Sfântul Filaret al Moscovei
Oricine ai fi tu, fratele meu neputincios şi necăjit, împreună cu mine,
dacă eşti rănit de tristeţea păcatului, dacă te ruşinezi de mâhnirea
sufletului, cu credinţa care greu se înalţă, cu iubirea care greu se lărgeşte,
care nu este mişcată spre virtute, dacă eşti atins de frica pentru judecata lui
Dumnezeu, dacă eşti ispitit de necazul sufletului, care se extinde, vizibil,
chiar până la moarte, nu te lăsa supus întristării fără de nadejde, nu lăsa
necazul, mâhnirea şi frica să te biruie complet.
Adună-ţi rămăşiţele puterilor tale extenuate, fugi cu gândul pe tărâmul
biruitor al lui Iisus, şi acolo, unde Fiul bunăvoinţei şi al iubirii Tatălui a
căzut cu faţa la pământ, rugându-Se, unde sudoarea efortului Lui în rugăciune,
ca picăturile de sânge, picura pe pământ, unde îngerul îl întăreşte pe El în
nevoinţa care depăşeşte puterea omenească, iar douăsprezece legiuni de alţi
îngeri aşteaptă porunca pentru El şi de la Dânsul; de unde diavolul fuge,
vulnerabil faţă de puterea dumnezeiască cea în multe chipuri, a ascultării de
Dumnezeu Tatăl, a iubirii de oameni, a smereniei, a rugăciunii, a jertfirii de
sine, acolo, nu departe de Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii, cazi
cu păcatele tale, cu durere, cu mâhnire, cu frică de fălcile deschise ale morţii
şi ale iadului şi aminteşte-ţi că amarul paharului tău deja în mare parte este băut
în marele pahar al suferinţelor lui Hristos: că sub povara, care a venit asupra
ta, deja şi-a pus mâna Sa uşurătoare Ascetul puternic din Ghetsimani; că
Mântuitorul tău, care a săvârşit pentru tine întreaga ta lucrare de mântuire,
aşteaptă de la tine doar părtăşie la patimile Lui (Filipeni 3, 10), care este
posibilă pentru credinţa, iubirea şi recunostinţa ta, deşi eşti neputincios. Încredinţează-te,
dar, acestei comuniuni şi nu înceta să te încredinţezi cu toată inima.
Dacă măcar cu credinţă puţină, cu nădejde şi dragoste vei purcede la
aceasta, de la acest exerciţiu vei primi creşterea credinţei, a nădejdii şi a
dragostei, iar împreună cu ele – şi biruinţa asupra ispitelor, pentru că
credinta este biruinţa care a biruit lumea (1 Ioan 5, 4); pentru că nădejdea nu
ruşinează (Romani 5, 5); pentru că nici înălţimea, vizibil inaccesibilă pentru
noi, nici adâncul, care vizibil ne înghite, nicio altă faptură nu va putea să
ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul
nostru (Romani 8, 39).
0 comments:
Trimiteți un comentariu