Un studiu realizat în perioada mai-iulie 2012 de organizaţia
Salvaţi Copiii arată că: nu mai putin de 63% din
copiii români spun ca sunt bătuţi de părinţi, în timp ce doar 38% dintre
părinţi recunosc că îşi bat copiii. Cercetarea arată că „lovitul cu palma” sau
„urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită
măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic.De asemenea
studiul arată că 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de
educaţie a copilului, 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul
sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn. Chiar dacă legea interzice orice formă de violenţă, o mare
parte dintre părinţi părinţii spun că bătaia e un mijloc de educaţie a
copilului.
Maica Siluana Vlad:
„În primul rând, o mama care are un copil dificil are nevoie să se
oglindească, să se vadă pe sine în copilul ei, în comportamentul acestuia. Şi
tatăl la fel. Ce face copilul este ceea ce a învăţat, în primul rând de la mama
sa. Dar nu prin cuvintele mamei, ci prin conţinuturile minţii şi sufletului ei,
transmise direct şi viu copilului, încă din momentul conceperii.
Dacă mama va alege să-şi vindece rănile emoţionale cu harul lui Dumnezeu,
copilul se va schimba. Altfel, bolile ei ascunse vor fi duse mai departe şi
manifestate de copil şi, apoi, de nepoţi.
În privinţa pedepselor, ele sunt necesare atunci când sunt ceea ce arătă
însuşi cuvântul la originea lui: pedagogie. O pedeapsă eficientă este o formă
specială de dragoste.
Bătaia e ruptă din rai, adică este despărţită, prin rupere, de iubirea şi
respectul care caracterizau relaţiile umane, înainte de căderea protoparintilor
noştri.
Iluzia că bătaia ar putea naşte iubire este o formă ascunsă a
criminalităţii umane. Bătaia, în acest sens, este crescută din iadul din
inimile oamenilor.
Dacă în Sfântă Scriptură şi în Biserică se vorbeşte despre pedeapsă
corporală, despre bătaie ca mijloc de educaţie, este în sensul de a-i produce
copilului o experienţa dureroasă, care să îl ajute să evite una ucigătoare.
Cineva dădea un exemplu: nu-i poţi explica unui copilaş că este periculos
să umble la prizele electrice, pentru că nu are structurile neuronale necesare
înţelegerii. O durere produsă de lovirea peste mâna care se duce la priză,
poate fi asociată cu priza care va deveni periculoasă. Totul este ca acest
copil să simtă dragostea părinţilor în momentul acela şi nu frică, ură sau
mânie…
Biserica priveşte orice abuz ca pe un păcat grav şi oferă remedii atât
victimei, cât şi abuzatorului. Din păcate, în epoca postmoderna, limbajul
folosit de Biserică nu mai ajunge lasufletul omului format în mentalitatea
seculară. Aici este încă mult de lucru, deşi s-au făcut paşi importanţi spre a
ieşi în întâmpinarea omului, cu nevoile şi durerile lui, specifice vremii
actuale. O cunoaştere adecvată a acestor paşi va
aduce un mare ajutor tuturor părinţilor şi educatorilor oneşti şi dedicaţi."
0 comments:
Trimiteți un comentariu