Abia
au trecut câteva zeci de ore de la tragedia din clubul bucureștean
"Colectiv" și oamenii au început să caute vinovați, dar
și să înțeleagă cauzele profunde ale acestui eveniment.
Așa
cum era de așteptat, unii au stat la pândă și au început să
arunce cu invective în stânga și-n dreapta. Unii și-au arogat rol
de judecători. Prea puțini au stat să analizeze, duhovnicește,
cauzele acestei nenorociri.
Unul
dintre cei mai apreciați preoți ai Bisericii Ortodoxe, părintele
Savatie Baștovoi, de la Mânăstirea Noul Neamț din Moldova, a
punctat în câteva cuvinte drama care a lovit Bucureștiul, dar și
legătura din Halloween și incendiul de la "Colectiv".
Părintele
Savatie este unul din cei mai importanți scriitori de limbă română,
fiind autorul a numeroase volume de succes, premiate pe plan intern
și internațional. De asemena, Părintele Savatie este invitat
regulat să conferențieze pe teme de interes și este realizator de
emisiuni.
Iată
ce spune despre cazul de la Colectiv:
De
ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă
între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră
brusc peste ei este vreo legătură.
Mascatul
nu e bun de nici un fel. Există multe mărturii creștine din
primele secole în care se condamnă jocul de-a preoția. Asta pentru
că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am
propune să vă jucați de preoția și de-a îngerii, dar canoanele
opresc îmbrăcarea veșmintelor preoțești de formă. Cu viața, ca
și cu moartea, nu e de joacă.
Atunci
cînd, în apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la
Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu
Hristos, ei au spulberat taina și au deschis drumul mascărilor de
tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea
păgînă, dar creștinismul le oprise pentru sine.
Jocul
de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne
păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile
morții. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală,
așa cum s-a întîmplat în București. Moartea e obraznică de
felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa.
Nu
vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau
n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai
forme ascunse ale realității?
Rămîneți
în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi.
Sursa:
Active News
0 comments:
Trimiteți un comentariu