Învăţături despre bine şi rău: Suferinţa şi deznădejdea

(Din: Arhimandrit Zaharia Zaharou, „Merinde pentru monahi”)

Când suferinţa ne duce la deznădejde și din această deznădejde se naște lipsa de încredere, până și neîncrederea în Dumnezeu că ne mai poate ajuta sau scoate din aceasta, cum o putem depăși? 

Suferinţa în vremurile noastre este limbajul comun al omenirii. Suferinţa este întotdeauna foarte bună că dacă o primim cum trebuie. Dacă facem din durerea suferinţei energie pentru convorbirea noastră cu Dumnezeu, atunci suferinţa devine foarte preţioasă, e că este o suferinţă de bunăvoie sau fără de voie. Suferinţa fără de voie, de pildă, este a răbda boli, nedreptăţi și umilinţe din partea oamenilor. Suferinţa de bunăvoie este înţelepciunea nevoitorilor, a monahilor, și uneori răbdând suferinţa de bunăvoie scăpăm de cea fără de voie. Suferinţa de bunăvoie este suferinţa adevăratei nevoinţe. Și, desigur, atunci când suferim pe nedrept, durerea acestei suferinţe este de mare pre înaintea lui Dumnezeu și poate să susţină dialogul nostru cu Domnul, de la Care vom primi vindecare, vom primi totul și nu vom duce lipsă de nimic.