Mărturia autobiografică de
mai jos este reprezentativă pentru o serie de factori care favorizează
dezvoltarea atracției către persoane de același
sex. Nu este deloc singulară, ci există sute de astfel de mărturii care arată
că, indiferent de factorii care concură la dezvoltarea homosexualității,
există posibilitatea revenirii la firesc. În acest caz a fost vorba despre o
minune, dar există numeroase cazuri în care voința
personală a avut un rol decisiv.
Sprijiniți
apariția
publică a acestor mărturii, fie prin prezentarea unor cazuri pe care le cunoașteți,
din spațiul
românesc, fie prin traduceri, din străinătate!
Homosexualitatea nu este obligatorie. Firescul este
posibil!
de Peter
Baklinski
26 septembrie
2012. (LifeSiteNews.com) Lisa
Moeller, în vârstă de 35 de ani, a început să treacă prin ceea ce credea a fi o
cădere nervoasă. În fiecare noapte, după serviciu, începea nu doar să plângă,
ci să plângă în hohote fără să se mai poată controla. Nu ştia exact de ce. Nu
ştia decât că săptămâni la rând nu a putut face nimic pentru a ieşi din această
stare.
Se întâmpla în
octombrie 2009. Tocmai pusese capăt unei relaţii tumultoase de 4 ani cu o altă
femeie şi acum credea că poate fi mulţumită de viaţa pe care o ducea. Însă nu
se putea convinge de perspectiva luminoasă a unui nou început. Simţea că ceva
nu era în regulă cu viaţa ei, dar, ca şi cum ar fi fost prinsă într-un coşmar
sinistru, nu se putea elibera de ceea ce o chinuia.
Însă ce nu ştia
Lisa este că ceva dramatic urma să i se întâmple, care îi va opri lacrimile
şi-i va schimba complet viaţa.
Lesbiană
asumată
Până în acest
moment, în toată viaţa ei de adult Lisa a fost o lesbiană asumată. A îmbrăţişat
total ceea ce credea că reprezintă în mod firesc identitatea ei sexuală. A
trecut prin 8 relaţii cu alte femei. Avea reputaţia unei petrecăreţe şi în
general a unei persoane care ştie să anime lucrurile. A fost şi la închisoare
de câteva ori, fuma ţigară după ţigară şi de ani de zile era dependentă de
droguri.
Însă stilul de
viaţă al Lisei nu fusese dintotdeauna acesta. Când era copil, Lisa îşi aminteşte
că purta „rochiţe cu volane, şosete la modă şi pantofi de piele adevărată”.
Părul îi era lung, cârlionţat şi împodobit cu panglicuţe lungi, care fluturau.
Era considerată o fetiţă drăguţă şi atrăgătoare.
Dar Lisa a fost
abuzată sexual de mai multe ori de un vecin înainte de a împlini 10 ani. Acest
lucru a provocat un adevărat dezastru spiritual şi emoţional asupra ei, iar
frumuseţea interioară, inocenţa şi puritatea Lisei au fost spulberate pur şi
simplu. Curând după ce a fost violată, Lisa a început să schimbe aspectul
feminin pe unul mai masculin, şi-a tuns părul şi s-a simţit mai bine cu adidaşi
şi jeanşi. De acum, nu mai voia să arate ca o fetiţă drăguţă.
Prietenii ei au
început să o ostracizeze. În anii adolescenţei, Lisa voia să pară că se distrează
cu „beţii, sex şi miştouri”, însă suferea de singurătate. Simţea că nu va fi
„niciodată acceptată”.
„Singurul motiv
pentru care voiam să par că mă distrez este că nimeni nu ştia cine eram cu
adevărat”, a mărturisit Lisa pentru LifeSiteNews.com. „Dacă ar fi aflat, m-ar
fi urât. De fapt, mă uram şi eu. Eram o ciudată, dar m-am născut aşa sau am
devenit?”
„Nimeni
nu mă iubea cu adevărat”
Ca adolescentă,
Lisa s-a convins singură că „nimeni nu o iubea cu adevărat, nici măcar
Dumnezeu”. Simţindu-se „încătuşată”, neavând unde să se ducă şi cu cine să
vorbească, Lisa a încercat să se sinucidă.
„Eram complet
singură. Nu ştiam oricum ce înseamnă dragostea, cel puţin nu pe cea fără un
efect devastator”, a zis ea. „Mi-am spus: Va trebui să port cu mine secretul pentru
tot restul vieţii şi să suport ruşinea zi şi noapte. Va trebui să mă prefac
pentru a supravieţui. Mai rău, va trebui să fiu mai târziu cu un bărbat.”
Prăbuşindu-se
în disperare, Lisa a înghiţit un flacon de pilule pentru a se elibera de
coşmarul în care se transformase viaţa ei. În timp ce golea flaconul, o
senzaţie de greaţă şi ameţeală a cuprins-o ca o „uşurare”. Dar planul ei a fost
dat peste cap de intervenţia unui prieten. A fost dusă de urgenţă la spital şi,
după ce medicii i-au făcut spălături stomacale, i-a fost salvată viaţa. Printre
vărsăturile induse, ordinele doctorilor şi privirile curioase ale personalului,
Lisa îşi aminteşte că nu s-a simţit niciodată atât de fericită că este vie ca
în acel moment. A fost „cu-adevărat recunoscătoare” că i s-a acordat „încă o
şansă”.
„Răzbunarea
mea a fost să fiu oricine alegeam să fiu”
Încercarea
Lisei de a-şi pune capăt vieţii i-a schimbat atitudinea faţă de orice şi
oricine. A început să se schimbe în
cineva „mai curajos şi dur”, cineva care putea să „suporte criticile şi să
reacţioneze imediat”, cineva mai luptător cu orice preţ, insensibil la opiniile
usturătoare ale celor din jur. A devenit astfel o persoană ostilă prin
definiţie.
„Dacă simţeam
că sunt atinsă pe umăr, mă repezeam direct la gâtul agresorului. Mai bine să
pui la punct oamenii pe loc decât să rişti să fii intimidat”, îşi aminteşte
Lisa. „Primisem o mare lovitură de pumn de la viaţă, iar încrederea în mine,
sănătatea mea psihică şi emoţiile îmi erau zdruncinate. Şi răzbunarea mea era să
fiu oricine alegeam să fiu, oricât de imoral sau neortodox ar părea. Sigur
Dumnezeu o să înţeleagă. Era evident că trebuia să mă protejez, altfel m-aş fi
dezintegrat. Am petrecut următorii câţiva ani încercând să mă conving singură
de asta.”
Ca adult, Lisa
şi-a proiectat identitatea într-una masculină. „Doream foarte mult ca fiecare
din prietenele mele să fie incredibil de feminină ca aspect, fel de a se purta
şi identitate. Din această cauză, nu mă întâlneam niciodată cu o lesbiană, ci
doar cu bisexuale sau femei interesate şi de propriul sex, în afară de sexul
opus, care se simţeau mai în siguranţă cu imaginea mea masculină.”
În toate
relaţiile avute cu alte femei, Lisa a jucat rolul de mascul dominant, achitând
notele de plată la restaurante şi în magazine, deschizând uşile, cumpărând
cadouri scumpe, ocupându-se de întreţinerea casei şi de reparaţii şi împlinind
„orice dorinţă şi vis ale partenerei”.
„Am devenit
într-un fel figura centrală a casei şi odată cu asta s-au adăugat şi toate
responsabilităţile care îi revin în general bărbatului”, a spus ea. „Dacă se
auzea un zgomot noaptea în casă, toată lumea se baza pe mine. Dacă o factură nu
era plătită la timp, toată lumea m-ar fi tras pe mine la răspundere. Dacă aerul
condiţionat se defecta, dacă curgea prin acoperiş, dacă se strica maşina, toată
lumea mă trăgea de mânecă. Era incredibil de greu şi uneori pur şi simplu
înfricoşător.”
În schimb, Lisa
îşi aminteşte că exercita „un control absolut” asupra partenerelor sale, astfel că nu le permitea să
poarte haine care le-ar fi masculinizat, să iasă noaptea singure, să care
obiecte grele sau să aibă vreun prieten bărbat care să nu fie gay.
„Pentru că nu
eram abuzivă şi încercam să le satisfac toate nevoile, de obicei nu aveau nicio
problemă cu acest comportament radical. Aproape întotdeauna considerau că mă
comport aşa pentru a le proteja şi a se simţi confortabil. De cele mai multe
ori, se lăudau prietenelor sau familiei că nu trebuie să mişte un deget, iar
asta îmi hrănea din plin egoul meu fragil.”
Vindecată
de harul lui Dumnezeu
Însă în
mijlocul vieţii sale de lesbiană, Lisa a început să se simtă tulburată şi şi-a
dat seama că nu-i era de ajuns. Traversând perioada depresiei, a început să
creadă treptat că avea un gol în inimă lăsat de Dumnezeu, pe care numai Dumnezeu
îl putea umple. Obişnuia să se roage: „Doamne, te rog nu mă lăsa să trec prin
toate astea”, deşi în acelaşi timp se gândea că rugăciunea ei era inutilă
pentru că nu credea că Dumnezeu şi viaţa ei puteau avea ceva în comun.
Însă Dumnezeu,
care ascultă şi cele mai ascunse cereri venite din inimă, probabil că a auzit
rugăciunea ei, venită dintr-o inimă zdrobită.
În drum spre
Spokane în vara anului 2010, unde se dusese să strângă semnături pentru
alegerile generale, la o paradă gay, a trăit un moment de vindecare cu ajutorul
harului divin, care i-a „tulburat” total viaţa de lesbiană.
„Într-o noapte,
în hotelul în care eram cazată, m-am dus la culcare fiind complet gay. Felul
meu de a fi, îmbrăcămintea, limbajul trupului, toate erau foarte masculine.
Uram bărbaţii, fiind supărată pe toţi pentru abuzul sexual suferit în
copilărie”, îşi aminteşte Lisa. „Când m-am trezit, era o prezenţă în cameră pe
care nu o pot exprima clar în cuvinte. Simţeam, ca niciodată până atunci, o
pace lăuntrică desăvârşită.”
Lisa a fost
şocată în următoarea dimineaţă de dorinţele sale cele noi şi de înclinaţiile pe
care a început să le aibă imediat.
A deschis
televizorul, dar nu înţelegea de ce prezentatoarea de la ştiri, care în mod
normal i s-ar fi părut atractivă, acum nu părea să o intereseze deloc. În drum
spre serviciu, în aceeaşi dimineaţă, s-a surprins privind un bărbat care făcea
jogging şi practic nu şi-a mai putut lua ochii de la el.
Lisa îşi
aminteşte că s-a panicat. Nu şi-a dat seama de importanţa a ceea ce i se
întâmplase. A devenit confuză. Însă, într-un colţ liniştit al inimii ei,
Dumnezeu i-a relevat vindecarea, faptul că toată suferinţa şi durerea profundă
prin care trecuse în ultimul timp făcea parte din procesul de vindecare de
abuzul suferit în copilărie. Dumnezeu a făcut-o să înţeleagă că putea să se
deschidă lumii şi să facă cunoscută povestea vindecării ei.
Lisa era
debusolată. Cum era posibil ca ea, Lisa, care nu ştia să fie femeie, să se
îmbrace, să vorbească, să meargă ca o femeie, să devină acum o parte din planul
generos al lui Dumnezeu?
Într-un moment
de credinţă, Lisa a lăsat pe mâna lui Dumnezeu recăpătarea propriei identităţi.
În acest parcurs al ei spre un nou eu, s-a despărţit total şi definitiv de
orice resursă din viaţa ei de care se sprijinise până atunci. Se terminase cu
relaţiile romantice, cu prietenii apropiaţi. S-a delimitat categoric de tot ce
o influenţase într-un mod distructiv în trecut. Lisa a învăţat să se bazeze
numai pe ajutorul lui Dumnezeu. A învăţat să discearnă vocea Domnului dintre toate
celelalte voci.
„Deşi în
ultimii 2 ani m-am simţit cumplit de singură şi am traversat cele mai grele
momente, am devenit dependentă în totalitate de voia Domnului”, a mărturisit
Lisa.
Înţelegerea
abuzului şi a durerii şi vindecarea
În timpul
rugăciunilor ei, Dumnezeu i-a relevat motivul pentru care îşi asumase o
identitate masculină şi îşi tratase prietenele atât de bine. Motivul nu era
insecuritatea proprie sau dorinţa ei de a fi bună cu adevărat cu acele femei.
Tot ceea ce făcuse Lisa pentru ele fusese făcut de fapt pentru fetiţa din ea,
abuzată sexual. Dumnezeu i-a arătat că prin ceea ce făcea, încerca de fapt să
se vindece de abuzul din copilărie. Însă s-a dovedit un cerc vicios, pentru că
niciuna dintre partenere nu putea fi sursa vindecării. A înţeles apoi că
dorinţa ei puternică de a se vindeca era motivul pentru care nu putea face
suficient pentru partenerele ei. A aflat apoi că nu se putea vindeca pentru că
numai Dumnezeu singur este Cel care vindecă sufletele.
Lisa a realizat
mai departe că niciodată nu fusese cu adevărat răvăşită de vreuna dintre
numeroasele sale despărţiri, pentru că partenera putea fi „orice femeie din
lume” atât timp cât se supunea tratamentului ei excesiv de generos. Lisa şi-a
dat seama că toate prietenele ei avuseseră trăsături comune. „Erau ascultătoare
în aproape toate aspectele relaţiei”, a spus ea. „Doreau să fie ţinute în
braţe, mângâiate, tratate ca nişte prinţese, protejate, să li se dea atenţie
totală în conversaţie sau în ceea ce făceau, să li se vorbească într-un mod cât
mai delicat.”
Lisa şi-a dat
seama ca feminitatea accentuată a partenerelor ei era de fapt reprezentarea
fetiţei care fusese înainte de a fi abuzată. Fusese obsedată să le protejeze,
să le facă să se simtă bine, să le transforme vieţile într-o „nesfârşită
vacanţă”, pentru că dorea să le trateze
aşa cum credea că ar fi trebui să fie ea tratată când era mică, în locul
experienţei violente şi traumatizante de care avusese parte.
Într-un moment
al adevărului, şi-a dat seama că încerca să se vindece prin ele.
Feminină
cu adevărat
După momentul
trăit la hotel în acea noapte, când fusese „eliberată de homosexualitate”, Lisa
a realizat că Dumnezeu i-a redat identitatea de femeie, restabilindu-i
înclinaţiile şi dorinţele cu adevărat feminine.
„Acum îmi doresc
ceea ce-şi doreau partenerele mele. Vreau să fiu ţinută în braţe, mângâiată,
protejată, tratată cu blândeţe”, a spus ea. „Identitatea mea este acum intactă
şi sigură în mâinile lui Hristos, pentru că aşa m-a creat El să simt.”
Lisa scrie acum
o carte despre această călătorie a ei, intitulată „O povară prea grea”, care va
apărea în 2013. Prin rugăciuni, Lisa şi-a dat seama că nu s-a simţit niciodată
în largul ei în faţa responsabilităţilor asumate când era lesbiană, pentru că
menirea ei nu era să ducă o sarcină atât de grea, precum cea a unui bărbat. Nu
fusese creată pentru aşa ceva.
„Uneori ne
asumăm atât de multe poveri care nu ne aparţin… lucruri asupra cărora nu avem
controlul, întrebări şi temeri care nu ţin de noi. Dumnezeu face un inventar al
sufletului să vadă ce poate găsi acolo. Dacă va găsi poveri care Îi aparţin, le
va lua înapoi. Este mereu gata să te elibereze de ele”, a mărturisit Lisa
pentru LifeSiteNews.
Lisa vede
povestea vindecării ei de abuzul sexual din copilărie şi de homosexualitate prin
prisma ajutorului lui Dumnezeu, ca pe un lucru accesibil oricui. „Oamenii ca
mine au nevoie de vindecare. Au nevoie de ajutor de la Domnul pentru a-şi
restaura identitatea.”
Pentru a ajuta,
Lisa şi-a deschis un cont pe
Facebook unde oferă sfaturi homosexualilor care vor să redevină normali şi
unde îşi povesteşte lupta proprie. O ajută cuvintele Psalmistului, pe care şi
le asumă: „Cel care vindecă pe cei zdrobiţi cu inima şi leagă rănile lor.”
(Psalm 146, 3)
„Mi-am găsit în
sfârşit liniştea, şi îi datorez asta lui Dumnezeu”, a spus ea. „Sunt puţini cei
care, în faţa unei lesbiene dependente de droguri, ar îndrăzni să zică: «Într-o
zi o să-l urmeze pe Domnul.» Sună ridicol, dar s-a întâmplat cu-adevărat.”
