 |
| Provincii Române |
Contează
cine am fost, dar mai mult contează să cunoaștem adevărul despre noi și istoria noastră.
Românii
vechi, istoria noastră!
Episodul
I: Cel puţin şapte secole după Hristos, adevărata Românie Mare a
fost Peninsula Balcanică”
Noi
şi noi dovezi, documente, pagini de istorie şi cercetări
etno-lingvistice vin să confirme, fără nici o urmă de îndoială,
că întreaga Peninsulă Balcanică a fost cândva o „mare
românească”, un imens teritoriu traco-dac latinizat.
Invazia
slavă din secolele al VII-lea şi al VIII-lea a găsit aici un popor
numeros, unitar, vorbind o limbă romanică; un popor de păstori,
comercianţi, meşteşugari, prelucrători de metale şi constructori
bogaţi, o „ţară a bogaţilor”, cum spunea cu invidie, dar şi
cu admiraţie, cunoscutul ultranaţionalist sârb Vojislav Şeşeli.
 |
| Vlahiile din Balcani in Evul Mediu (1380) – harta aproximativa |
Încă
de la începuturi, neamurile sosite din stepe au privit cu ochi răi
populaţia băştinaşă, iar neamul grec, dornic de expansiune spre
nord, s-a împiedicat şi el de „ciotul” latin din Pind şi
Macedonia, încercând, de aproape două mii de ani, să-l grecizeze
(prima mare crimă greacă împotriva spiritualităţii creştine
fiind răstignirea pe o cruce în formă de X, la Patras, a Sfântului
Andrei, „Apostolul românilor”, pe când acesta se întorcea de
la Dunărea de Jos şi Marea Neagră, unde propovăduise creştinismul
– anul 70 d.Chr.).
 |
| „Organizarea” Balcanilor in perioada otomana |
Împărţit
între sârbi şi bulgari, acest teritoriu, numit şi „Valahia
Mică”, are în spate o istorie bimilenară.
Dacă,
la jumătatea secolului al XX-lea, proiectul creării unei
confederaţii bulgaro-sârbe nu a fost transpus în practică, în
schimb, până în ziua de astăzi, cele două ţări seamănă ca
două picături de apă atunci când e vorba de proiectele criminale
de deznaţionalizare îndreptate împotriva românilor sud-dunăreni.
Un
adevărat misionar pentru răspândirea adevărului despre aceşti
fraţi uitaţi este profesorul Cristea Sandu Timoc din Timişoara, în
vârstă de 94 de ani, secretar general al Asociaţiei „Astra
Română” pentru Banat-Porţile de Fier şi Românii de
Pretutindeni.
Copil
fiind, trece Dunărea înot şi face şcoală românească la Turnu
Severin şi la Craiova.
Devine,
în timpul războiului, funcţionar superior la Ambasada României la
Belgrad (trimis de mareşalul Antonescu), iar după venirea lui Tito
la putere şi până după căderea lui Miloşevici, ajunge un
proscris, alungat de sârbi de pe pământul natal (Zlocutea, Timoc).
Ca
secretar general al Asociaţiei Astra Română, a atras în jurul
personalităţii sale 18 ediţii ale Congresului Internaţional
„Identitatea culturală a tuturor românilor”.
„Dunărea
n-a fost niciodată, până la 1918, graniţă între fraţi”
 |
| Tribalia, situata imediat la sud de Dunare – harta cu denumirile romanesti ale localitatilor si emblema cu steagul adoptat pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza. |
– Dacă
ar fi să descrieţi Peninsula Balcanică din timpurile străvechi,
de la extinderea Imperiului Roman în Balcani, începând cu anul 143
î.Chr., cu ce aţi începe?
– Tot
Balcanul a fost românesc! Tot! De la Marea Egee, din Munţii
Pindului, de la Adriatica, din Dalmaţia, de la Marea Neagră şi
până la Dunăre, a fost un singur popor: poporul român. Singurul
popor existent în marginea de sud a acestui teritoriu, în epoca
formării românilor ca neam latin, au fost grecii, însă ei ocupau
zonele de lângă mări şi mai puţin câmpiile şi aproape deloc
munţii.
Pentru
cel puţin şapte secole după Hristos, adevărata Românie Mare a
fost Peninsula Balcanică… Timpurile se schimbă, năvălesc slavii
în secolul al VII-lea, peste încă şapte sute de ani vin turcii
(1453), apoi, în părţile de apus, coboară austriecii, iar poporul
român din Balcan se împrăştie, se împuţinează, în unele zone
chiar dispare, cum ar fi Muntenegru şi Bosnia-Herţegovina.
Pe
lângă aromânii din Macedonia şi Pind, din Albania şi Bulgaria,
rămân să reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii
din Timoc (200 de localităţi în Serbia, 100 în Bulgaria – 30 în
jurul Vidinului plus 70 de-a lungul Dunării, pâna la mare). Ei au
avut parte de domnia a cel puţin cinci voievozi români, începând
cu Basarab I Întemeietorul, în secolul al XIV-lea, până la Matei
Basarab, în secolul al XVI-lea.
Aceşti
domnitori au construit mai multe mănăstiri şi biserici româneşti
în sudul Dunării, decât în nord, deoarece românii stăpâneau
acel ţinut din timpuri străvechi, Dunărea nefiind niciodată, până
la 1918, graniţă între fraţi. Dacă ne gândim la marele Basarab
I, el a ridicat o mănăstire la Cladova, pe râul şaina (azi în
ruine), una la Mânăstiriţa (tot în ruine) şi una la Vradna (care
există şi acum, fiind ocupată de călugăriţe sârboaice).
– Sârbii,
ca şi bulgarii, copiindu-i pe greci, spun că românii din Balcani
sunt sârbi, greci sau bulgari latinizaţi. Putem accepta o astfel de
interpretare politică în locul adevărului istoric?
– Ei
pot să spună şi să creadă orice doresc, peste adevăr nu pot
călca cu cizma. De altfel, o parte dintre sârbi şi bulgari sunt
foarte limitaţi uneori. Ei, ce aud, ce văd, şi atât. Unii dintre
ei sunt atât de limitaţi, încât de multe lucruri se şi miră că
există… Pe ei nu-i interesează că zici tu că eşti român sau
vlah sau nu ştiu cum… Pe ei îi interesează că eşti în Serbia
sau în Bulgaria. Dacă eşti acolo, apoi musai să fii sârb sau
bulgar, nu poţi fi altceva.
 |
| Situația vlahilor la sfârșit de secol XIX |
– De
ce, de-a lungul secolelor şi până în ziua de azi, au manifestat
bulgarii şi sârbii atâta ură împotriva românilor?
– Asta
mă întreb şi eu… Dacă sub Tito am avut 23 de ani interdicţie
să-mi văd casa părintească şi mormintele părinţilor, iar sub
Miloşevici, alţi 22 de ani, mă întreb ce rău le-am făcut, în
afară de aceea că am afirmat sus şi tare că fraţii mei din Timoc
sunt români lipsiţi de orice drept elementar? De ce m-au tratat ca
pe un străin la mine acasă?
Ei
sunt străinii, ei au venit peste noi, nu ne-am dus noi să le luăm
pământurile de dincolo de Volga. Ca să răspund totuşi la
întrebare, cred că se poartă astfel cu noi fiindcă au văzut că
suntem o naţie moale.
Toţi,
şi grecul, şi bulgarul, şi albanezul, şi sârbul vor să ne
zdrobească capul, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm…
O naţie adormită. Apoi, ar mai fi şi alte motive.
Spre
exemplu, grecii. Cum să nu ne urască? Gândiţi-vă că, pâna la
Cuza, 1/6 din averile mănăstireşti de la nord de Dunăre erau în
mâna grecilor.
Prin
secularizarea averilor mănăstireşti, grecii au pierdut totul. Pe
de altă parte, ei urăsc bogăţia şi vrednicia aromânilor,
părtinirea de care s-au bucurat aceştia din partea turcilor, în
timp ce pe dânşii i-au oropsit din greu; urăsc inteligenţa,
mărinimia, spiritul liberal al multor intelectuali şi magnaţi
aromâni. Vorbind de sârbi, ei ne urăsc pentru că le-am luat
Banatul în 1918.
Socotesc
că au fost stăpâni acolo şi au pierdut din pricina
vicisitudinilor istorice care pe români i-ar fi favorizat (însuşi
generalul Berthelot le-a alungat armata din Timişoara).
Ne
mai urăsc şi pentru bogăţia păstorilor aşa-zişi vlahi, pentru
că noi am deţinut cele mai bune pământuri (doar eram băştinaşi,
ce-ar fi dorit?), pentru că suntem diferiţi, suntem latini,
aparţinem unei mari familii de popoare vest-europene. În fine,
bulgarii ne urăsc pentru acelaşi lucru, dar şi pentru că le-am
luat Dobrogea. Ar fi dorit-o toată, până la Constanţa, nu doar
cele două judeţe. S-au bătut mult pentru asta.
 |
| Biserica Sf. Pantelimon din Vidin ridicata de Matei Basarab, peste o alta biserica facuta de Basarab Intaiul |
– V-aţi
închinat toată viaţa luptei pentru eliberarea neamului românesc
din sclavie. Ce faceţi în prezent?
– Acelaşi
lucru. Mă simt obligat să vorbesc în orice ocazie despre existenţa
şi necazurile românilor din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania şi
din celelalte ţări din regiune, care s-au întemeiat târziu, pe os
românesc. Există o conjuraţie împotriva cuvântului „român”,
atât la Sofia, cât şi la Belgrad sau Atena.
Neromânii
doresc uitarea acestui cuvânt, au dezvoltat politici de stat care
urmăsesc acest cuvânt ca pe un… terorist, ca pe un… stigmat al
diavolului. Ei ar dori ca românii balcanici să nu mai aibă nici o
legătură cu ţara de la nordul Dunării, să se ţină drept o
naţie nouă, cu o limbă diferită, astfel că ajutorul şi
interesul României pentru fiii ei din sud să nu mai aibă obiect.
„Dacă
sârbii nu dau drepturi minorităţii române din Timoc, România
trebuie să blocheze aderarea lor la UE”
– Au
făcut oare tot ce era normal să facă politicienii României de
după 1989, pentru a-i ajuta să supravieţuiască pe daco-românii
din Timoc şi pe aromânii din restul zonei balcanice?
– Doar
vag şi doar din întâmplare. O excepţie face preşedintele
Băsescu, mai ales în ultimii ani, când s-a arătat interesat de
românii din jurul României. Numai în ultimele luni dânsul i-a
trimis pe primul-ministru Boc la Sofia şi pe ministrul de Externe
Baconschi la Bor (recent). Preşedintele s-a dus la Cladova şi bine
a făcut, deşi autorităţile sârbe l-au ignorat. Urât din partea
lor, mai ales că el caută să-i bage în Europa.
A
fost, de curând, şi în Macedonia. Declaraţiile au fost frumoase,
încurajările sunt puternice, promisiunile sârbilor şi bulgarilor
par ferme, dar, imediat după încheierea protocolului unei vizite,
teroarea anti-românească reîncepe. Aceşti oameni nu au onoare.
Bulgarii
au scăpat de constrângerile UE, de dinainte de aderare, ne-au
păcălit pe toţi, de la Bucureşti, la Bruxelles. Dar sârbii nu
mai trebuie lăsaţi să-şi bată joc; dacă nu dau drepturi
minorităţii române din Timoc, România trebuie să blocheze
aderarea lor la UE. O mare şansă, pierdută, a avut fostul
preşedinte Iliescu.
În
anii războiului din Bosnia, peste 1.000 de cisterne de motorină au
tranzitat România din Rusia spre Belgrad şi spre front. Atunci să
fi spus d-l Iliescu: până aici, tovarăşi! Trec cisternele cu o
condiţie: recunoaşteţi statutul juridic al românilor timoceni,
acordaţi-le dreptul la limba română, la şcoli, la biserici! Să-i
fi văzut pe fraţii sârbi cum se conformau… Altminteri, ei nu
ştiu de prietenie, de înţelegeri mutuale, de bună vecinătate,
nici măcar de reciprocitate (sârbii din România au toate
drepturile posibile!).
– Ar
putea guvernanţii de la Bucureşti să facă faţă cerinţelor
românilor din jurul României, în condiţiile în care criza
îngenunchează economia românească?
– Cred
că singurii guvernanţi care ar înţelege drama noastră ar fi
aromânii. Ei să vină la putere în Bucureşti, şi ne-ar fi mult
mai bine! Bunînţeles, n-am auzit să fi fost tăiate fondurile
pentru minorităţile din ţară. În urmă cu patru ani, ştiu sigur
că minoritatea sârbească din România (adică 25.000 de suflete)
primea de la stat, pentru proiecte culturale, biserici, asociaţii
etc., peste 200.000 de euro pe lună! Azi, poate or primi pe
jumătate, dar tot primesc. Atunci, cum să se taie puţinele fonduri
pentru românii minoritari din jurul ţării?
Dacă,
totuşi, au fost tăiate, e o lipsă de cultură politică din partea
politicienilor români. Dai tu atâţia bani unui grupuleţ de sârbi
(croaţilor le dau alţi bani, bulgarilor alţi bani, ruşilor alţi
bani), şi românilor timoceni nu le dai măcar zece mii de euro!?
Nouă,
aici, la ASTRA, dacă ne-ar da două mii de euro pe an, nu pe lună!,
şi tot ar fi bine, tot am mai face ceva treabă, o revistă, un site
pe Internet, un buletin, un transport de abecedare.
Am
impresia că, în instinctul majorităţii românilor, sentimentul
naţional a adormit de tot. Mai dăinuie puţin în Transilvania şi
în Banat, dar în rest îi mort. şi mai e ceva: cred că
politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de
românii de pe pământul lui Decebal şi Traian. Ei nu-i cunsoc pe
timoceni.
Timocenii
încă n-au fost sârbizaţi, încă n-au fost bulgarizaţi. Că-i
urăsc sârbii şi bulgarii e una.
Dar
politicienii români nu-şi dau seama că sârbii şi bulgarii vor ca
şi românii să-i urască! Asta ar fi bucuria lor cea mare…
Sursa:
Cer și Pământ Românesc
0 comments:
Trimiteți un comentariu