În acestă cursă nebună de redefinire a
căsătoriei, în America, mulţi sunt atât de concentraţi pe oferirea drepturilor
homosexualilor, încât nu se opresc pentru a vedea cine va fi călcat în
picioare. Victimele reale, care includ copiii, proprietarii de spații pentru ceremonii religioase și angajați din întreaga țară, s-au pierdut
într-o poveste de inegalitate și discriminare.
În timp ce râuri de cerneală sunt folosite
pentru a scrie despre nedreptăţile față de cuplurile de același sex, foarte puțini reporteri spun poveștile creștinilor târâţi în instanţe şi în fața comisiilor pentru drepturile omului, doar pentru că au aderat la un anumit punct de vedere cu privire la căsătorie,
pe care, până anul trecut, însuşi Președintele Barack Obama îl împărtăşea! De ce, brusc, drepturile creştinilor au devenit mai puțin importante decât cele ale homosexualilor? Când a devenit acceptabilă
sacrificarea libertăţii de conștiință și de exercitare a religiei pe altarul „căsătoriilor” de același sex ?
Grimes, 12 August
2013 (LifeSiteNews.com) - O familie de creștini se confruntă cu o reclamaţie din partea statului,
închiderea afacerii, mesaje vulgare, ameninţări şi hărțuiri primite pe adresa de mail, după ce au refuzat să
închirieze un spațiu ce aparţinea
afacerii lor, pentru oficierea căsătoriei unui cuplu de homosexuali.
Dick și Betty Odgaard au spus că nu pot permite, cu bună știință, unui cuplu de
homosexuali să folosească Görtz Haus Galeria în scopul efectuării ceremoniei de
căsătorie.
„Pentru noi, căsătoria este sacră”, a spus Betty Odgaard, şi ea există doar
„între un bărbat și o femeie”.
Ea i-a declarat lui
Billy Hallowell de la Blaze, că refuzul lor a fost „o chestiune bazată în
totalitate pe credință”, adăugând că ar
fi fericiţi să fie de folos cuplului de homosexuali „în orice alt mod”, în
afara închirierii locului în care să se desfăşoare depunerea
jurămintelor.
Cuplul a depus
rapid o plângere la Comisia Drepturilor Omului din Lowa, spunând că legea
statului interzice oricărui loc public să refuze folosirea sediului său, pe
baza orientării sexuale.
În momentul în care s-a aflat despre refuzul lor, cei doi soți au declarat că adresa
de mail a familiei s-a umplut de mesaje de ameninţare.
„F--k you, f--k your God, f--k your religion” se spunea într-un
mesaj primit de la un activist pentru drepturile homosexualilor. Furios, același autor a adăugat: „Sunteţi mediocri, nepoliticoşi, egoişti. ... mother f---er... fii de
rasişti... sons of b---hes from hell.”
Familia a suferit pierderi financiare pentru poziția sa tradiționalistă, alte
cupluri anulându-şi şi ele ceremoniile.
Spațiul a servit ca biserică luterană timp de aproape 65 de ani și este o destinație populară pentru
cuplurile care se căsătoresc.
Procesele și acţionările în justiție, în care creştinii sunt acuzaţi de încălcarea
statutului „anti-discriminare”, au crescut proporțional cu numărul de
state și localități în care a avut loc redefinirea căsătoriei.
Anul trecut, un judecător a decis că o casă de vacanţă din New Jersey, afiliată
Bisericii Metodiste Unite, nu poate refuza serviciile sale pentru oficierea
unei căsătorii homosexuale.
Procurorul General al statului Washington, Bob Ferguson, a înaintat acuzații împotriva unui
florărese creştine în vârstă, Barronelle Stutzman, după ce aceasta a refuzat să
vândă flori pentru o „căsătorie” homosexuală, în luna martie. Din păcate, nu a
contat faptul că ea nu doar că servise persoane gay, dar chiar şi angajase
câteva. Aşa cum a subliniat şi avocatul ei, nu a fost niciodată vorba despre
discriminare, ci doar de refuzul de a participa la o ceremonie pe care credinţa
ei o condamnă în mod expres.
Fotografii creştini, Elaine și Jonathan Huguenin, au fost condamnați pentru încălcarea
Legii Drepturile Omului din statul New Mexico, după ce au refuzat să fotografieze o ceremonie asemănătoare.
Este absolut uimitor că toate aceste încălcări ale dreptului la libertatea
de conştiinţă au loc în condiţiile în care, într-o țară puternic divizată
cum este America, în care americanii rareori cad de acord pe vreun subiect, ca
să nu mai vorbim de problemele sociale, sondajul Rasmussen,efectuat la începutul
acestui an, a găsit un consens șocant.
La întrebarea: „În cazul în care unui fotograf creştin, cu o profundă
credinţă religioasă care se opune căsătoriei între persoane de același sex, i se cere să
lucreze pentru o astfel de ceremonie, are dreptul să refuze?”, 85% dintre
americani cred că el are dreptul de a refuza.
De ce nu se ţine
seama de această majoritate?
Prelucrare după: LifeSiteNews
Căutăm voluntari
care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă.
Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu