Virtuţile în viaţa creştinului / Cuvinte despre bărbăţia duhovnicească

Foto: Florina Drossu (Orthphoto)

de Pr. Gheorghe Mihăilă, Ziarul Lumina

Starea de „bărbăţie duhovnicească“, cum o numeşte Sf. Ap. Pavel, sau sfinţenia, este o întărire a omului în bine, prin virtuţi, astfel încât nu mai săvârşeşte fapte rele nici în gând, nu mai este tulburat cu uşurinţă de ispita de a face vreun rău. Sfinţenia se dobândeşte prin împlinirea statornică a poruncilor, ceea ce face ca faptele bune ale omului să devină deprinderi, adică virtuţi. Virtuţile sunt în număr de şapte: credinţa, frica de Dumnezeu, înfrânarea, răbdarea şi îndelunga răbdare, nădejdea, nepătimirea şi iubirea. Sf. Maxim Mărturisitorul consideră că iubirea concentrează în ea toate virtuţile.

Creşterea duhovnicească începe de la Botez, de când s-a sălăşluit în om harul şi s-a şters păcatul strămăşesc. Sf. Diadoh al Foticeii învaţă că Botezul luminează chipul lui Dumnezeu din om şi dă puterea de a ajunge la asemănare cu Dumnezeu: „Două bunuri ne aduce nouă harul cel sfânt prin Botezul renaşterii, dintre care unul covârşeşte nemărginit pe celălalt. Cel dintâi ni se dăruieşte îndată, căci ne înnoieşte în apa însăşi şi luminează toate trăsăturile sufletului, adică chipul nostru, spălând orice pată a păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă să înfăptuiască împreună cu noi ceea ce este asemănarea. Ţinta spiritualităţii ortodoxe este unirea credinciosului cu Dumnezeu, în Hristos“. Desăvârşirea sau unirea creştinului cu Dumnezeu este un progres continuu, pentru că Dumnezeu este sfinţenia absolută.

În urcuşul spre Dumnezeu, lupta cu păcatul şi stăruinţa în dobândirea virtuţilor este treapta începătorului. Acest urcuş, potrivit Părinţilor Bisericii, conţine două mari etape: una a înaintării spre desăvârşire, prin nevoinţe ascetice pentru purificarea de patimi şi pentru dobândirea virtuţilor, iar alta, de înaintare în unirea cu Dumnezeu. În etapa a doua este prezentă mai mult lucrarea lui Dumnezu, omul arătându-şi deschiderea şi receptivitatea de a primi viaţa dumnezeiască. Starea de „asemănare cu Dumnezeu“ este partea culminantă a vieţii spirituale, în care, prin lucrarea Duhului Sfânt, creştinul se uneşte cu Dumnezeu. Această etapă mai este numită şi îndumnezeire sau participare la îndumnezeire.