astăzi Dumnezeu ne-ar întreba: „Ce vrei să primeşti de la mine?”, oare câţi dintre noi şi-ar dori ca Dumnezeu să le dea mulţi fii? Cred că cei mai mulţi ar cere bunăstare materială, deoarece mulţi oameni văd această bunăstare că fiind cheia fericirii pe pământ.

Sintagma „criză demografică” le este cunoscută tuturor. Cu toţii ştim că, atât ţara noastră, cât şi alte ţări europene, se confruntă cu o astfel de criză.

În acelaşi timp, se enumeră diferite cauze ale acestei crize. Fără îndoială, una dintre cauze este criza familiei, mai ales criza familiei cu mulţi copii, pentru care a fost dedicat acest forum.

Cu durere trebuie să recunoaştem că, în ţara noastră, mamele cu mulţi copii şi copiii acestora sunt dezaprobaţi social şi chiar respinşi. În zilele noastre, nu este mai uşor să fii părinte cu mulţi copii decât era acum 100 de ani, deşi progresul tehnic a dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Viaţa unei familii cu mulţi copii în Rusia actuală este trudă multă zi de zi şi acte de bravură – în ciuda standardului general de confort.

După cum ştim, nici în Occident situaţia nu este mult mai bună. Cu tristeţe şi îngrijorare, urmărim cum, în ultimii ani, în Europa are loc o distrugere concentrată a valorilor fundamentale înrădăcinate în tradiţiile religioase, printre care şi familia, în prezent supusă unei cruciale reinterpretări.

Astăzi în Europa domneşte un relativism moral – convingerea că fiecare om sau grup de oameni îşi poate crea un sistem propriu de valori, care obligatoriu se referă la valorile omenirii. Ideea relativismului moral se răsfrânge şi asupra instituţiei familiei.

Astăzi suntem cu toţii martori cum în multe ţări din Europa şi America sunt tolerate şi recunoscute la nivel statal parteneriatele persoanelor de acelaşi sex. Şi asta în ciuda numeroaselor proteste ale apărătorilor familiei tradiţionale, părere de care nu ţin cont autorităţile.

Au făcut înconjurul lumii fotografiile şi înregistrările de pe străzile Parisului, Lyonului şi ale altor oraşe din Franţa, unde poliţia a folosit forţa pentru a-i împrăştia pe protestatarii împotriva acestei legi care egalează parteneriatul homosexualilor cu familia tradiţională. Astăzi, deja în multe ţări din lume, este încheiat nu numai la nivel legislativ, dar şi practic se aplică dreptul partenerilor de acelaşi sex de a adopta copii.

Apelurile şi ameninţările enumerate mai sus au dus la slăbirea instituţiei familiei şi a căsătoriei, care sunt fundamentul societăţii şi principala forţă pentru dezvoltarea ei.

În consecinţă, Europa a fost lovită de o profundă criză demografică, iar consecinţele acesteia pot fi ireversibile. Astăzi, deja populaţia autohtonă a numitor ţări europene se reduce rapid. Această stare de fapt ameninţă însăşi existenţa continentului European şi a popoarelor europene.

Să ne întoarcem la situaţia din ţara noastră. Trebuie să spun că una dintre problemele acute ce afectează păstrarea climatului moral din familie este numărul ridicat de avorturi. Când au loc crime „importante”, auzim despre ele la televizor, toate mijloacele de informare în masă transmit mesaje. Dar când avortul este practicat în masă, nimeni nu vorbeşte, cu atât mai puţin mijloacele de comunicare în masă. Despre avorturi astăzi vorbesc Biserica şi confesiunile religioase.

Nu întâmplător Preafericitul Patriarh, în 2011, a fondat sub conducerea Sa o comisie de apărare a mamelor şi copiilor, care astăzi în mod real au nevoie de ajutor.

Aşa cum se demonstrează o dată în plus, mamele şi copiii trebuie ocrotiţi de persoanele care ar trebui să se ocupe de creşterea natalităţii. O să vă dau un exemplu: o cunoştinţă de-a mea a rămas însărcinată şi a mers la doctor pentru consultaţie. S-a prezentat la clinica din oraşul Kitai, la intersecţia Petropavlovscaia. Prima întrebare pe care i-au pus-o doctorii: „Ce-ţi trebuie ţie asta? Fă avort şi totul va reveni la normal!” A mai mers la un consult pentru femei pe strada Dubrovscaia numărul 9. Acolo au întrebat-o: „Tu te-ai hotărât să naşti? Descotoroseşte-te de făt şi totul va fi bine pentru tine!” Atunci s-a adresat la policlinica ginecologică de pe strada Sneghireova, dar şi acolo i s-a spus acelaşi lucru.

Ce se întâmplă? Este un complot al medicilor împotriva maternităţii şi copilăriei? Despre situaţia ei i-am povestit domnului L.M. Rosalii, doctorul nostru minunat. Nu i-a venit să-şi creadă urechilor şi mi-a cerut adresele clinicilor respective. I-am spus adresele şi le menţionez şi acum, dar mă tem că, din păcate, lista unor astfel de clinici nu se limitează la cele specificate de mine. Aceasta este o problemă mare şi serioasă. Eu cred că aceste comportamente din partea doctorilor trebuie declarate drept criminale şi acestor doctori ar trebui să li se retragă licenţele de practică.

Cu siguranţă, ne lipsesc unele măsuri restrictive. Şi, înainte de toate, noi trebuie să ne gândim cum să ajutăm părinţii, femeile aflate în zone de risc. Aici aş vrea să amintesc despre un proiect care are ca scop ajutorarea femeilor care se gândesc la avort. Acesta constă în sprijin psihologic „Păstrăm viaţa împreună”. În realizarea lui se implică cei pregătiţi să le dea o mână de ajutor femeilor şi familiilor aflate în situaţii dificile (să le oferim haine, mâncare pentru copii, medicamente şi multe altele).

Una dintre sarcinile principale ale proiectului este să le facem cunoscut cât mai multor femei care se gândesc să avorteze că există posibilităţi de a primi ajutor. În acest sens, vom crea şi o pagină de Internet. În plus, planificăm că creăm o bază de date despre programele de ajutorare a femeilor aflate în dificultate, cu descrierea exactă a posibilităţilor care li se oferă şi să distribuim reclama pe sistemele de căutare şi pe paginile de socializare.

În încheiere, aş vrea să vă povestesc cum, odată, a trebuit să ţin un discurs în faţa unui auditoriu format din studenţi, de la care am primit următoarea întrebare: „De ce Biserica tratează atât de strict avorturile? De ce Biserica susţine o etică familială care pare să aparţină mai degrabă trecutului?” Şi eu am răspuns: „Haideţi, să ne gândim la un singur lucru: noi, toţi cei prezenţi astăzi în această sală, trăim numai datorită faptului că mamele noastre nu au făcut avort cândva”. Şi atunci în sală s-a făcut linişte.


Consider că este foarte important ca noi să vorbim si să reflectăm asupra problemelor existente, să ne împărtăşim părerile tinerelor familii, femeilor tinere. Cu adevărat avem mare nevoie să apărăm familia, maternitatea şi copiii la nivel statal. Este necesară solidaritatea tuturor confesiunilor religioase şi a oamenilor de bună credinţă pentru a ocroti familia de apelurile la secularizare ale lumii şi astfel să ne apărăm viitorul. Desigur, este nevoie de o alianţă internaţională pentru ocrotirea familiei. Sper ca acest forum să devină unul din paşii importanţi în sensul formării unei astfel de alianţe.»

Preluare de pe Știri pentru viață

Parodie plină de umor: „Douăsprezece zile de Crăciun” în stilul unei familii pro-viaţă

luni, 17 februarie 2014

| | | 0 comments



 de Dustin Siggins, 5 februarie 2014

Familia Johnson numără 11 mebri. Mama, tata şi nouă copii. Dar nu sunt catolici sau mormoni şi niciunii dintre copii nu sunt gemeni.

Într-o parodie plină de umor, membrii familiei Johnson au creat propria lor versiune a faimosului cântec „Twelve Days of Christman” (Douăsprezece zile de Crăciun), folosind întrebări şi afirmaţii auzite adesea despre familia lor mare: „Cum de vă permiteţi?”, „Sunteţi catolici?”, „Veţi mai face şi alţii?”, „Sunt toţi ai voştri?” etc.


Înregistrarea video a devenit virală de atunci, cu mai mult de 50.000 de share-uri pe Facebook.

Se dovedeşte că familia Johnston nu este accidental o familie mare. Conform spuselor lui Patrick Johnston, medic şi fondator al Asociaţiei Medicilor Pro-viaţă (APLP), el şi soţia sa Elisabeth s-au angajat „să aibă atâţia copii câţi le va da Dumnezeu”.

Johnston mi-a mai spus că este directorul organizaţiei Parenthood Ohio şi face parte din comitetul de conducere al Parenthood USA. El a creat APLP „pentru a se face o diferenţiere între medicii care efectuează sau susţin avorturile şi cei pro-viaţă”, dar şi pentru a crea o bază de date pentru cei care doresc să lase nevoile medicale ale lor şi ale familiilor pe mâna unor medici pro-viaţă. Asociaţia are o listă verificată cu medici pro-viaţă pe site-ul său.

Cel mai mic copil al familiei Johnston are cinci luni, iar cel mai mare are 15 ani. Familia aparţine New Beginning (Noul început), o biserică non-confesională din Warsaw, Ohio.

Johnston spune cu mândrie că au fost abstinenţi până la casătorie, aşteptând trei ani de când s-au cunoscut până în ziua căsătoriei pentru primul sărut. În timp ce Johnston nu era virgin înainte de căsătorie, Elisabeth era, a spus el.

Primul lor copil s-a născut la 9 luni si 3 zile după nuntă. „Au fost mulţi oameni care se uitau la calendar”, a spus Johnston. Din nefericire, 4 din cele 13 sarcini au fost pierdute, ceea ce înseamnă că familia are „4 copii în Rai”.

Johnston şi cele două fiice mai mari urmează să meargă în mahalalele din India pentru a propăvădui învăţăturile Evangheliei şi a cânta, iar Johnston va vorbi, de asemenea, medicilor pe teme de etică medicală.

„În India, medicii creştini sunt în întuneric în ceea ce priveşte etica vieţii”, declară Johnston. El va vorbi despre respectarea dreptului la viaţă şi crede că în parte problema din India se datorează modului în care sistemul castelor de aici crează inegalitate în ceea ce priveşte valoarea vieţii, chiar şi în comunităţile creştine.

Aceasta va fi cea de a treia misiune a familiei sale. Anterior au mai vizitat Mexicul şi încă o dată India.

Johnston este, de asemenea, autorul mai multor cărţi şi lucrează împreună cu Elizabeth la promovarea şcolarizării la domiciliu.

Traducere: Alexandra Maria Vieru

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Peste 1.000 de participanţi la Întrunirea tinerilor din cadrul Marşului pentru viaţă

miercuri, 22 ianuarie 2014

| | | 0 comments



Marţi, 21 ianuarie, în interiorul sălii de bal a hotelului Regency Hyatt din Washington, s-a desfăşurat March for Life Youth Rally (Întrunirea tinerilor din cadrul Marşului pentru viaţă). În ciuda temperaturilor scăzute şi a furtunii de zăpadă afară, la întrunire au fost prezenţi peste 1.000 de tineri.

Timp de două ore şi jumătate, numeroase personalităţi pro-viaţă, printre care Abby Johnson, Lila Rose, Ryan Bomberger, Troy Newman, Pr. Frank Pavone, s-au adresat tinerilor, îndemnându-i să ia poziţie pentru viaţă.

Lila Rose
Lila Rose a povestit cum a început organizaţia Live Action atunci când avea 15 ani, fără să-şi imagineze că, 10 ani mai târziu, aceasta se va transforma în grupul de influenţă naţională pro-viaţă care este acum.

„E cu adevărat periculos să-i ceri lui Dumnezeu vreodată să te folosească pentru ceva”, a spus ea tinerilor, îndemnându-i să facă doar asta. „El vrea să ne folosească pentru scopurile noastre. El ne iubeşte. El iubeşte fiecare copil.”

„Ne naştem în ţara aceasta cu un scop. Dar când te uiţi în jurul tău, constaţi că se fac peste 3.400 de avorturi zilnic în ţara noastră. Sunt oameni care ar fi putut fi prietenii mei. O treime din generaţia mea lipseşte”, a spus ea.


Bryan Kemper, organizatorul evenimentului, părea epuizat, dar încântat. „Ce a fost diferit la evenimentul de anul acesta? Sunt mai obosit”, a glumit Kemper, dar a adăugat : „Este mai mare decât anul trecut. Anul trecut era doar jumătate din această sală plină. Vin din ce în ce mai mulţi oameni.”

De fapt, cei peste 1.000 care erau prezenţi au fost o mică parte din cei aproape 5.000 care au dorit să participe la întrunirea de anul acesta. Mii de oameni au fost refuzaţi. Sala de bal de la Hyatt nu permitea participarea tuturor.

Dar Kemper a promis că anul viitor întrunirea se va muta într-un loc care va putea găzdui un grup mult mai mare de persoane.

Întrunirea tineretului a avut, de asemenea, o prezentare nouă, high-tech, deoarece noua preşedintă a Marşului pentru Viaţă, Jeanne Monahan, a deschis evenimentul îndemnându-i pe tineri să descarce noua aplicaţie pentru mobil a Marşului pentru Viaţă, învăţându-i cum să primească noutăţi legate de marş direct pe telefoanele lor.

Jeanne Monahan
De asemenea, ea i-a avertizat pe tineri că presa nu va informa cu acurateţe despre Marşul pentru Viaţă, dar ei pot ajuta la remedierea acestui lucru prin trimiterea de poze şi alte noutăţi în media socială folosind aplicaţia # whywemarch..

„Avem nevoie de voi, avem nevoie disperată de voi!”, Monahan le-a spus tinerilor. „Vă iubim. Scopul nostru e să vă oferim o platformă pentru ca vocile voastre să fie auzite, deoarece vocile voastre sunt cele mai puternice din această dezbatere.”

Într-adevăr, dacă a fost o temă comună a discursurilor, a fost aceea că tinerii n-ar trebui să privească Marşul pentru Viaţă ca evenimentul anual pro-viaţă, ci, mai degrabă, ca pe începutul unui an plin de muncă pentru a salva vieţi. 
Abby Johnson, fostă directoare Planned Parenthood devenită militantă pro-viaţă, împreună cu Lila Rose
 „Venind aici nu înseamnă că sunteţi pro-viaţă”, a spus Abby Johnson într-un discurs scurt, dar puternic. „Aceasta nu este toată activitatea voastră pro-viaţă din timpul anului.”

„Aveţi oportunitatea să fiţi pro-viaţă, să trăiţi ca o persoană pro-viaţă în fiecare zi. Vreau ca voi, tinerii, să auziţi asta. Probabil ştiţi deja, dar e greu să fii pro-viaţă. Câteodată obosesc din cauza persecuţiilor, obosesc să mi se spună că nu sunt educată şi nu ştiu despre ce vorbesc”, a spus ea. „Dar, deşi este foarte greu, este corect. Vreau ca voi să fiţi curajoşi şi să ştiţi că generaţia voastră, generaţia noastră, va fi cea care va capăt avorturilor!”

Probabil cele mai furtunoase aplauze le-a primit activistul veteran pro-viaţă Joe Scheidler, care a luptat împotriva avorturilor înaintea de Roe vs. Wade. El a fost prezentat mulţimii drept „naşul mişcării pro-viaţă".


El le-a spus tinerilor: „O singură fiinţă umană valorează mai mult decât întreg universul fizic. Când te duci la o clinică care practică avortul, când faci lucruri care sunt pro-viaţă, salvezi universul, faci voia lui Dumnezeu.”
 
În declaraţiile sale de pe LifeSiteNews.com, Kemper a lăudat unitatea din mişcarea pro-viaţă, fapt ce a făcut posibilă organizarea întrunirii. „Unitatea care este în mişcarea pro-viaţă în acest moment este extraordinară”, a spus. „Toată lumea lucrează împreună.”

Legat de ceea ce speră că va realiza Întrunirea tinerilor? Simplu: „Sfârşitul avorturilor.”

Traducere: Roxana Machidon

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com


 

Un raport comandat de Guverul francez dorește eliminarea surselor pro-viață de pe internet

luni, 21 octombrie 2013

| | | 0 comments



Un raport cu privire la avort, pregătit pentru Guvernul francez de către Consiliul Superior pentru Egalitate între Femei și Bărbați, susține că dreptul la avort este amenințat de existența site-urilor și a informațiilor pro-viață disponibile on-line. Raportul acuză chiar celebra enciclopedie on-line Wikipedia de favorizarea pe nedrept a site-urilor pro-viață – pur şi simplu datorită faptului că le pune la dispoziția cititorului. Acest raport este un atac clar și direct asupra libertății de exprimare și de informare. Este o încercare de a reduce la tăcere vocile pro-viaţă care se opun deja mult prea încărcatei agende a avorturilor.

Este însă neclar ce stă la baza acestor afirmații. De fapt, potrivit raportului de 36 de pagini (intitulat oficial „Rapport relatif à l'Accès àl'IVG”), site-urile pro-avort sunt mai frecvent vizitate decât cele pro-viață: în septembrie 2013, cel mai vizitat site care are legătură cu avortul şi este accesat prin intermediul Google este un site web „pro-alegere” al Guvernului francez. Raportul indică chiar faptul că, din topul celor mai vizitate 10 site-uri web, aşa cum a fost identificat de către Consiliul Superior, cinci sunt pro-avort și două sunt pro-viață. Cele trei site-uri rămase sunt doar site-uri cu editare publică, cum este Wikipedia, sau unul dintre multele forumuri on-line.

Cu toate acestea, faptul că unele site-uri pro-viață sunt accesate prin intermediul Google, iar informații pro-viață sunt puse la dispoziție prin Wikipedia, a condus organismul guvernamental Consiliul Superior pentru Egalitatea între Femei și Bărbați la concluzia că astfel de organizații on-line sprijină pe în mod părtinitor o agendă pro-viață.

Deși raportul recunoaște totodată că nu există niciun studiu care să demonstreaze o legătură între informațiile disponibile pe internet și numărul de avorturi efectuate, Consiliul Superior avertizează asupra amenințării reprezentate de accesibilitatea ușoară a informațiilor pro-viață pe internet.

În timp ce informarea și publicitatea în favoarea avortului au fost permise în Franța de mai mult de un deceniu (din 2001), raportul recomandă reducerea la tăcere a oricărei opoziții față de mentalitatea pro-avort. Deși avorturile primesc fonduri publice generoase – decontarea avorturilor de către Guvern fiind majorată de la 70% la 100% în 2013, ceea ce echivalează cu o creștere de 13,5 milioane € – cu 40% din femeile franceze având un avort o dată în viață, raportul solicită autorităților publice, în mod clar și explicit, să inoveze și să se adapteze pe viitor pentru a găsi „soluția eficientă” pentru comunicarea publică organizată despre avort.

Aceasta deoarece, potrivit raportului, „dreptul la o informare de calitate este pus în pericol”, prin simpla existență a site-urilor pro-viaţă.

Înaltul Consiliul pentru Egalitate între Femei și Bărbați insistă în continuare asupra folosirii tuturor căilor legale pentru a ataca site-urile pro-viață – după ce constată, cu părere de rău, că toate informaţiile online și site-urile pro-viață existente sunt legale.

Menționând Declarația Universală a Drepturilor Omului, Consiliul recunoaște existența dreptului legal nu doar de a nu apăra avortul, ci chiar de a-l ataca, și recunoaște libertatea de exprimare; dar, cu toate acestea, concluzionează că lobby-ul pro-avort trebuie să facă inovații în privința atacurilor și a inițiativelor legislative în favoarea avortului  (“Face à ces deux fondamentaux – droit des femmes à disposer de leur corps et droit à la liberté d’expression, il convient donc d’être innovant dans notre quête de recours juridiques, et dans les initiatives à mener afin d’augmenter l’influence des pro-choix”, p. 23).

În ciuda datelor care arată ca site-urile pro-avort sunt mai populare decât cele pro-viață, raportul Înaltului Consiliu insistă în continuare asupra ameninţării care planează în Franța asupra unui presupus „drept la avort” și, în consecință, face unele recomandări urgente Guvernului francez. Acestea includ crearea unui site instituțional pentru furnizarea de informații legate de avort, lansarea a mai multor linii telefonice pro-avort și organizarea unei campanii naționale de sensibilizare și informare a publicului cu privire la „dreptul la avort”, precum și pentru furnizarea de informații cu privire la contracepție și reproducerea sexuală. 

Sursă: europeandignitywatch.org


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Parlamentul European va supune votului un raport care ar diminua grav libertatea de conştiinţă

joi, 10 octombrie 2013

| | | 1 comments


Mai jos vă prezentăm o analiză făcută publică pe 3 octombrie 2013 de către organizația European Dignity Watch despre Draft Report on Sexual and Reproductive Health and Rights, draftul unui raport a cărui aprobare ar putea afecta grav libertatea de conștiință a celor care se opun avortului.

Parlamentul European va vota în cursul lunii octombrie un proiect extrem de controversat: Raportul privind sănătatea sexuală şi reproductivă și drepturile aferente acesteia (Report on Sexual and Reproductive Health and Rights – SRHR). Raportul a fost deja adoptat de Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen în data de 18 septembrie. Raportorul Edite Estrela, membră a Alianței Progresiste a grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, a susținut puternic legalizarea avorturilor în toate statele membre ale Uniunii Europene, fără nicio considerație faţă de drepturile fundamentale la viață și conștiință recunoscute de UE.

Într-o declarație dată după votul din Comisie, Zita Gurmai, deputată a Partidului Socialist Maghiar, a afirmat că raportul adoptă „o poziție clară în favoarea legalizării avortului în toate statele membre UE, iar recomandările făcute pentru ca avorturile să devină legale, accesibile tuturor şi realizate în condiții de siguranță, reprezintă o poziție încurajatoare. Noi, socialiștii, am crezut întotdeauna că, peste tot în Europa, femeile ar trebui să aibă șanse egale și acces la realizarea deplină a alegerii lor, o alegere care să nu fie condiţionată de localizarea geografică sau de statutul social”.

Estrela face aceste recomandări în ciuda încălcării evidente a câtorva norme acceptate la nivel internațional. De exemplu, într-o afirmație radicală ce apare în proiectul de raport, se susţine ideea „că statele membre ar trebui să reglementeze și să monitorizeze utilizarea obiecției pe motiv de conștiință, asigurându-se astfel garantarea serviciului de sănătate a reproducerii ca drept al persoanei” (§11).

Pentru a justifica astfel de politici de stat de tip mâna de fier, același paragraf aduce ca argument faptul că: „chiar şi atunci când este legal, avortul este adesea împiedicat sau întârziat de obstacole [...] cum ar fi utilizarea pe scară largă a obiecției pe motiv de conștiință”. Iar, în secțiunea G, raportul deplânge faptul că „accesul la avort în condiții de siguranță [...] deşi legal, este de foarte multe ori indisponibil, datorită abuzului de obiecții pe motiv de conștiință sau interpretării prea restrictive a limitelor existente”. Sunt aduse chiar date statistice din Ungaria, Irlanda, Italia, Polonia, România și Slovacia - „unde aproape 70% din numărul ginecologilor și 40% din cel al anesteziştilor refuză să efectueze avorturi invocând dreptul la conştiinţă”.

„Aceste bariere contrazic în mod evident standardele drepturilor omului”, se arată în raport. Nemulţumirea doamnei Estrela constă în faptul că dreptul garantat la obiecția de conștiință – și, prin urmare, libertatea fundamentală de a nu participa la o practică contrară conștiinței cuiva, în limitele prevăzute de lege – este un obstacol pentru crearea așa-numitului „drept la avort”. Majoritatea celor care au votat fără menajamente în comisie în favoarea raportului ignoră faptul că un astfel de drept nu există nicăieri în dreptul internațional și sunt gata să sacrifice drepturi recunoscute pe plan internațional, cum ar fi dreptul la obiecția de conștiință.

Proiectul de raport, care va fi supus votului săptămâna viitoare, în plenul Parlamentului European, amestecă așa-numitul „drept la avort” cu faptele. Iar apoi merge mai departe, făcând apel la statele membre ale UE „să asigure, în mod obligatoriu pentru toţi copiii şi tinerii, atât în şcoală cât şi în afara ei, educație despre sexualitate și relaționare într-un mod corespunzător vârstei și genului” (§15). Educația sexuală „trebuie să combată stereotipurile și prejudecățile, să facă lumină asupra dicriminării sexuale şi de gen și să ridice barierele structurale din calea egalității de fond”. Se poate doar specula cu privire la metoda exactă de implementare a acestor obiective care sună nobil, dar sunt eminamente periculoase, însă este evidentă dorinţa politică de a transmite aceste idei radicale copiilor prin intermediul sistemului de învățământ.

Aceasta nu este prima încercare de a impune un astfel de proiect extrem la nivel european. Raportul Estrela ne amintește de disputa ce a avut loc în Consiliul Europei în 2010, atunci când o altă tentativă radicală de a limita libertatea de conștiință a fost introdusă de Christine McCafferty, politician și activist britanic pro-avort. Printr-un raport, care a rămas cunoscut sub numele de Raportul McCafferty, s-a încercat diminuarea drastică a libertăţii medicilor, asistentelor medicale și a personalului spitalelor de a se opune practicilor medicale imorale, cum ar fi avortul sau eutanasia, din motive de conștiință.

Inițiativa a fost în cele din urmă respinsă şi chiar a avut loc o răsturnare de situaţie. În loc să fie restrâns, dreptul la obiecția de conștiință a fost recunoscut și consolidat prin adoptarea Rezoluției 1763, prin majoritate de voturi, în Adunarea Parlamentară. Prin această rezoluţie, statele membre sunt invitate să „garanteze dreptul la obiecția de conștiință în legătură cu participarea la procedura medicală în cauză”. De asemenea, Aadunarea a declarat că „în marea majoritate a statelor membre ale Consiliului Europei, practica de obiecție de conștiință este reglementată în mod adecvat”.

În ciuda acestui consens care există pentru o protecție puternică a dreptului la obiecția de conștiință, proiectul de raport de acum păstreză reminiscențe ale Raportului McCafferty. Este pus la îndoială nu doar dreptul fundamental la obiecția de conștiință, dar se fac chiar recomandări nefondate din punct de vedere legal – cum ar fi promovarea avortului ca „ceva care privește drepturile omului”, făcându-l „legal, sigur și accesibil tuturor” (§10).

Promovarea activă a unor astfel de poziții extreme în Parlamentul European de către unii deputați, în ciuda numeroaselor obiecții din partea celorlalte două instituții principale ale UE, Comisia Europeană și Consiliul European – ambele subliniind faptul că UE nu are nicio competență, în temeiul acordurilor sale, să se ocupe de problema avortului – ar trebui să fie un motiv de mare îngrijorare din mai multe motive.

În primul rând, atât Estrela cât și majoritatea celor din Comitetul Femeilor din Parlament care au votat în favoarea proiectului de raport au ignorat flagrant tendințele europene, care indică o mai mare protecție a vieții umane începând cu momentul concepției.

La nivel de instituții europene, Curtea Europeană de Justiție a fost clară cu privire la dreptul la viață, stabilind în cazul Brüstle vs. Greenpeace că embrionul uman merită protecție juridică încă din primul moment al existenței sale. În plus, un nou studiu, intitulat „Avortul și Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, realizat de Centrul European pentru Lege și Justiție, evidenţiază faptul că drepul la avort nu este cuprins în Convenţie şi nici nu este creat de aceasta. Dimpotrivă, avortul la cerere încalcă Convenția, prejudiciind interesele și drepturile garantate ale cetățenilor, fără nici o justificare corespunzătoare.

La nivel de mase, în cadrul Uniunii Europene, există un consens în creştere în rândul cetățenilor privind necesitatea existenţei unei protecţii mai mari a embrionului uman. Un exemplu în acest sens este inițiativa, de un remarcabil succes, a cetăţenilor europeni, intitulată „Unul dintre noi”, care solicită UE să pună capăt finanțării activităților care presupun distrugerea de embrioni umani, ea strângând deja peste 1 milion de semnături.

Din păcate, niciunul dintre aceste lucruri nu par să însemne ceva pentru Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen care a votat în favoarea raportului. Zelul lor ideologic de a călca în picioare alte drepturi și de a impune „dreptul la avort” în restul Europei întruchipează tocmai atitudinea arogantă care amenință libertatea de conștiință – și de aceea trebuie să o respingem cu hotărâre.

Sursă: europeandignitywatch.org

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com