The Christian Institute, 31 martie 2014
Un predicator creştin,
care a fost reţinut ilegal de poliţia britanică şi privat de libertate 19 ore,
a primit printr-o decizie administrativă despăgubiri în valoare de 13.000 £.
Poliţia din comitatul
britanic Greater Manchester l-a acuzat pe John Craven (57 de ani) de tulburarea
ordinii şi liniştii publice, după ce acesta a fost abordat în septembrie 2011
de doi adolescenţi care l-au întrebat ce părere are despre homosexuali.
Domnul Craven le-a
răspuns invocând punctul de vedere al Bibliei despre homosexualitate, dar a
adăugat că „deşi Dumnezeu urăşte păcatul, îl iubeşte pe păcătos.”
Drept urmare, cei doi
tineri s-au sărutat în faţa lui şi l-au provocat prin gesturi obscene.
Domnul Craven a fost
reţinut de ofiţerul de poliţie Alistair McKittrick pentru tulburarea ordinii şi
liniştii publice după ce cei doi băieţi i s-au plâns că s-au simţit insultaţi
de comentariile domnului Craven.
La secţia de poliţie,
nu i s-a dat de mâncare decât după 15 ore când a primit un castron cu cereale
şi o mâncare încălzită la cuptorul cu microunde, acest lucru după ce unul
dintre prietenii săi a depus o plângere.
De asemenea, i s-a
refuzat accesul la medicamentele pentru artrita reumatoidă de care suferă.
Domnul Craven, care
este predicator stradal de 7 ani, a declarat:
„N-am intenţionat
vreodată să hărţuiesc pe cineva sau să-i provoc cuiva vreo stare de nelinişte
sau suferinţă. Din contră: eu predic Evanghelia, care înseamnă veşti bune şi
dragostea lui Dumnezeu pentru toată lumea.”
„Acţiunea poliţiei m-a
tulburat şi m-a agitat. Întreaga întâmplare mi s-a părut extrem de
supărătoare.”
„Se pare că acţiunea
poliţiei a avut intenţia de a ne crea mie şi altor predicatori stradali
impresia că nu putem predica Evanghelia în public fără a încălca legea, iar
dacă totuşi o vom face vom fi arestaţi.”
Domnul Craven va primi
acum 13.000 £ despăgubiri pentru reţinere ilegală, privare ilegală de libertate
şi încălcarea drepturilor omului.
Potrivit Convenţiei
europene a drepturilor omului, oamenii sunt liberi să-şi manifeste religia
(articolul 9) şi se bucură de dreptul la libera exprimare, care include
libertatea de a comunica informaţii sau idei fără amestecul unei autorităţi
publice (articolul 10).
Poliţia comitatului
Greater Manchester are acum de plătit, pentru ambele părţi, mai mult de 50.000
£.
Cazul a fost
soluţionat pe cale administrativă cu câteva zile înainte ca dosarul să ajungă
pe rolul instanţei.
Institutul Creştin l-a
sprijinit financiar pe domnul Craven din fondul său pentru litigii în justiţie.
Colin Hart, directorul
Institutului Creştin e de părere că: „Nimeni n-ar trebui să fie reţinut de
poliţie timp de 19 ore doar pentru că a răspuns la o întrebare legată de
convingerile sale religioase.”
„Modul dezonorant în
care a fost tratat domnul Craven a fost sub minimul la care ar fi fost
îndreptăţit orice cetăţean. Această situaţie a fost unul dintre cele mai
flagrante cazuri de încălcare a libertăţii religioase cu care am avut de-a face
până acum.”
„Libertatea de
exprimare este un drept fundamental al oricărui om. Însăşi libertatea noastră
se fundamentează pe libertatea de exprimare. Sper ca Poliţia din Greater
Manchester să-şi înveţe lecţia din acest caz şi să facă tot posibilul să nu mai
repete aceiaşi greşeală pe viitor.”
„Mă bucur nespus că
până la urmă s-a făcut lumină în cazul domnului Craven.”
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
Traducere: Gabriela Coşereanu
0 comments:
Trimiteți un comentariu